Deşi exclude gândurile şi imaginile din practicarea Rugăciunii lui Iisus, SfântulGrigorie Sinaitul are de spus foarte multe despre sentimentele care ar trebui să însoţească invocarea Numelui. Intâlnim o tonalitate deosebit de „afectivă" în tot ceea ce scrie. In concepţia sa, Rugăciunea lui lisus nu este o incantaţie magică, un echivalent verbal al roţii tibetane de rugăciune, ci o implorare care trebuie adusă cu toată fiinţa, cu iubire vie şi dragoste pentru Mântuitorul. Sentimentele de care vorbeşte Grigorie sunt în acelaşi timp de bucurie şi pocăinţă, încredere, dar şi şovăială: o îmbinare pe care el o rezumă în termenul compozit „întristare bucuroasă", împrumutată de la Ioan Scărarul. Rostirea Rugăciunii lui Iisus duce, scrie el, la „veselie plină de cutremur", la „bucurie amestecată cu frică": „sufletul se bucură de cercetarea şi de mila lui Dumnezeu, dar se teme şi tremură de venirea Lui, ca un vinovat de păcate multe". Acesta este urmarea îndoită a invocării.

Aşa cum spune limpede acest ultim citat din Grigorie, dintr-un punct de vedere Rugăciunea lui lisus este un strigăt de iertare, o expresie a jeluirii (penthos) şi străpungerii (katanyxis): „Doamne, Iisuse Hristoase... miluieşte-mă". Acest aspect penitenţial al invocării Numelui este puternic accentuat în Viaţa lui Grigorie de patriarhul Calist:
„Adunându-şi toate simţurile înăuntru, silindu-şi foarte mintea împreună cu duhul, aţintind-o şi legând-o strâns şi, într-un cuvânt, ţintuind-o de Crucea lui Hristos, repeta adeseori în rugăciune: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul», cu sufletul plin de tremur, cu gemete şi cu inima frântă; şi uda pământul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii săi".

Forma particulară în care este formulată aici Rugăciunea, „...păcătosul", oferă în mod firesc un accent deosebit acestui aspect penitenţial. Rugăciunea este corelată nemijlocit cu Hristos Răstignit - „...ţintuindu-şi mintea de Crucea lui Hristos" - şi este strâns legată de darul lacrimilor.

Dar Calist continuă şi descrie cum Rugăciunea aprindea inima lui Grigorie,, umplându-l de lumină şi bucurie. Acelaşi tablou îl întâlnim şi în scrierile lui Grigorie. Cu toate că nu subestimează nevoia de străpungere şi lacrimi, neîndoielnic bucuria prevalează asupra întristării. Atunci când descrie acţiunea sau lucrarea Rugăciunii lui lisus, energeia sa (un cuvânt favorit în scrierile lui Grigorie), termenii pe care-i foloseşte sunt „veselie" (efphrosyni), tresărirea sau „săltarea" duhului (skirtima, agalliama) şi „încredinţare" (plirophoriaf). Acestea toate sunt expresii ale unui caracter „afectiv", implicând sugestia puternică de simţire, de sentiment şi de senzaţie spirituală experiată în mod conştient. Şi, desigur, sunt cuvinte care implică, nu descurajare şi tânguire, ci o încredere care tresare de bucurie, o încredere iubitoare în compasiunea lui Dumnezeu. Orarul pe care Grigorie Sinaitul îl recomandă pentru isihast poate părea, pentru cineva din afară, intolerabil de auster şi de riguros; iar Grigorie însuşi vorbeşte despre efortul concentrat pe care trebuie să-l depună cei care rostesc Rugăciunea, despre „durerea ascuţită" pe care ei o simt în „piept, umeri şi gât". Dar în acelaşi timp el nu vrea ca isihastul său să fie un om abătut şi melancolic, ci exact opusul.

Grigorie face referire constantă la un anumit fel de simţire, în special: senzaţia de căldură (Sepun). „Inceputul adevărat al rugăciunii", scrie el, „este căldura inimii."

Cuvintele sale nu ar trebui înţelese doar într-un sens metaforic sau simbolic, într-adevăr, el se referă mai degrabă la o senzaţie spirituală, decât una fizică; dar această experienţă spirituală pare, în gândirea sa, să aibă diferite conotaţii la nivel fizic. Ei este atent însă să facă deosebire între trei tipuri diferite de căldură: căldura firească, trupească la origine, cauzată de un „prisos de sânge"; o căldură nefirească şi păcătoasă, care încălzeşte imaginaţia spre gânduri de poftă şi inspirată de diavol; şi căldura cu adevărat duhovnicească, roadă harului. Cum poate omul să le deosebească? Criteriul principal, spune Grigorie, este sentimentul de linişte: dacă acea căldură este de la Dumnezeu, este marcată de absenţa cu totul a îndoielii, de încredere lăuntrică deplină şi încredinţare liniştită: „Căci orice vine în suflet, zic Părinţii, fie din cele supuse simţurilor, fie din cele gândite cu mintea, dacă se îndoieşte inima în privinţa lui, să nu-l primeşti, fiindcă nu estede la Dumnezeu, ci e trimis de la potrivnicul". Iar Grigorie adaugă în mod caracteristic: „Vremea, cercarea şi simţirea îl descoperă [pe harul lucrător]... Căci gâtlejul, zice Scriptura, deosebeşte mâncările (Inţ. Sir. 36, 18-19), adică gustarea duhovniceasă le arată fără greutate pe toate cum sunt". A se remarca apelul la experienţă, atât de frecvent în tradiţia isihastă.

Acest sentiment de căldură a jucat un rol decisiv în viaţa duhovnicească a contemporanului lui Grigorie din Muntele Athos, Sfântul Maxim din Kavsokalivia. Intr-o discuţie dintre el şi Sfântul Grigorie Sinaitul, consemnată în scris de ucenicul lui Maxim, Teofan din Vatopedu, Grigorie îl întreabă pe Maxim dacă are „rugăciunea minţii", rugăciunea lăuntrică autentică. Drept răspuns, Maxim descrie cum în tinereţea sa s-a rugat fierbinte Maicii Domnului să primească harul rugăciunii:

„Şi într-o zi... în timp ce sărutam cu dor preacurata sa icoană, deodată, a venit o căldură în pieptul şi inima mea, dar care nu mă ardea, ci mă răcorea şi mă umplea cu dulceaţă şi multă străpungere.

Din acea clipă, părinte, inima mea a început să zică rugăciunea înlăuntrul meu, dar, în acelaşi timp, mintea mea ţine strâns împreună cu cugetul pomenirea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu: iar această pomenire nu m-a părăsit niciodată".

Maniera în care Rugăciunea lui Iisus este legată aici de evlavia faţă de Sfânta Fecioară este cu totul neobişnuită pentru isihasmul secolului al XIV-lea şi nu există nici o paralelă pentru aceasta în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul. Grigorie şi Maxim sunt însă cu totul de acord în privinţa importanţei pe care trebuie să o acorde senzaţiei de căldură şi amândoi o consideră la unison drept un semn vizibil şi un indiciu sigur al începutului rugăciunii lăuntrice. n acest accent pus pe senzaţie, pe simţirea conştientă a harului, ambii se situează în tradiţia „afectivă" care se întinde înapoi, prin Sfântul Simeon Noul Teolog, la Sfântul Diadoh al Foticeei şi Omiliile macariene.

Conceptul de căldură sugerează inevitabil ideea de foc, iar focul în schimb este asociat cu lumina. Aşadar, este de aşteptat ca Grigorie Sinaitul să lege Rugăciunea lui Iisus de vederea luminii dumnezeieşti. In această chestiune însă el este considerabil mai rezervat decât Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama. El practic nu face nici o referire la Schimbarea la Faţă. Atunci când vorbeşte despre lumină, de obicei o face pentru a-l avertiza pe cititor împotriva primejdiilor înşelării, împotriva vedeniilor de lumină mincinoase care sunt rezultatul înşelării de sine sau amăgirii diavolului. „Nu căuta să vezi lumini", insistă el; şi, făcându-se ecoul avertismentului rostit cu mult timp înainte de Diadoh, scrie:

„Ia aminte deci, cu de-amănuntul, iubitorule de Dumnezeu, întru cunoştinţă: dacă împlinindu-ţi lucrul, vei vedea o lumină sau un foc, din afară sau din lăuntru, sau un chip, zice-se al lui Hristos, sau al vreunui înger, sau al altcuiva, să nu le primeşti, ca să nu suferi vreo vătămare.

Singurul criteriu al prezenţei harului este senzaţia de căldură. Iar această senzaţie, precum invocarea Numelui, ar trebui să fie cu totul lipsită de imagini şi forme vizuale.
Dar dacă Grigorie Sinaitul nu oferă nici o descriere explicită a vederii luminii taborice, nu rezultă, prin urmare, că el considera că o astfel de vedere este cu neputinţă sau lipsită de importanţă. Adevăratul motiv pentru reticenţa sa se află, cu siguranţă, în alt loc. Pentru cei care au trebuinţă să afle despre rugăciune din cărţi şi care nu au fost încă învredniciţi de vederea luminii dumnezeieşti în practica lor personală, toate descrierile verbale vor fi nu doar neadecvate, ci şi posibil primejdioase chiar, fiindcă ar putea încuraja primirea unei false vederi de lumină. In ceea ce-i priveşte pe cei puţini, cei foarte puţini, cărora li s-a dăruit vederea autentică a Taborului, ei nu au nevoie să citească despre aceasta în cărţi. Lumina lui Dumnezeu, atunci când se dezvăluie, se autentifică prin sine.

Totuşi, în ciuda acestei rezerve, cititorul înzestrat cu discernământ va găsi în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul şi, de asemenea, în Viaţa scrisă de patriarhul Calist, indicii suficiente care să îndreptăţească socotirea lui Grigorie în rândul „misticilor luminii". El vorbeşte despre o „contemplare duhovnicească a luminii", denumind această contemplare „ipostatică", adică obiectivă şi nu pur şi simplu simbolică şi imaginară, în rugăciunea curată, ne învaţă el, „simţurile sunt înveşmântate de lumina minţii, fiindcă mintea în acel moment devine ne-materială şi plină de lumină". „Mintea, când se curăţeşte şi se întoarce la vechea vrednicie", scrie în alt loc, „caută la Dumnezeu şi primeşte de la El înţelesurile dumnezeieşti... Scufundându-şi înţelegerea în lumină şi făcându-se lumină, scrie în Duh cuvintele în inimile curate ale ascultătorilor."

Aspectul cel mai semnificativ, atunci când vorbeşte despre vederi mincinoase ale luminii care vin de la diavol, este faptul că menţionează o vedere autentică a luminii care vine de la Dumnezeu: „Din roade poţi cunoaşte, aşadar, lumina ce luminează în sufletul tău, dacă e a lui Dumnezeu sau a satanei". Aceastea nu sunt decât nişte simple indicii, însă ele sunt suficiente pentru a demonstra că Grigorie Sinaituî aparţine aceleiaşi tradiţii mistice precum Simeon Noul Teolog şi Grigorie Palama.

Kallistos Ware

Rugaciunea lui Iisus in scrierile Sfantului Grigorie Sinaitul, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Rugaciunea lui Iisus in scrierile Sfantului Grigorie Sinaitul"

• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea lui Iisus - fundamentul isihasmului
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Talcuire la Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: