Procesiune cu Icoana Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul

În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în municipiul Râmnicu-Vâlcea a fost organizată procesiunea cu icoana ocrotitorului spiritual, la care au participat reprezentanții autorităților centrale, județene și locale, preoți, monahi, monahii și credincioși.

Procesiunea a început după slujba Vecerniei și a Litiei săvârșite la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae și a continuat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, strada Constantin Brâncoveanu, Biserica Sfântul Dumitru, unde a avut loc o oprire, fiind rostite rugăciuni pentru ocrotirea și bunăstarea celor care s-au așezat duhovnicește sub ocrotirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Evenimentul duhovnicesc a continuat spre Biserica Buna Vestire, Paraclis Arhiepiscopul, și Biserica Toți Sfinții, unde, de asemenea s-au rostit rugăciuni pentru binecuvântarea pelerinilor, fiind încheiată la Catedrala Arhiepiscopală.

Aici, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit Icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a arătat activitatea culturală și duhovnicească a sfântului, amintind de cele 9 cărți tipărite la Râmnic dar și de lucrările de restaurare a mănăstirilor Govora, Surpatele, Cozia și a schitului Fedeloșoiu.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „prin tipar nu doar că s-a răspândit cuvântul lui Dumnezeu, ci s-a și format conștiința de neam, contribuind astfel la unitatea neamului românesc, unitate de credință și cultură.

Întreaga sa activitate ca ierarh al Bisericii Ortodoxe se poate rezuma la această lucrarea de rescriere a Cuvântului lui Dumnezeu în inimile credincioșilor, străduindu-se, cu timp și fără timp, să-l înalțe pe om la Dumnezeu. Spre aceasta s-a folosit atât de cuvântul rostit în predicile sale insuflate de Dumnezeu, de cuvântul scris în cărțile sale, tipărite prin propriul efort, dar și de cuvântul zugrăvit în culoare, fiind un pictor de icoane iscusit. Moartea sa mucenicească, îndurată pentru că s-a ridicat împotriva turcilor şi a primului domn fanariot, a desăvârșit lucrarea sa mărturisitoare, dovedind că ceea ce a învățat el prin cuvinte nu a fost simplă glăsuire, ci cuvinte izvorâte din harul lui Dumnezeu ce sălășluia în inima lui. Prin toată lucrarea sa duhovnicească, culturală și administrativă, Sfântul Ierarh Antim este pentru orice slujitor al Biserici noastre un exemplu de urmat ce ne învață că fără a ne păstra conștiința de neam, fără a lupta pentru unitatea noastră, fără a păstra nealterată credința noastră ortodoxă pe care am primit-o ca dar suprem de la moșii și strămoșii noștri ne pierdem propria identitate”.

Manifestările duhovnicești vor continua pe 27 septembrie, la Mănăstirea Antim din Râmnicu-Vâlcea, unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Pe aceeaşi temă

27 Septembrie 2018

Vizualizari: 597

Voteaza:

Procesiune cu Icoana Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact