Duminica dupa Botezului Domnului: Lumea ca Lumina
Si Iisus, auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea. Si parasind Nazaretul, a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftali, ca sa se implineasca ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit". De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: "Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor".
(Matei 4, 12-17)
Mantuitorul intra in lume, in aceasta Galileea a neamurilor, tinut care-si trage numele de la ebraicul galil, acesta insemnand aglomeratie, babilonie. Intra in lume ca Lumina mare, ca Lumina care a rasarit si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii, deci, si acelora, nu doar acestora, adica vine pentru toti cei ce au fost, cei ce sunt si cei ce vor fi, nu doar pentru unii.
Toata aceasta distanta de la Galileea neamurilor la Imparatia cerurilor o percep printr-o spusa a bunicii. De cate ori o suparam, ne ameninta: lasa, ca o sa vedeti voi cand o sa plec eu in Lumea alba.
Lumea alba este Imparatia cerurilor, Imparatie care devine realitate concreta si prezenta prin Sfanta Biserica. Imparatia cerurilor, desi se apropie mereu, este conjugata la un timp prezent, nu la unul viitor.
In cadrul Sfintelor Slujbe repetam ecfonisul: ca a Ta este Imparatia si Puterea si Marirea, iar Fericirile marturisesc ca a lor este Imparatia cerurilor, a celor saraci cu duhul si a celor prigoniti pentru dreptate. In Imparatia cerurilor, definita ca trup al Bisericii, nu doar viitorul devine prezent, ci si trecutul. Pocaiti-va! este un imperativ care continua sa scandalizeze, aducand ruptura in Biserica. Multi fii ai Bisericii pretind ca se pocaiesc, plecand de acasa, adica din Biserica. Aleg, pentru a insoti intr-un enunt direct pocainta, alti doi termeni: ponosit si potop. Particula po este element comun, devenit prefix in formarea cuvintelor prin alaturare la radacinile nosit, top, cainta. Pocainta vine din grecescul metanoia, substantivizarea verbului care inseamna a-ti schimba mintea (nus-ul). Aceasta schimbare nu inseamna insa o inlocuire totala a ceva cu altceva, ci o crestere pe un ceva dat, existent. Pacatul este actul care conjuga verbul a te ponosi, gandul si constientizarea pacatelor conjuga verbul a te potopi, iar hotararea de a te indrepta conjuga verbul a te pocai. Observam ca prefixul po nu se pierde. De aceea nimeni nu se poate pocai daca iese din Biserica in care s-a nascut. Ortodocsii sunt crestini nascuti, ceilalti sunt crestini facuti.
Adevarata pocainta inseamna adevarata umilinta, inseamna iesirea din latura si umbra mortii, intru Lumina Vesniciei. Un om care se pocaieste, primind aceasta Sfanta Taina a Bisericii, ramane in Biserica, nu curge pe aiurea, se umileste, nu se mandreste. Dumnezeu a facut la inceput toate vietatile si in urma tuturor pe noi, oamenii. Ori de cate ori ne incearca mandria, sa ne amintim de faptul ca, in schema creatiei, pana si un vierme a avut intaietate in fata noastra. Doar meditand la acest fapt, vom percepe Lumea ca Lumina.
Preot Sever Negrescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.