Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 9 septembrie pe Sfintii Cuviosi romani Onufrie de la Vorona si Chiriac de la Tazlau.

Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a nascut in jurul anului 1700, in Rusia, probabil intr-o familie nobila, caci a ajuns sa fie guvernator al unei guberne rusesti. Dorind sa intre in viata monahala si-a lasat familia, onoarea rangului si patria sa in jurul anului 1749, venind in Moldova. Il atrasese aici renumele unor mari pustnici, ascunsi de ochii lumii in adancul codrilor. A vietuit astfel timp de 15 ani, crescand duhovniceste in preajma unor alesi parinti, precum Vasile de la Poiana Marului si Paisie Velicicovski. Acesta din urma il va afla pe Cuviosul Onufrie la Manastirea Dragomirna, in jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Auzind de alti pustnici romani si rusi sporiti duhovniceste, care vietuiau in tinutul Botosanilor, va intra in anul 1764 in obstea Schitului Sihastria Voronei, retragandu-se in sihastrie. Timp de 25 de ani va vietui intr-o pestera pe malul paraului Vorona, intr-o aspra nevointa, petrecand in smerenie, infranare, tacere si neincetata rugaciune. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului dupa cum marturiseste Ieromonahul Nicolae, care vietuia si el in codrii Voronei. Cand s-a apropiat sfarsitul vietii Cuviosului Onufrie si a sosit timpul sa incredinteze curatul sau suflet Stapanului Hristos, a fost vestit mai inainte de aceasta. In noaptea Sfintelor Pasti, dorind a se impartasi pentru ultima data cu Trupul si Sangele Mantuitorului, un inger s-a aratat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat in apropiere, si i-a cerut sa ia cu sine Sfintele Taine si sa mearga la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelasi inger il va calauzi pana la pestera Cuviosului, pe care il va afla foarte slabit. Si cerand sa mearga la Sihastrie, dupa cateva zile a adormit intru Domnul, la 29 martie 1789, fiind inmormantat de catre cativa calugari in livada, la radacina unui mar. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Manastirile Vorona si Sihastria Voronei.

Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau s-a nascut la inceputul secolului al XVII-lea intr-o familie de credinciosi din satul Mesteacan, din tinutul Neamtului. De mic copil, fiind luat de catre parinti la sfintele slujbe de la Manastirea Tazlau, a simtit ca sufletul „i se intraripeaza cu dumnezeiescul dor, pentru care, luand binecuvantare parinteasca, a intrat din frageda tinerete in obstea acestei manastiri. A deprins viata monahala, apoi a primit ingerescul chip al calugariei. Aici el a dat dovada de multa dragoste si ravna duhovniceasca, devenind un ales lucrator al smereniei intru ascultare, al rugaciunii neincetate si al postirii indelungate. Dupa putina vreme a fost hirotonit, fara voia lui, diacon si preot, devenind in scurta vreme un iscusit povatuitor de suflete. Dorul pentru o nevointa mai aspra l-a facut sa se retraga in pustnicie intr-o pestera de pe Magura Tazlaului, unde s-a ostenit in privegheri de toata noaptea, rabdand si biruind frigul cumplit si ispitele diavolesti. Dobandind darul rugaciunii curate, al vindecarii bolilor si al izgonirii demonilor, el devine foarte cautat de catre multimile de calugari si credinciosi. Cuviosul a fost si un adevarat aparator si marturisitor al dreptei credinte, pastrand aprinsa flacara Ortodoxiei in tot tinutul Neamtului.

Urcand in scurt timp pe treptele sfinteniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin vietuirea sa aleasa, prin rugaciunile si sfaturile sale, deoarece era binecuvantat de Dumnezeu cu darul deosebirii gandurilor si s-a aratat facator de minuni inca din timpul vietii.

A trecut la Domnul in jurul anului 1660, fiind inmormantat in pridvorul bisericii Manastirii Tazlau.

Inca din timpul vietii, poporul l-a socotit drept sfant, lucru adeverit si de Sfantul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut si, apoi, i-a sarutat cinstitele moaste, dupa cum insusi marturiseste: „Apucat-am in zilele noastre parinti inalti la podvig (nevointa) si plecati la smerenie adanca: pe parintele Chiriac de la Bisericani si pe Chiriac de la Tazlau”, iar in Patericul Sfintilor moldo-romani, din anul 1888, se scrie: „Asemenea, tot intru aceasta vreme, s-a nevoit sihastreste si alt preacuvios parinte Chiriac de la Schitul Tazlaul si tare mult s-a luptat impotriva vrajmasilor celor nevazuti si desavarsit i-a biruit”.

Drept marturie a vietuirii sale sfinte si minunate este aceea ca dupa moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost gasit nestricat. Cu credinta adanca si cu nadejde vin si astazi sa se inchine la mormantul sau calugari si credinciosi de pretutindeni.

A fost trecut in randul Sfintilor de catre Biserica Ortodoxa Romana in anul 2008, avand zi de pomenire la 9 septembrie.

Sursa: basilica.ro

• Sfantul Chiriac de la Tazlau
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: