1. HELENA FLAVIA AUGUSTA

Se povesteste ca in anul 326, o femeie de 72 de ani a venit pe tarmul Iudeii. Era imparateasa Imperiului Roman, mama lui Constantin cel Mare. Numele ei era Elena, iar destinatiile-i erau Ierusalimul si Locurile Sfinte. Elena a fost primul pelerin crestin.

Ea a deschis un drup pe care il vor urma generatiile ce vor veni, de pe tarmul Marii Galileii, unde Iisus si-a adunat ucenicii, pana la mormantul lui Lazar, pe care Iisus Hristos l-a inviat din morti. Ea a pus bazele multora dintre cele mai importante biserici ale crestinatatii: biserica Nasterii Mantuitorului din Bethleem, biserica ”Pater Noster” de pe Muntele Maslinilor - de unde Iisus Hristos ne-a invatat cum sa ne rugam, rostind rugaciunea ”Tatal Nostru”; ea a restabilit Ierusalimul ca cel mai sfant dintre orase. Cea mai pretuita descoperire a ei este marcata de marea se biserica a Sfantului Mormant.

Se spune despre Helena Flavia Augusta ca de tanara era vestita pentru inteligenta, delicatetea si frumusetea ei. Povestea sa incepe in anul 272 d.H., cand, duai ce a furat, pentru totdeauna, inima unui ofiter din garda romana, i-a nascut un fiu: pe Constantin, cel ce avea sa devina cel mai puternic om din lume, primul imparat crestin.
Elena isi adora mult fiul, avand cea mai mare influenta in viata lui.

In timpul persecutiilor crestine, in toiul noptilor, Elena primea invatatura crestina: despre epistolele Sfantului Apostol Pavel, despre Evanghelii. Usor-usor, ea a inceput sa creada ca Dumnezeu L-a dat pe Unicul Sau Fiu pentru lume, pentru ca El sa moara si sa mantuiasca omenirea. Pentru a-i recunoaste si a se face cunoscuta celorlalti crestini, ea purta monogramul lui Hristos HP - semnul ”CHI - RO”.

Elena se ruga, din tot sufletul, pentru sosirea acelei zile in care crestinismul nu mai trebuia sa-si ascunda Lumina, nestiind ca instrumentul de eliberare a credintei va fi propriul sau fiu, Constantin. El nu era crestin si promisiunea de mantuire prin Hristos nu avea mare insemnatate, desi, cu mult inainte sa se fi indreptat catre Biserica, nutrea un sentiment religios, amestecat cu superstitii, care se manifesta in cultul ”Soarelui invincibil”, in adorarea unei ”Divinitati Supreme”, conceputa in spiritul stoicismului si al platonismului.

2. CONSTANTIN (272 - 337)

Dupa moartea in lupta a tatalui sau, Constantin si-a revendicat dreptul de a deveni imparat in Occident. Visul sau era insa de o mai mare anvergura, cuprinzand Roma insasi si un Imperiu reunit.

Maxentiu, fiul nelegitim al lui Maximian Eraclie, afland despre Constantin ca a fost acceptat ca imparat, a inceput sa-l urasca foarte mult si, cu complicitatea catorva senatori romani, a ajuns el imparat al Romei, fara voia poporului si a ostirii romane. Constantin nu s-a suparat, ci s-a multumit cu Britania ”si cu partile ei cele de un hotar” (”Viata si Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena”, 2001). Maxentiu nu l-a recunoscut insa pe Constantin ca imparat.

Deoarece Maxentiu, ca imparat, s-a dovedit un adevarat tiran, prigonindu-i atat pe crestini, dar purtandu-se rau si paganii sai, Constantin i-a scris acestuia, sfatuindu-l cu bunatate si prietenie sa renunte la prigoana si la tiranie. Maxentiu nu numai ca nu l-a ascultat, ci - mai mult - s-a gandit sa porneasca razboi impotriva celui pe care il ura foarte mult. Astfel, Constantin, afland despre intentia lui, a pornit el razboiul. Intre Constantin si Roma se afla Tibrul si Podul Milvius. Pe malul opus, Maxentiu adunase deja o mare-mare armata. Dar, fara de stirea lui, Elena, mama, se ruga cu tot sufletul ca Iisus Hristos sa-i protejeze fiul, pe Constantin!

Trebuie sa amintim aici de faptul ca, inaintea lui Constantin, Galeriu, aflat pe pat de grea suferinta, a dat, la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini, in acord cu Constantin si Liciniu, edict care permitea existenta crestinilor; acest edict a fost aplicat insa doar partial, datorita mortii neasteptat de rapide a lui Galeriu.
O data declarat pentru crestinism, Constantin a progresat continuu pe aceasta cale.

3. LUPTA DE LA PODUL MILVIUS (PODUL ”VULTURILOR”) SI BIRUINTA LUI CONSTANTIN

Din volumul al IX-lea al ”Vietii Sfintilor” (pag.1034 si 1043), aflam ca, in ziua premergatoare luptei cu Maxentiu din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si inscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei invinge”), apoi, in noaptea urmatoare, a avut un vis in care i s-a aratat Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a indemnat sa insemneze cu Sfanta Cruce toate steagurile de lupta ale ostirii sale. Constantin a facut intocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus si pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punand crucea si monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat in stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grija si marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a invins pe Maxentiu, intrand triumfator in Roma.

4. EDICTUL DE LA MILAN SI CONSECINTELE SALE

Dupa cateva luni de la aceasta victorie, mai precis in luna ianuarie a anului 313, impreuna cu Liciniu – devenit, intre timp, cumnatul sau -, Constantin a publicat Edictul de la Milan.

Convertirea la crestinism a imparatului Constantin cel Mare a constituit un mare pas in istoria acestuia, deoarece, prin publicarea Edictului de la Milan nu numai ca se asigura Bisericii deplina libertate in intreg Imperiul Roman si se abrogau toate hotararile luate mai inainte vreme impotriva crestinilor, ci se si retrocedau locasuri de cult si averi confiscate de prigonitori.

5. LICINIU

Din anul 316, Liciniu s-a distantat de imparatul Constantin cel Mare, devenind reprezentantul declarat al paganismului in Orient, unde erau multi crestini, si a inceput persecutarea lor in perioada anilor 320-323. El a fost infrant, insa, de Constantin, adversarul sau politic si religios, la 18 septembrie 324, la Chrysopolis (azi: Scutari, langa Calcedon), si condamnat la moarte si executat la Tesalonic in anul 324. Din acel moment, Constantin a ramas singurul imparat al Imperiului Roman, pana la moartea sa, in 22 mai 337.

6. CONSTANTIN - IMPARAT CRESTIN, ”PONTIFEX MAXIMUS”

Dupa Pr.prof.Dr. Ioan Ramureanu (”Istoria Bisericeasca Universala”), prin pastrarea titlului pagan de ”pontifex maximus”, Constantin avea dreptul si posibilitatea supravegherii si tinerii in frau a paganismului, in interesul crestinismului insusi.

Imparatul Constantin i-a scutit pe clericii crestini de tribunalele civile, ingaduindu-le, in acelasi timp, laicilor sa-si supuna conflictele arbitrajului episcopal; a scutit Biserica de dari, inapoindu-i tot ceea ce ii fusese confiscat si i-a acordat dreptul de a primi legate si donatii; le-a acordat ajutor episcopilor, sprijinindu-i in actul de construire a locasurilor de cult si de intretinere a clerului; a abrogat dispozitiile si legile contrare spiritului crestinismului; a ordonat restrictionarea luptelor de gladiatori si trimiterea condamnatilor la mine; a ordonat ingreunarea divorturilor, pedepsirea adulterului si a siluirii, a violului; a interzis aruncarea copiilor si vinderea lor, acordand ajutoare parintilor saraci; a luat masuri de protejare si ajutorare a saracilor, orfanilor, vaduvelor si bolnavilor.

Prin legea data in anul 321, Constantin a generalizat repausul duminical in tot Imperiul Roman.

Din anul 317, in Imperiul Roman monedele au avut inscriptionat pe ele monogramul crestin.

Supunandu-se vointei lui Dumnezeu, Constantin a zidit la Vizantia o cetate mare si slavita, pe care a infrumusetat-o cu toate podoabele si a numit-o Constantinopol, mutandu-si aici scaunul imparatesc, ceea ce a dus la punerea temeliei Imperiului Roman de Rasarit, care a durat pana la 29 mai 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451 - 1481).

7. SINODUL I ECUMENIC DE LA NICEEA (325). ”EPISCOPUL DIN AFARA”

Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325 constituie unul din meritele deosebite ale lui Constantin cel Mare, deoarece el a dispus ca episcopii Imperiului sa defineasca impreuna adevarurile de credinta si sa asigure unitatea crestinismului, spre eradicarea ereziei lui Arie, intrucat ”Dumnezeu nu ingaduie ca omenirea sa traiasca prea mult in intuneric, nu ingaduie ca reaua vointa a unora sa biruie intr-atat incat lumina Sa stralucitoare sa nu mai arate calea mantuitoare”.

Pr.prof.Dr. Adrian Gabor (in cursul tinut la Facultatea de Teologie Ortodoxa ”Justinian Patriarhul” din Bucuresti, intitulat ”Relatia Stat - Biserica in primele patru secole”) aminteste si de faptul ca imparatul le-a impus celor din jurul sau o viata cucernica, el insusi retragandu-se zilnic pentru a se ruga in genunchi.

Imparatul ii respecta mult pe episcopi, considerandu-se el insusi ”episcopul din afara”: ”Dumnezeu v-a chemat sa fiti episcopi pentru tot ceea ce tine de treburile dinlauntru ale Bisericii. Iar pentru cele din afara, m-a randuit pe mine episcop.” Prin aceasta, voia sa-si exprime convingerea ca populatiile inca necrestine ii fusesera incredintate din punct de vedere religios, avand misiunea de a le face cunoscuta Evanghelia lui Hristos. In aceste circumstante putem intelege conditiile tratatului de pace semnat, in anul 332, intre bizantini si goti, cand gotii, care fusesera invinsi, au devenit aliati ai Imperiului. In acest sens poate fi inteles episcopatul lui Constantin.
Constantin s-a ingrijit si de crestinii aflati in Persia.

Dupa Constantin, misiunea providentiala a Imperiului a fost, in mod firesc, natural, cea de a stapani toate natiunile, pentru a aduce, in mijlocul lor, LUMINA EVANGHELIEI, si de a instaura, inca din aceasta lume, imparatia lui Hristos. Astfel, lui Constantin si tuturor urmasilor sai li s-a acordat titlul de ”intocmai cu Apostolii”.

Cu toate greselile pe care le-a facut, indiscutabil, ca om de stat - si pe care istoria nu i le trece cu vederea -, ”Constantin a fost imparatul crestin care a dobandit fericirea Cerului, iar Cerul i-a daruit fericirea pamanteasca” (Pr.prof.Dr. Adrian Gabor).

8. SARBATOAREA SFINTILOR IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA IN TRADITIA POPORULUI ROMAN

Ion Muslea si Ovidiu Barlea (”Tipologia folclorului. Din raspunsurile la chestionarul lui B.P.Hasdeu”, Editura MINERVA, Bucuresti, 1970) vorbesc despre Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena, ca despre parintii Sfintei Cruci, iar profesorul Dr. Ion Ghinoiu (in rubrica ”Credinte populare, traditii, semne”, din ”Jurnalul National”, nr.din 21 mai 2010) aminteste ca, in calendarele populare, aceasta zi mai este cunoscuta si sub numele de ”Constantin Graur” sau ”Constandinu Puilor”, pentru ca din aceasta prima zi a verii pasarile din padure incep sa-si invete puii sa zboare, dupa ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au imperecheat si si-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie).

Tot profesorul Dr. Ion Ghinoiu (”Zile si mituri. Calendarul taranuloui roman 2000”, Editura FUNDATIEI PRO, Bucuresti, 1999) aminteste ca, pentru a se preintampina distrugerea holdelor si a strugurilor, e bine sa nu se lucreze acum. De asemenea, pana in aceasta zi e bine sa se semene porumb, ovaz si mei.

I. A. Candrea (”Iarba fiarelor”, 1928) este de parere si sfatuieste oamenii sa tina aceasta zi, pentru ca puii sa nu fie mancati de ulii.

Nicoleta Enculescu, etnolog si folclorist, licentiata in Teologie Ortodoxa - Facultatea de Teologie Ortodoxa ”Justinian Patriarhul” Bucuresti, promotia iunie 2012; licentiata in Filologie, specializarea Romana - Franceza, promotia 1999

.

• Biserica Sfintii Constantin si Elena - Oborul Nou
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Biserica Sfintii Constantin si Elena - Braila
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Biserica Sfintii Constantin si Elena - Popa Nan
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania