Vindecarea lui Malhus a fost ultima minune pe care a făcut-o Domnul înainte de moartea Sa pe Cruce. Doar Evanghelistul Luca relatează despre ea, în timp ce ceilalţi evanghelişti descriu mai detaliat doar situaţia în care s-a petrecut acest eveniment.
Minunea s-a săvârşit în cumplita noapte a agoniei din Ghetsimani şi a prinderii Mântuitorului Iisus Hristos de către duşmanii Săi.
La această naraţiune, Evanghelistul Ioan adaugă că cel care l-a lovit pe slugă era Simon Petru şi că numele acesteia era Malhus.
Această scurtă relatare a evangheliştilor despre minunea vindecării slugii din pricina dramaticelor condiţii petrecute iese în evidentă fată de celelalte vindecări miraculoase descrise în Evanghelie. Totuşi, această minune, la fel ca toate minunile lui Hristos, se arată o predică expresivă a Mântuitorului despre căile omeneşti către împărăţia lui
Dumnezeu.
Ucenicii dormeau atunci când Hristos, cu sudori de sânge, Se ruga Tatălui. In cel mai de trebuinţă moment, când El, ca om, avea nevoie de sprijin duhovnicesc şi moral şi când era gata să meargă la moarte de bunăvoie, a ieşit către duşmanii Săi. S-au trezit atunci şi ucenicii din somn şi, văzând primejdia, erau gata să-L apere pe Hristos... Dar, fără să aştepte vreun răspuns, Simon Petru a scos sabia şi a tăiat urechea dreaptă a lui Malhus. Se pare că lovitura a fost dată din spate sau din lateral, căci lovind cu mâna dreaptă în faţă Petru putea tăia mai repede urechea stângă a slugii din faţa sa.
E posibil să fi fost astfel: Iuda a venit la Hristos din faţă ca să-L sărute, iar în acel moment Malhus a venit din spate sau din dreapta pentru a-L prinde sigur pe Cel arătat de sărutul lui Iuda. Petru, venind direct după Hristos, se afla în spatele lui Malhus. Şi, în acel moment, l-a lovit pe el în cap. Probabil că toţi ceilalţi ucenici au rămas în urmă,
confuzi, fără să ştie ce să facă, pentru că Hristos nu numai lui Petru i-a interzis să folosească arme, ci tuturor, vindecând El îndată pe vrăjmaşul rănit.
Putea exista o oarecare confuzie, în spatele războinicilor şi întregii mulţimi. In umbra nopţii, feţele tuturor celor din acel loc puteau fi confundate, iar atacatorul putea fi neclar: Unde este Hristos? Malhus poate căuta să dea înapoi.
Aşa au fost evenimentele din Grădina Ghetsimani, astfel a fost împrejurarea în care a avut loc vindecarea lui Malhus. După raţionamente omeneşti, Sfântul Apostol Petru, care a fost gata ca prin braţul său înarmat să-L apere pe învăţătorul şi Domnul, dar şi pe sine, putea să cadă într-o luptă inegală în mâinile soldaţilor romani, aceasta fiind de înţeles. Dar a fost un gest mult prea omenesc. Insă în ce constă semnificaţia şi simbolistica de temelie ale minunii săvârşite asupra lui Malhus?
Aici trebuie să spunem că, vindecând duşmanul ce-L atacase, Hristos a arătat lucrarea celei mai mari îndurări, a iubirii şi iertării pentru cineva păcătos. In condiţiile tragice ale vieţii Sale pământeşti, a arătat, prin exemplul personal, porunca dată oamenilor prin predica de pe munte, adică porunca îndurării şi a iubirii pentru vrăjmaşi. Şi acum, El însuşi a împlinit această poruncă, iar prin aceasta a arătat dragostea Sa pentru duşmani fără excepţie, trebuind ea împlinită chiar şi în cele mai tragice condiţii ale vieţii şi în raport cu cei mai mari duşmani.
Mai mult, folosind exemplul minunii cu Malhus, Hristos a arătat şi a poruncit că ocrotirea căii spirituale a cuiva şi, în general, ocrotirea valorilor spirituale cu braţ înarmat este contrară voinţei lui Dumnezeu şi plină de păcat. Oamenii gândesc de obicei complet diferit. Dar acest lucru se datorează faptului că sunt foarte departe de calea lui Dumnezeu şi nu se mai gândesc la ceea ce este dumnezeiesc, ci la ceea ce este omenesc.
De fapt, toţi cei care iau sabia „de sabie vor pieri". Şi, dacă luăm cuvântul „sabie" în sensul duhovnicesc al acestei profeţii a lui Hristos, trebuie văzută prin faptul că spiritual nu pierde persoana care este ucisă, ci acela care ucide. Iar acest lucru este în deplină concordanţă cu faptul că Dumnezeu, din vremurile de demult, a poruncit omului: „De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut omul după chipul Său" (Facerea 9, 6).
Acest lucru coincide cu ceea ce s-a petrecut şi se va petrece în viaţa păcătoasă a lumii până la sfârşitul istoriei, aşa cum a prorocit Văzătorul în Taină din Apocalipsă: „Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie" (Apocalipsa 13,10).
Deci, ultima minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos este legământul final al Dumnezeului-Om cu oamenii despre dragoste şi îndurare şi despre faptul că Adevărul nu are nevoie să fie apărat cu braţ înarmat.
„Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor" (Apocalipsa 13,10), spune Văzătorul în taină.
Fragment din cartea "Să înţelegem minunile lui Hristos", Editura De Suflet
Cumpara cartea "Să înţelegem minunile lui Hristos"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.