Anul bisericesc (liturgic) si subdiviziunile lui

Anul bisericesc (liturgic) si subdiviziunile lui

 1. Comemorarea iconomiei mantuirii in cursul timpului si al diferitelor lui subdiviziuni

 

Inainte de inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a fagaduit Sfintilor Sai Apostoli : "Iata, Eu voi fi cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul vea­cului.." (Matei XXVIII, 20). Potrivit acestei fagaduinte, Biserica a fost preocupata inca de la inceput sa asigure si sa faca simtita prezenta spirituala, nevazuta, dar reala si perpetua, a Mantuitorului, in mijlocul credinciosilor ei, in tot timpul vietii lor. Cum ? Cautand sa intretina me­reu vie amintirea vietii, a invataturii si a faptelor Domnului, precum si a Sfintilor, in mintea si viata de toate zilele a credinciosilor, prin comemorarea periodica a acelor fapte.

 

Prin sarbatorile, posturile, diferitele po­meniri si slujbele bisericesti, care se succed si revin intr-o anumita or­dine in fiecare zi si in fiecare an, noi nu numai ca reimprospatam in minte sau comemoram, ci si retraim, oarecum, periodic, momentele im­portante din viata si activitatea Mantuitorului, precum si din intreaga istorie sfanta a mintuirii, cu persoanele si evenimentele ei mai de seama, dinainte de venirea Domnului si de dupa inaltarea Lui la cer.

 

2. Ziua liturgica

 

In cultul crestin, ziua liturgica nu incepe cu miezul-noptii sau cu dimineata, ca in masuratoarea civila (laica) a timpului, ci cu seara. Ziua liturgica este adica intervalul de timp dintre doua seri consecutive ; de aceea, sarbatorirea si slujba oricarei zile liturgice incepe cu Vecernia din ajunul zilei respective, care este cea dintai dintre Laudele bisericesti zilnice. Datina aceasta este mostenita din traditia iudaica de socotire a timpului, asa cum o vedem concretizata, de exemplu, in referatul bi­blic al zidirii lumii, unde zilele creatiei sint numarate incepind cu seara si continuind cu dimineata : "Si a fost seara si a fost dimineata, ziua intai... Si a fost seara si a fost dimineata, ziua a doua...". (Facere I, 5, 8 ; cf. si Lev. XXIII, 32).

 

Fiecare zi din cursul anului este consacrata amintirii sau comemora­rii unui moment sau eveniment din istoria sfanta a mantuirii, din viata si activitatea Mantuitorului, a Sfintei Fecioare, a Sfintilor Apostoli sau a unui sfant (uneori a mai multor sfinti), asa precum ne arata calendarul bisericesc din fiecare an. Din punctul de vedere al importantei lor in viata religioasa, zilele liturgice se impart in doua : zile de rand (lucratoare) si zile de sarbatoare.  

 

Tot din cultul iudaic a mostenit Biserica crestina si impartirea zi­lelor in Ceasuri, pe care evreii o adoptasera si ei de la asiro-babilonieni. Lasind la o parte noptile (care erau impartite, ca si la romani, mai intii in trei sferturi si apoi in patru sferturi, numite straji sau vegheri), ziua (adica intervalul de timp de dimineata pana seara, socotit de 12 ore) era impartita in patru sferturi de cate trei ore fiecare, numite Ceasuri.

 

Ex:

Ceasul I, cuprinde primele trei ore ale diminetii (aproximativ intre orele 6-9 a.m. in vremea echinoctiilor de primavara si de toamna) ;

 

Ceasul III, cuprinde a doua parte a diminetii (aproximativ intre orele 9-12 a.m.) ;

 

Ceasul VI, cuprinzind al treilea sfert al zilei (amiaza), aproximativ intre orele 12-15 ;

 

Un an bisericesc complet are 52 saptamani (365 : 7), dar de la un Paste pana la altul pot fi mai multe sau mai putine saptamani, din cauza datei variabile a acestei sarbatori : de ex., cand Pastile din anul curent cade la o data mai inaintata (tarzie), iar cel din anul viitor la o data mai devreme, numarul saptamanilor dintre acesti doi Pasti consecu­tivi e mai mic de 52 ; daca insa, dimpotriva, Pastile dintr-un an oarecare cade mai devreme iar cel din anul urmator mai tarziu, numarul saptamani­lor dintre ele este mai mare de 52.

 

In cadrul saptamanii, fiecare zi (luni, marti etc.) este inchinata, in serviciul liturgic, pomenirii unuia (unorla) dintre persoanele sau mo­mentele de seama ale istoriei sfinte, toate in directa legatura cu per­soana si cu activitatea Mantuitorului si care, deci, pentru importanta lor, sunt comemorate saptamanal, deci de 52 ori pe an.

 

Astfel, Duminica este  ziua sau sarbatoarea saptamanala a invierii Domnului, cel mai mare eveniment din istoria sfinta a mantuirii.

 

Lunea este inchinata cinstirii Sfintilor Ingeri, care au fost creati inaintea oamenilor si au slujit mantuirii acestora, ca trimisi ai lui Dum­nezeu, ca vestitori ai voii Lui si ca mijlocitori intre Dumnezeu si oameni.

 

Martea e inchinata amintirii celor mai vechi dintre sfintii calenda­rului crestin in ordine cronologica, adica Sfintilor Prooroci in general, si indeosebi Sfantului Ioan Proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.

 

Miercurea si vinerea sunt inchinate Sfintei Cruci si Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru ca miercuri au facut sfat carturarii si arhiereii ca sa prinda pe Iisus, iar vineri L-au rastignit pe Cruce.

 

Joia e inchinata amintirii Sfintilor Apostoli, pentru ca Joia a avut loc Cina cea de Taina, la care Mantuitorul a intemeiat Sf. Liturghie, in prezenta Sfintilor Apostoli, carora Domnul le-a dat porunca si puterea de a face aceasta slujba intru pomenirea Sa. Tot joia se pomeneste si Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

 

Sambata e inchinata amintirii tuturor mortilor si in primul rind a sfintilor marturisitori si mucenici, care si-au dat viata pentru Hristos sau au patimit pentru biruinta credintei crestine in lume.

 

3. Luna ca subdiviziune a anului bisericesc

 

Ceva mai putina importanta are in cadrul anului bisericesc imparti­rea timpului in luni. Daca in viata sociala luna are atita importanta ca unitate de masura a timpului (mai ales in latura economica-financiara), nu tot asa stau lucrurile in sectorul vietii religioase si indeosebi in do­meniul cultului ortodox, unde rolul fundamental din punct de vedere cro­nologic il are saptamana. Impartirea anului bisericesc ortodox in luni a dat astfel nastere celor 12 mineie (cartile de ritual care cuprind slujbele sfintilor din fiecare luna).

 

4. Anul bisericesc si cele trei mari perioade ale sale

 

Spre deosebire de anul civil, care incepe la 1 ianuarie, anul biseri­cesc incepe la 1 septembrie, pentru ca, dupa traditia mostenita din Le­gea Veche, in aceasta zi (care era si inceputul anului civil la evrei) s-a in­ceput creatia lumii si tot in aceasta zi si-ar fi inceput Mantuitorul acti­vitatea Sa publica, atunci cand a citit in sinagoga cuvintele proorocului Isaia (cap. LXI, 1-2), care profeteau despre Sine : "Duhul Domnului peste Mine, pentru ca M-a uns ca sa binevestesc saracilor..., sa vestesc anul milei Domnului" (Luca IV, 18-19).

 

La romano-catolici anul bisericesc incepe cu prima duminica din Advent (Adventus), adica duminica cea mai apropiata de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru saptamani inainte de Craciun.

 

Ca mijloc de comemorare a vietii si a activitatii rascumparatoare a Mantuitorului, anul bisericesc ortodox are in centrul sau sarbatoa­rea Sfintelor Pasti si se poate imparti in trei mari faze sau perioade, nu­mite dupa cartea principala de slujba, folosita de cintaretii de strana in fiecare din aceste perioade, si anume :

a)  Perioada Triodului (perioada prepascala)

b)  Perioada Penticostarului (perioada pascala)

c)  Perioada Octoihului (perioada postpascala).

 

Fiecare  din  acestea  cuprinde  un  anumit  numar  de  saptamini.

a)  Timpul Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului (cu trei saptamani inainte de inceputul postului Pastilor) pana la Dumi­nica Pastilor (total 10 saptamani).

b)  Timpul Penticostarului tine de la Duminica Pastilor pana la Du­minica I-a dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor (total opt saptamani).

c)  Timpul Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul pe­rioadei Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului.  Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc.

 

Durata ei variaza intre 40-26 saptamani, fiind in functie de data Pastilor.  

 

Fiecare din aceste trei perioade sau faze ale anului bisericesc are in centrul ei un moment liturgic, catre care graviteaza toate celelalte sarbatori ale ei, si anume:

Octoihul are ca sarbatoare centrala (culminanta) Nasterea Domnului, urmata de Boboteaza (ambele aceste sarbatori se sarbatoreau la inceput in aceeasi zi) ;

Triodul culmineaza cu Vinerea Patimilor ;

Penticostarul se incepe cu Pastile si se incheie cu Rusaliile (Pogorarea Sfantului Duh).

Perioada Octoihului comemoreaza si sarbatoreste evenimen­tele dinainte de venirea Mantuitorului, pana in ajunul Patimilor Sale ; cu alte cuvinte, reinnoieste activitatea profetica a Domnului, in care El a dat lumii invatatura divina a Evangheliei Sale.

 

Perioada Triodului reinnoieste oficiul arhieresc al Mantuitorului sau activitatea Sa de Mare Preot, indeplinita mai ales prin Jertfa, adica prin Patimile si moartea Sa pe Cruce.

 

Perioada Penticostarului reprezinta si celebreaza timpul dintre invie­re si inaltarea in slava a Domnului, urmata de pogorarea Sfantului Duh si intemeierea Bisericii crestine.

 

Prin urmare, in cursul fiecarui an bisericesc, ni se reprezinta si se reinnoieste (comemoreaza) intreaga viata si activitate a Domnului, in toate cele trei laturi sau aspecte ale misiunii Sale : cea de invatator (profet), cea de arhiereu (mare preot) si cea de imparat sau biruitor al pacatului si al mortii.

Pe aceeaşi temă

20 Iunie 2012

Vizualizari: 44903

Voteaza:

5.00 / 5 din 2 voturi.

Comentarii (1)

  • Aurel BerbecPostat la 2011-10-29 13:25

    Doamne ajuta! Poate cineva sa-mi explice de ce duminica a XXII-a dupa Rusalii cade in urma duminicii a XXIII-a? Va multumesc!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact