Peste 250 de tineri i-au cinstit pe Sfintii Ardeleni la Catedrala mitropolitana din Sibiu

Sfinții Mărturisitori Ardeleni au fost prăznuiți sâmbătă, 21 octombrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu prin Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În această zi de mare sărbătoare pentru întregul Ardeal a avut loc și a treia ediție a Întâlnirii tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului, eveniment intitulat „Bucuria Tinereții” și coordonat de Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) împreună cu Departamentul de tineret al eparhiei. La întâlnire au participat peste 250 de tineri din județul Sibiu și din județul Brașov, mulți dintre ei îmbrăcând costumul popular specific zonei din care provin. Alături de tineri s-au aflat preoți, profesori și numeroși oaspeți, amintind pe inspectorul școlar general al județului Sibiu, Mery Simtion și pe inspectorul de Religie, Gabriela Frățilă.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Nicolae Marius Ciulei a fost hirotonit preot pentru Parohia Ernea, Protopopiatul Mediaș, județul Sibiu, iar mai mulți preoți au fost hirotesiți duhovnici.

Răspunsurile liturgice au fost date corul OTS, iar la final IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe tineri și le-a mulțumit pentru dragostea lor față de Biserica străbună și față de valorile neamului românesc. De asemenea, ierarhul a amintit jertfa și mărturisirea Sfinților Ardeleni, modelul pentru credincioșii din zilele noastre.

„Sărbătoarea aceasta a devenit una a mărturisirii. Noi avem nevoie și de mărturisirea voastră, poate mai mult ca oricând. De câte ori ne întâlnim, de câte ori ne încojurați, cu atât mai mult când sunteți împreună și îmbrăcați tradiționale românești sunt prezenți cu noi moșii și strămoșii noștri, cu toate tradițiile lor sfinte. Hainele acestea populare sunt la fel de sfinte ca și veșmintele preoțești. Ele sunt sfințite de credința moșilor și strămoșilor noștri”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu

Memorie și mărturisire
După Sfânta Liturghie tinerii prezenți au adresat o chemare celorlalți tineri din eparhiile Patriarhiei Române de a participa anul viitor la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga lume, eveniment care va fi găzduit de Sibiu în perioada 6-9 septembrie.

Întâlnirea de la Sibiu a continuat în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, unde participanții au avut posibilitatea să-l asculte pe pr. conf. univ. Constantin Necula. Părintele Necula le-a vorbit tinerilor despre martirii regimului comunist și mărturisirea adusă de victimele din temnițele regimului.

„Nu vom fi liberi până când nu ni se întorc morții acasă. De aceea tema Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lumea de anul viitor are ca fundament unitatea de neam în Hristos și în Biserică. Trebuie să fiți foarte atenți: când se lovește în structura voastră sufletească, se lovește în rezistența voastră împotriva acestei ucideri din culpă a Învierii”, a spus părintele Constantin Necula

Întâlnirea „Bucuria tinereții” a făcut parte din evenimentele care pregătesc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga lume de la Sibiu din 2018.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2017

Vizualizari: 571

Voteaza:

Peste 250 de tineri i-au cinstit pe Sfintii Ardeleni la Catedrala mitropolitana din Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact