Despre viata Sfantului Nichita cel numit "Stithatul" nu stim foarte multe lucruri. Spre deosebire de Sfantul Simeon Noul Teolog, a carui biografie ne-a fost lasata in scris chiar de Cuviosul Nichita, ucenicul sau, acesta din urma nu are o biografie, caci nimeni nu i-a scris viata. Date biografice importante se pot desprinde, insa, din chiar biografia Sfantului Simeon.
Asadar, pentru stabilirea anului nasterii sale, ne vom folosi de mentiunea din Viata Sfantului Simeon conform careia, in anul mortii acestuia din urma - adica in 1022 - lui Nichita de abia incepuse sa-i apara puful barbii, deci, putea sa aiba vreo 17 ani. Ar urma deci ca s-a nascut pe la anul 1005.
Nichita ne informeaza in aceeasi Viata ca a intrat in Manastirea Studion la varsta de 14 ani, pe la anul 1019, si ca a stat in legatura apropiata cu Sfantul Simeon, inainte cu 2-3 ani de moartea lui. In acea vreme, fostul egumen de la Manastirea Sfantul Mamas, desi reabilitat de catre patriarh, vietuia la Manastirea Sfanta Marina si compunea "Imnele iubirii dumnezeiesti", pe care le dadea lui Nichita spre a fi copiate. Tot Sfantului Nichita ii da sarcina de a-i edita scrierile. Aceasta sarcina este neglijata de catre Sfantul Nichita, pana cand ii este reamintita de catre cel ce i-a incredintat-o, Sfantul Simeon insusi, intr-o viziune, la 13 ani de la trecerea sa catre Domnul, adica in anul 1035.
Neofitul de la Manastirea Studion, devine staretul acesteia la o varsta inaintata si moare catre anul 1090. Cunoscut prin tratatele sale de teologie mistica, dintre care cele mai importante sunt: cele trei Centurii de capete practice, fizice si gnostice, precum si tratatele despre suflet, Despre rai si Despre ierarhie, editate de catre P. J. Darrouzes A.A., in Sources chretiennes, 81, 1961. Este important, de asemenea, prin participarea sa la conflictul dintre patriarhul Mihail Cerularie si cardinalul Humbert, la anul 1054, cand a scris o serie de tratate antilatine, in special privitor la azime.
In ceea ce priveste scrierile Sfantului Nichita, unele dintre ele au caracter polemic, altele aghiografic, altele teologic, cu accentuata nota duhovniceasca; altele au cuprins liturgic. La acestea mai trebuie adaugate scrisorile sale.
In gandirea Sfantului Nichita Stithatul se resimte puternic influenta dascalului sau, in convingerea pe care o are despre rolul deosebit de important al Duhului Sfant in urcusul duhovnicesc al credinciosului, dar si in convingerea ca propovaduirea este incoronarea acestui urcus. Darrouzes identifica urmatoarea diferenta intre cei doi: "Nichita pare sa fi avut un temperament cu totul diferit de al lui Simeon; el e cu mult mai iubitor de constructii logice, de simetrie, de ordine in expunere, cum dovedeste alcatuirea organizata a tratatelor sale si recurgerea la rationament. Simeon este, dimpotriva, cu mult mai entuziast, mai plin de imaginatie si mai mistic.”
Cu toate acestea, deosebirea dintre cei doi este mai mult de exprimare decat de continut. Nichita foloseste mai mult categoriile intelectuale, de natura filosofica, in timp ce Sfantul Simeon este cu mult mai pastoral, mai direct in exprimarea propriilor sale experiente si a trairii sale in general. La Sfantul Simeon simtirea e atat de puternica, incat ea se revarsa chiar si in exprimare, in timp ce la Nichita simtirea trece prin filtrul intelectului. Nichita, totusi, reda foarte fidel gandirea Sfantului Simeon dar si traditia parintilor mai vechi - care e pastrata si de catre Sfantul Simeon.
Referindu-ne la modul in care trateaza tema lacrimilor si a plansului - si cautand sa identificam felul cum invatatura dascalului se reflecta in cea a ucenicului - gasim ca punctele de vedere esentiale ale Sfantului Simeon, se regasesc si in cuvintele Sfantului Nichita Stithatul. Vom cita in continuare cateva pasaje din Sfantul Nichita care vin in sprijinul afirmatiei de mai sus.
Asadar, intalnim si la Sfantul Nichita invatatura despre efectul curatitor al lacrimilor. El o exprima diferit de Sfantul Simeon, pastrand insa esenta - anume ca prin lacrimi, omul se poate curati de intinaciunea provocata de pacat:
"Doua sunt in noi curgerile naturale care pornesc din insasi fiinta noastra: a semintei si a lacrimilor. Prin cea dintai ne intinam haina sufletului, prin lacrimi o curatim iarasi. De aceea e neaparat de trebuinta sa spalam intinaciunea care vine din fiinta noastra, prin lacrimile care vin din aceeasi fiinta. Caci altfel este cu neputinta sa curatim intinaciunea care vine din fire."
"Nu orice lacrima este si umilinta. Ci e o mare departare intre lacrimi si umilinta. Caci lacrima vine din parerea de rau pentru purtari gresite si in amintirea vechilor caderi ale sufletului, ca un foc si ca o apa fierbinte ce curata inima. Iar umilinta coboara de sus, din roua mangaietoare a Duhului, spre mangaierea si inviorarea sufletului care a intrat cu caldura in adancul smeritei cugetari si a primit vederea luminii neapropiate."
Nici lacrimile dulci, lacrimile pricinuitoare de bucurie nu lipsesc din cugetarea Cuviosului Nichita:
"Uneori, din curgerea lacrimilor, vine in simtirea intelegatoare a inimii, amaraciune si durere; alteori, veselie si bucurie. Cand ne curatim prin pocainta de veninul si de intinaciunea pacatului prin caldura focului din care ies dupa cuviinta lacrimi invapaiate de focul dumnezeiesc si suntem loviti in cuget ca de niste ciocane grele de suspinele pornite din adancul inimii, simtind cu mintea si cu simtirea amaraciune si durere. Dar cand, curatiti indeajuns prin astfel de lacrimi, ajungem la eliberarea de patimi, atunci, mangaiati de Duhul dumnezeiesc ca unii ce am dobandit inima senina si curata, lacrimile pricinuitoare de bucurie ale umilintei ne umplu de o bucurie si de o dulceata de negrait."
Una dintre mangaierile Duhului este vederea lui Dumnezeu; mintea curatita de un parau neretinut de lacrimi ajunge sa-L vada pe Dumnezeu:
"Smerita cugetare, patrunzand in adancurile sufletului si cazand ca un bolovan greu intr-insul, il apasa si il frange cu atata putere, incat ii stoarce toata taria intr-un parau neretinut de lacrimi; iar mintea i-o curata de toata intinaciunea gandurilor, facand-o sa ajunga la vederea lui Dumnezeu, ca Isaia, si sub lucrarea Lui."
Aceasta asemanare sesizata in textele de mai sus constituie o dovada in plus ca ucenicul isi urmeaza maestrul asa cum este firesc intr-o astfel de relatie. Si pentru ca din prisosul inimii graieste gura, se trage in mod firesc concluzia ca, asemenea si de asta data Sfantului Simeon, Sfantul Nichita Stithatul a si experiat in mod profund bogatia Ortodoxiei. Experierea aceasta s-a petrecut nu sub indrumarea fizica a Sfantului Simeon - pentru ca timpul in care au fost aproape din punct de vedere fizic a fost relativ scurt - ci sub indrumarea lui duhovniceasca, prin ajutorul sau nevazut.
Iulian Predescu
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.