
Sfantul Procopie este cinstit pe 8 iulie.
Trăia în frumoasa şi îndepărtata ţară a goţilor un negustor vestit şi foarte bogat. Nu era bucurie pe care să n-o fi gustat şi lucru să-şi dorească şi să nu poată avea. Era fericit. Şi dacă îşi vedea de negoţ, era din dragoste de muncă şi din plăcerea de a călători şi de a vedea locuri şi oameni noi.
Drumurile negustoreşti şi voia Domnului i-au purtat paşii în marea şi frumoasa cetate a Novgorodului, cea cu biserici cu turle aurite. La răsăritul soarelui, oraşul întreg părea din altă lume, căci lumina soarelui se revărsa din aurul turlelor peste toţi şi toate, strălu-minându-le. Aici a cunoscut rânduiala Bisericii Răsăritului şi, găsind-o frumoasă şi bună, a iubit-o foarte mult şi a dorit s-o primească prin Botez. Deci căuta bărbat înţelept, care să-l înveţe, să-i călăuzească paşii şi să-l povăţuiască. Auzind de cuviosul părinte Varlaam, care ridicase la Hotin o mănăstire, a mers la dânsul. Părintele Varlaam, bărbat iscusit şi plin de înţelepciune duhovnicească, l-a luat pe dânsul şi l-a învăţat, iar la vremea sorocită l-a botezat.
Apoi Procopie, căci aşa se numea omul nostru, arătând adânca sa credinţă, şi-a împărţit toată averea săracilor, făcându-se sărac de bunăvoie şi nebun pentru Hristos, căci aşa credea dânsul că poate sluji mai bine pe Dumnezeu. Se ferea mai ales de laudele oamenilor, miraţi că, fiind de altă credinţă, venise la dreapta credinţă, dovedindu-şi iubirea de Hristos prin fapte. Aşa se face că Procopie a ajuns în cetatea Ustiog, unde nimeni nu-i ştia povestea.
Umblând ziua prin cetate, se prefăcea nebun şi era batjocorit de mulţi şi chinuit cu bătăi, mai ales de copiii cei nepricepuţi. Noaptea, mergând la biserici, el se ruga Domnului pentru cetate, pentru oameni şi slujitorii Bisericii, adăugând:
- Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!
Se odihnea pe gunoaie, n-avea decât o haină ruptă şi soioasă şi răbda iarna frigul aspru al Rusiei, iar vara arşiţa. Nu lua nimic de la cei bogaţi şi se întâmpla să treacă trei, patru, ba chiar cinci zile fără să mănânce. Astfel mucenicea el, de bunăvoie şi după putere, chinuindu-se cu foamea, setea, arşiţa şi frigul şi primind prea dese şi nemeritate bătăi. Pentru o viaţă ca aceasta s-a sălăşluit în el harul lui Dumnezeu şi a primit darul prorociei.
De la o vreme, el a început a locui într-un foişor lângă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, rugându-se cu lacrimi şi cerând de la Dumnezeu cele folositoare cetăţii. Şi rugăciunea lui era primită.
Pentru înmulţirea păcatelor omeneşti, Dumnezeu a voit să piardă cetatea Ustiog, cu fulgere şi pietre căzute din nor.
Intr-o zi de duminică, fiind după obicei cântare de obşte în biserică, Procopie a început a zice:
- Fraţilor, pocăiţi-vă de greşelile voastre şi slăviţi pe Dumnezeu prin post şi rugăciune, căci de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri prin piatră şi foc. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra voastră!
Nimeni nu l-a luat în seamă şi unii chiar spuneau:
- N-are minte, sărmanul, căci ceea ce spune n-are, rost!
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Sfântul Procopie s-a aşezat plângând în pridvor şi se tânguia. Iar oamenii care veneau la biserică îl întrebau:
- De ce plângi, nebunule? Care este necazul inimii tale?
Iar fericitul le răspundea aşa:
- Fraţilor, privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită!
Dar nimeni nu-l lua în seamă, iar dânsul mai mult nu le putea spune. A treia zi a pornit prin cetate şi spunea tuturor cu lacrimile şiroind pe obraz:
- Pocăiţi-vă, oameni buni, plângeţi pentru greşelile voastre şi vă rugaţi. Poate că Dumnezeu îşi va întoarce dreapta Sa mânie şi nu va pierde cetatea ca pe Sodoma şi Gomora.
Surzi şi orbi erau toţi, din pricina inimilor lor împietrite şi, în prostia lor, chiar îl batjocoreau pe Procopie ca pe un om fără minte. Dar el era răbdător şi se ruga la Dumnezeu pentru cetate şi oamenii ei, petrecând zi şi noapte în neadormite rugăciuni cu lacrimi.
In duminica ce a urmat, cu toţii au putut vedea venind peste cetate un nor negru uriaş. Lumina zilei s-a împuţinat, fâcându-se noapte în miezul zilei. Poporul se întreba: i - Ce va să fie aceasta?
Apoi s-au ridicat alţi nori mari şi fulgerele sfâşiau cerul neîncetat, năvălind peste cetate din patru părţi. Tunetele erau aşa puternice, că nu se auzea om cu om. Când fulgera şi tuna, pământul se cutremura şi se pârjolea de arşiţa fulgerelor. Groaza a cuprins cetatea. Atunci li s-au deschis ochii, li s-au destupat urechile şi li s-au despietrit inimile. Şi-au adus aminte prorocirile lui Procopie şi au alergat la sfintele biserici, vărsând lacrimi şi rugându-se. Iar Procopie, asemenea lui Moise, striga:
- Iartă, Doamne, acestui popor păcatele lui, iar de nu, şterge-mă din cartea Ta, în care m-ai scris!
Procopie, dimpreună cu tot poporul, a făcut rugăciune lungă şi cu plângere către Dumnezeu... Atunci s-a făcut minunea: icoana Preasfintei Născătoare prinse a plânge cu lacrimi de mir, şi plânse atât de mult de umplură într-un ceas toate vasele bisericeşti. Şi în ceasul acela s-a schimbat văzduhul. Norii cu fulgerele lor au plecat spre locuri nelocuite unde au slobozit pietre mari arzând, care au ars codri nepătrunşi, prefacându-i în pustiu cu nisip mărunt. Unele pietre erau aşa de mari, că se mai pot vedea şi acum.
Acesta a fost semnul care a întors mulţi păcătoşi la pocăinţă. Iar cu mirul s-a uns tot poporul, spre binecuvântare. Cei bolnavi s-au tămăduit de toată boala prin mirul acela. Poporul s-a bucurat, căci a înţeles că darul Preasfintei Născătoare era şi el semn al iertării dumnezeieşti.
Apoi viaţa de zi cu zi s-a întors pe făgaşurile ei. Dar credincioşii au folosit toate acestea spre mântuirea sufletului lor.
Plăcutul lui Dumnezeu Procopie îşi acoperea cu înţelepciune faptele sale cele bune de ochii oamenilor, care începură a-l socoti din nou nebun şi prinseră a-l chinui. Iar el răbda mulţumind Domnului pentru această încercare, ce era mare semn de iubire a Tatălui pentru el, păcătosul.
Intr-un an a fost o iarnă mai grea decât altele. Căzuse zăpadă mare, era un ger de crăpau pietrele şi sufla o viforniţă cumplită. Mulţi oameni şi multe dobitoace au degerat, nu doar pe drumuri, ci chiar în cetate. Păsările cădeau moarte pe pământ şi nenumăraţi sărmani fără adăpost s-au mutat la Domnul. Iarna a fost aspră şi lungă. Când frigul îl biruia în pridvorul bisericii, unde se pripăşise, bătea la câte o uşă, dar era alungat cu băţul, zicându-i-se:
- Du-te, nebunule, du-te!
Văzând aceasta, a zis Procopie din adâncul inimii:
- Lăudat şi binecuvântat este numele Domnului! întorcându-se în pridvorul bisericii, prinse a se ruga la Domnul să-l ia la El. A simţit îndată o mare căldură şi, deschizând ochii, a văzut un înger. Ingerul purta în mână o creangă înflorită, cu care i-a atins fruntea şi l-a încălzit.
Aşa a trecut cuviosul iarna fără vătămare, înţelegând că greşise, când căutase căldură altundeva decât la Domnul. La vremea Vecerniei sta cuviosul în biserică, când, iată, vede o copilă de trei ani, pe nume Măria. Văzând-o, fericitul Procopie s-a închinat până la pământ şi a spus tare:
- Iată, vine maica marelui învăţător Ştefan, episcopul Permului.
Cu toţii s-au minunat:
- Oare e un episcop în Perm?
Se mirau, căci la vremea aceea cetatea Permului nu se întorsese la dreapta credinţă.
Prefacându-se nebun, Procopie purta trei vătraie. Vara, de le ţinea cu capetele în sus, făcea îndestulare de pâine şi de toate roadele.
Văzându-şi dinainte sfârşitul, s-a dus la Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail şi s-a stins neştiut de nimeni, în noaptea aceea, deşi era 8 iulie, a căzut zăpadă mare, de două palme, şi a fost frig şi vifor, care însă n-au vătămat roadele pământului. L-au găsit după trei zile şi l-au îngropat în pridvorul unde văzuse îngerul. Amin.
Ileana Vasilescu
Vietile sfintilor – povestiri pentru copii vol 2, Editura Sophia
Cumpara cartea „Vietile sfintilor – povestiri pentru copii vol 2”
-
Sfantul Procopie Decapolitul; Sfantul Talaleu
Publicat in : Calendar ortodox -
Biserica Sfantul Procopie - Badeuti
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Rugaciuni catre Sfantul Procopie Decapolitul
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.