Acatistul Ingerului Pazitor

Acatistul Ingerului Pazitor Mareste imaginea.

Acatistul Ingerului Ingerului Pazitor

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

 

Condacul 1
Sfinte Îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, că cel ce ai îndrăzneală către Împăratul Cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig ţie: Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

 

Icosul 1
Sfinte Îngere, cel ce eşti trimis din ceruri ca să mă păzeşti şi să mă călăuzeşti în toată viaţa mea, cad înaintea ta şi mă rog: tu însuţi mă călăuzeşte şi mă înţelepteşte ca să încep a-ţi aduce din toată inima, cu toată dragostea şi osârdia, aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Îngere al lui Dumnezeu, înainte-statătorul meu în faţa Presfintei Treimi;
Bucură-te, slugă cerească a Domnului celui ce împărăţeşte peşte toată făptura;
Bucură-te, împreună-vieţuitorule cu slugile Lui cele înţelegătoare şi nematerialnice;
Bucură-te, cel ce faci pururea voia Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Bucură-te, cel ce niciodată nu te depărtezi de mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti în toate căile mele;
Bucură-te, cel ce îmi călăuzeşti paşii spre sfintele biserici;
Bucură-te, cel ce mă fereşti de toată răutatea;
Bucură-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca păzitor pe căile vieţii mele;
Bucură-te, îndrumătorul vieţii mele cel preabun;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 2-lea
Văzând Domnul Iubitorul de oameni că, după greşeala stramoşului nostru Adam, toţi oamenii sunt lesne înclinaţi spre păcat, a trimis din negraita Sa milă în tot pământul pre sfinţii Săi îngeri şi fiecărui om i-a rânduit câte un înger păzitor. Împlinind aşadar porunca Stăpânului lor, sfinţii îngeri întotdeauna sunt gata să ne ajute nouă, celor ce cântăm lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Sfinte Îngere, mijloceşte între cele de Sus să mi se lumineze mintea, să cunosc care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită şi inima mea o îndreptează ca să săvârşesc cu osârdie fapte bune, iar pe tine, păzitorul meu, neancetat să te laud cu grairi ca acestea:
Bucură-te, cel ce înflăcărezi inima mea cu dragostea de Dumnezeu, Făcătorul meu;
Bucură-te, cel ce mă îndemni ca toată ziua şi tot ceasul să le petrec în rugăciuni, cereri şi mulţumiri;
Bucură-te, cel ce îngrădeşti casa sufletului meu cu frica de Dumnezeu, ca o strajă credincioasă;
Bucură-te, cel ce îndreptezi toate gândurile mele către Mântuitorul care s-a răstignit pentru păcatele mele şi ale lumii;
Bucură-te, cel ce răsădeşti în mine pomenirea chinurilor şi a morţii Sale de pe Cruce;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să mă feresc de păcate prin aducere-aminte de patimile Domnului;
Bucură-te, cel ce mă povăţuieşti să cer de Sus umbrirea harului Sfântului Duh;
Bucură-te, cel ce mă încredinţezi că Mângaietorul caută cu mai multă milă la cei blânzi şi smeriti cu inima;
Bucură-te, cel ce peste tot mă îngrădeşti cu gândurile la Dumnezeu Cel ce este pretutindenea;
Bucură-te, cel ce înfăţişezi înaintea ochilor minţii mele pe Atoatevăzătorul;
Bucură-te, cel ce mângâi inima mea cu mila Lui pentru păcătoşii care se pocăiesc;
Bucură-te, cel ce înfricoşezi sufletul meu cu dreapta Judecată faţă de cei ce sunt împietriţi şi nepocăiţi;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 3-lea
Îngerul meu păzitor, cere pentru mine puterea harului dumnezeiesc, întru care să umblu neabătut şi fără poticneală pe mântuitoarea cale a poruncilor lui Hristos, iar cu inima şi cu gura să slăvesc neîncetat Preasfântul Nume al Dumnezeului nostru şi să cânt Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Avându-te pe tine, acoperământ ales de Dumnezeu, ca pe o rază luminoasă care luminezi întunericul sufletului meu şi risipeşti bezna necunoştinţei inimii mele, căzând cu umilinţă mă rog să-mi curăţeşti toate simţirile cele întunecate de patimi ca să nu mai rătăcesc în întunericul păcatului şi prealuminatei tale lumini să-i cânt aşa:
Bucură-te, steaua Luminii fără de apus, răsărită din dumnezeirea cea în Trei Lumini şi care pururea mă luminează;
Bucură-te, rază prealuminoasă, care luminezi ochii inimii mele, cei întunecaţi de păcate;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă îndreptezi pe calea cea adevărată, pe mine, care rătăcesc în întunericul fărădelegilor;
Bucură-te, cel ce îmi pui înainte poruncile Domnului ca pe o oglindă pentru toată viaţa mea;
Bucură-te, cel ce îmi aşezi legea Domnului ca pe sfeşnic pentru picioarele mele şi ca pe o lumină pentu cărările mele;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să ascult cuvintele Evangheliei lui Hristos cu multă dulceaţă;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să cred cu neîndoire toată învăţătura dumnezeiescului meu învăţător şi domn;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti în supunerea faţă de rânduiala Sfintei Biserici;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să mă supun pravilelor şi predaniilor Sfinţilor apostoli şi Părinţi;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti în mărturisirea sfintei credinţe ortodoxe;
Bucură-te, cel ce pentru această mărturisire credinţezi până şi la moarte să merg;
Bucură-te, cel ce mă opreşti să fiu în legătură cu ereticii şi cu cei ce s-au lepădat de adevărata Biserică;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 4-lea
Furtuna dezlănţuită pe marea vieţii îmi sfărâmă corabia duhovnicească cu grijile lumeşti, pacea sărmanului meu suflet ce înviforează ; unde voi dobândi limanul cel liniştit al mântuirii? La tine, după Dumnezeu şi Preasfânta Fecioară, îmi pun nădejdea, Îngerul meu păzitor, ce te-am dobândit de la Domnul ca pe un înţelept cârmaci în furtunile de gând care mă tulbură. Cu mulţumire dar, cânt Dumnezeului meu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzindu-te şi văzându-te pe tine, dumnezeiescule Înger, păzitorul meu cel puternic, duhurile răutăţii de sub cer nu cutează să se apropie de preacurata ta lumină şi să săvârşească nelegiuirile lor pierzătoare de suflet. Pentru aceasta, cu smerenie te rog să nu te depărtezi de la mine din pricina nelegiuirilor mele, ci pururea mă fereşte de vânările şi de cursele celui viclean, pe mine, care cu umilinţă graiesc:
Bucură-te, cel ce cu puternicul acoperământ al aripilor tale mă aperi şi mă acoperi;
Bucură-te, că pururea stai langă mine cu sabia ta cea de foc;
Bucură-te, cel ce împotriva prinţului întunericului în luptă mă ajuţi;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti să-i biruiesc pe slujitorii lui cei răi şi vicleni;
Bucură-te, cel ce izgoneşti de la mine demonii pierzători de suflete, ca pe nişte vulpi viclene;
Bucură-te, care tai năvălirile lor cele în chip de fiare ce se pornesc asupra minţii şi a inimii mele;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să spovedesc păcatele mele cele multe;
Bucură-te, cel ce dezrădăcinezi din inima mea mândria, ura, ca pe cele ce sunt fiicele lor;
Bucură-te, cel ce alungi din gândurile mele zavistia şi pomenirea de rău;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să mă îngrădesc cu semnul Sfintei Cruci spre alungarea gândurilor celor rele;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti să calc fără de frică peste aspidă şi peste vasilisc;
Bucură-te, cel ce ai nebiruită armă împotriva vrajmaşilor mei;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 5-lea
Îndrăznesc să te asemăn, păzitorul meu, cu steaua luminoasă ce alergă călăuzindu-i pe magii din vechime la închinarea adevăratului Dumnezeu când Mântuitorul lumii S-a născut în Betleem; iar tu, cu petrecerea ta cea nedespărţită de mine şi purtătoare de lumină, îmi arăţi calea cea dreaptă care duce spre Împăraţia Cerească, pentru ca acolo să mă învrednicesc să cânt împreună cu cetele cereşti, slavă Împăratului Slavei, Celui mai înainte de veci: Amin!

Icosul al 5-lea
Văzându-mă stăpânit de întunericul morţii şi acoperit de norul întunecat al patimilor, păzitorul sfânt al sufletului meu, nu mă părăsi, ci urmează îndelung-răbdării Mântuitorului meu, mai aşteaptă, trezindu-mă la pocăinţă până când ochii mei vor vărsa izvoare de lacrimi spre spălarea necurăţiilor mele sufleteşti. Pentru aceasta cu smerenie te rog şi grăiesc:
Bucură-te, cel ce pururea aduci lui Dumnezeu rugăciunile tale, pentru mine, păcătosul, ca pe o tămâie de bun miros;
Bucură-te, cel ce pururea mijloceşti înaintea Făcătorului meu, ca să mă mântuiască;
Bucură-te, cel ce cu starea ta de faţă înlături mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra mea;
Bucură-te, cel ce ceri de la Preamilostivul Dumnezeu să dea iertare tuturor faptelor mele celor rele;
Bucură-te, cel ce milostiveşti bunătatea Lui, ca să nu mă piardă cu fărădelegile mele;
Bucură-te, cel ce te rogi neîncetat Răscumpărătorului meu, ca să-mi dea vreme de îndreptare;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti să-mi petrec toate zilele mele în pocăinţă;
Bucură-te, cel ce îmi insufli dorinţă ca pururea să mă căiesc în faţa Domnului de toate fărădelegile mele;
Bucură-te, cel ce mă înţelepţeşti ca să mă cercetez în toată vremea şi să-mi mărturisesc păcatele;
Bucură-te, cel ce sădeşti în inima mea zdrobire şi mâhnire pentru că l-am mâniat pe bunul meu Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi plâng viaţa mea cea ticăloasă şi întinată;
Bucură-te, mijlocitor luminos şi netăcut al mântuirii mele;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-6-lea
Propovăduiesc cu glas mare, Îngerul meu păzitor, grija ta de totdeauna pentru mine, păcătosul, în grijile şi năpăstuirile mele, care în această lume cu multă gâlceavă îmi tulbură pacea sufletească, apari ca un grabnic mângâietor, înţelepţindu-mă că toate acestea nu sunt trimise de la Înţeleptul Ziditor decât ca o doctorie pentru neputinţele mele sufleteşti şi învăţându-mă să-I cânt binefăcătorului Doctor Ceresc: Aliluia!

Icosul al-6-lea
Când trezit de necurmatele povăţuiri, Sfinte Îngere, în sufletul meu întunecat de necazuri şi deznădăjduire din pricina multelor mele păcate, străluceşte lumina mângâierii harnice şi inima mea se umple de veselie şi de bucurie, atunci îndrăznesc să strig ca vamesul către înduratul Dumnezeu, ca să fie milostiv şi să-mi ierte greşalele mele; nu înceta, dar, povăţuitorul meu, înţelepţindu-mă şi întărindu-mă, pe mine, cel ce te chem:
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să port jugul cel bun al mântuitoarei răbdări cu iubire;
Bucură-te, cel ce cu dragoste mă întăreşti cu nădejdea în Domnul Dumnezeu, în toate nevoile şi relele întâmplări;
Bucură-te, că mă înveţi să înving cu bărbăţie necazurile şi bolile;
Bucură-te, că alungi din inima mea orice mâhnire şi deznădejde;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti la luptă împotriva vrajmaşilor care vor să mă prindă în mreaja deznădejdii;
Bucură-te, cel ce mă încredinţezi să mă încred cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, cum că toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie vor fi prigoniţi;
Bucură-te, cel ce îmi insufli ca să primesc jugul răbdării şi al patimirii pe care l-au purtat proorocii şi apostolii;
Bucură-te, cel ce îmi arăţi spre mângâiere cetele mucenicilor şi ale mărturisitorilor ce s-au nevoit pentru Hristos, până la vărsarea sângelui lor;
Bucură-te, cel ce îmi înfăţişezi pururea înaintea ochilor mei chinurile Domnului şi Mântuitorului nostru;
Bucură-te, cel ce îmi îndulceşti inima cu nădejdea răsplătirilor viitoare;
Bucură-te, cel ce dai viaţă sufletului meu, aşteptând veşnicile bunătăţi pline de bucurii;
Bucură-te, cel ce eşti întodeauna bunul meu mângâietor;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-7-lea
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască, preamilostivul meu Ziditor te-a trimis pe tine, îngerul Său, ca pe un bun păzitor în toată viaţa mea, pentru ca peste tot să mă juţi cu sfintele tale rugăciuni, să mă acoperi împotriva curselor diavoleşti şi să mă pregăteşti ca prin fapte bune să intru cu fecioarele cele înţelepte în cămara cea cerească de Dumnezeu înfrumuseţată cântând: Aliluia!

Icosul al-7-lea
Domnul şi Stăpânul meu arată mie, nevrednicul şi celui mai păcătos dintre robii Săi, o bunătate nouă, căci, trecând cu vederea păcatele mele cele grele şi grozave, nu m-a pierdut pentru fărădelegile mele nici până în ziua şi ceasul de faţă, ci, fiind îndelung-răbdător cu mine, aşteaptă cu milostivire întoarcerea şi pocăinţa mea, din toată inima. Cred, bunul meu păzitor, că numai cu mijlocirea ta cea de totdeauna în faţa lui Dumnezeu pentru mine sunt păzit până acum, pentru aceea, nevoindu-mă cu dragoste, pe tine te chem:
Bucură-te, cel ce mă fereşti de înecarea desăvârşită în marea vieţii celei înviforate;
Bucură-te, cel ce mă răpeşti din prăpastia nelegiuirilor mele, cu ajutorul mâinilor tale;
Bucură-te, cel ce scuturi de pe mine somnul cel păcătos al trândăvirii celei vătămătoare de suflet;
Bucură-te, cel ce luminezi cu strălucirea ta mintea mea cea întunecată cu neîngrijirea;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să-mi aprind cu rugăciunile inima cea rece, care-i gata să se stingă;
Bucură-te, cel ce pururea mă ridici la slavosloviriile lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce întocmeşti glasul meu ca prin cântări de laudă, cu vrednicie şi dreptate să laud pe Făcătorul tuturor;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să proslăvesc pe Domnul meu nu numai cu buzele, ci şi cu inima;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti spre împlinirea voii Lui celei preasfinte;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă desprind cu lepădarea de sine şi cu părăsirea voilor mele cele rele;
Bucură-te, cel ce voieşti cu toată sinceritatea să dobândesc simplitatea porumbelului şi blândeţea mielului;
Bucură-te, cel ce mijloceşti să mi se dăruiască nerăutatea copiilor şi judecata sănătoasă a bătrânilor;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-8-lea
Străin şi călător sunt eu pe acest pământ, viaţa mea e degrab trecătoare, iar eu, ticălosul, niciodată nu mă gândesc în mintea mea la moartea cea fără de veste, nici nu cuget la înfricoşătoarea Judecată la care voi sta înaintea Dreptului Judecător şi voi da răspuns pentru fiecare faptă şi pentru orice cuvânt. De aceea, te rog pe tine, păzitorul sufletului meu, trezeşte-mă degrabă din somnul păcatului, ca să nu mă prindă ceasul morţii neîndreptat, ci să mă învrednicesc a cere de la Atotţiitorul, Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu iertarea pentru fărădelegile mele şi să-I cânt cu glas de bucurie: Aliluia!

Icosul al-8-lea
Când Domnul şi Ziditorul meu va însemna ziua trecerii mele din viaţa aceasta, tu, bunul meu păzitor, văzând mai înainte chinurile grozave, pregătite pentru duhurile răutăţii şi pentru păcătoşii nepocăiţi, care mă aşteaptă şi pe mine, acoperă-mă cu aripile milostivirii tale, cum işi acoperă vulturul puii săi, iar când va fi să iasă duhul meu din mine, să te văd stând aproape de mine, izgonind pe cumpliţii vrăjmaşi. Drept aceea, cu umilinţă mă rog, zicând acestea:
Bucură-te, cel ce pui în faţa ochilor minţii mele ceasul amar şi grozav al morţii;
Bucură-te, cel ce pururea îmi aduci aminte de ceasul acela pe care nimeni nu-l cunoaşte;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să mă uit la fiecare zi ca la cea mai de pe urmă zi a vieţii mele;
Bucură-te, cel ce mă pregăteşti în toată vremea pentru ieşirea într-o altă lume;
Bucură-te, cel ce naşti în mine umilinţă sufletească şi zdrobirea inimii;
Bucură-te, cel ce pururea doreşti ca până la sfârşitul vieţii mele să mă pocăiesc;
Bucură-te, cel ce mă opreşti să iubesc lumea şi cele ale sale;
Bucură-te, că mă ajuţi să dobândesc bunătăţile nepieritoare;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să dezrădăcinez din inima mea patima iubirii bogăţiei celei pieritoare;
Bucură-te, cel ce îmi arăţi că toate bunătăţile pământului sunt vremelnice şi trecătoare;
Bucură-te, cel ce mă înţelepţeşti să văd că toată frumuseţea acestei lumi este asemenea florilor câmpului;
Bucură-te, cel ce nu mă laşi să caut slava omenescă ce trece ca umbra;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-9-lea
Tot păcatul am desăvârşit şi toată viaţa mea în deşertăciuni s-a scurs, iar acum de sfârşit m-am apropiat. Doboară dar pe cei ce se îndreaptă asupra mea, pe cei ce caută să mă arunce în adâncul iadului. Pentru aceasta te rog, bunul meu păzitor, fii mie apărător, când voi trece vămile cele cumplite şi povăţuieşte-mă neprimejduit până la porţile Împărăţiei Cerurilor, unde feţele îngereşti cu bucurie ies în întâmpinare cântând: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Nici o limbă frumos grăitoare nu poate spune, Sfinte Îngere, păzitorul meu, câte bucurii minunate ai făcut pentru mine în toată viaţa mea; primind sufletul meu din scăldătoarea Sfântului Botez m-ai păzit; în pruncie m-ai învăţat şi m-ai înţelepţit; în copilărie m-ai ferit de alunecările spre păcat, în tinereţe m-ai povăţuit, când am ajuns la vârsta bărbăţiei, mustrându-mă şi mângâindu-mă şi peste tot ajutându-mă pe calea mântuirii m-ai îndreptat. Pentru aceasta, cu mulţumire strig ţie:
Bucură-te, cel ce niciodată nu mă lipseşti de ajutorul şi de apărărea ta;
Bucură-te, cel ce trezindu-mă din somn mă îndemni să mă nevoiesc spre a-I mulţumi lui Dumnezeu, Cel ce întăreşte puterile mele;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să sfinţesc cu rugăciunea orice început al zilei;
Bucură-te, cel ce îngădui să încep a lucra cu îndrăzneală, fără să înalţ o rugăciune către Atotbunul Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te grijeşti să nimiceşti din inima mea nădejdea în puterile mele;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să rostesc cu limba, să zic cu gura şi să ţin minte neîncetat numele Predulcelui nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, cel ce îmi insufli să vestesc cu limba cele trebuitoare, ca şi cele de folos;
Bucură-te, cel ce îmi înfrânezi limba de la deşarta vorbire, de la multa vorbire, dar mai ales de la cuvinte de hulă;
Bucură-te, cel ce pururea petreci împreună cu mine ori de mănânc, ori de beau, ori de fac alt lucru oarecare;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă deprinzi cu înfrânarea de la mâncare şi de la băutură;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti pe mine în vremea somnului şi alungi pe vrăjmaşul care vrea să mă ispitească cu visurile de noapte;
Bucură-te, cel ce mă reţii de la pătimaşa iscodire şi sădeşti în ochii mei ruşinea cea feciorească;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 10-lea
Cel ce ai venit să mântuieşti pe toţi oamenii, Preabunul meu Domn Iisus, mă rog cu umilinţă, iartă-mi cu milostivirea Ta răutăţile mele cele nenumărate, fiind plecat spre aceasta de multele rugăciuni ale slujitorului Tău nematerialnic pe care mi l-ai dat din pruncie ca un iubitor de oameni spre paza mea, ca să fiu vrednic a intra în cămara slăvei Tale şi să cânt cu duhurile drepţilor: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Pururea îmi apari, Sfinte Îngere, ca un zid puternic împotriva vrajmaşilor mei celor răi care caută pierirea mea cea veşnică şi care-mi slăbănogesc sufletul cu trândăvia şi cu uitarea de sine; te rog dar, păzitorul meu, să mă învredniceşti cu mijlocirea ta, în vremea ieşirii sufletului meu din trup, să fiu partaş preacuratului Trup şi preascumpului Sânge al Mântuitorului meu, pentru ca, întărindu-mă cu Hrana nepieritoare şi cu Băutura dătătoare de viaţă, să trec fără frică în cealaltă lume, lăudându-te pe tine, binefăcătorul meu:
Bucură-te, că mă izbăveşti de năzuinţa spre plăceri îmbietoare şi-mi pui în faţă ruşinea fecioarelor;
Bucură-te, că ţi s-a dat stăpânire şi putere să întorci înapoi pornirile şi năvălirile dracilor ce se aruncă asupra mea;
Bucură-te, că ai primit de la Dumnezeu putere să biruieşti pe nevăzuţii mei vrăjmaşi;
Bucură-te, că poţi să mă izbăveşti de orice răutate şi din toate cursele diavoleşti;
Bucură-te, că izgoneşti de la mine cumplitele năvăliri ale stăpânitorului acestei lumi şi eşti povăţuitorul şi călăuzitorul meu nedespărţit;
Bucură-te, că stând tu de faţă, nu mă voi înfricoşa în ceasul morţii de întunecatele faţe ale duhurilor răutăţii;
Bucură-te, că, păzit fiind de tine, nădăjduiesc să trec neprimejduit vămile văzduhului;
Bucură-te, că, întărit de ajutorul tău, am nădejde să nu fiu oprit în afară porţilor Raiului, atât dorit de mine;
Bucură-te, că stai înaintea lui Dumnezeu cu rugăciune pentru mine ca să nu fiu aruncat în întunericul cel mai dinafară;
Bucură-te, că pururea îmi insufli să cer milă Domnului cu lacrimi de pocăinţă, ca să mă izbăvească de focul iadului;
Bucură-te, că mă îndemni să mă rog zi şi noapte ca să nu fiu trimis să fiu chinuit de demoni;
Bucură-te, că mă întăreşti în dreapta credinţă şi mă fereşti de rătăcire;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 11-lea
Ştiu, Sfinte Îngere, păzitorul meu, că această cântare, pe care ţi-o aduc din osârdia mea, nu este de ajuns spre a-mi arăta mulţumirea din toată inima pentru câte ai făcut cu mine până acum, dar încă mă rog să îndupleci milostivirea lui Dumnezeu să mă izbăvească la înfricoşătoarea Judecată de partea cea de-a stânga şi să mă învrednicească să-I cânt Lui cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Candela mi s-a stins, nu am undelemn de fapte bune cu care să o pot aprinde, unde dar voi alerga eu, ticălosul, îngreunat de somnul păcatului, când mă va ajunge pe neaşteptate ceasul morţii. Să nu aud şi eu ca fecioarele cele nebune glasul înfricoşător al Mirelui: Nu te cunosc! Ajută-mă dar, neadormitul meu păzitor, că să-mi umplu vasul sufletului meu cu untdelemnul faptelor bune, iar mai vârtos cu milostenia şi smerenia. Iar acum, primeşte această cântare de la mine:
Bucură-te, cel ce pururea mă inspiri să-L am în mintea mea numai pe Domnul Iisus;
Bucură-te, cel ce înviezi în inima mea porunca dragostei pentru Domnul meu cel Preabun;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-L iubesc pe aproapele meu cu o adevărată dragoste plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce mă înveţi ca pe semenii mei nu numai cu limba sau cuvântul, ci şi cu fapta şi cu adevărul să-i iubesc;
Bucură-te, cel ce sădeşti în mine dorinţa de a-i ajuta în toate nevoile;
Bucură-te, cel ce mă povăţuieşti să-i mângâi pe cei necăjiţi şi să-i apăr pe cei asupriţi;
Bucură-te, cel ce-mi pleci inima să împart săracilor din avuţiile mele;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să fiu gata să-mi pun şi sufletul pentru prietenii mei, potrivit poruncii Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce-mi închizi ochii ca să nu văd greşalele fratelui meu;
Bucură-te, cel ce nu îngădui să osândesc pe aproapele meu care alunecă spre păcat;
Bucură-te, cel ce eşti floare a Împărăţiei Cerurilor;
Bucură-te, cel ce eşti blândeţea care alungă frica;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 12-lea
Ţi s-a dat har de la Atotputernicul Dumnezeu, Sfinte Îngere, acoperişul meu, să mă păzeşti în toate căile mele, să nu se lovească piciorul meu de vreo piatră de poticnire, până când mă voi înfăţişa înaintea Lui Hristos-Dumnezeu pe Care cu netăcute glasuri toate puterile cereşti îi laudă cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Laud milostivirea ta cea vrednică de mirare şi pogorământul tău cel mare, cela ce eşti minte repede mişcătoare şi slugă nematerialnică a Domnului; cele ce nu te îngreţoşezi de păcatele mele urât mirositoare şi nu încetezi să aduci pentru mine nevrednicul, sfintele tale rugăciuni către Preasfântul Dumnezeu, Cel ce este în Trei Ipostasuri, ca să nu pier în veci, ci să moştenesc Împărăţia Cerească. Binevoieşte dar să primeşti, din sufleteştile mele vistierii, cântările de laudă ce le aduc ţie:
Bucură-te, cel ce mă îndepărtezi de păcate prin aducerea-aminte de înfricoşătoarea judecată a Lui Dumnezeu ce va să fie;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi pregătesc sufletul ca pe o mireasă întru întâmpinarea Preafumosului Mire Hristos;
Bucură-te, cel ce de-a pururea doreşti să mă întocmeşti ca pe o vrednică cămară de nuntă;
Bucură-te, cel ce neîncetat mă înveţi să-mi aprind candela sufletului meu, ca împreună cu feciorele cele înţelepte şi cu sufletele drepţilor să intru în locaşul bucuriei;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi spăl îmbrăcămintea mea cea murdară de păcate;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să mă îmbrăc în veşmântul neprihănirii şi al curăţeniei;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos să mă învrednicesc să stau de-a dreapta Sa;
Bucură-te, cel ce imlpori bunăvoinţa lui Dumnezeu ca să mă numere cu ceata aleşilor Săi;
Bucură-te, cel ce îndemni şi pe vieţuitorii cerului ce sunt împreună cu tine, să se roage Domnului, ca să mă sălăşluiască împreună cu ei în Împărăţia Sa;
Bucură-te, păzitorul meu cel bun şi treaz;
Bucură-te, cel ce eşti bun înainte-stătător, un cald folositor şi rugător pentru mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce după Dumnezeu şi după Preasfânta Fecioară eşti puternica mea nădejde;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 13-lea
O, luminată preaslăvită şi înţelegătoare, Îngere ai lui Dumnezeu, primeşte această cântare de mulţumire şi de cerere, iar când va fi să mă scol din pământ ca să stau la Judecată, arată-ţi milostivirea asupra mea, a păcătosului, să stai langă mine, plin de linişte şi de bucurie, luând de la mine frica cu nădejdea mântuirii, ca să mă învrednicesc să cânt împreună cu tine în lăcaşurile Raiului, în vecii vecilor Împăratului Slavei, Celui mai înainte de veci: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Sfinte Îngere, cel ce eşti trimis din ceruri ca să mă păzeşti şi să mă călăuzeşti în toată viaţa mea, cad înaintea ta şi mă rog: tu însuţi mă călăuzeşte şi mă înţelepteşte ca să încep a-ţi aduce din toată inima, cu toată dragostea şi osârdia, aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Îngere al lui Dumnezeu, înainte-statătorul meu în faţa Presfintei Treimi;
Bucură-te, slugă cerească a Domnului celui ce împărăţeşte peşte toată făptura;
Bucură-te, împreună-vieţuitorule cu slugile Lui cele înţelegătoare şi nematerialnice;
Bucură-te, cel ce faci pururea voia Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Bucură-te, cel ce niciodată nu te depărtezi de mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti în toate căile mele;
Bucură-te, cel ce îmi călăuzeşti paşii spre sfintele biserici;
Bucură-te, cel ce mă fereşti de toată răutatea;
Bucură-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca păzitor pe căile vieţii mele;
Bucură-te, îndrumătorul vieţii mele cel preabun;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Şi Condacul întâi
Sfinte Îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, că cel ce ai îndrăzneală către Împăratul Cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig ţie: Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE

O, Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul meu cel bun! Cu inmă zdrobită şi cu suflet îndurerat stau înaintea ta şi mă rog: auzi-mă pe mine, păcătosul orb al lui Dumnezeu, care au plâns mult şi cu lacrimi amare strig: să nu pomeneşti fărădelegile şi nedreptăţile cu care eu, ticălosul, te mânii în toată ziua şi în tot ceasul, săvârşind fapte murdare în faţa Ziditorului meu Dumnezeu. Fii mie milostiv şi nu te depărta de mine, spurcatul, până va veni vremea sfârşitului meu. Trezeşte-mă din somnul păcatului şi ajută-mă cu rugăciunile tale să-mi petrec fără prihană cealaltă vreme a vieţii mele şi să fac roade vrednice de pocăinţă, păzeşte-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde şi să nu se bucure vrăjmaşul de pierzarea mea. Stiu cu adevărat şi cu gura mărturisesc că nu este nimeni ca tine, sfinte Îngere, prieten şi înainte-stătător, apărător şi biruitor. Stând în faţa Prestolului dumnezeiesc, roagă-te pentru mine, netrebnicul şi decât toţi mai păcătosul, ca să nu-mi ia sufletul în ziua când nu mă aştept şi în ceasul când săvârşesc cele rele. Ci stai înainte, rugând pe Preamilostivul Dumnezeu şi Domn să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut în viaţa mea cu fapta, cu cuvântul şi cu toate simţurile mele; şi cu judecăţile pe care le stie să mă mântuiască; să mă pedepsească aici după negrăita Sa milă, dar să nu mă vădească la dreapta Judecată şi să nu mă dea chinurilor veşnice. Să mă învrednicească să duc roadă de multă pocăinţă, ca să primesc cu vrednicie Dunezeiasca Împărtăşanie. Pentru aceasta mai vârtos mă rog şi un asemenea dar cu toată osârdia doresc. Iar în înfricoşatul ceas al morţii să fii langă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecaţii demoni care vor veni să înfricoşeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor când va fi să trec prin vămile văzduhului pentru ca, păzit de tine, fără durere să ajung în Raiul, cel dorit de mine, unde feţele Sfinţilor şi ale Cereştilor Puteri laudă Preacinstitul şi Preaslăvitul Nume în Treime mărit a lui Dumnezeu, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin!

 

Pe aceeaşi temă

18 Decembrie 2018

Vizualizari: 263599

Voteaza:

4.83 / 5 din 6 voturi.

Comentarii (9)

  • simona turkPostat la 2015-10-26 12:00

    Multumesc Ingerasul meu Pazitor,ca ma ocrotesti zi de zi,stiu ca nu sunt demna de mila Domnului Iisus Hristos,insa avandu-te pe tine pururea mijlocitor catre Scaunul Atotiitorului si pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si de asemena si pe toti Sfintii,Domnul Savaot nu inceteaza a revarsa mila si rabdarea Sa cea nemasurata si nemarginita asupra mea.Amin!

  • simona turkPostat la 2015-07-10 11:40

    Inger,ingerasul meu,ce mi te-a dat Dumnezeu,totdeauna fii cu mine si ma invata sa fac bine.Eu sunt mic,tu fa-ma mare,eu slab,tu fa-ma tare.In tot locul ma-nsoteste si de rele ma pazeste.Amin! Multumesc Ingerasul meu Ceresc ca ma pazesti in fiecare clipa,ma acoperi sub aripile tale si nu lasi sa mi se inatmple nimic rau!Multumesc Domnului Dumnezeu ca mi te-a oranduit ca inger si iarta-ma daca te supar cu ale mele pacate,invata-ma sa fiu mai buna si adu-ma pe calea cea placuta Lui Dumnezeu! Amin!

  • simona turkPostat la 2015-06-10 11:55

    Ingere Sfinte multumesc pentru purtarea de grija care o ai fata de mine pacatoasa,te rog nu te scarbii de ale mele pacate,ajuta-ma ca in fiecare zi sa devin mai buna,mai milostiva si cu frica de Domnul Dumnezeu care toate le vede si le stie.Amin!

  • simona turkPostat la 2015-04-02 07:53

    Ingerasul meu cel bun,iata ca mila Doamnului Iisus Hristos s-a revarsat din nou peste mine pacatoasa,caci mi-a dat putere sa ma ridic din pat,mi-a oferit inca o zi la viata,iti multumesc Ingerasul meu caci prin ale tale sfinte rugaciuni sunt pazita si ocrotita.Nu te departa de la mine si iarta-ma pe mine pacatoasa.Amin!

  • simona turkPostat la 2015-03-16 11:28

    Ingerasul meu pazitor,iti multumesc ca zi de zi esti alaturi de mine,ca ma aperi si ma pazesti de toate cele rele,iti multumesc caci prin sfintele Tale rugaciuni Domnul Dumnezeu a ingaduit ca eu sa ma trezesc o zi.Amin

  • simona turkPostat la 2015-03-04 11:40

    Ingerasul meu pazitor,rogu-ma TIE,nu te departa de la mine pacatoasa,ci stai langa mine asa cum Bunul si Milostivul Dumnezeu mi te-a oranduit mie inca de la Sfantul meu Botez,apara-ma si ma pazeste si nu te ingretosa de mine si de pacatle mele.Amin.Slava Tie Ingerasul meu Ceresc!

  • nicolae mariaPostat la 2014-11-12 23:39

    Sfinte Ingere, neadormitul meu pazitor, dat de catre Dumnezeu de la Sfantul Botez, nu te rusina de nelegiuirile si pacatele mele si indruma-mi pasii, gandurile, faptele spre cele placute lui Dumnezeu. Fii insotitorul sufletului meu , ca o pavaza in alungarea dusmanilor mei nevazuti si vazuti. Indeamna-ma la rugaciune, la fapte si ganduri bune, la pocainta, iubire , smerenie, si ajutor aproapelui. La sfarsitul meu din aceasta lume, te rog, fii alaturi de mine nu ma lasa in ghearele satanei: fereste-ma, pazeste-ma si trece-ma prin poarta raiului fiind aparatorul meu cand va trebui sa dau socoteala pentru pacatele ce le-am savarsit. Faca-se voia ta Doamne, Amin!

  • Lidia Gitlan Postat la 2011-01-31 12:33

    am citit - in scrierile Parintelui Arsenie Boca o minunata povata: este bine sa ne rugam zilnic ingerului pazitor- este cel mai apropiat- si cel mai de folos in fata judecatii Lui Dumnezeu. La ajutorul lui sa strigam in deznadede, primejdii- este langa noi- nevazut: asteapta numai sa il rugam si ne duce solie - la Dumnezeu si Maicuta Domnului si la toti Sfintii. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul Lui Dumnezeu pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale tuturor Sfintilor Tai, ale Sfantului Iger daruit noua- miluieste ne si ne mantuieste ne pe noi .Amin! Amin

  • Ana-Maria LupuPostat la 2010-05-09 23:01

    extraordinar acatist,este lung,dar este atotcuprinzator,este foarte emotionant,ma face sa plang aproape de fiecare data cand il citesc.Multumesc ingerului meu pazitor ca ma rabda si nu ma paraseste,ci ma povatuieste,ma apara si ma insoteste.Doamne-ajuta!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE