Rugăciunea inimii cere în primul rând renunţarea la lume, ascultarea de un duhovnic, hotărârea de a se înstrăina şi de a păzi poruncile lui Hristos. La început atenţia noastră se concentrează pe împlinirea poruncilor lui Hristos şi este ocupată cu deprinderea înfrânării şi ascultării. Ştim din învăţătura Sfinţilor Părinţi că virtuţile nu unesc desăvârşit pe om cu Dumnezeu ci ele sunt mijlocul cel mai bun pentru dobândirea rugăciunii care uneşte pe om cu Dumnezeu-Sfânta Treime. Virtuţile sunt condiţia esenţială pentru a primi mai mult har, dar ele aduc prin ele însele har: Când duhovnicul, care are experienţa rugăciunii lui Iisus, realizează că voinţa a fost tăiată şi că a fost curăţit de patimile cele grozave, numai atunci hotărăşte să-i dezvăluie tainele rugaciunii lui Iisus. Dar chiar şi atunci, nu îi spune totul ci doar atât cât poate el duce şi lucra. Il călăuzeşte puţin câte puţin pentru a evita o cădere prea mare, în caz că ar putea fi dezamăgit sau înşelat.
-Ce sunt aceste trepte? Care sunt paşii care ne duc la unirea cu Hristos şi la înfruptarea din harul îndumnezeitor?
- Scopul fundamental al rugăciunii lui Iisus este reunificarea omului „care s-a împărţit".
-Iartă-mă te rog că te întrerup. Ce înseamnă reunificarea omului?
-Omul, potrivit Scripturii, a fost creat „după chipul lui Dumnezeu" (Coloseni 3,10). Dumnezeu este Treime, adică, fiinţă în trei ipostasuri (Tată, Fiu şi Duh Sfânt). Astfel, sufletul fiind creat după chipul lui Dumnezeu, este unic dar multiplu. El are trei puteri: mintea (raţiunea), dorinţa (pofta) şi voinţa (mânia). Toate trei trebuie să fie unite şi îndreptate spre Dumnezeu. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, prefacerea lor după fire înseamnă pentru minte să cunoască pe Dumnezeu, pentru dorinţă să dorească şi să iubească numai pe Dumnezeu, iar pentru voinţă să împlinească voia lui Dumnezeu. în acest fel e împlinită porunca „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" (Marcu 12,30). Când mintea rămâne în Dumnezeu, ridică dorinţa să Il iubească şi voinţa să lupte împotriva duhului rău şi să caute curăţirea. Astfel, existând un imbold spre Dumnezeu, există unirea. Păcatul rupe uniunea celor trei însuşiri ale sufletului. Mintea tinde să-L nesocotească pe Dumnezeu, pofta este îndreptată înspre creaturi nu spre Creator, iar voinţa este supusă tiraniei patimilor. In acest fel, păcatul înrobeşte cu totul sufletul. Priveşte cum descrie Sfântul Grigorie Palama această stare.
Mai întâi mintea se mişcă departe de Dumnezeu şi se întoarce spre celelalte creaturi: „de câte ori deschidem o uşă patimilor, mintea se împrăştie imediat, preocupată tot timpul de lucrurile trupeşti şi lumeşti, asupra mulţimii plăcerilor şi gândurilor împătimite care vin cu ele". Apoi mintea, căzând de la Dumnezeu, abate dorinţa de la El şi de la poruncile Lui: „când mintea rătăceşte, dorinţa se risipeşte în desfrânare şi nebunie, împrăştiindu-se asupra nenumărator lucruri rele... iar mintea moleşindu-se, puterile sufletului se împuţinează iubind mai mult. făpturile şi dorindu-le pe acelea. Tanjind după diversitate pofta se dezbină în plăceri, risipindu-se în ele, de aceea ajungând să dorească necurăţiile nu cele trebuincioase, adicăi cele trupeşti nu cele cuviincioase, sau cu alte cuvinte dorind nu lucrurile cele ce-i sunt de trebuinţă, ci pe cele deşarte şi lipsite de slavă". In cele din urmă voinţa este supusă patimilor, este chinuită şi „omul, care a fost sortit să devină fiu al lui Dumnezeu, se face ucigaş şi nu doar asemeni celor mai sălbatice fiare, ci şi târâtoarelor şi animalelor otrăvitoare, asemănându-se unui scorpion, unui şarpe, unui pui de viperă".
Deci, cele trei puteri ale sufletului se abat de la Dumnezeu şi în acelaşi timp se pierde unitatea dintre ele. Dorinţa ar vrea să se întoarcă la Dumnezeu dar voinţa nu-i permite; pofta ar vrea să se întoarcă la Dumnezeu dar mintea, neavând credinţă în El, nu vrea să-L iubească. Noi luptăm pentru această unitate şi o atingem, în final, prin rugăciunea lui Iisus. întoarcerea la Dumnezeu începe cu adunarea minţii. Scopul nostru este să despărţim mintea de atracţiile care o înconjoară şi să o aducem înlăuntrul ei astfel încât şi pofta să fie adusă înapoi.
-Mi-ai făcut o prezentare strălucită, mulţumită căreia am înţeles foarte bine.
-Nu eu, fiule, ci Părinţii sunt cei care ţi-au spus acestea.
-Ai putea să-mi explici mai amănunţit care sunt treptele rugăciunii? De unde se începe şi cum se înaintează?
-Sunt cinci stadii importante. Prima treaptă constă în rostirea cu voce tare a rugăciunii lui Iisus. Rostim rugăciunea cu buzele, în acelaşi timp încercând să ne îndreptăm atenţia asupra cuvintelor rugăciunii. în al doilea stadiu spunem rugăciunea lui Iisus în minte. Intreaga noastră atenţie este îndreptată din nou asupra cuvintelor, dar este adunată în minte. Când mintea oboseşte o lăsăm să se odihnească şi începem din nou să rostim rugăciunea cu buzele. Această metodă ca şi folosirea mătăniilor este încă nivelul cel mai de jos al rugăciunii lui Iisus. Insă de la acesta trebuie să pornească oricine şi de îndată ce ajunge la desăvârşire dispar cele ale nedesăvârşirii. După ce mintea s-a odihnit, reîncepem rugăciunea, concentrându-ne din nou toată atenţia înăuntrul ei. Sfântul Nil ne sfătuieşte: „Aminteşte-ţi întotdeauna de Dumnezeu şi mintea îţi va deveni rai". Apoi în al treilea stadiu rugăciunea lui Iisus coboară în inimă. Mintea şi inima sunt acum unite. Atenţia este adunată toată în inimă şi este cufundată din nou în cuvintele rugăciunii lui Iisus, dar mai înainte de toate înlăuntrul numelui lui Iisus, care are o adâncime nepercepută. în al patrulea stadiu rugăciunea se rosteşte de la sine, în timp ce ascetul lucrează, mănâncă, vorbeşte, când el este la biserică sau chiar atunci când doarme. „Eu dorm dar inima-mi veghează" se spune în Sfânta Scriptură (Cântarea cântărilor 5,2). Apoi, la al cincilea stadiu înlăuntrul sufletului se simte o flacără dumnezeiască, arzând blând şi înveselindu-l. Harul lui Hristos sălăşluieşte în inimă, Sfânta Treime Şi-a făcut locaş. „Şi suntem lăcaş al lui Dumnezeu, atunci când El trăieşte înîăuntrul nostru, aşezat în amintire. Devenim biserică al lui Dumnezeu atunci când amintirea Lui nu este umbrită de griji pământeşti, şi mintea nu este tulburată de gânduri nestăpânite; de care fugind, prietenul lui Dumnezeu se retrage înlăuntrul Lui, alungând patimile care cheamă gândurile nestăvilite, şi vieţuind într-un mod care-l duce la virtuţi" (Sf. Vasile cel Mare). Astfel, el simte înlăuntrul său prezenţa dumnezeiască, harul acesteia împărtăşindu-se şi trupului său care devine mort pentru lume şi răstignit patimilor. Şi acesta este stadiul cel mai înalt, care este uneori legat de vederea Luminii necreate. Acesta este, practic, cursul dezvoltării rugăciunii lui Iisus. Fiecărui stadiu îi corespunde un anume dar.
- Gheron, îngăduie-mi câteva întrebări care s-au ivit în timp ce vorbeai de treptele rugăciunii lui Iisus. Ce înţelegi prin cuvântul inimă?
- Inima este, potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi centrul lumii spirituale. Dintre multele păreri ale Părinţilor cu privire la acest subiect voi menţiona una deosebită, a Sfanţului Epifanie, episcopul Constanţiei Ciprului: „Din acest motiv, n-avem nevoie în vreun fel să căutăm sau să descoperim ce parte a omului corespunde chipului lui Dumnezeu, ci să mărturisim că acest chip există în om. Astfel nu vom dispreţui harul lui Dumnezeu şi vom crede în El. Pentru că orice spune Dumnezeu e adevărat, măcar că în oarecare măsură cuvântul Său a scăpat puterii noastre de înţelegere". Aşa cum o rază când cade pe o prismă este împrăştiată în toate părţile, în acelaşi chip sufletul se exprimă prin întreaga fiinţă umană. Totuşi când rostim rugăciunea lui Iisus, ne fixăm atenţia pe organul fiziologic, adică pe inimă, fiind astfel întorşi înlăuntrul nostru, în „adâncul inimii", despărţiţi de lumea exterioară. Prin întoarcerea în sine a minţii, aceasta - fiind una dintre puterile sufletului - se reîntoarce în locuinţa sa şi este unită cu celelalte puteri sufleteşti.
Rugaciunea de toata vremea. Cea mai puternica rugaciune si cea mai usor de zis, Editura Agaton
Bibliografie:
• Mitropolitul Hieortheos Vlachos, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, Editura Predania, 2011
Cumpara cartea "Rugaciunea de toata vremea"
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.