Biserica ortodoxa ii praznuieste in aceasta zi pe Cuviosii Ioan Casian si Gherman din Dobrogea.
Cuviosul Ioan Cassian s-a nascut in provincia romana Scythia Minor (Dobrogea de azi), in anul 360. A fost atras inca de mic de viata monahala. La varsta de 17 ani, pleaca in Palestina impreuna cu prietenul lui Gherman. Vor ramane amandoi, timp de doi ani, intr-o manastire din Betleem, unde se adancesc in canonul vietii monahale, apoi parasesc Palestina pentru Egipt, in dorinta de a cunoaste viata si invatatura marilor asceti.
In ciuda hotararii lor de a ramane aici, dupa un timp ii aflam, tot impreuna, la Constantinopol, unde il cunosc pe Sfantul Ioan Gura de Aur. Vazand curatia sufleteasca in care traiesc cei doi, acesta il hirotoneste diacon pe Casian si preot pe Gherman, potrivit varstei lor.
In anul 405, cei doi merg la Roma, unde incearca sa-l apere pe Sfantul Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, care in anul 404 fusese exilat pentru a doua oara. Se presupune ca aici, la Roma, Gherman a trecut la cele vesnice. Hirotonit preot, Casian ajunge la Marsilia, unde, in anul 415, intemeiaza doua manastiri, una pentru barbati si alta pentru femei. Tot aici el scrie cele trei lucrari ale sale: "Asezamintele manastiresti", "Convorbiri cu parintii" si Intruparea Domnului”. Sfantul Ioan Casian este considerat intemeietorul monahismului in Franta, si ocrotitorul Marsiliei.
Sursa: m-ol.ro
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.