Moastele Sfantului Ierarh Spiridon in Biserica Parohiei Ostroveni

Marți, 12 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni, biserică în care Chiriarhul Râmnicului a așezat părticele din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, rânduind cel de-al doilea hram, închinat acestui mare ierarh al Bisericii din secolul al IV-lea.

În omilia rostită la sărbătoarea bisericii, Înaltpreasfinția Sa a precizat că „am așezat sfintele moaște ca să ocrotească această biserică și să mângâie pe toți cei care se roagă aici. Sfinții sunt grabnic ajutători asupra noastră. Ajutorul pe care îl primim de la sfinți vine din harul lui Dumnezeu de care ei s-au învrednicit. De aceea, sfintele lor moaște sunt nu numai purtătoare de har, ci și grabnic ajutătoare celor care le cinstesc cu credință.

De aceea avem și noi datoria ca împreună cu toți cei care îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Spiridon în insula Corfu, acolo unde sunt așezate sfintele sale moaște, în bisericile și paraclisele ridicate spre cinstirea sa, împreună cu toți cei care s-au învrenicit de ajutorul și mijlocirea sfântului, să-i aducem cinstire în ziua prăznuirii sale.

Sfântul Spiridon a trăit în insula Cipru și afost un om simplu care prin faptele sale de milostenie, prin iubirea față de săraci, față orfani și străini, printr-o viață trăită în cinste, atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, tămăduind tot felul de boli şi izgonind duhurile rele din oameni, cu cuvântul.

Pentru mărturisirea cu blândețe și multă tărie a credinței sale, a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, unde s-a arătat a fi părinte iubitor față de păstoriții săi, cărora le-a tămăduit bolile trupești și sufletești, i-a apărat de foamete și urgie în vremuri de primejdii, iar când citea sfintele rugăciuni, îngeri avea împreună slujind după cum amintește troparul de astăzi.

Deși era cinstit pentru bunătatea și dragostea pe care o avea față de Dumnezeu și față de oameni, Sfântul Spiridon s-a arătat a fi împreună cu Sfântul Ierarh Nicolae, cu Sfântul Atanasie și ceilalți Părinți de la Sinodul întâi ecumenic, apărător al credinței celei adevărate și a dogmei Preasfintei Treimi. Pentru a le demonstra celor care aveau inima învârtoșată întocmai precum faraon, a mărturisit cuvântul Sfintelor Evanghelii care arătau învățătura cea dreaptă de Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Sfântul Duh, iar la final, pentru a arăta cum e posibil să fie Trei Persoane într-o singură Ființă, a luat o cărămidă pe care a strâns-o în mână, rămânând lutul în pumn, apa curgând pe pământ, iar focul ridicându-se spre cer. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filosofii eretici, care, înspăimîntîndu-se, nu mai ştiau să vorbească împotriva cuvintelor sfântului, în care lucra o putere dumnezeiască.

A săvârșit sfântul nenumărate minuni, aducând bucurie și alinare în sufletele celor încercați de boli, celor aflați în necazuri și primejdii, de aceea este greu să nu-l cinstești și să nu-i ceri ajutorul. Spre ajutorul și mijlocirea sa înaintea Preasfintei Treimi pe Care a mărturisit-o în învățătură și prin minunatele sale fapte, ne așezăm în ziua prăznuirii sale și în toată vremea prin prezența în această biserică a sfintelor sale moaște”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

După așezarea raclei cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, credincioșii au sărutat sfintele moaște, fiind rânduite aici acatiste și slujbe în cinstea sfântului.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Pe aceeaşi temă

14 Decembrie 2017

Vizualizari: 620

Voteaza:

Moastele Sfantului Ierarh Spiridon in Biserica Parohiei Ostroveni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact