Marele Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea imparatiei lui Valens si a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pamanteasca a fost Capadochia Secunda, iar patria cereasca, Ierusalimul cel de sus. Parintii lui erau de neam bun si drepti: Grigorie si Nona, care mai inainte, din lipsa de cunostinta, se inchinau idolilor. Dupa ce au nascut pe marele Grigorie, parintii lui au fost renascuti si ei, primind Botezul prin apa si prin Duh, si tatal sfantului a ajuns indrumator adevarat si arhiereu al cetatii Nazianz.

 
Grigorie a strabatut toata invatatura stiintei ca nimeni altul, ascultand pe cei mai vestiti dascali ai timpului sau, in Cezareea si Atena.

Filozofii din Atena au cautat sa-l opreasca la ei, ca dascal de filozofie, dar Grigorie, care singur spune ca el impreuna cu sfantul Vasile nu cunosteau decat doua cai in Atena: a scolii si a bisericii, nu s-a amagit de slava pagana a filozofiei, ci s-a intors la tatal sau Grigorie, care era episcop batran in Nazianz. A vietuit cativa ani in pustiu, framantand in mintea lui intrebarile cele mari ale invataturii crestine, sufleteste imbracat in stralucirea ortodoxa. A fost preot in Nazianz, a imbracat in stralucire ortodoxa amvonul bisericutei sfanta Anastasia din Constantinopol, pe cand ereticii arieni erau puternici in cetate. A ajuns patriarh si intaistatator al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar cand era pe culmea faimei lumesti, Grigorie, care iubea linistea si gandirea la cele inalte, a parasit cetatea si scaunul patriarhal si s-a asezat in satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, in liniste, a trecut catre Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvantari teologice, in care lamureste taina cea adanca a Sfintei Treimi. Miscatoare sunt cuvintele la ingroparea lui Vasile cel Mare, a tatalui sau Grigorie, a fratelui sau Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe, a scris versuri si a intocmit Filocalia impreuna cu sfantul Vasile. Pentru gandirea lui adanca, biserica l-a numit cuvantator de Dumnezeu.

        
Si era sfantul Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu fata galbena, dar vesela; cu narile late, cu sprancenele drepte; cautatura blanda, cu ochiul drept mai mahnit, caci avea un semn de lovitura pe pleoapa. Barba lui nu era lunga, dar destul de deasa si cam galbena pe margine; cu parul alb, plesuv. Moastele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, in biserica Sfintilor Apostoli, de iubitorul de Hristos si prea-cucernicul imparat Constantin Porfirogenetul.

 

Pilda cea fara de pata a lui Publie

 
Publie se tragea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de langa raul Eufrat. Impartind saracilor toata averea parinteasca, s-a retras in munti, unde si-a sapat o pestera mica, in care traia. Dar vestea despre el ducandu-se pretutindeni, multi au venit la el ca sa ia parte la nevointele lui sihastresti. Iar el, poruncindu-le sa-si faca chilii mici, ii cerceta deseori, ca nu cumva sa aiba in chiliile lor lucruri netrebuincioase. Caci si painea le-o cumpanea cu cantarul si, de gasea la unul mai multa, il numea rob al pantecelui si iubitor de satiul trupului. Iar de gasea ca vreunul deosebea faina de tarate, ii zicea ca se face partas al desfatarii sibaritice. Si noaptea, fara de veste, mergand pe la usa fiecaruia, daca il afla facandu-si rugaciunea, se departa tacand; dar de simtea pe vreunul dormind, lovea cu mana in usa si-l mustra cu cuvantul. Prin aceasta cercetare deasa a lui, multi ucenici a crescut, carora le-a intiparit in suflet toate virtutile sale. Asa au fost Teotehn si Aftoniu, care si-au luat asupra lor apararea si ingrijirea fratilor, dupa savarsirea cu pace a cuviosului Publie.

 

Maris cel frumos

Acest sfant parinte al nostru Maris, cand se afla in lume, era tanar si frumos; avea glas minunat si impodobea sarbatorile domnesti si ale sfintilor cu dulcile lui cantari. Dar de cursele dulceturilor lumesti se ferea si iubea pe Dumnezeu si poruncile Lui, pazindu-si trupul curat si sufletul neintinat. Lepadandu-se de cele lumesti, s-a dus intr-un sat numit Omir si acolo, facandu-si o chilioara, s-a inchis intr-insa si a trait in ea treizeci si sapte de ani. Chilioara primea umezeala de la un munte vecin. Umezeala il vatama, dar el n-a vrut sa schimbe locuinta pana la sfarsitul vietii. Iubea simplitatea, ii era sila de obiceiurile cele felurite si inselatoare. A trait nouazeci de ani, intrebuintand haina din par de capra si se hranea cu paine si cu putina sare. Dorind de multa vreme sa vada aducandu-i-se dumnezeiasca jertfa, un preot a intrebuintat mainile diaconilor in loc de altar si, inaintea cuviosului, a sfintit jertfa cea mantuitoare; iar cuviosul umplandu-se de toata dulceata, i se parea ca vede cerul insusi. Si asa bine-vietuind si la ceruri luandu-si zborul, se veseleste impreuna cu toti sfintii in locasurile lui Dumnezeu.

        
Tot in aceasta zi, crestinatatea celebreaza pomenirea sfintei mucenite Medula impreuna cu insotitoarele ei, care in foc s-au savarsit, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care in pace s-a savarsit, despre care se face pomenire si in Patericul egiptean, pomenirea cuviosului nostru parinte Castin, episcopul Bizantului, pomenirea cuviosului nostru parinte Dimitrie Schevofilaxul, pomenirea sfantului nostru mucenic Auxentie, care a marturisit in Constantinopol la anul 1720 si care prin sabie si-a gasit sfarsitul.

 
Alina VOICULESCU

.