Deşi Sfanta Fevronia se bucură de faima de a fi fost o muceniţă, ucisă la Nisibis în timpul lui Diocleţian (284-305), ne-am hotărât să îi plasăm viaţa în această secţiune pentru că în mod evident, aceasta aparţine genului hagiografic de „pătimire epică” care a fost corect descrisă de Halkin ca „roman edificator” lipsit de valoare istorică; acesta, desigur, nu înseamnă să negăm faptul că probabil a existat o muceniţă Fevronia ca persoană istorică, în jurul numelui cărei Viaţa aceasta (care ar putea data de la sfârşitul secolului al Vl-lea sau de la începutul secolului al Vll-lea) a fost ţesută.
In ciuda caracterului său în mare parte legendar, lucrarea sste de un considerabil interes, nu în ultimul rând datorită «aptului că Viaţa pretinde că este lucrarea unei femei, tovarăşa Fevroniei, monahia Tomaida. în timp ce creditarea festei pretenţii speciale iese cu totul din discuţie, ar părea destul de probabil ca autorul să fi fost cu adevărat o femeie, ) poate că n-ar fi cu totul deplasat să presupunem că aceasta a fost de fapt o monahie din mănăstirea Sf. Fevronia de la Nisibis. In orice caz, fineţea psihologică cu care autorul se apleacă asupra prieteniei dintre văduva Hieria şi tânăra monahie Fevronia pare să sugereze că acesta a fost o femeie.
Nu prea sunt motive de îndoială în legătură cu faptul ca această lucrare a fost compusă în Nisibis şi, cu toate că apar unele anacronisme ţipătoare (în special existenţa unei înfloritoare mănăstiri de maici în timpul lui Diocleţian, cu mult înainte ca monahismul să ajungă în nordul Mesopotamiei), autorul s-a străduit să evite să-i scape vreo aluzie la faptul că cedarea Nisibisului către persani în 363 s-a petrecut în vremea redactării acestei lucrări; de asemenea, numele autorităţilor romane sunt destul de plauzibile - deşi, e de prisos să o mai adăugăm, căutarea vreunei confirmări a existenţei istorice a acestor persoane ar fi un timp irosit.
Cultul Sf. Fevronia pare să fi devenit popular de-abia spre sfârşitul secolului al Vl-lea şi mai târziu. In versiunea versificată a Vieţii, compusă de monahul sirian răsăritean Rabban bar Idta, ni se spune că în 563 sora lui „a construit o mănăstire de maici în numele muceniţei Fevronia care a fost martirizată în zilele lui Diocleţian”; această mănăstire nu era plasată chiar în Nisibis, ci peste Tibru, în Marga. In secolul ai Vll-lea, cultul ei a ajuns la Constantinopole, unde a fost asociat cu cel al Sf. Artemius, şi poate că este semnificativ faptul că împăratul Heraclie (610-641) a avut o fiică (de la soţia lui de-a doua, Martina) care se numea Fevronia. Sf. Fevronia i-a fost închinat totodată o capelă în faimoasa biserică Sf. Ioan Botezătorul din cartierul constantinopolitan Oxeia. Pare plauzibil să sugerăm că atât cultul, cât şi traducerea în greacă a vieţii ei au ajuns la Constantinopole cam în aceeaşi perioadă. Din acest moment, Viaţa Fevroniei a servit ca o sursă penttu alte câteva relatări ulterioare ale unor martiraje. Din capitală, cultul ei s-a răspândit în Italia (prin Napoli) şi Franţa.
Chiar la Nisibis, existenţa mănăstirii şi a bisericii Sf. Fevronia (ambele menţionate în Viaţă) este atestată de Viaţa Sf. Simeon al Măslinilor, episcop ortodox sirian de Harran (d. 734); menţionarea în această Viaţă a „vechilor ruine a bisericii Sf. Fevronia care a fost martirizată în Nisibis” implică faptul că biserica fusese construită cu un timp apreciabil în urmă. De asemenea, se spune despre Sf. Simeon că a reînsufleţit mănăstirea Sf. Fevronia şi că i-a mai adăugat unele reguli noi.
In Bisericile siriene Sf. Fevronia este pomenită atât de cele ortodoxe siriene cât şi de cele ale răsăritului.
Detaliata descriere a torturilor îndurate de mucenici precum Fevronia (sau Anahid) vor părea cititorului modem ca respingătoare şi vor fi de cele mai multe ori neacceptate fiind considerate produsul unei imaginaţii morbide. Totuşi este important să ne amintim că ceea ce îl motivează pe autorul acestor „relatări epice” a pătimirilor mucenicilor nu este dorinţa de a-şi oferi o satisfacţie perversă prin enumerarea acestor detalii macabre, ci o nevoie de a exprima o înţelegere adânc împlântată, prezentă în întreaga istorie religioasă a umanităţii, că, într-o formă sau alta, suferinţa reprezintă preliminariul obligatoriu care deschide orice rit de iniţiere, şi că, în plus, cu cât nivelul la care are loc iniţierea este mai înalt - iar răsplata acestor mucenici este văzută ca nefiind alta decât primirea în însăşi cămara de nuntă a lui Hristos - cu atât suferinţele solicitate pentru acest proces de iniţiere sunt mai mari.
Fragment din cartea "Sfintele femei ale orientului sirian", Editura Sophia
-
Sfanta Mucenita Fevronia
Publicat in : Calendar ortodox
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.