Daca in anumite imprejurari, pentru interese de superioara valoare morala, jertfirea vietii este ingaduita, fiind chiar o datorie morala, sinuciderea nu-i aprobata niciodata de morala crestina. Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti
Sinuciderea, aceasta catastrofa duhovniceasca este o consecinta tragica a unei crize personale acute. Sinucigasul cauta o temelie solida, insa nu o poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de ultimul lui sprijin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o...
Biserica Ortodoxă este o Biserică a iubirii şi iertării, a milei şi binecuvântării. Există însă foarte puţine situaţii particulare în care aceasta arată o intransigenţă aparte. Una dintre ele o constituie sinuciderea.
Spre deosebire de animalele necuvantatoare, care se calauzesc dupa nevoile si instinctele lor, omul isi poate stapani si nevoile si instinctele. Avand minte si libertate, este in masura sa depaseasca necesitatea biologica si sa lucreze ca persoana
Aceasta este intercalata de Sf. Matei intre procesul religios si procesul politic la care a fost supus Domnul. Iuda asista la judecarea Mantuitorului de catre sinedriu. El se convinge curand ca a vandut sange nevinovat si constata
Etosul abordarii suferintei si mortii se schimba atat in societatea seculara, cat si intr-o buna parte a crestinismului insusi. Exista evolutii care anunta conflicte in romano-catolicism si in alte confesiuni crestine pe masura
O intrebare frecventa este aceea daca ar trebui sa se faca slujba sinucigasilor? Atat Biserica Ortodoxa, cat si cea Romano-Catolica, spun ca nu deoarece sinuciderea este cel mai mare pacat fata de sine, caci prin ea omul isi inchide definitiv calea spre pocainta. Sinucigasul da dovada de necredinta...
Suicidul sau sinuciderea este un vechi fenomen, ce este adesea insotit de expresia “pas disperat”, declarandu-l un act de disperare, ceea ce este, o lipsa a rationalitatii si sperantei. Suicidul este in esenta o lipsa a sensului vietii, o identificare a vietii cu scopurile marunte, cu bunurile...
Suicidul sau sinuciderea, ca luare sau curmare a propriei vieti printr-un act de vointa libera, este socotit ca un drept al persoanei de a dispune de propriul sau corp. Suicidul a fost interpretat sub aspect etic, de-a lungul istoriei, fie ca lasitate in fata vietii, fie drept curaj si demnitate in...
Depresia, boala omului secolului nostru, a dus la cresterea numarului sinucigasilor. O parte dintre cei care au recurs la acest gest disperat sunt oameni care au diverse probleme incepand cu cele legate de sanatate, familie, iubire, serviciu, terminand cu faptul ca au facut greseli grave de care se...
Despre celebrul si tragicul personaj biblic din perspectiva crestin-ortodoxa, in contextul new-agist contemporan, care vede sinuciderea ca act de vointa proprie.
Odata cu caderea protoparintilor, datorita libertatii daruite de Dumnezeu, oamenii insisi fac alegerea. Iar Dumnezeu intotdeauna asteapta, ajuta, lasa in viata societatii si-n viata fiecaruia urmele Sale. Oamenilor le ramane numai sa vada si sa faca alegerea: sau lumina, caldura, binele...
Apostolul Iuda a mers dupa Iisus Hristos cu nadejdea ca El va fi acel conducator politic pe care-l asteapa inca si astazi poporul evreu. Fiind inselat in asteptarile sale, saturandu-se de un Invatator care indeamna poporul sa nu-si stranga averi, ci sa faca milostenie, Iuda s-a lasat biruit de...
Care este părerea Inaltpreasfinţiei voastre despre sinucigaşi? Fiecare suflet din Biserica lui Hristos are dreptul să fie miluit personal. Biserica nu primeşte să le facă slujba înmormântării
Dupa slujba de inmormantare a crestinilor, se fac pomeniri individuale ale acestora la 3, 9 si 40 de zile, apoi la 3, 6, 9 si 12 luni si dupa aceea in fiecare an. Pomenirea celui trecut la Domnul, la trei zile dupa moarte, se face intru slava Preasfintei Treimi
Atunci cand cineva se sinucide, Biserica este criticata ca nu acorda slujba de inmormantare celui care si-a luat viata. Pentru a intelege de ce Biserica nu savarseste slujba de inmormantare pentru sinucigasi, se cuvine sa facem cateva precizari
Care sunt motivele apariţiei nevrozei, depresiei şi ale altor tulburări nervoase? Stresul, ritmul impetuos al vieţii noastre sau este vorba de altceva? Aş minţi dacă aş spune că graba şi ritmul vieţii nu ne influenţează. Există chiar noţiuni ca: depresia epuizării şi nevroze...
Foarte mulţi dintre cei care se gândesc la sinucidere sunt nemulţumiţi de relaţiile lor cu lumea. Cunoaştem două formulări ale acestei nemulţumiri. Prima este: Lumea este rea, oamenii sunt răi. Şi a doua: Nu mă iubeşte nimeni şi nu sunt de nici un folos nimănui.
Unii, îndoliaţi de pierderea persoanei dragi, ne scriu uneori pe site că şi-au pierdut sensul vieţii. Acest lucru îi determină să se gândească la sinucidere. Mesajele aparţin, de obicei, celor ale căror persoane iubite s-au sinucis, la rândul lor. De ce apare dorinţa de a le „păşi...
Abordarea problematicii sinuciderii poate avea o serie întreagă de interpretări de ordin etimologic, istoriografie, sociologic, religios, psihologic şi cultural. Dintre acestea, ne vom axa pe cele care ţin de domeniul religios, adică cel al învăţăturii de credinţă ortodoxă. Acţiunile...