Dintre multele moduri prin care se poate reconstrui dimensiunea evlaviei pe care poporul binecredincios o are asupra unei personalităţi duhovniceşti, textul liturgic exprimă cu certitudine cel mai fidel, în timp şi pe o arie largă geografică, adică atât cât ţine Ortodoxia, dragostea evlavioasă a credincioşilor. Slujba Sfântului Daniil se prăznuieşte, după rânduiala ortodoxă, în 11 Decembrie.
Sensibilă şi luminoasă, slujba aceasta, asupra căreia nu vom insista cu date istorice şi cu structurări de sens lingvistic, ne oferă o icoană plină de sens duhovnicesc. Greutatea cuprinderii în cuvânt a personalităţii Sfântului e dovedită de modul interogativ al construcţiei textuale. Cântarea Vecerniei începe astfel: "Cum te vom numi pe tine, Daniile? Sihastru, că ai supus minţii patimile? Nevoitor, că ai suferit toată pedeapsa? Stâlp ridicat de pe pământ la înălţime, întărit pe piatra adevărului? Luptător prea plin de râvnă şi doctor prea iscusit? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre" . Că rămâne o greutate exprimarea adevărului legat de viaţa duhovnicească a Părintelui Daniil ne-o dovedeşte prelungirea acestei tensiuni duhovniceşti interogative: „Cum te vom chema pe tine, Daniile? Dezrădăcinător de patimi şi săditor de fapte bune? Adevărat făcător de minuni şi rugător pentru păcătoşi? Alungător prea viteaz al demonilor? Luminător strălucit al cucerniciei? Locaş al Duhului şi apărător al Bisericii? (...) Pildă călugărilor şi învăţător înfrânării? Podoaba credincioşilor şi însuţi facătorule de vindecări? Sfeşnic care luminează lumină celor dintru întuneric? Impreună cetăţean şi întocmai la cinste cu îngerii? Locuitor al raiului şi om ceresc?"
Poate cea mai limpede exprimare liturgică a dimensiunilor multiple ale vieţii de stâlpnic sunt exprimate în Troparul Sfântului (gls. 1), astfel: „Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoşilor, cuvioase: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Daniile, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre" . Convergenţa textului asupra acestor lucruri cu adevărat uimitoare până astăzi, nevoinţa ascetică extremă, viaţa duhovnicească aleasă, intervenţia în favoarea bunei mărturii ortodoxe a adevărurilor de credinţă, toate acestea sunt exprimate repetativ în forme poetice, care cresc în intensitatea verbului viu. Pentru a putea exprima cu adevărat simţămintele. autorul textului cere Sfantului ajutor: „vrând să laud cu cântări pomenirea ta, fericite Daniile, trimite-mi din cer rază purtătoare de lumină".
Din construcţia descrierii liturgice se descoperă o dimensiune mistică remarcabilă. Urcarea pe stâlp cheamă după sine urcarea la înălţimea faptelor celor bune: „suindu-te la înălţimea faptelor bune, te-ai tăcut lumii stând înălţat pe stâlp şi cu strălucirea minunilor celor uimitoare ai luminat pe cei care alergau la tine cu credinţă".
Lupta ascetico-mistică este remarcabil punctată, arătându-se, prin comparaţii cu adevărat inspirate, componenta dinamică a luptei pentru curăţirea simţurilor întru primirea harului celui de viaţă duhovnicească ziditor. „Cu toiagul cumpătării despicând marea patimilor, ai trecut neînecat, părinte, şi ai ajuns la muntele nepătimirii celei adevărate şi te-ai unit cu Dumnezeu, prin curăţia cugetului" creează o paralelă cu momentul trecerii neamului lui Israel prin Marea Roşie, cugetul cel bun fiind de astă dată cel care, nou Moise, scoate din robia trupului celui egiptean sufletul, reactivându-i toate dendritele duhovniceşti, pentru a fi partenerul ferm Ia mântuire. Din această despătimire eroică, Sfântul îşi trage exemplaritatea ascezei, pozitiva! parcă de propria nevoinţă, care devine teopatie, cu Hristos-Dumnezeu fâcându-se împreună lucrător Avva. Textul marchează astfel acestă realitate: „urcându-te pe stâlp, preafericite, ai stat în picioare tot timpul nopţilor ca şi cum ai fi fost fară de trup, având smerit ochiul sufletului şi ca o oglindă curată primind Duhul şi arătările cele dumnezeieşti cu cuget curat". Această primire a Duhului, dăruitorul de daruri, este remarcată şi de imnograf atunci când spune, şi noi o dată cu el: „umplându-ţi-se sufletul de apele cele făcătoare de viaţă ale harismelor Duhului, de Dumnezeu Inţelepţite, prealăudate, ai izvorât râuri de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor".
Este, aşadar, o lucrare care, parte integrantă a lucrării Duhului, arde cu apa duhului aprinderea trupului, făcând din omul Daniil o lentilă a transparenţei dumnezeieştii slave, pentru care Biserica, cea care se bucură prima de această valorizare a lucrării Duhului Sfânt, cântă: „suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte şi, ca o stea mult strălucitoare, ai depărtat, părinte, întunericul înşelăciunii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, luminează şi acum, în inimile robilor tăi, lumina cea neapusă a cunoştiinţei". Căci şi din acest aspect remarcăm marea dragoste a sfântului care, deplin conştient de cele ce avea de împlinit, face parte aleasă celor ce-l urmează în exerciţiul tainic şi neascuns, deopotrivă, al ascezei de dragul împlinirii în Dumnezeu.
Parintele Constantin Necula
Sfantul Daniil Stalpnicul, Editura Agnos
Cumpara cartea "Sfantul Daniil Stalpnicul"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.