Zamislirea Maicii Domnului

Zamislirea Maicii Domnului

Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrand sa-Si pregateasca biserica insufletita si casa sfanta spre salasluire Lui, trimitand pe ingerii Lui catre dreptii Ioachim si Ana - din care a voit sa iasa Maica Sa cea dupa trup - mai inainte a vestit zamislirea celei neroditoare, ca sa adevereasca nasterea Fecioarei. Cand a venit vremea randuita de Domnul, Acesta a trimis pe Sfantul Arhanghel Gavriil la Ioachim, care era retras in munte si la Ana, care isi plangea durerea in gradina, pentru a le vesti ca aveau sa se plineasca prorociile de odinioara si ca aveau sa nasca o copila menita sa ajunga Chivotul Noului Legamant, Scara dumnezeiasca, Rugul cel aprins care nu se mistuie, Muntele cel netaiat, Biserica vie unde avea sa salasluiasca Cuvantul lui Dumnezeu. Parintele Macarie de la Simonos Petra spune ca "In aceasta zi, odata cu zamislirea Sfintei Ana, ia sfarsit sterpiciunea intregirii firi omenesti, despartita de Dumnezeu prin moarte, iar prin zamislirea cea mai presus de fire a celei ce ramasese stearpa pana la varsta la care femeile nu mai pot aduce roada, Domnul vestea si intarea minunea cea mai uimitoare a zamislirii fara de samanta si a nasterii curate a lui Hristos din sanul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu".

 

Sfanta Fecioara Maria s-a zamislit si s-a nascut, nu dupa cum zic unii, de sapte luni sau fara de barbat, ci de noua luni si din unire cu barbat. Caci numai Hristos S-a nascut din Sfanta Fecioara Maria, in chip negrait si netalcuit, precum stie singur El, fara voie trupeasca. El fiind desavarsit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei dupa trup le-a luat asupra-Si desavarsit, precum a zidit si a plasmuit firea oamenilor din inceput. Deci ziua aceasta o praznuim, ca una in care se face pomenirea vestii date de inger, Sfintei Ana carei i-a vestit sfinta zamislire a Preacutei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri savarsindu-le Dumnezeu, din nimic le-a infiintat pe toate, facand pantecele cel sterp intru aducere de rod, iar pe cea care a trait in viata sa fara copii, a facut-o maica nascatoare de copii, cu preaslavire daruind-o ca un sfarsit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însusi Dumnezeu avea sa iasa purtator de trup, spre a doua nastere a lumii; caci a binevoit ca parintii cei intelepti si mijlocitori ai oamenilor, sa nasca fiica pe Maria, cea mai inainte de veci din toate neamurile, mai inainte hotarata si aleasa.

Se savarseste acest sobor intru cinstita casa a Nascatoarei de Dumnezeu, care este in Svorani, aproape de sfanta ei biserica.

Despre aceasta zamislire sa se caute istoria, in luna septembrie, in ziua a noua, la viata Sfintilor si dreptilor dumnezeiestilor Parinti Ioachim si Ana. Acolo s-a scris mai pe larg despre parintii cei ce au zamislit-o si despre fiica lor. Cine va voi, poate sa o citeasca, caci cuviincioasa este pentru praznicul de acum.

Pe aceeaşi temă

09 Decembrie 2022

Vizualizari: 7982

Voteaza:

Zamislirea Maicii Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact