Spre deosebire de animalele necuvantatoare, care se calauzesc dupa nevoile si instinctele lor, omul isi poate stapani si nevoile si instinctele. Avand minte (nous) si libertate, este in masura sa depaseasca necesitatea biologica si sa lucreze ca persoana stapana asupra sa insasi. Doar el poate sa isi determine viata in mod liber sau sa si-o sfarseasca in mod voit.

Astfel, unii oameni isi jertfesc viata fie din iubire fata de Dumnezeu, de aproapele sau fata de un anumit ideal, fie pentru a evita esecul sau deznadejdea. In primul caz avem jertfa de sine, pe cand in al doilea sinuciderea.

Aparent jertfa de sine nu difera mult de sinucidere. In ambele cazuri este vorba de sfarsitul voit al vietii. In realitate, insa, deosebirea dintre jertfa de sine si sinucidere este uriasa. Criteriul deosebirii lor il constituie mobilurile care duc la faptul de a pune capat vietii. Cand acestea sunt dezinteresate, avem jertfa de sine. Cand sunt interesate si egoiste, avem sinuciderea. In primul caz omul actioneaza din iubire covarsitoare si din plinatatea vietii personale. In cazul al doilea se observa lipsa iubirii si a plinatatii vietii personale. In jertfa de sine omul biruieste moartea prin iubire. In sinucidere este biruit de aceasta, pentru ca nu poate iubi.

Jertfa de sine detine un loc de cinste in Biserica. Hristos insusi ne-o pune inainte ca forma suprema de iubire. Iar ca pilda Se aduce pe Sine insusi, dandu-Se "pentru viata lumii". Mobilul jertfei de sine este iubirea fata de Dumnezeu sau de aproapele. Poate exista si jertfa de sine din devotament fata de o idee sau valoare.

In special iubirea catre Dumnezeu prezinta doua categorii de Sfinti:
a) aceia care aleg de bunavoie sau chiar urmaresc moartea muceniceasca.
b) aceia care o accepta, atunci cand nu o pot evita.

Istoria Bisericii are din belsug exemple din amandoua categoriile acestea.

Din categoria Sfintilor care au ales moartea, cu toate ca o puteau evita, il amintim pe Sfantul Ignatie al Antiohiei. Sfantul acesta, dus fiind la Roma sa marturiseasca, a aflat ca acolo crestinii cetatii se ingrijesc sa-l elibereze. Numaidecat, printr-o epistola a sa, i-a rugat pe crestinii Romei sa inceteze de a mai face acest lucru si sa nu-i zadarniceasca mucenicia ce ii sta inainte. Alegand mucenicia pentru numele lui Hristos, Ignatie nu este indiferent fata de credinciosii pe care ii pastoreste, ci le arata si lor dragostea lui. Nu voieste sa ii paraseasca, ci sa ii intalneasca la un alt nivel, langa Dumnezeu. Oamenii devin prieteni adevarati doar prin impartasirea de Duhul. Iar catre crestinii Romei scrie: «Mai mult faceti-va ai mei, adica ai lui Dumnezeu». Mucenicia va face deplina comuniunea lui cu Dumnezeu si cu credinciosii.

Exista, insa, si multe cazuri de credinciosi care au urmarit mucenicia sau au luat cu "asalt" chinurile si mortile mucenicesti, din marea lor iubire pentru Hristos. Desigur, din ratiuni pastorale, Biserica a interzis asemenea manifestari. Aceasta, insa, nu a impiedicat-o sa ii cinsteasca si pe aceia care au urmarit si au suferit voluntar mucenicia, ca imitatori ai lui Hristos.

In cea de-a doua categorie ii avem, precum am spus, pe cei care au acceptat mucenicia, fara a o urmari anume. Printre acestia sunt si aceia care au evitat-o, pe cat le-a stat in putinta, pentru a sluji Biserica sau a-i sprijini pe credinciosi (de pilda Sfantul Policarp, Sfantul Ciprian s.a.). Si acestia sunt mucenici si imitatori ai lui Hristos.

Sfantul Policarp, evitand pentru moment mucenicia si ramanand alaturi de pastoritii sai, L-a imitat pe Mantuitorul, Care si El S-a retras in pustie, atunci cand iudeii cautau sa il prinda inainte "de-a sosi ceasul" Sau.

Dar si Sfantul Ignatie, mergand spre mucenicie si cerand credinciosilor sa inceteze orice incercare de a-l salva, L-a imitat pe Hristos, Care a mers de bunavoie la Ierusalim spre a fi rastignit, atunci cand "a sosit ceasul Lui".

In fine, caracteristice sunt cazurile crestinelor care s-au sinucis pentru a evita necinstea. Acestea au fost cinstite ca sfinte de catre Biserica (de pilda Sfintele Domnina, Verini, Prosdochi, Pelaghia).

Recunoasterea de Sfinti care s-au sinucis, in ciuda interzicerii si condamnarii sinuciderii, marturiseste larghetea spiritului Bisericii. Evidentiaza si promoveaza libertatea persoanei fata de normele impersonale si subliniaza diversitatea formelor de manifestare a harului Sfantului Duh. In cazurile acestea nu se are in vedere fapta obiectiva, ci intentia pastorala. Si, pe baza acestei intentii, nu se considera aici sinucidere, ci jertfa de sine.

Pe de alta parte si jertfa de sine ce se face din iubire fata de aproapele detine, de asemenea, un loc de cinste in Biserica. Multi credinciosi si-au dat viata din iubire fata de aproapele, indeosebi in cazul persecutiilor, razboaielor, calamitatilor sau epidemiilor provocatoare de moarte, jertfa de sine a crestinilor capatase o impresionanta diversitate de manifestare. Astfel, jertfa de sine pentru aproapele nu are totdeauna forma jertfirii vietii, ci se poate manifesta si in multe alte feluri. Poate avea forma punerii in pericol a vietii sau a sanatatii in fata marilor pericole sau bolilor grave care impun ajutorarea aproapelui.

Duh de jertfa necesita, indeosebi in zilele noastre, acordarea de ospitalitate unor persoane necunoscute, care au nevoie de aceasta. Eventualele pericole comportate de exercitarea acestei virtuti crestine fundamentale sunt promovate adesea ca motive de marginalizare sau chiar deplina abandonare a ei.

Faptul de a-si da cineva viata pentru Dumnezeu sau pentru aproapele constituie cea mai inalta manifestare a iubirii crestine. Daca, insa, fapta concreta a jertfei de sine este necesara doar in anumite imprejurari, spiritul de jertfa este necesar totdeauna. Viata crestina se dezvolta ca o neincetata manifestare a iubirii. Iar moartea, acest ultim vrajmas al omului, este abordata pozitiv si constructiv prin jertfa de bunavoie si daruirea de sine. Aceasta abordare nu da la iveala negarea sau refuzul lumii, ci recapatarea de catre om a pozitiei lui stapanitoare asupra lumii.

In opozitie cu jertfa de sine, care exprima iubire dezinteresata, sinuciderea dovedeste egoism si meschinarie. Cand omul se instraineaza de Dumnezeu si de semenii lui, se instraineaza de viata si de sensul ei. Dar astfel devine prizonierul propriului ego si poate ajunge pana la sinucidere. Aceasta este sinuciderea egoista, care trebuie deosebita de sinuciderile datorate diferitelor boli psihice.

In fine, o alta forma de sinucidere, deosebit de actuala in zilele noastre, este asa-zisa sinucidere indusa, realizata in scopul eutanasiei.

In afara de aceste sinucideri exista, insa, si asa-zisa sinucidere anomica, alimentata de dezorganizarea vietii sociale, adica de "anomia" sociala. Starea aceasta, dupa cum a aratat E. Durkheim in clasicul sau studiu de sociologie despre sinucidere, constituie un coeficient pozitiv pentru cresterea numarului sinuciderilor. Desigur, Durkheim il subordoneaza pe om societatii. Aceasta relativizeaza numaidecat valoarea afirmatiilor lui, dar nu o anuleaza.

Prin marea abundenta economica, precum si prin accentuata criza economica, scade coeziunea membrilor societatii, apar tot mai multe cazuri de neadaptare la viata sociala si creste coeficientul sinuciderilor.

Dimpotriva, in cazul marilor pericole sau amenintari coeziunea membrilor societatii creste si coeficientul sinuciderilor se restrange. In acest caz, asadar, anomia societatii se diminueaza sau chiar dispare, iar coeziunea sociala se reface integral.

In vremea noastra anomia sociala este cultivata si prin "masificarea" oamenilor, care duce la numerotarea si izolarea lor. Filosofia civilizatiei contemporane, economia, modul de viata, mijloacele de informare si comunicatie zdrobesc persoana, o depreciaza transformand-o intr-un simplu numar si o instraineaza de mediul natural si de cel social. Raporturile personale primordiale dispar nu doar din cercurile sociale mai largi, dar si din cele mai restranse. Omul isi paraseste legaturile traditionale de rudenie sau de prietenie si ajunge la singuratate. Aceasta, la randul ei, cultiva fobiile de tot felul, care ii macina viata sociala si il chinuiesc. Astfel se deschide lesne drumul catre deznadejde si sinucidere.

In general coeficientul sinuciderilor premeditate este foarte mic. In covarsitoarea lor majoritate sinuciderile sau incercarile nereusite de sinucidere se datoreaza unor stari psihice rele pasagere sau unor impasuri si urmaresc sa transmita prin dramatismul lor implorarea ajutorului si a sprijinului. De aceea, de regula, lasa deschise toate posibilitatile acordarii de ajutor din partea celorlalti.

Sinuciderea este condamnata de constiinta umana comuna. In Sfanta Scriptura nu exista o directa condamnare a ei. Este insa relevant faptul ca este prezentata drept consecinta unei extrem de apasatoare stari de pacatosenie.

In Vechiul Testament este amintita sinuciderea lui Saul, a lui Ahitofel s.a., iar in Noul Testament cea a lui Iuda. Saul a fost lepadat de la fata lui Dumnezeu si a sfarsit prin a se sinucide. Ahitofel a ajuns la aceasta fapta din pricina nereusitei uneltirii lui impotriva lui David. In sfarsit, Iuda s-a sinucis datorita deznadejdii la care a ajuns dupa ce L-a tradat pe Hristos.

De altfel sinuciderea vine in contradictie cu porunca limpede a lui Dumnezeu, care zice "sa nu ucizi". In literatura patristica sinuciderea este infatisata ca pacat mai mare decat omorul, iar Biserica refuza sa savarseasca sinucigasilor slujba inmormantarii, cu exceptia cazurilor de bolnavi psihici.

Ca fapta a deznadejdii, sinuciderea dovedeste si necredinta. Punandu-si capat vietii, omul neaga lui Dumnezeu insusirea de Domn si manifesta necredinta fata de iubirea Lui si purtarea Lui de grija. Crestinul adevarat crede ca Dumnezeu ii poarta de grija si ca nu ingaduie sa fie ispitit "mai mult decat poate". Nu doar ca il poate izbavi din orice rau venit asupra sa, dar il poate si ajuta sa il infrunte pe acesta pentru folosul sau real si vesnic.

Un mijloc indirect de sinucidere, care in zilele noastre se raspandeste tot mai periculos in randul tinerilor, este cel ce se realizeaza prin folosirea drogurilor. Recurgerea la droguri da la iveala lipsa satisfactiei sau chiar dezamagirea adusa de viata. La aceasta contribuie mult, se pare, singuratatea, plictisul, relele raporturi ale parintilor cu copiii, precum si a parintilor intreolalta. Folosirea drogurilor se face in vederea unei fie ea si scurte satisfactii sau a fugii de viata. Aceasta, insa, provoaca dependenta si toxicomanie, care il inrobesc pe om si il duc la autodistrugere.

Pericolul acesta are proportii mondiale si apare independent de hotarele si normele nationale, sociale, economice si religioase. Ameninta in special pe tineri, dar si pe copii, care pot cadea cu usurinta victime cercurilor traficului si consumului de droguri.

Pe de alta parte aceasta forma disimulata de sinucidere este favorizata de anomia sociala si de duhul egocentric si hedonist dezvoltat in societatea contemporana. Saturatia la care ajunge omul in urma supraofertei de bunuri materiale si marginirea lui la proximitate datorita lipsei adevaratei vieti religioase creeaza cele mai propice conditii pentru recurgerea la droguri. Acestui lucru se datoreaza, de altfel, si extrem de larga folosire a medicamentelor psihice in societatile postindustriale.

Un mare coeficient al sinuciderilor se datoreaza abuzului de bauturi alcoolice. Abuzul acesta, devenit stare cronica, il distruge pe om atat psihic, cat si somatic, ii denatureaza caracterul si il duce la insensibilitate morala. Betivii, dupa Sfantul Apostol Pavel, "nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu".

De aceea este nevoie de o deosebita atentie la consumul de bauturi alcoolice, in special la varsta tineretii, dat fiind ca poate lesne crea dependenta, cu consecinte distructive. Abuzul de bauturi alcoolice poate, de asemenea, duce si la sinucideri involuntare sau la omoruri involuntare, prin accidentele rutiere pe care le provoaca.

In fine, nu este deloc neglijabila distrugerea vietii omenesti prin fumat. Iar aceasta distrugere este in plina crestere, pentru ca obiceiul fumatului se extinde neincetat si asupra celor de varsta mai mica. Dupa un raport recent al comisiei speciale a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in anul 2002 patru milioane si jumatate de oameni au murit datorita fumatului si se preconizeaza ca in 2005 numarul acestora va ajunge la zece milioane. Datele acestea provoaca deja ample miscari internationale in vederea limitarii raspandirii fumatului si a protejarii populatiei de asa-zisul fumat pasiv.

Georgios Mantzaridis

Morala crestina, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Morala crestina"

• Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti
  Publicat in : Editoriale
• Ospitalitatea
  Publicat in : Editoriale
• Datornicul nemilostiv
  Publicat in : Duminica a 11-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: