Sculptura intre secolele intre sec IX-XIII


Sculptura intre secolele intre sec IX-XIII

Ronde-bosse

Sub Macedoneni si sub Comneni, marea arta statuara pusa, de fapt, exclusiv in slujba imparatilor continua sa alunece pe calea decaderii, pe care pornise inca din epoca paleocrestina, fara sa dispara totusi cu desavarsire. Dupa marturia textelor, Vasile I ar fi trimis la topit statuia de bronz a lui Solomon pe care Iustinian o asezase in hipodrom si din metalul astfel recuperat ar fi pus sa i se faca propria sa efigie, pe care ar fi asezat-o la temelia Noii sale Biserici. Mult mai tarziu, in a doua jumatate a secolului al XII-lea, Andronic I si-ar fi ridicat si el propria statuie de bronz in varful unei coloane.

In Muzeul arheologic de la Istanbul se pastreaza o ciudata statuie in ronde-bosse, ceva mai mica decat marimea naturala, a unui acrobat, imbracat cu "slip", facand tumbe deasupra a patru colonete care, prin stilul capitelurilor, permit datarea in secolul al XII-lea. Aceasta opera ilustreaza favoarea, atestata de texte, de care se bucurau jocurile si spectacolele oferite de atleti, saltimbanci si dresori de animale, in capitala Imperiului.

Reliefuri

Relieful a cunoscut o recrudescenta de preferinta sub actiunea tendintelor clasicizante, carora i s-a datorat de asemenea inaltul grad de calitate atins in vremea aceea de fildesuri. S-a recurs deseori la aceasta tehnica pentru a-l reprezenta pe imparat in picioare, intr-o atitudine de majestuoasa nepasare, imbracat cu loros: esarfa lata batuta in pietre pretioase. In Muzeul de la Istanbul se pastreaza una dintre aceste placi care, prin firescul atitudinii si amploarea vie a redarii vesmantului, apartine epocii de apogeu pe care il atinge scoala de sculptura de la Con-stantinopol pe la mijlocul secolului al XI-lea. Tratarea mainii drepte aduse in fata pieptului dovedeste ca artistul observase cu atentie modelul viu. In cursul secolului al XII-lea, factura tinde sa redevina mai aspra, asa cum o arata rondelele cu figuri de imparati din Campiello Angaran de la Venetia si din colectiile Dumbarton Oaks, sau chiar relieful cu apoteoza lui Alexandru incastrat pe fatada nord a Sfantului Marcu.

De asemenea au fost daltuite in piatra subiecte religioase, ca Bunavestire, Nasterea, Botezul, invierea, Deisis si imagini ale Maicii Domnului, arhanghelilor si sfintilor, adevarate icoane sculptate.

Unul dintre cele mai vechi reliefuri a reaparut, in cursul ultimului razboi, cu prilejul distrugerii cimitirului evreiesc de la Salonic, in 1943-1944, dintr-un mormant in care fusese incastrat. Stilul sau permite sa fie situat in jurul anului 900. Este vorba despre o icoana de cult, care a apartinut manastirii Hosios David si il reprezinta pe sfantul patron al acesteia in atitudine de orant. Se pare ca, de cealalta parte a mesei altarului, pe peretele bemei, i-ar fi corespuns o icoana de piatra a Fecioarei in atitudine de oranta, pastrata astazi in Muzeul bizantin de la Atena si care pare sa fi iesit din acelasi atelier.

Sub influenta emailurilor care, in aceeasi epoca, au cunoscut o mare voga, s-a folosit o tehnica prefigurand aceea a sculpturii in champleve. Fondul din jurul celor doua figuri a fost scobit si urma sa fie umplut cu o pasta colorata, facuta dintr-un amestec de ceara si de praf de marmura. Adanciturile din vesmant fusesera umplute cu aceeasi materie, iar cele care nu erau destul de adinei au fost acoperite cu un strat gros de culoare.

La o lespede somptuoasa din muzeul de la Istanbul, infatisind-o pe sfanta Evdochia, s-a utilizat fildes si os pentru partile neacoperite ale mainilor si obrazului, iar pietre colorate au fost incrustate pentru a figura gemele care impodobeau coroana si vesmantul.

Printre numeroasele icoane de piatra ale Fecioarei, una dintre cele mai frumoase a fost sculptata pentru biserica Sfantul Gheorghe din palatul Mangana, pe care Constantin Monomahul a zidit-o intre anii 1048 si 1054. Ca si la icoana mai veche a Fecioarei, gasita la Salonic si pastrata in muzeul bizantin de la Atena, mana dreapta si desigur si stanga, astazi pierduta, erau strapunse de un orificiu din care, cu prilejul anumitor sarbatori, tasnea aghiazma care se spune ca savarsea minuni. Aceasta opera este una dintre cele mai pur clasice din arta bizantina si arata ce maiestrie puteau atinge sculptorii care, pe la mijlocul secolului al XI-lea, lucrau pentru clientela rafinata din mediul aristocratiei civile. Artistul regaseste aici o parte din secretele reliefului scolii lui Fidias si, gratie unei facturi concentrate, modeleaza formele trupului si ale vesmantului intr-un strat subtire de materie si cu o sobrietate de expresie viguros sugestiva.

Faldurile au fost puternic stilizate, dar fara a dauna expresiei de viata. Ele invaluie figura intr-o eleganta senina si ii confera in acelasi timp amploare si echilibru. O imperceptibila miscare vine din con-trapostul in care sta personajul, inspirat din statuile Greciei clasice, cu greutatea sprijinita pe un picior, celalalt fiind indoit. Antebratul drept se indeparteaza de umar mai mult decat cel stang, evitandu-se astfel o simetrie prea stricta, dar frontalitatea mentine o foarte marcata noblete de atitudine.

Acest tip a fost tratat pe o placa de la Salonic cu o arta mai libera si mai putin atenta la efectele decorative. O atitudine mai destinsa, un modelaj mai accentuat, cute mai spatiate intre ele si mai lungi fac ca opera sa se apropie mai mult de statuile antice, derivate din modelul Afroditei de la Neapole-Frejus (la Luvru, sfarsitul secolului al V-lea i.e.n.), care au slujit adeseori la decorarea fantanilor, ca si multe dintre Fecioarele bizantine pe care le studiem aici.

In secolul al XH-lea, slabirea simtului plastic si tendinta crescanda catre jocurile de suprafete si de linii, ale caror efecte le-am relevat in marea pictura si in miniatura, au dus in sculptura, unde s-a mentinut gustul reliefului destul de plat, la uscaciune si uneori la manierism: vom cita ca exemple placa infatisind doi sfinti tineri (Cosma si Damian ?), incastrata in zidul Capelei Fecioarei Nicopeia din biserica San Marco de la Venetia, precum si Fecioara oranta si arhanghelul Mihail din muzeul de la Berlin, provenind fara indoiala din biserica Maicii Domnului Peribleptos de la Constantinopol si care ar dovedi aparitia acestui stil inca de la sfarsitul secolului al XI-lea.

Stiinta modelajului delicat, care fusese regasita in secolul al XI-lea, s-a pierdut, insa la capatul evolutiei, prin anul 1200, s-au mai executat opere de o frumoasa tinuta, care imbinau severitatea generala a liniei si a volumului cu eleganta detaliului, printr-un fenomen analog cu acela ce se produsese in pictura cam in acelasi timp. Din aceasta vreme trebuie sa dateze Sfantul Dumitru tronand, pe care venetienii l-au adus cu ei de la Constantinopol, impreuna cu multe alte opere, dupa cucerirea orasului in 1204 si pe care l-au montat pe fatada de vest a Sfantului Marcu. Sfantul Gheorghe din vecinatatea lui este o imitatie venetiana, cu forme mai molatice si mai complicate.

Gustul care exista pe atunci pentru relief a dus la tratarea in aceasta tehnica a subiectelor profane slujind la decorarea palatelor si a fantanilor. Intr-o societate in care ispravile razboinice si cinegetice insemnau o proba de valoare, cu care imparatii si membrii aristocratiei se faleau, erau reprezentate cu placere luptele lui Dighenis Akritas, sau ale altor eroi pentru noi anonimi, impotriva fiarelor salbatice sau a monstrilor, precum si faptele vitejesti ale lui Heracles, ajunse din nou la moda desigur printr-o editie ilustrata a vreunui poem epic din Antichitatea greaca, astazi disparut. Una dintre aceste placi importate in Venetia si incastrate in fatada Sfantului Marcu a dat loc ea insasi unei imitatii locale, care il reprezinta pe Heracles cu cerboaica din Ceryneea si cu hidra din Lerna.

Panouri de parapet

Obiceiul capatat inca din epoca iconoclasta de a se inspira, in ce priveste panourile de parapet ale altarului, din decorul tesaturilor orientale se generaliza sub influenta Constantinopolului unde, in artele somptuare, atelierele Marelui Palat foloseau din belsug motive de origine araba, care, adesea, erau mult mai vechi, apartinand sasanizilor. Aceasta maniera orientalizanta s-a bucurat de mare trecere la Atena, unde se gasesc numeroase placi de marmura pentelica in acest stil. Subiectele, tratate cu mai multa sau mai putina libertate de adaptare, apartin artei animaliere din Orientul Apropiat: vulturi tinand in gheare iepuri, grifoni, sfincsi, sirene, lei atacand cerbi ori tauri, sau chiar lei infruntandu-se de o parte si de alta a Arborelui vietii, patrupede si pasari suprapuse si sfasiindu-se intre ele.

Imitarea tesaturilor impunea uneori tratarea coamelor in lungi suvite stilizate cu extremitatile curbate si dispuse simetric. Din acelasi motiv, blana animalelor sau penele pasari lor sunt redate prin incizii sau prin scobituri asemanatoare cu punctele de broderie. Se intampla uneori ca sculptorul sa copieze cu mai multa sau mai putina dibacie si fidelitate, pe marginea placii, semnele cufice ale modelelor sale arabe. Tot dupa exemplul tesaturilor cu galoane au conceput sculptorii si ideea crucilor facute din impletituri si incadrate, la baza, de pauni sau de acvile inscrise in medalioane.

In secolul al XIl-lea, gustul pentru ornamentatia rafinata, care a dat efecte atat de izbutite in miniaturi, s-a facut simtit si in sculptura in dispozitia totodata mai eleganta si mai complexa a motivelor si in grija mai mare fata de executie. Ca si manuscrisele, aceste placi au operat fuziunea intr-un stil original, specific bizantin, a unor elemente izvorate din traditia paleocrestina si a unei sintaxe decorative imprumutate de la artele Orientului. Panoul de parapet de la Torcello, cu vechea tema a paunilor fata in fata band dintr-un caliciu pe un fundal de vrejuri, vadeste o neta inrudire de spirit cu chenarele evangheliilor contemporane. Rozetele ancadramentului amintesc de cele de pe casetele de fildes.

Alte panouri se apropie si mai mult de sculptura paleocrestina, nu numai prin folosirea temelor simbolice, ci si prin stilul lor. Pe fatada nord a Sfantului Marcu a fost incastrata o placa in care, intre doi curmali incarcati de roade si flancati la radacina de cosuri pline de fructe, spre a evoca Raiul, doua grupuri de sase oi, desemnate printr-o inscriptie ca fiind cei doisprezece apostoli, incadreaza tronul Etimasiei, care poarta Evanghelia si crucea incununata de un medalion in care se inscrie mielul. Executia este putin cam aspra.

Sarcofage

Sub efectul acestei miscari de reintoarcere la modelele paleocrestine s-a produs de asemenea o anume renastere a artei sarcofagului. Dar, in locul personajelor infatisate pe vechile recipiente funerare, s-au folosit motivele utilizate odinioara pe panourile de parapet (care fusesera ele insele inlocuite prin reprezentari animaliere): cruci, rozete, frunzisuri, pini, pesti, in ansamblu simboluri ale operei de mantuire si ale fagaduintelor raiului. Un sarcofag de acest gen a fost trimis de la Constantinopol la Kiev pentru cneazul Iaroslav (1019-1054). Exemplare asemanatoare s-au gasit si la Salonic.

Armenia si Georgia 

In Armenia si in Georgia, sculptura de pe fatadele bisericilor a continuat sa mearga pe caile destul de independente pe care se indrepta inca din epoca paleocrestina gratie arhitecturii in piatra. Aflam mereu aceeasi sinteza originala de elemente bizantine si orientale. In biserica Sfintei Cruci, construita de regele Gagik intre anii 915 si 921 in insula Ahtamar, pe lacul Van, s-a pastrat cel mai important ansamblu din acea epoca.

Sculpturile imbraca fatadele in frize suprapuse pe aproape toata inaltimea lor. La baza conului acoperisului, in partea de sus a zidurilor si putin mai jos, pe pereti, se desfasoara trei frize, cuprinzand animale (lei, gazele, cerbi, iepuri) si cateva figuri omenesti. Subiectele de pe friza de jos se inscriu intre buclele unui vrej incarcat cu ciorchini de struguri. Alte vrejuri se arcuiesc deasupra ferestrelor. in mijlocul fiecarui fronton se desprinde un evanghelist in picioare. Mai jos urmeaza capete de animale in relief, placi impodobite cu cruci si busturi inscrise in medalioane. in sfarsit, deasupra soclului, de care le separa crengi impletite de rodii, se afla personaje de statura inalta printre care se strecoara cateva animale.

La vest, de o parte si de alta a usii centrale, au fost repiezentati Hristos facand gestul binecuvantarii si tinind Evanghelia pe care sta scris: "Eu sunt Lumina lumii", si regele Gagik care ii ofera biserica. Dedesubtul ferestrei, doi ingeri tin un medalion in care se inscrie crucea, careia ii era consacrata biserica. Iconografia este conforma cu datinele grecesti: la vest se arata sub patronajul cui se afla biserica si nu ne putem impiedica sa facem o apropiere intre acest grup sculptat si mozaicul de deasupra usii imperiale din Sfanta Sofia.

La est au fost ilustrate marile etape ale istoriei crestinismului din punctul de vedere al Armeniei. Facerea lumii este evocata in interiorul unui medalion, prin imaginea lui Adam care, asa cum graieste si inscriptia, " da nume animalelor si fiarelor salbatice", figurate dedesubt. S-au reprezentat de asemenea sfintii care constituiau cu precadere obiectul evlaviei locale.

Fatadele nord si sud poarta subiecte din Vechiul Testament, familiare artei paleocrestine, carora li se adauga si unii sfinti venerati cu precadere in Armenia. S-au relevat in aceste sculpturi de la Ahtamar numeroase urme ale influentei artei sasanide, care s-a exercitat indeosebi prin intermediul talerelor de argint si al tesaturilor: costumele bogat brodate ale printilor, pasarile cu gitul prins in panglici, rozetele de pe trupul unui grifon, monstrul lui Iona asemanator cu un cal de mare de la Tak-i-Bostan. Spiritul decorativ biruie sentimentul volumului in aceste figuri lipsite de relief, care par lipite pe fundalul zidului la care se articuleaza printr-o muchie dreapta. Detaliile interioare sunt desenate prin incizii fara relief, ca si cand pietrarul ar fi vrut sa ramana foarte aproape de modelele pe care i le ofereau tesaturile si miniaturile.

In alte parti, dimpotriva, se intilnesc volume bine detasate la figurile ctitorilor sapate in relief adinc si uneori chiar in ronde-bosse. Asa este regele Gagik la Sfantul Gheorghe de la Ani si la Hanghbat Sembat si Gurgen (in 991).

In sculptura ornamentala din Armenia, impletiturile in combinatiile cele mai variate capata o importanta primordiala. Ele incadreaza ferestrele, impodobesc capitelurile colonetelor, acopera pietrele de mormant in jurul crucilor, napadindu-le chiar si bratele. O influenta comuna a tesaturilor inrudeste aceste monumente cu sculpturile contemporane de la Gonstantinopol si din Grecia.

Vladimir-Suzdal

O estetica eminamente decorativa, de un spirit analog cu aceea din insula Ahtamar, predomina in ansamblurile, mult mai aerate, de figuri umane, de animale reale sau teratologice si de plante, cel mai adesea in relief plat, care acopera partile inalte ale mai multor biserici din Vladimir-Suzdal. Citam ca principale exemple biserica Pokrovului (a Fecioarei-Ocrotitoare), pe riul Nerli, si, mai ales, Sfantul Dumitru de la Vladimir. La Sfantul Gheorghe de la Iuriev-Polski, decorul redevine mai imbelsugat si aminteste mai mult de Ahtamar. Dealtfel aceasta arta, care a capatat aspecte specifice in Rusia, a primit impulsul din Armenia si din Georgia.

C. Delvoye

.

10 Iunie 2008

Vizualizari: 2127

Voteaza:

Sculptura intre secolele intre sec IX-XIII 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE