Pe 11 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Mina. Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286-305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din Frigia. În întreg Imperiul Roman creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci fericitul Mina a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-L recunoaşte pe Dumnezeu. După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni, iar Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut şi chinuit. Pentru că nu s-a lepădat de credinţa creştină, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în Bucureşti, la Biserica „Sfântul Mina”-Vergu.

“A fost înrolat în armată, dar a avut la un moment dat curajul să renunţe la slujba de ostaş al armatei imperiale pentru că aceasta îi prigonea pe creştini. Viaţa lui ne spune că a ales şi calea pustiei petrecând asemenea altor mulţi cuvioşi din perioada aceea, în Egipt. Acolo s-a pregătit el pentru mărturisirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru că într-o zi de sărbătoare, când creştinii erau aduşi în locuri publice pentru a fi umiliţi şi apoi omorâţi el a avut curajul să mărturisească că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, că toţi cei care se închină la lucruri făcute de mâini omeneşti sunt de fapt pe un drum greşit. Curajul lui i-a adus desigur arestarea şi apoi nenumărate chinuri. Până la urmă capul lui a căzut sub greutatea sabiei mărturisindu-l pe Mântuitorul Hristos. Pentru viaţa lui, pentru sfârşitul martiric şi pentru dragostea pe care a manifestat-o în cel mai înalt mod faţă de Mântuitorul Hristos acest mucenic a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni…

La sărbătoarea închinată sfinţilor martiri trebuie să ne punem cu sinceritate întrebarea dacă mai suntem creştini sau dacă prin faptele noastre, prin felul nostru de a ne comporta suntem următori şi mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos sau nu. Spun teologii că trăim acum o perioadă a unei apostazii tacite, fiindcă în felurite moduri ne lepădăm de Mântuitorul Hristos şi nu avem curajul să mărturisim. Ne declarăm creştini cu numele, dar cu faptele, de fapt, suntem departe de acest mod pe care l-au avut sfinţii martiri, precum a fost Sfântul Mare Mucenic Mina, pe care-l prăznuim astăzi. Din viaţa Sfântului Mina trebuie să învăţăm că în orice situaţie, chiar dacă nu ni se cere să mărturisim un lucru în locuri publice şi să ne vărsăm sângele în aceste vremuri, trebuie ca prin felul nostru de a fi, prin discuţiile pe care le avem, în primul rând cu cei din familia noastră, dar şi cu cei pe care-i întâlnim, să fim mărturisitori ai Mântuitorului Hristos, pentru că oricine se ruşinează de Mântuitorul Hristos şi nu-L mărturiseşte şi Domnul şi Mântuitorul nostru se va lepăda şi nu-L va mărturisi în ziua cea mare a răsplătirii Lui celei drepte. Sfântul Mina, ca şi ceilalţi mucenici, ne arată nouă că mai avem un drum lung de parcurs până la mărturisirea Domnului Hristos, dar dacă acest drum este legat de Biserică, de amintirea şi exemplul sfinţilor vom ajunge totuşi într-o zi să progresăm duhovniceşte şi să ne apropiem de Mântuitorul ...

Sfântul Mare Mucenic Mina provenea dintr-o familie nobilă (era fiu şi nepot de guvernator) și, deşi avea tot ceea ce îi trebuia, a preţuit mai mult lucrurile cu adevărat folositoare sufletului decât lucrurile trecătoare. Dragostea unor creştini faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, arătată prin dorinţa de a-L mărturisi până la capăt, chiar cu preţul vieţii, ne arată că Dumnezeu a avut în toată lumea şi în toate timpurile oameni aleşi. Prin credinţa şi sângele acestora Biserica a prosperat, Biserica s-a zidit cu mai multă tărie. Biserica îi cinsteşte întotdeauna pe aceşti martiri, pentru că dragoste mai mare ca a acestora nu există. Ei au arătat cea mai înaltă iubire pe care cineva o poate manifesta faţă de Binefăcătorul, faţă de Cel Care dăruieşte viaţa şi Care poartă de grijă tuturor (...). După cum spun cuvintele Scripturii, cei care-L slujesc pe Dumnezeu intră întru bucuria Domnului lor. Mai mare bucurie decât aceea de a fi în preajma Mântuitorului Hristos nu există pentru nimeni”. (Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul)

Minunea creștinului înviat de Sfântul Mina

Mergând odată un creștin ca să se închine la biserica Sfântului Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că cel găzduit avea banii puși în sân, s-a sculat la miezul nopții și l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăți, le-a pus într-o coșniță pe care a ascuns-o într-o încăpere dosnică, așteptând ca să se facă ziuă.

În vreme ce ucigașul se gândea cum, unde și când să se ducă să ascundă părțile celui ucis, ca să nu-l afle cineva, iată i s-a arătat Sfântul Mina călare, în chip de ostaș și cercetând ce s-a întâmplat cu străinul care găzduise acolo, ucigașul spunea însă că nu știe nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat în casă și, aflând coșnița și scoțând-o, s-a uitat la ucigaș cu o căutătură grozavă și sălbatică și i-a zis: „Cine este acesta?“. Iar ucigașul, de frică, fără de glas făcându-se, s-a aruncat la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele celui ucis și făcând rugăciune, a înviat mortul și i-a zis: „Dă laudă lui Dumnezeu!“. Iar mortul, ridicându-se ca din somn și cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise și cum a câștigat viața a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulțimea se închina ostașului ce se arătase și îl înviase.

După ce s-a ridicat de jos ucigașul, a luat sfântul banii de la el și i-a dat omului pe care îl înviase, zicându-i: „Du-te, frate, în calea ta!“. Întorcându-se către ucigaș, l-a bătut precum i se cădea, apoi i-a iertat greșeala și făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat și s-a făcut nevăzut.

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
 

• Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: