In memoriam: Parintele Profesor si Academician Dumitru Popescu

In memoriam: Parintele Profesor si Academician Dumitru Popescu Mareste imaginea.

In memoriam: Parintele Profesor si Academician Dumitru Popescu (1929 - 2010)

Iata ca de doua milenii incoace, adica de la intemeierea credintei crestine, suntem capabili sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor mult folositoare!. Din anul acesta - 2010 vom prasnui, permanent, nasterea in viata cea vesnica a Imparatiei Cerurilor a unuia dintre cei mai mari teologi romani al secolului al XX – lea, mare cunoscator si marturisitor al inataturii scripturistice, patristice si dogmatice a Ortododoxiei cea mult slavitoare – Parintele Profesor Dumitru Popescu, dupa ce si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea vietii si a suferintei, de-a lungul timpului sau, pe acest pamant!… De aceea pentru noi, de acum incolo aceasta zi a nasterii sale celei vesnice, ne va duce intotdeauna cu gandul, mintea, cugetul si simtirea la „Parintele Dumitru Teologul”, fara a sugera prin aceasta in mod expres o tentativa de canonizare, caci acest lucru se va decide in timp, atunci cand se vor inmanunchia toate criteriile doveditoare ale sfinteniei vietii lui. Insa, apelativul de „teologul” i se potriveste intru totul, deoarece a fost omul care, nu numai ca a vorbit despre Dumnezeu, ci mai ales a vorbit cu El.

Aceasta inseamna ca a intrat in comuniune cu El, traind prin El si cu El.

Teologia Parintelui Dumitru Popescu – ca discipol, ucenic si urmas al marelui teolog ortodox – Parintele Profesor Dumitru Staniloae, este o teologie filocalica. Este frumoasa prin insasi natura ei, dar conduce si la o infrumusetare duhovniceasca a celor ce se apleaca sa o studieze. Oricine citeste o scriere a Parintelui poate sa-si dea foarte repede seama ca are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai gaseste intr-o asemenea consistenta si intesitate, la alti teologi. Iar acest ceva este duhul Parintilor Filocalici in care Parintele Dumitru a scris si a trait, fiind bine ancorat in contemporaneitate, in spiritul si in realitatile duhovnicesti, eclesiale si teologice ale acestor vremuri.

Mentionam faptul ca Parintele Dumitru Popescu s-a nascut la data de 29 iunie anul 1929 in comuna Calugareni, judetul Giurgiu, intr-o familie preoteasca instarita, tatal sau fiind preotul Gheorghe Popescu, preotul parohiei Calugareni iar mama sa fiind preoteasa Maria Popescu, casnica. In anul 1948 li s-a confiscat in mod abuziv averea de catre statul roman, fiind alungati din propria lor casa, tatal parintelui profesor fiind condamnat penal si suspendat din preotie pana in anul 1964.

Intre anii 1940-1948 este elev seminarist in cadrul seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucuresti. Intre anii 1948-1955 este obligat sa-si intrerupa studiile din cauza situatiei grele familiale. Isi satisface stadiul militar, timp de trei ani, la Sinca-Veche, in jud. Brasov, intr-un detasament de munca fortata.

Intre anii 1955-1959 este student la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti. Intre anii 1959-1962 devine doctorandul aceleiasi facultati bucurestene. Intre 1962-1964 este directorul Seminarului Teologic din Bucuresti. Intre anii 1966-1967 isi continua studiile postuniversitare la Facultatea de Teologie Protestanta din Lausanne, Elvetia. Tot intre anii 1966-1967 studiaza si la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elvetia.

Intre anii 1968-1970, cu sprijinul direct al Patriarhului Justinian Marina, studiaza la Universitatea Pontificala Gregoriana din Roma, Italia, o universitate romano-catolica. In anul 1972 primeste titlul de Doctor in Teologie, avand specializarea: Teologie Dogmatica si Simbolica, la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, cu teza: Eclesiologia romano-catolica dupa documentele celui de al II-lea Conciliu Vatican si ecourile ei in teologia contemporana. Din comisia de examinare faceau parte Parintele Profesor Dumitru Staniloae si Domnul Profesor Nicolae Chitescu.

Intre anii 1972-1980 a fost prorector si rector al Institutului Teologic din Bucuresti. Intre anii 1980-1988, in urma unui concurs, a fost ales Director de Studii la Conferinta Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva, Elvetia. Intre anii 1988-1992 este din nou rector al Institutului Teologic din Bucuresti. Intre anii 1992-1996 a fost decan al Facultatii de Teologie din Bucuresti. Pe data de 14 mai anul 2005 i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Cauza de catre Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia.

Intre anii 1998-2007 a predat cursuri de Dogmatica Ortodoxa la Institutul Ecumenic si Patristic din Bari, de pe langa Universitatea San Tomaso din Roma, Italia. Din anul 2001 este membru de onoare al Academiei Romane iar Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a acordat titlul academic de Decan Onorific pentru intreaga sa activitate profesionala si administrativa. Statul roman i-a acordat Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Ofiter. A fost membru in Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Bucurestilor, in Adunarea National Bisericeasca si in Consiliul National Bisericesc. Parintele Dumitru Popescu a publicat 11 carti si 120 de studii, in tara si peste hotare. A trecut la cele vesnice la 10 martie anul 2010, in Bucuresti.

Asadar, Parintele Dumitru Popescu – „cel mai influent teolog al contemporaneitatii, dupa Parintele Dumitru Staniloae., venerat de multi ca un parinte spiritual” – apare astazi ca un parinte spiritual ce ne aduce, prin opera sa, la comuniune si, deci, la comunitate. Este o realitate paradoxala sa vezi cum teologii protestanti si romano-catolici impartasesc aceleasi idei cu teologii ortodocsi, atunci cand este vorba de teologia Parintelui Popescu. Si apare, in mod inevitabil, urmatoarea intrebare: Care este cauza acestei apropieri? Cred ca este important sa gasim raspunsul la aceasta intrebare, deoarece in el se ascunde si misiunea ce ne revine noua, teologilor de astazi. Insa acest raspuns nu poate fi dat printr-o prelegere, un studiu sau o carte, ci trebuie urmarit prin intreaga noastra activitate teologica ulterioara. De fapt, ceea ce cautam noi nu este un simplu raspuns, ci reprezinta esenta gandirii Parintelui Dumitru Popescu care ne aduna spre a ne hrani cu darurile teologiei sale. Chiar sfintia sa spunea, ca un testament lasat teologilor de azi, ca teologia sa isi va implini rostul numai in masura in care va plamadi si cultiva, in mintea celor care o studiaza, puterea iubirii spre dezvoltarea ideilor la care el a ajuns.

Observam ca dragostea si iubirea ce au stat la baza studiului sau si pe care le-a inserat cu prisosinta in creatia sa, ne cheama sa le cultivam in viata noastra si a semenilor nostri, din intreaga lume. Din aceast perspectiva putem spune ca opera Parintelui Staniloae este izvoratoare de iubire si comuniune, iar structura supremei iubiri si comuniuni este Sfanta Treime. Din iubirea Sfintei Treimi revarsate peste lume sub forma darurilor creatiei si din iubirea jertfelnica a Mantuitorului nostru Iisus Hristos isi extrage si isi aduna Parintele Popescu forta scrisului sau. El nu face teologie dupa modelul matematic, in care rezultatul apare in urma unei analize, ci teologia lui are la baza modelul agapic. Parintele Staniloae nu cauta sa ajunga prin analiza teologica la descoperirea lui Dumnezeu, ci, dimpotriva, el doreste sa descrie experienta iubirii si comuniunii cu Dumnezeu, pentru ca si altii sa patrunda pe drumul pe care el se afla. Credem ca intreaga sa opera poate fi vazuta ca un raspuns dat iubirii lui Dumnezeu. El se straduieste si chiar reuseste ca, prin scrisul lui, sa ne arate cat de mult ne iubeste Dumnezeu si cat de mult trebuie sa-l iubim si noi. De aceea, putem spune ca teologia Parintelui Staniloae se adreseaza nu numai mintii, ci si inimii si vointei noastre. Aceasta face sa ne dam seama de ce atunci cand citim o pagina din lucrarile sale suntem transpusi intr-o stare de liniste, meditatie si reculegere.

Mai trebuie retinut faptul ca opera Parintelui Profesor Dumitru Popescu se remarca prin continutul sa autentic. In acest sens, teologia sa este una hristologica si hristocentrica. Ea pleaca de la Iisus Hristos si prin intermediul lui Hristos duce tot la Hristos - Domnul si Mantuitorul. De la Hristos Cel marturisit in Sfanta Scriptura, prin Iisus Hristos propovaduit de Sfintii Parinti, Parintele Popescu ajunge la Hristos Cel cosmic si euharistic. Domnul Iisus Hristos este si ramane Acelasi, iar noi suntem impreuna cu Sfintii Apostoli, cu martirii, mucenicii si cu Sfintii Parinti contemporani ai lui Iisus Hristos.

Drept urmare, scrierile Parintelui Academician Dumitru Popescu sunt impregnate de prezenta Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Aici Domnul Iisus Hristos este prezent in maretia slavei Sale, dar si in smerenia Sa slujitoare. Nu este un Hristos conceptualizat, ci Hristos Cel unic si adevarat, Dumnezeul – Om, prin care suntem trecuti de la moarte la viata. De aceea, si din acest punct de vedere, opera Parintelui Staniloae trebuie considerata un punct de reper. Ea nu ne lasa sa orbecaim in cautarea mantuirii, ci ne reintoarce la Iisus Hristos – Unicul Rascumparator si Mantuitor. Inaltarea la Cer, asa cum spune Parintele Dumitru in lucrarea sa „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”, nu reprezinta o indepartare a lui Hristos de umanitatea istorica. Prin inaltare Iisus Hristos nu paraseste lumea, ci isi transpune umanitatea asumata in planul atotprezentei duhovnicesti, pnevmatice, pentru ca toti sa ne putem uni cu El.

Inca un aspect foarte important ce nu trebuie omis este puterea eliberatoare si innoitoare pe care o reprezinta opera Parintelui Popescu in contextul actual. Aceasta opera inlatura toate atacurile pe care impersonalismul, dualismul, existentialismul, gnosticismul, evolutionismul, precum si celelalte conceptii ale modernitatii le-a adus impotriva persoanei umane. Omul nu este lasat sa fie distrus de aceste conceptii, ci este repus in adevarata sa demnitate. Parintele Popescu accentueaza foarte mult ideea de persoana si pe cea de comuniune interpersonala. Sfanta Treime este Comuniune de persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, dar si omul este o persoana creata dupa chipul lui Dumnezeu si care tinde la asemanarea cu El. Ca persoana, omul este menit sa intre in comunicare si comuniune cu ceilalti semeni si cu Dumnzeu, fapt ce duce la nasterea unei comunitati ziditoare si sfintitoare, adica mantuitoare. Astfel, eliberat fiind de falsele conceptii antropologice, omului i se ofera perspectiva innoirii si desavarsirii prin Hristos si in Hristos. Sub aceasta forma, conceptia antropologica a Parintelui Staniloae constituie un izvor nesecat de idei care pot formula un raspuns consistent si substantial inaintat provocarilor actuale.

Dragostea sa fata de Adevarul - Hristos l-a facut pe Parintele Dumitru Popescu sa nu fie de acord cu conceptiile eronate ale vremii, ci sa se ridice impotriva lor si sa le demasce. Asa se face ca el a avut mult de suferit de pe urma regimului comunist. In acest fel, se poate spune ca teologia sa este si jertfelnica dar si eshatologica. De aici deducem ca, privind eshatologic, teologul trebuie sa se jertfeasca mereu pentru a putea lucra la transfigurarea lumii, asa cum a facut Parintele Staniloae.

In alta ordine de idei, am constatat ca toti discipolii care s-au apropiat de opera Parintelui Profesor Dumitru Popescu, nu s-au infruptat doar dintr-o comoara spirituala, ci au aflat pe cel ce a daruit aceasta comoara, ca pe un invatator si un parinte caruia i s-au atasat cu credinta si cu dragoste. Apoi vedem cum opera marelui teolog nu se incheie cand inceteaza sa mai scrie, datorita plecarii sale din viata cea vremelnica, eveniment petrecut cu cincisprezece ani in urma, ci se continua prin ucenicii sai. Prin urmare, Parintele Profesor Dumitru Popescu a reusit sa adune sub aripa ocrotitoare a dragostei sale, asemeni mentorului si indrumatorului sau – Parintele Profesor Dumitru Staniloae - cu competenta si caldura inegalabila, teologii si teologia nu doar din ortodoxie ci si din celelalte confesiuni crestine, dobandind cu totii acelasi glas si deci o cale unica spre Dumnezeu, prin cultivarea si valorificarea teologica a operei sale, la care, deci, nu au aflat decat miere curata si sfanta, stralucind autenticitatea adevarului mantuitor.

Recunoastem cu totii adevarul si realitatea ca Parintele Popescu avea un chip frumos si pasnic, asemeni crinului Bunei Vestiri. In fata lui senina si luminoasa intrezareai cu usurinta „chipul nemuritor al lui Dumnezeu – Iubire” iar din vorba lui filocalica simteai savoarea „persoanei omului in vesnic dialog cu Dumnezeu”. Gesturile lui calme si niciodata de prisos concordau cu gandirea lui sistematica, lipsita de orice ambiguitate. Scrisul sau parea (si de fapt chiar este) un urcus nemijlocit catre inviere si prezenta, cu certitudine, trairea sa in Dumnezeu si cu Dumnezeu. Din orice expresie a Parintelui, scrisa ori vorbita, se distingea profilul teologului si a filozofului crestin ortodox de netagaduit. A fost teologul care a mers la izvoarele datatoare de binecuvantare si energie necreata, de unde s-a adapat si a devenit el insusi izvorul, caci viata lui s-a desfasurat ca pe o scena deschisa. Tot ceea ce el a avut ca dar – talantii si talentul oferit lui de Dumnezeu – le-a aratat tuturor, facand din acestea un bun comun, al tuturor. Opera sa teologica poate fi citita si este la indemana oricui, insa nu si interpretarea ei, fiindca o experienta mistica si duhovniceasca este necesara celui care incearca sa patrunda si sa inteleaga teologia lui atat de variata si de profunda.

S-a tot spus despre sfintia sa ca este „cela mai mare teolog ortodox al secolului XX”. Si asa este! Parintele Dumitru Popescu este autorul unei teologii marturisitoare si al unei teologii filocalice, unice. A unei relationari si raportari a Teologiei Ortodoxe, Universale, la Cultura si Stiinta, clasica si perena a umanitatii. Asemeni marelui Sfant Apostol Pavel, avea permanent constiinta prezentei proniatoare al lui Dumnezeu. De aceea, nu a scris o teologie teoretica, scolastica, ci o teologie traita, experiata in propria-i viata. Lucrarile sale sunt mai curand o convorbire cu Dumnezeu, decat o vorbire despre Dumnezeu. Cand citim din dogmatica sa, parca il simtim pe Dumnezeu care sufera datorita neputintei noastre de a iubi. A fi cum el a fost, acelasi pentru toti laolalta si totodata diferit pentru fiecare in parte, aceasta calitate nu a apartinut decat marilor parinti filocalici ce au realizat in chipul lor asemanarea cu Dumnezeu. Pentru Parintele Dumitru Popescu fiecare om era unic si niciodata nu facea o ierarhie a persoanelor care-i calcau pragul. In camera sa de lucru, asemenea unei chilii de calugar, paseai cu multa sfiala, dar o pace iti inunda intreaga fiinta imediat ce intrai in spatiul acela sacru, venerabil, de imortalitate. In fata lui luminata, in ochii sa mereu intredeschisi, in vorba lui dulce dar ferma, gaseai imediat chipul marelui teolog, ori a parintelui duhovnicesc ce exercita acea paternitate duhovniceasca, asemenea marilor parinti ai Bisericii din trecut.

In incheiere voi spune doar ca Parintele Popescu a trait optzeci si unu de ani, insa in toti acesti ani, el s-a uitat pe sine si a facut totul pentru altii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru tara sa, pentru Ortodoxia romaneasca si universala. S-a mai spus si de catre altii, o spun si eu, ca a-l numi pe Parintele Popescu „parintele meu” sau „parintele tau”, ori „parintele spiritual al unui grup de teologi entuziasti”, ar fi o adevarata nedreptate. El este pentru totdeauna „parintele nostru” – „unul din vestitii parinti ai Bisericii Ortodoxe Romane”.

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti, pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine desi in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Si totusi, sunt convins de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Vesnica sa-i fie amintirea si pomenirea! Amin!


Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier la
Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
358 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 3295

Voteaza:

In memoriam: Parintele Profesor si Academician Dumitru Popescu 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

parintele dumitru popescu

Comentarii (1)

  • george TPostat la 2010-07-21 00:44

    Dumnezeu sa-l odihneasca

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE