Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români din Timișoara au bucuria de a vă invita la conferința cu tema: „Drumul iubirii de la prietenie la căsătorie”, avându-l ca invitat pe pr. Visarion Alexa din București.
Din bogata sa experiență de duhovnic, părintele ne va conduce pe drumul pe care iubirea dintre doi tineri îl parcurge din primele clipe până la încununarea lui prin taina căsătoriei. Acest drum al dragostei, pe care suntem chemați să îl străbatem în viață, presupune atât clipe deosebit de plăcute, cât și lupta cu cele mai mari provocări. Sfaturile părintelui ne vor ajuta să îl parcurgem cu înțelepciune, ca depășind toate adversitățile, să rămână credința, nădejdea și dragostea.
Vă invităm joi, 27 februarie, ora 18:00, în Aula Magna a Universității de Vest de pe Bd. Vasile Pârvan, nr 4, să învățăm de la Părintele Visarion Alexa, duhovnicul „dintre betoanele” Bucureștiului, cum ne putem bucura cât mai deplin de căldura iubirii.
Intrarea este liberă!
Vă așteptăm cu drag!
Cristina Butnariu - Președinte A.S.C.O.R. Timișoara
Gabriela Martin - Consilier Relații Externe
-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.