Sfantul Maxim Marturisitorul

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662), teolog si scriitor mistic ortodox. S-a nascut in jurul anului 580, intr-o familie aristocrata, care s-a ingrijit sa-i dea o educatie aleasa. Datorita culturii sale deosebite, este remarcat si ajunge secretar prim al imparatului Heraclie. Dupa o activitate relativ scurta, in anul 614, paraseste preocuparile si onorurile lumesti si imbratiseaza viata monahala la manastirea Chrysopolis - Scutari, de pe cealalta parte a Bosforului, ajungand sa detina functia de staret a acestui ase­zamant monahal, in anul 626, in timpul invaziei persane, se refugiaza in Africa, in timpul sederii la Cartagina, in 645, a avut loc o controversa hristologica intre el si Pyrrhus, ex-patriarhul Constantinopolului, in prezenta guvernatorului imperial Grigorie si a mai multi episcopi. Maxim a obtinut o victorie clara impotri­va lui Pyrrhus si a sustinatorilor acestuia care promovau erezia monotelita, ideolo­gie sustinuta la curtea bizantina si de teologii acesteia.

Monotelismul a aparut intr-un context de urgenta. Fiind confruntat cu primejdia persana, imparatul Heraclie a fost sfatuit sa faca pact cu monofizitii de la granita orientala a imperiului. Acest pact urma sa se faca pe baza unui compromis, care, lasand deoparte problema celor doua firi in  Hristos, obliga cele doua partide, monofizita si duofizita, sa admita o sin­gura lucrare in El. Prima personalitate crestina castigata la aceasta noua invata­tura a fost episcopul ortodox Cyrus din Phasis, care, drept rasplata, a fost ridicat pe scaunul de patriarh al Alexandriei in anul 630. Dupa o perioada de trei ani, in 633, ortodocsii si monofizitii  iscalesc formal pacea intre ei. Sofronie sesizeaza pericolul noii invataturi si se duce la Cyrus, rugandu-l in genunchi sa renunte la ea si in consecinta la publicarea pactu­lui. Neavand succes, Sofronie merge la Constantinopol  pentru  a-l  intalni  pe patriarhul de aici,  Serghie, pe care il convinge sa nu se vorbeasca nici de una si nici de doua lucrari in Hristos. So­fronie ajunge patriarh al Ierusalimului. Serghie publica o scrisoare sinodala in sensul intelegerii si ia legatura cu Honoriu care este si el de acord sa pastreze tacere in problema in cauza, insa afirma ca in Hristos era o singura vointa. La ran­dul lui, Sofronie publica si el in acelasi an, 634, o scrisoare sinodala in care face distinctie intre cele doua lucrari in Hristos, fara insa a spune deschis ca sunt doua.

Urmeaza o perioada de relativ calm, pana in 638, cand imparatul publi­ca Ecthesis-ul sau, ceea ce provoaca o reactie puternica din partea gruparii orto­doxe, in cadrul careia Maxim ocupa un loc de frunte. Disputa din Africa, din 645, se inscrie in contextul actiunilor indreptate impotriva Ecthesis-ului impe­rial, in acelasi timp, sunt tinute mai multe sinoade locale in Africa, care au condamnat monotelismul. In 648, impa­ratul Constans II (641-668) da un nou decret, Typos, prin care oprea, sub grea pedeapsa, de a se mai discuta daca in Hristos sunt doua sau o singura lucrare. Din Africa, Maxim merge la Roma, unde il convinge pe papa Martin I sa convoace sinodul de la Lateran, in anul 649, care adauga inca o condamnare la dosarul monotelit. Maxim si Martin devin pri­mele victime ale acestui decret imperial. In 653 Maxim este arestat, impreuna cu ucenicul sau Anastasie monahul, si adusi la Constantinopol in vara anului 653. In anul 655 urmeaza un proces, in urma caruia Maxim a fost exilat la Bizya in Tracia, iar Anastasie este trimis la Perberis.

Dupa numai un an, Maxim a fost audiat din nou si, intrucat a refuzat orice retractare, a fost transferat la Perberis. In anul 662, Maxim si Anastasie monahul, la care s-a adaugat si Anastasie apocrisiarul roman, de la care ne-a ramas o scrisoare si o culegere de silogisme anti-monotefite (Migne, PG., 90, 173-190), sunt adusi pentru o noua audiere la Constantinopol. Intrucat nu au voit sa pastreze tacere asupra problemei daca in Hristos exista una sau doua lucrari sau vointe, au fost biciuiti si li s-a taiat limba si mana dreapta in fata multimii, pentru a nu mai putea comunica prin grai sau prin scris. Cei trei martiri sunt trimisi intr-un al treilea exil in tinutul lazilor, pe coasta de rasarit a Marii Negre, unde Maxim, ramas monah pana la sfarsitul vietii, se stinge din viata in urma chinurilor, la 13 august 662, in varsta de 82 de ani. Pentru perseverarea lui in marturisirea si apa­rarea adevarului credintei ortodoxe, Sf. Maxim va fi numit "Marturisitorul". Sf. Maxim a fost un teolog desavarsit. Magistrii lui preferati au fost Sf. Gri­gorie de Nazianz si Dionisie Areopagitul, pe care il identifica cu ucenicul Sf. Pavel, si asupra carora a scris comen­tarii minunate. Opera pe care el a creat-o se apropie cel mai mult de ceea ce poate fi numit "sistem" teologic, datorita coezi­unii, structurii si modului in care a fost conceputa. El a abordat aproape toate aspectele teologiei: exegeza biblica, dog­matica, ascetica, mistica, liturgica, poezie.

Sfantul Maxim Marturisitorul - Lucrari

Lucrari exegetice: Despre diferite chestiuni si nedumeriri din Sf Scriptura catre Talasie; Chestiuni, intrebari si raspunsuri; 79 intrebari si raspunsuri asupra unor locuri biblice..., catre Teopempt scolasticul; Scurta talcuire a Rugaciunii domnesti; Scolii la operele Sf. Dionisie Areopagitul; Despre diferite locuri grele la Sfintii Dionisie si Grigorie; Ambigua la Sf. Grigorie Teologul. in exegeza sa, Maxim face uz de toate metodele exegetice, preferand insa meto­da alegorica sau analogica. Lucrari dogmatice: Opuscule teologice si polemice, impotriva monotelismului si a monofizitismului. Este vorba de o co­lectie de scurte disertatii sau rezumate, abordand teme hristologice, cum ar fi: despre cele doua firi ale lui Hristos; Despre cele doua vointe ale unui singur Hristos, Dumnezeul nostru; Despre cali­tate, proprietate si diferenta sau    dis­tinctie; Capete despre substanta, esenta si fire si despre ipostas si persoana; Din tratatul despre lucrari si vointe etc. La acestea se adauga si tratatul de antropo­logie crestina: Despre suflet. Lucrari morale si ascetice: Carte de ascetica; Despre dragoste, in 400 de capitole; Alte capitole; 243 capitole teo­logice si iconomice; 200 capitole sau capete teologice s i practice (iconomice); 500 diferite capitole teologice si icono­mice; Mistagogia,   lucrare de capatai pentru intelegerea simbolico-mistica a Bisericii si a slujbelor liturgice; Calcul bisericesc si scrisorile sale in numar de 45, unele avand un caracter dogmatic.

Exista la Sf. Maxim o viziune cosmica asupra lumii care, in planul metodei si al realizarii, reprezinta bilantul si culmea gandirii grecesti, teologice si filosofice, in  sinteza sa doctrinara se intalnesc Origen si Evagrie. Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nysa si Grigorie de Nazianz, alaturi de structuri filosofice platoniciene si  aristotelice. Continutul viziunii sale cosmice are in centrul ei intruparea Fiului lui Dumnezeu si urcu­sul (anabasis) omului spre indumnezeire, care consta in restaurarea chipului lui Dumnezeu in om, intunecat prin pacatul originar, premiza fundamentala pentru actualizarea asemanarii cu Dumnezeu dupa har a omului. Acesta este telul ur­cusului omului spre indumnezeire, care se realizeaza prin curatirea de patimi si prin cunoasterea in duh a ratiunilor lu­mii, care sunt primele doua trepte ce anti­cipeaza pe cea de a treia: unirea cu Dum­nezeu si contemplarea in lumina Lui directa a ratiunilor tuturor lucrurilor.

Este vorba aici de o miscare naturala care nu este doar a omului. Ea insufleteste intre gul univers si fiecare faptura e un impuls dat firii si sustinut in ea de Dumnezeu in calitate de cauza si tinta finala a ei. Miscarea nu este un efect al caderii de la Dumnezeu ca in origenism, ci tine de insasi  firea celor create,  manifestand aspiratia acestora de la existenta simpla la existenta fericita si la existenta fericita vesnica. Pentru Maxim, Dumnezeu insusi, care nu este pentru si in  Sine, nici inceput, nici tinta finala, nici interval miscator intre acestea doua, ca unul ce se dezvolta spre nimic, fiind nelimitat din veci, se face pentru lume actiune ce mij­loceste intre inceput si tinta finala, spo­rind si adaptandu-se potrivit diferitelor faze pe care le parcurge lumea, in sanul lumii, dar totusi neidentificate cu natura ei creata, sunt ascunse, ca forte efective, energiile divine, trecand prin toate fazele ei de dezvoltare.

Aceasta e providenta divina: "Dumnezeu nu este pentru Sine, pe cat putem noi cunoaste, nici inceput, nici mijloc, nici sfarsit... inceputul exis­tentelor, mijlocul si sfarsitul  lor este Dumnezeu ca Cel ce le face pe acestea, nu ca cel ce le sufera. Caci e inceput ca Facator, mijloc ca Pronietor si sfarsit ca Cel ce le circumscrie" (Cap. gnostice I, l, 10). Cel ce tine toate la un loc si calau­zeste in general si mai ales in planul spe­cial al mantuirii, este Dumnezeu prin Logosul si Duhul Sfant, adica Ratiunea divina ca Ratiunea cea mai generala ce imbratiseaza toate ratiunile fapturilor si viata divina, prin care se sustine si se inalta calitativ viata tuturor. De aceea, inaltarea spre treapta cea mai inalta a existentei, spre indumnezeire nu se poate face decat prin Logos. El este substanta sau taria ce lucreaza in virtuti, este calea omului intarit in virtuti, ce nu se abate nici la dreapta nici la stanga, intreaga Weltanschauung maximiana este concen­trata in Hristos, este o viziune hristica, care nu inceteaza niciodata de a fi un sistem atotcuprinzator, in care lumea intra si se valorifica pentru vesnicie in toata amploarea ei.

Prof. Dr. Remus Rus
Dictionar enciclopedic de literatura crestina din primul mileniu, Editura Lidia

Cititi: Natura si har in teologia Sfantului Maxim Marturisitorul
         
         Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul

         Implicatii ecologice in cugetarea Sfantului Maxim Marturisitorul

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: