Vazul duhovnicesc

Vazul duhovnicesc Mareste imaginea.

OCHIUL - LUMINĂTORUL TRUPULUI SAU DESPRE VĂZUL DUHOVNICESC

Am urmărit o emisiune religioasă T.V., la care s-a discutat despre noutatea clipei. Intr-adevăr, fiecare clipă are în noi ceva specific, nou, ceva ce sclipeşte a- tunci, proaspăt şi unic. E de mare importanţă ce anume te inspiră clipa, cum te iluminează. M-am dus cu gândul la dimineţile în care conştientizăm noutatea. Dimineaţa, când omul se vede viu, observă noutatea unei iniţiative fără precedent. Chiar dacă aspectul în mare al vieţii rămâne acelaşi, însuşi faptul continuităţii este o valoare pe care o redescopăr mereu: uite, îmi bate inima, deci, viaţa nu s-a întrerupt! Cel ce mi-a dat viaţă mai are de lucru cu mine, ceea ce e un dar. Am beneficiat şi ieri de acelaşi dar, însă cel de astăzi este mai valoros, chiar dacă Dumnezeu n-a adăugat nimic în plus decât repetiţia, insistenţa Lui. Faptul că se repetă e un plus de dar, faptul că El continuă să-mi dea viaţa mai departe, ca să o fructific cu un plus de interes, de mulţumire, de bucurie, după cum Dumnezeu mi-a dat-o cu un plus de dragoste. E o surpriză că şi azi îmi dă darul pe care mi l-a oferit ieri.

Inseamnă că mă iubeşte, are şi azi un anume motiv să mă iubească şi eu trebuie să-i cunosc această motivaţie pentru care-mi dă mie clipa. In fiecare zi, cu un plus de ascultare de Dumnezeu parcurgem clipele. Plusul de dragoste îl recepţionăm şi, văzându-ne că trăim, îl urmăm cu plusul nostru de râvnă de a-L pune în valoare. Aceasta e în conformitate cu ce a spus Mântuitorul: Eu sunt atent la ce mi-a dat Tatăl să vă spun vouă şi mă transpun în situaţia lui Dumnezeu, fac şi Eu mai departe totul cu un plus de încredere; depun o râvnă susţinută în a-L asculta şi vă cer să aveţi aceeaşi râvnă ca şi a Mea. Aceasta s-o aveţi, pentru a valorifica ceea ce vi s-a dat, Duh din Duh alimentându- ne: Eu din Tatăl, iar voi din duhul Meu, care-i de la Dumnezeu, şi din care să înmulţiţi voia Sa în lume. Fiecare clipă are valoare, are un anume înţeles şi să nu primim cu superficialitate darul clipei de la Dumnezeu.

Intr-o altă discuţie, ne-am oprit la aceste vorbe ale Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Mântuitorul repetă mult acest cuvânt, pe care i l-a spus lui Nicodim. Să vă naşteţi din nou. Cum? Din Duh şi din apă, neapărat! Apa ne duce la Taina Botezului, care-i aceea de- a mă lepăda de mine însumi şi de-a mă înlocui cu Hris- tos. Aşa cum Nicodim n-a putut înţelege de la început, nici noi nu ne putem dumiri uşor cum să ne naştem de sus. A şi spus Mântuitorul: Ca să se înalţe la Dumnezeu cineva, trebuie să se coboare de la Dumnezeu. Ne pune pe gânduri. „De sus” - sensul acesta e problema noastră. Cu acest sens nu ne prea împăcăm noi. Să nu fac voia mea, ci a Celui care mi-a dat mie putere de a voi. Am primit puterea tară contribuţia mea. Autorul e mai mare decât mine. Eu doar am primit şi, ce mi-a dat, sunt în situaţia să valorific în acel duh în care mi s-a dat... Când pun în mişcare gândurile, e cazul să gândesc ca Dumnezeu. Eu trebuie să fac saltul acesta, de la mine la Dumnezeu. Pe mine să mă depăşesc şi, mai presus de mine, să mă urc la izvorul de gândire dumnezeiesc.

Puterea de-a face să o folosesc însuşindu-mi gândul Celui ce mi-a dat puterea de a voi. Să mă urc continuu, nu spaţial, ci în sensul importanţei pe care o dau unui gând, conştientizând că gândesc cu Taina care m-a adus în viaţă... Mă înalţ, voit, la a ţine seama că eu voiesc cu puterea Celui ce mi-a dat puterea de a voi. Să devină un simţ natural acela de a urca întotdeauna. Să deprind duhul meu a urca la Dumnezeu. Când gândesc, deja să accept Duhul lui Dumnezeu, din toate punctele de vedere, în locul înţelegerii mele despre bine. Să renunţ la părerea mea şi să iau din plin duhul înţelegerii absolute a binelui. Semnificaţia cuvântului: „sus” implică un efort. Legea gravitaţiei ne trage în jos şi împotriva ei trebuie să facem salturi, aşa încât să ne desprindem de noi şi să ajungem acolo de unde am pornit iniţial, adică din lumea lui Dumnezeu. Ca să mă nasc din nou şi să pornesc cu Taina, care nu-i a mea ci a lui Dumnezeu, e necesar un efort.

A voi cum vreau eu e uşor, fiindcă voia mea se menţine în virtutea inerţiei, dar să fac voia altuia presupune o maximă încordare, un efort. Mântuitorul face apel la acest efort de duh, pe care trebuie să-l înţelegem bine. Binele, în adâncul lui, nu-l pot face decât dacă mă cufund în punctul de vedere al Celui ce este binele însuşi. Dacă omul gândeşte cu adevărat, atunci nu mai este o problemă pentru el să facă efortul acesta. El îşi dă seama, dacă-i înţelept, de valoarea Duhului binelui, pe care-l are Dumnezeu, apreciază şi, apreciind, socoteşte de la sine înţeles să nu mai facă voia sa ci pe a Lui, care e desăvârşită. Am gustul desăvârşirii de la El şi acest gust mă trimite să mă integrez în Duhul lui Dumnezeu, ca să realizez perfecţiunea. Altă cale nu e! Dacă înţeleg aceasta, nu-mi mai pare greu să mă depăşesc, o fac cu entuziasm: Jugul Meu e bun, dacă Mă înţelegeţi pe Mine. Nu mai este o greutate. II ascult pe Tatăl şi, ştiind valoarea gândului Său, nu mai consider să fac altceva decât cerni dă Tatăl. Cunoscându-L pe Tatăl, cât e de minunat, II ascult din plin şi ascultarea nu mai este o caznă pentru că spiritul binelui Mă convinge. Duhul trebuie să ne convingă, prin pipăitul raţiunii binelui de la Dumnezeu, şi acesta are o asemenea valoare, încât nu ne mai facem o problemă din greutatea de a ne depăşi; Spiritul binelui e atât de convingător, încât nu mai întrevedem altă cale. Mântuitorul propune să avem acest raţionament: de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea stăpâni (trăi) viaţa, în adevărata ei frumuseţe. Să fii stăpân pe toate şi să le faci pe toate în Duhul binelui lui Dumnezeu! Să câştigi gustul inspiraţiei duhovniceşti, gustul gândirii lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu e atât de minunat! Cu Duhul Tatălui Meu vă spun să ascultaţi.

Omul este menit să devină întru totul dumnezeiesc, în tot ce are de făcut. De aceea este orânduită în Duminica de azi cunoscuta pericopă evanghelică: „Luminătorul trupului e ochiul. De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6, 22-23). Se foloseşte cuvântul trup, în sens de viaţă. Luminătorul vieţii este ochiul şi acest ochi e ca o lumină orbitoare, ce nu te mai lasă să vezi altceva, te acaparează. Dacă spiritul e aşa, adică dumnezeiesc, atunci viaţa ta e o minune; îi înţelegi toate frumuseţile. Care-i Duhul bucuriei de a vedea? Mi Se arată în toate, aşa cum I Se arată lui Dumnezeu. Ce bine că văd! Nici un ascunziş nu există. E o satisfacţie copleşitoare, când văd că văd totul şi că văd bine, cu ochiul, cu duhul, cu înţelegerea dumnezeiască a valorilor vieţii, văzând cu Dumnezeu tot ce e de văzut în viaţă. De drag să trăieşti, când vezi cu ochiul lui Dumnezeu în locul ochiului tău! Dacă trăieşti în manieră şi în optică dumnezeiască nu ţi se pare greu, pentru că tu însuţi vezi cât e de minunat, îţi faci din Dumnezeu ochi.

Mântuitorul a promis că ne dă acest ochi - ni se dă pe Sine însuşi - ca să vedem viaţa. Părinte, dragostea cu care M-ai iubit, Eu mă angajez să ajungă a fi şi în oameni. Felul în care Mă vezi Tu pe Mine, să-l aibă şi ei. Pentru aceasta rămân în oameni, să le fiu ochi al Tău, cu care Tu Mă vezi pe Mine ca viaţă a lor. Eu ştiu ce frumuseţi vede Tatăl Meu în viaţa voastră. V-a dat-o ca să vă bucuraţi de ea. El a pus ceva de mare preţ în viaţă, pentru a vă bucura, şi Eu ştiu ce a pus. Tatăl aşteaptă să vedeţi şi voi ce a pus... Părinte - a promis Mântuitorul înainte de moarte - cum M-ai iubit Tu pe Mine (Eu ştiu că Mă iubeşti şi că în Mine Ţi-ai pus gândul Tău despre viaţă), aşa voi avea grijă să iubească şi ei, să vadă valoarea vieţii ca Tine, spre a se bucura de ea. Eu voi fi în ei ochi, care vede bunătatea, dragostea Ta. „Luminătorul trupului e ochiul”.

Aşteaptă să vedem viaţa cu ochii Lui. Să ne ducem mai departe cu această cutremurătoare îndrumare, din partea lui Dumnezeu de a privi viaţa cu ochii Lui. Dacă lumina din voi e întuneric, atunci nu mai e nimic. E un nimic mai greu chiar decât nimicul. Dacă în locul luminii, care sunt Eu ca vedere a lui Dumnezeu, folosiţi altceva, atunci nici nu mă pot gândi ce fel de întuneric şi pagubă există în voi. Zice Mântuitorul: Cum de acceptaţi întunericul în locul luminii? In amiaza-mare au strigat: „Răstigniţi-L!”... Răstigniţi lumina noastră! Ce nenorocire e acolo unde, în locul luminii, se instaurează întunericul refuzului de a ne conduce după Duhul lui Dumnezeu! Dacă lumina nu o apreciaţi, deşi e atât de limpede, de strălucitoare şi de explicită, cum va fi oare înţelegerea voastră după care vă conduceţi fără Mine, dacă a Mea, care-i atât de evidentă, nu o vedeţi? Cum va fi a voastră? După ce urâciune vă veţi conduce voi? Sunt tânguirile lui Dumnezeu. Tânguirea aceasta o remarcăm în cuvintele Mâtuitorului: Nu ştiu de ce nu veniţi la Mine. Ce găsiţi voi mai bun, faţă de ce vă ofer Eu? Eu v-am dat posibilitatea să vedeţi, şi nu o folosiţi. Veţi muri în păcatele voastre. Nu vă alegeţi cu nimic, dacă vă însuşiţi întunericul în locul luminii. In locul Meu vă luaţi pe voi diriguitori ai vieţii. Ce fel de întuneric e acela când refuzaţi lumina şi o schimbaţi cu întunericul din voi?

Să ni se pună la inimă şi să înţelegem duhul clipei, căci e un mesaj de sus al noutăţii celei de bine, pe care trebuie s-o prindem vie, aşa cum apare ea atunci când o auzim, avându-şi o raţiune: „numai aceasta e de spus!” Fiecare clipă are ceva al ei, unic, o taină pe care o trăim numai atunci. Dumnezeu, prin scânteia de viaţă pe care ne-o dă, are de spus ceva. Să-i prindem sclipirea ochilor cu care se uită la noi în fiecare clipă, şi să ne ţinem de sclipirea aceea. în acest scop e nevoie de rugăciunea inimii, neîncetată, ca să prindem scânteia de fiecare clipă a privirii cu care ne priveşte şi ne susţine viaţa, şi să-L bucurăm, dovedindu-i că apreciem iubirea. Iubiţi-mă pe Mine şi atunci Tatăl Meu, Care vede pentru ce Mă iubiţi pe Mine, vă va face totul. Tatăl în Mine vede binele vostru şi pentru acest bine va face orice, dacă îl primiţi aşa cum vi-l dă El. Nici nu va trebui să-L rog Eu pe Tatăl, căci, din iniţiativa Lui, El se va ocupa de fiecare. Omul, deci, este întru totul dumnezeiesc. E concluzia cu care trebuie să pornim de la Sfânta Liturghie, duminical, atunci când se lămuresc din nou problemele vieţii. Numai trăind dumnezeieşte se cheamă că trăim.

Am subliniat aici cuvântul Lui de la început, al rugăciunii de la Cina cea de Taină: Preaslăveşte Părinte, pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te preaslăvească pe Tine. A ţinut să-I mărturisească Tatălui care e duhul Lui, şi îl roagă: Preaslăveşte pe Fiul Tău. De ce S-a exprimat aşa? Să încercăm să ne punem în locul Mântuitorului, ca să-L putem înţelege şi să gândim de pe poziţia Lui. A sosit ceasul să dovedesc că Te-am ascultat pe Tine. Prin ce să dovedesc? Prin aceea că Mă dăruiesc lor întreg, pentru a Te exprima pe Tine, Care eşti atât de minunat întru dragostea Ta. Dragostea Ta le-o dau lor, să se umple, ca Mine, de înţelegerea frumuseţii ei. Fă să se vadă că Fiul Tău, Căruia i-ai încredinţat binele oamenilor, a exprimat întocmai gândul Tău. Ce minunat e să asculte cineva de Dumnezeu! Eu am dovedit acest fapt. Ce minunată e viaţa, când exprimă voinţa lui Dumnezeu! Vreau să vadă oamenii că am exprimat frumosul şi binele Tău în întregimea lor şi să privească în Mine cum străluceşte bunătatea Ta, în sinea ei. Ce scumpă e bunătatea Ta Era dorinţa Lui, înainte de moarte - precum e şi a noastră - ca, atunci când ne apropiem de finalul vieţii, să putem constata că ne-am împlinit misiunea de a exprima, prin toate cele săvârşite de noi, voia Lui. Nu ştiu cum ne apropiem de moarte, dacă nu suntem siguri că am oglindit prin faptele noastre Duhul binelui dumnezeiesc, pe Care L-am avut în noi şi cu care am fi putut aprecia valoarea vieţii.

Să se vadă ce minunat Te-am înfăţişat pe Tine prin însăşi viaţa Mea. Cât de frumos îi stă unei vieţi, care Te exprimă pe Tine, Părinte! Cât de frumos îi stă Fiului, Care Te copiază întru bunătatea Ta. Preaslăveşte pe Fiul, ca şi El la rândul Lui să Te preaslăveas- că, adică să poată arăta cât eşti de minunat Tu, Care ai pus în El minunea vieţii s-o trăiască în oameni. Şi Tu, Părinte, să străluceşti întru bunătatea întru care ai dat oamenilor viaţă, pentru ca, atât Eu cât şi ei, să putem vedea strălucirea Ta. Vedeţi ce gânduri ni le descoperă, ca să gândim şi noi ca El?!

Parintele Miron Mihailescu

Fragment din cartea "Vorbeste Dumnezeu", Editura Christiana

Pe aceeaşi temă

25 Mai 2020

Vizualizari: 913

Voteaza:

Vazul duhovnicesc 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

vederea duhovniceasca

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE