Frescele de la Mistra

Frescele de la Mistra

Prin eleganta, distinctia, formele mai plate ale personajelor si redusa adancime a compozitiilor, frescele de la Mistra se inrudesc cu arta de la Constantinopol si se deosebesc de operele din Macedonia care au volume mai puternic reliefate. Este probabil ca arhiepiscopii si staretii manastirilor, guvernatorii si mai apoi despotii au chemat de multe ori pictori de la Constantinopol pentru a decora bisericile pe care le zideau, dar nu este imposibil ca acesti mesteri sa fi fost ajutati de colaboratori recrutati din partea locului, ceea ce ar justifica insemnatele deosebiri de executie ce se observa adesea mai mult decat in alte parti in marile ansambluri.

Data mai veche care i se poate atribui Mitropoliei, ce pare sa fi fost construita in 1291-1292 si nu in 1309-1310 cum s-a crezut pana acum, lamureste caracterul conservator al stilului si al iconografiei, care, din acest motiv, au putut fi comparate cu cele din biserica Protaton de la Karies, desi stilul lor este foarte deosebit.

La Mitropolia de la Mistra nu aflam inca toate rafinamentele frumoaselor opere din jurul anilor 1310. Si ne putem intreba daca episcopul Nichifor Moscopoulos, care a zidit aceasta catedrala, a chemat pictori de la Constantinopol, sau daca s-a multumit, cel putin la inceput, sa recruteze artisti din partea locului.

Mesterul atelierului care a decorat nava de nord, proscomidia si partea de jos a diaconiconului, si caruia i se datoreaza mai ales Minunile lui Hristos, lucra intr-o maniera foarte traditionala. El se arata preocupat de calm, masura si simplitate. Atitudinile personajelor sunt potolite. in fiecare scena apare doar un numar restrans de figuri. Fundalurile de arhitecturi sunt destul de reduse si stancile sunt redate cu oarecare monotonie.

Culorile, a caror gama nu este prea larga, se combina in armonii domoale. Un alt atelier care a pictat, poate citiva ani mai tirziu, nava centrala, partea de sus a diaconiconului si pronaosul, a dovedit mai multa cutezanta. Artistii care il alcatuiau erau atrasi de compozitiile savant ritmate cu figuri numeroase si cu arhitecturi fanteziste, de gesturile indraznete si expresive, de grafismul elegant al detaliilor interioare, de contrastele cu bogate si profunde rezonante ale tonurilor deschise detasandu-se pe ceruri intunecate si ale tonurilor inchise asezate dinaintea arhitecturilor luminoase, de armonia tonurilor complementare, mai ales rosii si verzi, de mari pete de lumina. Din nefericire operele lor sunt destul de prost conservate.

Cel de-al treilea atelier, care a decorat nava de sud, este foarte inrudit cu precedentul. Realizatorii lui au cautat vioiciunea miscarilor si, intr-o masura mai mica, redarea volumelor. Eleganta desenului si fundalurile de arhitecturi usoare, foarte minutios lucrate, in culori vii, tradeaza influenta Constantinopolului.

Biserica avand hramul Fecioarei Hodighitria, zidita inainte de anii 1314-1315 in cartierul Brontochion, este un edificiu care vadeste prea direct in arhitectura sa dorinta de a fi dupa asemanarea marilor sanctuare de la Constantinopol pentru ca pictorii insarcinati sa-l decoreze sa nu fi fost adusi tot din capitala Imperiului. Acestia erau artisti cu temperamente deosebite, dar foarte sensibili la jocul culorilor si manuiau penelul cu o iscusinta plina de nerv. Ei faceau sa vibreze, apropiindu-le, pe de o parte, tonurile de rosu de cireasa, trandafiriu deschis sau cafeniu si, pe de alta, albastrul intens sau verdele.

Folosind un numar restrans de culori, ei adopta irizarile de nuante si degradeurile, asa incat maniera lor a putut fi calificata drept impresionista. Personajele lor au proportiile zvelte si miscarile gratioase care se intilnesc la Constantinopol, iar scenele sunt invaluite in aceeasi atmosfera de legenda. Mesterul care a pictat martirii pe peretele de vest al capelei de nord atinge, prin gingasia coloritului, efecte de moliciune catifelata. Ca si in vechile mozaicuri, de care pare ca isi aminteste, ei tace sa plutesca deasupra solului picioarele personajelor cu trupuri ce abia se simt sub vesmintele ale caror margini sunt bogat decorate cu pietre pretioase, si capetele au o expresie de spiritualitate mai umana decat cele de la Daphni.

Frescele care au fost pictate in biserica Peribleptos dateaza fara indoiala de pe vremea primului despot al Mistrei, Manuel Cantacuzino (1348- 1380), fiul imparatului Ioan al Vl-lea, si casatorit cu Isabella de Lusignan. Intr-adevar, pe placile incastrate in zidurile edificiului se afla stemele celor doua familii: lei rampanti si crini. Aceste fresce ne aduc o marturie despre evolutia pe care a suferit-o arta bizantina sub influenta speculatiilor mistice ale calugarilor isihasti, cu care familia Cantacuzinilor se aliase impotriva primejdiilor revoltei sociale si intelectuale a zelotilor si a umanistilor. Ne vom aminti ca isihasmul propovaduia putinta omului de a-l contempla pe Dumnezeu intemeindu-se pe virtutea misterului intruparii si al mantuirii pe care o aduc tainele Botezului, ungerii cu Sf. Mir si Impartasaniei, precum si pe participarea la liturghii.

Sub efectul acestor idei, iconografia absidelor capata o mare dezvoltare, legata de liturghia care se celebreaza aici. S-au utilizat simultan subiecte care odinioara fusesera folosite in chip izolat. Li s-au adaugat noi teme cu semnificatie liturgica. Peribleptos este unul dintre cele mai vechi edificii unde asistam la constituirea acestui sistem iconografic care avea sa fie reluat in bisericile manastirilor, mai ales la Athos, introducandu-se noi dezvoltari provenind din acelasi spirit. in berna putem vedea, in afara de imaginea traditionala a Fecioarei tronind (intre doi ingeri) si de inaltare, Mielul lui Dumnezeu (simbolul antic al jertfei lui Hristos), Ioan Gura de Aur celebrand liturghia prosco-midiei impreuna cu un inger-diacon, impartasania apostolilor si prefigurarile jertfei euharistice din Vechiul Testament: Filoxenia - ospitalitatea - lui Avraam (vechi simbol al Treimii), jertfa lui Avraam si Cei trei tineri iudei in cuptorul de foc. S-au mai infatisat Liturghia ingereasca in proscomidie si, in diaconicon, Hristos-Emanuel dormind cu ochii deschisi intre ingerii care il vegheaza (Somnul lui Iisus sau Ochiul cel neadormit).

Liturghia ingereasca este una dintre cele mai interesante teme si, totodata, una dintre cele mai frumoase creatii din Peribleptos. Infasurati in dalmatice ample, brazdate de lungi cute' luminoase, ingerii celebreaza procesiunea "Marii Intrari" care, la inceputul liturghiei, aminteste de vremea in care diaconii aduceau solemn la altar, spre a fi sfintite, piinea si vinul date de credinciosi. Hristos, imbracat ca un episcop, sta indaratul altarului deasupra caruia se inalta un baldachin. El binecuvanteaza cu mana dreapta si cu stanga atinge sfanta masa pe care se afla Evanghelia inchisa. La dreapta lui, ingerii sunt reprezentati asemenea oficiantilor care, in " Marea Intrare", ies din sanctuar.

Procesiunea este deschisa de trei ingeri-diaconi care poarta pe cap patena acoperita cu valul brodat. Apoi vin trei ingeri-preoti care tin in maini potirele, de asemenea acoperite cu valul brodat. La stanga lui Hristos este infatisata intoarcerea in sanctuar a procesiunii care aduce darurile la sfanta masa. Un inger-diacon leagana cadelnita, pe cand altii tin sfesnice. Pentru a simboliza Treimea, " Cel Vechi de zile ", incadrat de doi serafimi purtand evantaie liturgice (rhipidia), si de porumbelul Sfantului-Duh au fost pictati deasupra lui Hristos. Aceasta fresca ii evoca credinciosului pasajul din imnul heruvimic, cantat de cor in timpul " Marii Intrari ": " Carii pe heruvimi cu taina inchipuim si facatoarei de viata Treimi intreit sfanta cantare aducem: toata grija cea lumeasca sa o lepadam, ca pe imparatul tuturor sa-l primim, pe cel nevazut, inconjurat de cetele ingeresti ".

Totodata este o ilustrare a rugaciunii tainice spusa cu glas soptit de oficiant pe cand se canta acest imn: " Ca Tu esti cel ce aduci si cel ce Te aduci, cel ce primesti si cel ce Te imparti, Hristoase, Dumnezeul nostru ". Din punctul de vedere al facturii, contrastul intre usoarele vesminte albe si chipurile brune, reliefate prin cateva mici linii de lumina alba sporeste caracterul straniu si supranatural al acestei scene, care capata aspectul unei vedenii mistice.

Pictorii bisericii Peribleptos erau artisti obisnuiti cu lumea miniaturilor si a icoanelor. S-ar parea ca au imprumutat de la' manuscrise o buna parte din iconografia lor. Constatam aceasta in marea intindere pe care au acordat-o Copilariei Fecioarei, care cuprinde nu mai putin de douazeci si una de scene, dintre care unele erau neobisnuite in pictura murala: ei au reprodus probabil pur si simplu un ciclu de miniaturi, fara sa elimine detaliile ce nu se potriveau cu arta monumentala. Factura lor minutioasa este dealtfel aceea a miniaturistilor si a pictorilor de icoane. Ei au lucrat in tuse mici, in linii fine si adunate. Coloritul lor somptuos, care foloseste din plin tonurile intunecate (albastru-intens, caramiziu, stacojiu, violet) ne aminteste de matasurile vechi. Dat fiind ca unele detalii ale acestei maniere se regasesc in frescele pe care Teofan Cretanul si alti artisti cretani le-au pictat in veacul al XVI-lea la Muntele Athos si la Meteora, G. Millet a vazut in ea caracteristica unei scoli pe care a numit-o cretana. Astazi, in general, aceasta opinie a fost abandonata.

Frescele din Peribleptos, cu toate inovatiile datorate epocii in care au fost executate, se incadreaza in familia artei aristocratice de la Constantinopol, caracterizata prin figuri subtiri, usoare, gratioase. Si tot in capitala Imperiului am intilnit antecedentele sistemului de compozitie adoptat pentru cupola unde, in jurul bustului Pantocratorului, se ramifica opt compartimente separate prin coloane si cuprinzand sase perechi de prooroci, Etimasia si Fecioara insotita de doi ingeri, fiecare subiect avand deasupra un heruvim.

In ansamblu, frescele din biserica Peribleptos, prin irealismul lor poetic si mistic, sunt foarte revelatoare in ceea ce priveste ultima faza a evolutiei artei bizantine; aceasta a apucat atunci pe cai diametral opuse celor pe care pasea arta italiana, atenta la un contact din ce in ce mai strans cu realitatea si pornita semet la cucerirea tainelor naturii. Curentul de sensibilitate si de gindire, a carui expresie cea mai deplina a fost isihasmul, a avut drept consecinta, in domeniul artei ca si in cel al teologiei, indepartarea Bizantului de stradania eliberatoare a Occidentului. Exista dovada ca arta bizantina, ca si societatea in declin careia ii apartinea, nu putea afla in ea insasi resursele unei complete reinnoiri.

Mai mult inca decat in domeniul intelectual, fagaduintele de descatusare pe care le-ar fi putut sugera pictura din vremea lui Andronic al II-lea nu au avut prilejul sa se realizeze, intrucat nu au gasit un sprijin in mediul ambiant. Sub efectul reactiei isihaste, arta bizantina s-a repliat intr-o lume inchisa.

Frescele executate in tribunele si pe boltile bisericii Pantanassa prin anul 1420 lasa tocmai impresia unei arte care nu mai izbuteste sa se desprinda de traditie. Ele sunt datorate unor pictori recrutati poate chiar la Mistra sau in Pelopones si al caror eclectism se hranea din modelele pe care le gaseau la fata locului. Iconografia este imprumutata mai ales din biserica Peribleptos: in scena Intrarii in Ierusalim aceeasi mantie vargata a unui locuitor al orasului este unul dintre cele mai izbitoare semne. Programul repartizarii scenelor in edificiu este preluat de la biserica Hodighitria din cartierul Brontochion, al carei plan a fost de asemenea reluat. Tot spre Hodighitria ne indreapta gindul si manifestarea gustului pentru culorile complementare.

Dar minutia desenului si a tusei aminteste de maniera bisericii Peribleptos. Pictorii bisericii Pantanassa au tendinta de a-si afirma personalitatea in vehementa atitudinilor, insufletirea personajelor, pateticul expresiilor, folosirea din belsug a fundalurilor de arhitecturi si a stancilor inalte si tesite cu crevase adinei. Apostolii din inaltare sunt mult mai agitati decat cei de la Peribleptos. Autorul invierii lui Lazar a redat cu o mare siguranta a desenului intreaga vivacitate a scenei.

Maretia putin cam lugubra a peisajului, realismul gesturilor - sa luam de pilda iudeul care se tine de nas deoarece, asa cum spune Evanghelia, trupul lui Lazar " incepuse sa miroasa " - dau acestei reprezentari un aspect oarecum romantic, iar asemenea variatii pe teme si procedee vechi nu puteau sa duca prea departe.

C. Delvoye

.

20 Iunie 2008

Vizualizari: 4655

Voteaza:

Frescele de la Mistra 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE