Considerăm potrivit să schiţăm pe scurt viaţa iui Gheron losif. Vom încerca să prezentăm, poate pentru prima dată, aspecte deosebite ale personalităţii lui sfinţite, care devin perceptibile din diferitele împrejurări ale nevoinţelor sale, aşa cum reies din scrisorile.
Până la vârsta de şaptesprezece ani, Francisc a crescut în Păros. In continuare, a mers succesiv în Lavrio, Pireu şi Atena, unde a lucrat cinstit diferite munci. A făcut armata la marină şi, după liberare, mătuşa lui, Alexandra, l-a logodit cu o tânără foarte evlavioasă.
Pronia cea bună a lui Dumnezeu l-a condus la cunoaşterea dureroasă a deşertăciunii lumii. Tânăra lui logodnică s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a adormit în Domnul la vârsta de optsprezece ani. Amintindu-şi de cazul său, scria el însuşi surorii sale, Erghina: „îşi va veni în fire şi va înţelege că viaţa este un vis care trece repede.
Deşertăciune, deşertăciune. Toate fug. Din moment ce Atotputernicul i-a trimis mesaj, de ce nu pricepe, binecuvântatul? Ceva asemănător s-a întâmplat şi cu mine. Nu vă amintiţi? A plecat floarea! A plecat! (se referă la logodnica lui) şi m-a făcut să înţeleg deşertăciunea." Foarte curând, Domnul însuşi l-a chemat prin semne şi vedenii succesive la viaţa monahală. La vârsta de 24 de ani, în 1921, Francisc se află deja la Sfântul Munte, iar in 1923 este înscris în catalogul monahilor din Marea Lavră a Sfântului Athanasie. Răscrucea în viaţa sa monahală a constituit-o întâlnirea cu încercatul şi distinsul Gheron Danii! Katunakiotul. Gheron Daniil a înţeles chemarea deosebită a lui Francisc spre isihie şi spre nevoinţa rugăciunii minţii, l-a propus să-şi găsească un tovarăş de nevoinţă cu aceleaşi interese, să se supună Stareţului şi să se încadreze, astfel, în mod firesc, în tradiţia aghioritică, prin intermediul ascultării şi dependenţei de un părinte duhovnicesc. Tânărul Francisc a ascultat sfatul Stareţului Daniil, a găsit pe Părintele Arsenie ca tovarăş de nevoinţe şi împreună au căzut de acord să facă ascultare Bătrânilor Iosif şi Efrem de la coliba Bunavestire din Katounakia.
Inainte de a fi tuns în schima mare, Gheron Iosif a primit marele dar al rugăciunii minţii, pe care l-a lucrat toată viaţa sa monahală cu multă silinţă şi asprime în programul său.
Unul din Bătrânii lor, Gheron Iosif, a adormit în Domnul la Katounakia şi, pentru mai multă linişte, în jurul anului 1926, s-au urcat, împreună cu Gheron Efrem, mai sus, la Schitul Sfântul Vasile. Acolo s-a luptat cu multă asprime şi bărbăţie împotriva patimilor şi a demonilor. După opt ani de nevoinţă aspră a primit şi darul curăţiei nestricăcioase. Eveniment unic, dacă ne gândim că, atunci când a primit darul, Gheron Iosif avea numai douăzeci şi trei de ani.
Acolo a adormit în Domnul stareţul lor, Gheron Efrem, şi pentru o scurtă perioadă de timp, în jurul anului 1929, au ieşit din Sfântul Munte. I-au vizitat pe Bătrânul Ieronim din Eghina şi pe sora Părintelui Arsenie, monahia Eupraxia, care îl slujea, în aceeaşi perioadă, mama sa şi-a manifestat dorinţa de a se călugări, lucru care s-a întâmplat mai târziu, când a primit schima îngerească şi s-a numit monahia Agathangheli. Sora lui mai mare, Erghina, se mutase la Pireu. Din casa surorii sale, în perioada în care mama lui locuia acolo, Bătrânul s-a lepădat de lume şi a mers la Sfântul Munte. De aceea scria mai târziu: „O, sora mea bună, casa voastră din Pireu înseamnă mai mult pentru mine, păcătosul, decât cea în care m-am născut. Acolo, înăuntru, între pereţii aceia am luat hotărârea plecării din lume. Acolo mi-am adunat ultimele mele lucruri şi am luat binecuvântarea cinstitei noastre maici. Să primiţi săraci. Să daţi să bea celor însetaţi. Să mângâiaţi pe cei suferinzi. In casa voastră am văzut adevărul curat.”
In acelaşi an, 1929, au vizitat în Drama pe Leonida Galanopoulos, fratele Părintelui Arsenie, şi pe nepotul lui, Haralambie, care mai târziu avea să-i devină ucenic şi ulterior Stareţ al Sfintei Mănăstiri Dionisiou. Atunci, au cunoscut acolo şi în Tesalonic pe nişte văduve virtuoase, refugiate din Asia Mică, care erau interesate de viaţa monahală. Bătrânul a corespondat cu ele şi le-a sprijinit duhovniceşte. In cele din urmă, în 1930, pentru a le ajuta mai bine, a hotărât să le adune la un loc şi să rămână puţin timp cu ele. l-a fost cedată o mănăstire în ruine la Gherovitsa, astăzi Kato Nevrokopi, care avea o biserică închinată Sfântului Nicolae. A restaurat mănăstirea şi a instalat acolo o obşte care avea la început şapte maici. Până în anul 1937, când s-a destrămat obştea, a rămas acolo uneori pentru a le sprijini pe maici. Preoţii din enoriile vecine l-au acuzat pe Părintele Iosif de unele lucruri. S-a ajuns şi la un proces, la care acuzatorii nu s-au prezentat, dar Bătrânul, pentru a nu se face zarvă, a hotărât să părăsească definitiv mănăstirea. Obştea s-a destrămat de la sine şi monahiile s-au risipit în locuri diferite. Unul din acuzatorii Bătrânului, când, mai târziu, în Kalamata, a citit scrisorile trimise de acesta monahiei Vrieni din Kalamata, a mărturisit: „L-am acuzat pe nedrept pe acest om sfânt!"
La Schitul Sfântul Vasile, Stareţul i-a primit în obşte pe Părintele Efrem Karagiannis (ulterior ieromonah, care a ieşit din Sfântul Munte şi a mers mai întâi la Voios, apoi în America], pe Părintele Ioan din Albania (care a rămas la Sfântul Vasile şi după mutarea Bătrânului la Sfânta Ana Mică (Mikra Aghia Anna], iar în 1934 a venit şi fratele lui mai tânăr, Nicolae, pentru a se face monah. A luat numele de Athanasie şi a primit schima mare îngerească, un an mai târziu, în 1935.
Gheron Iosif Isihastul avea harul conducerii. în persoana lui, ceilalţi monahi aghioriţi îl recunoşteau ca Bătrân încercat şi ca având darul deosebirii duhurilor, un adevărat mistagog al vieţii monahale. Nu este întâmplător că în perioada în care se afla la Sfântul Vasile crease o obşte din cei prezenţi. Această obşte, în afară de părinţii la care ne-am referit mai sus şi care stăteau în aceeaşi colibă, era alcătuită şi din părintele Gherasim Menaghia (doctor în chimie al Universităţii din Geneva), părintele Spiridon-Athanasie Kampanaos (medic cunoscut şi monah cărturar la Marea Lavră, unde a şi alcătuit primul catalog al manuscriselor mănăstirii) şi părintele Athanasie Valsamakis (farmacist). Aceştia stăteau în colibe sărăcăcioase vecine. Faptul că trei învăţaţi, consacraţi, înaintaţi în vârstă şi cu mulţi ani de monahism, fac ascultare lui Gheron losif, un neînsemnat şi anonim după criteriile lumeşti, arată că Bătrânul avea capacităţi şi daruri duhovniceşti deosebite.
La Sfântul Vasile s-a legat de el duhovniceşte, începând cu anul 1935, şi Părintele Efrem Katunakiotul, care a învăţat de la Gheron losif detaliile vieţii monahale. El însuşi îl considera pe Gheron losif adevăratul lui părinte duhovnicesc şi îl numea „învăţătorul”. S-a oferit să slujească ca preot în bisericuţa Cinstitului înaintemergător de la Schitul Sfântul Vasile şi, mai târziu, la Sfânta Ana Mică, până în octombrie 1951, când s-a făcut hirotonia în preot a lui Papa-Haralambie, ucenicul lui Gheron losif.
In peşterile de la Sfânta Ana Mică au coborât în ianuarie 1938 Gheron losif, părintele Arsenie şi părintele Athanasie. Motivul a fost acela că mulţi dintre cei care voiau să stea împreună cu ei nu-i lăsau să respecte cu rigoare programul lor ascetic, din neputinţa de a-l urma şi ei. Bătrânul era de neînduplecat din acest punct de vedere. Ştia foarte bine că luptele duhovniceşti ale isihiei, ale rugăciunii minţii, ale postului, ale privegheni pot rodi numai când sunt duse cu multă cunoştinţă, cu program, cu multă „bună-rânduială”, cum îi plăcea să spună. La Sfânta Ana Mică, nouă ani mai târziu, în 1947, a primit în obşte ca ucenic, după multă rugăciune şi cu înştiinţare de la Dumnezeu, pe celălalt Gheron losif, devenit ulterior Vatopedinul. După aceea a mai primit pe Gheron Efrem, devenit Filotheitul şi ulterior Arizonitul (din Arizona), iar în 1950 pe Gheron Haralambie.
Puţinătatea spaţiului şi problemele de sănătate care au apărut între timp l-au convins pe Bătrân să coboare la Nea Skiti, care ţinea de Mănăstirea Sfântul Pavel, la îndemnul părintelui Theofilact. Acesta era neoskitiot şi a primit schima mare de la Gheron losif. Acolo se nevoiau în colibe sărăcăcioase din afara schitului. în aceste colibe, a cunoscut Părintele Pantelimon Mitropoulos pe Gheron losif, în 1957, s-a legat duhovniceşte de el şi a primit multe scrisori, pline de experienţă ascetică şi înţelesuri duhovniceşti, spre îndrumarea lui, deoarece se afla în America.
Gheron losif a adormit în Domnul la Nea Skiti, în ziua de 15 august 1959, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, pe care o iubise şi o cinstise atât de mult. Ne-a lăsat învăţătură vie pe ucenicii săi şi câte din scrisorile sale s-au păstrat, precum şi scrierea Trâmbiţa cu zece glasuri mişcată de Duhul, pe care a editat-o Sotiris Schinas, cel care edita vestita pe atunci revistă „Biblioteca Aghiorită”.
Fragment din cartea "Gheron Iosif Isihastul, Simtirea iubirii dumnezeiesti", Editura Bizantina
Cumpara cartea "Gheron Iosif Isihastul, Simtirea iubirii dumnezeiesti"
-
Gheron Iosif Isihastul
Publicat in : Parinti -
Rugaciuni ale Cuviosului Iosif Isihastul
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cuvinte duhovnicesti ale Cuviosului Iosif Isihastul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Mormantul Cuviosului Iosif Isihastul
Publicat in : Pelerinaje
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.