Hramul manastirii Sfantul Ioan Casian. Lasatul Secului de carne pentru Postul Mare

Hramul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”.

Joi, 28 februarie 2019, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea (detalii despre viața lor au fost în comunicatul anterior).

Cu acest prilej, mănăstirea „Sf. Ioan Casian” din apropierea localității Târgușor (jud. Constanța) își serbează ocrotitorul printr-o serie de activități cultural-religioase.

- Joi, 28 februarie, începând cu ora 18.00, părintele protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”, va susține conferința intitulată: „De la discernământ la trezvie”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța;

- În noaptea de vineri spre sâmbătă (1-2 martie), de la ora 24.00, preoții mănăstirii „Sf. Ioan Casian” vor oficia Sf. Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.

- Sâmbătă, 2 martie, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Casian”. După slujbă, vor avea loc două lansări de carte:

- „Ştiinţă şi credinţă. Mărturii ale savanţilor”, semnată de ieromonahul Ioan Bute;

- „Din inimă! - Poeme vechi şi nouă”, aparținând lui Anghel Curty Jr.

 

Lăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare.

Duminică, 3 martie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne, care deschide Săptămâna albă (a brânzei). Începând cu ora 8.45, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Ap. Petru și Pavel”, din Constanța.

Creștinii lasă sec de carne pregătindu-se pentru intrarea în cele 48 de zile de post ce preced Învierea Domnului.

Duminica aceasta este supranumită „a Înfricoșătoarei Judecăți” întrucât la Sfânta Liturghie se citește Evanghelia care face referire la acest moment universal al umanității: Judecata divină, la a Doua Venire a lui Hristos, la sfârșitul veacurilor acestei lumi. Mănăstirile din nordul Moldovei au intrat în patrimoniul universal și prin picturile exterioare, care cuprind și scena Înfricoșătoarei Judecăți.

Expresia „lăsatul secului” provine din limba latină (saeculum) şi înseamnă „a lăsa cele lumeşti, seculare”, în sensul de a ne opri de la alimente, plăceri îngăduite, păcate sau fapte rele, deoarece prin Lăsatul secului credincioșii se pregătesc de asceza Postului Sfintelor Paşti. În Săptămâna Albă creștinii renunță la preparatele făcute din orice fel de carne, având dezlegare la produse lactate, ouă şi pește.

 

În ajunul Lăsatului sec de carne, sâmbătă, 2 martie, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea de obște a morților – Moșii de iarnă. „Moșii și strămoșii” sunt înaintașii noștri adormiți întru nădejdea Învierii.

 

 

Biroul de Comunicare

26 Februarie 2019

Vizualizari: 675

Voteaza:

Hramul manastirii Sfantul Ioan Casian. Lasatul Secului de carne pentru Postul Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact