Ortodoxia este unica, atat in ceea ce priveste adevarurile de credinta autentica, cat si in frumusetea cantarilor religioase, a imnelor, acatistelor si rugaciunilor, dar si singura pastratoare a trairii vietii liturgice crestine originale ale primelor patru veacuri crestine. Cu toate acestea, datorita structurii organizatorice interne, a strategiilor religioase externe, in special, cele privind ecumenismul si, nu numai, a distantei prea mari intre inaltii prelati ai Bisericii si laicatul ortodox, a unor disfunctiuni intre structurile Bisericii si celelalte sfere ale societatii civile, au aparut unele tendinte ne faste pentru ortodoxie, care, in cele din urma, duc la scaderea increderii cetatenilor si a credinciosilor in institutia Biserica Ortodoxa.
 
Care ar putea fi aceste tendinte?
 
In primul rand, este vorba de dezechilibru in raporturile relationale ale Bisericii Ortodoxe cu Statul social, acestea tinzand sa incline balanta in favoarea statului si in defavoarea Bisericii. Istoria Bisericii Ortodoxe si evolutia statului national pune in evidenta acest lucru de pierdere a libertatii interioare a bisericii fata de stat. Astfel, pe timpul comunismului, Biserica nu-si putea desemna singura episcopii, ci numai cu aprobarea partidului si securitatii.

In zilele democratiei, Biserica nu-si poate desemna singura episcopii, ci cu avizul partidului de la putere si cu aprobarea primului-ministru al guvernului in functiune. De altfel, acelasi lucru se intampla si cu numirea generalilor in structurile de aparare nationala, lista trece, in primul rand, pe la partidul de la putere, iar aprobarea o da seful statului in functiune.
 
In acest sens, putem remarca continuarea traditii a Bisericii prin care ierarhia acesteia, indiferent de persoanele intronizate pe scaunele de inalti prelati, se lasa foarte usor transformata intr-un instrument al politicii interne. Spre exemplu, in unele biserici din tara, s-au implicat in campanile electorale din iunie 2012, unii clerici chiar au citit in noaptea de Invierea Domnului mesaje politice, fapte ce au mahnit pe multi credinciosi.
 
De asemenea, sistemul ortodox al Bisericii de stat avut consecinte negative, fiind mai degraba siesi daunator decat statului. Acest sistem perimat a ispitit statul sa influenteze cu mijloacele puterii lui, total inadecvate fiintei spirituale a Bisericii, viata interioara si configuratia Bisericii in tendinta fundamentala de a supune crestinismul scopurilor si intereselor lui statale. El a ispitit si Biserica sa foloseasca, in locul mijloacelor ei de influentare specifice si adecvate fiintei sale spirituale, mijloacele puterii politice si politienesti ale statului. Si in acest sens, avem o sumedenie de exemple, in care chiar intaistatatorii locului au apelat la serviciile politienesti pentru a se impune atunci cand era cazul, in special privind Ordinul de excluderea din monahism a multor calugari, dar si de desfiintare a unor manastiri, schituri sau chiar biserici. Prin aceste fapte nu s-a facut altceva decat instaurarea unui “duh” de suspiciune asupra actiunilor Bisericii, ca ar urmari drept scop cu totul altceva decat faptul de a conduce oamenii prin Evanghelie credinta si libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Or, crestinismul se instraineaza de propria lui esenta atunci cand este facuta o lege pentru cei nascuti (natural) si nu pentru cei nascuti din nou. 
 
In al doilea rand, exista o tendinta de aplecare a Bisericii ortodoxe mai mult asupra actului sacramental si neglijarea misiunii sociale a acesteia. Predominarea excesiva a liturgicului si sacramentului face cu usurinta ca Liturghia sa devina un invelis in care Biserica se retrage ca intr o carapace din care isi scoate rareori capul. Aceasta tendinta a izolationismului liturgic, dat si el in insasi esenta Ortodoxiei, este insa si mai accentuat de raporturile politice. Evolutiile politice au adus intotdeauna impreuna si faptul ca detinatorii puterii de stat au fost foarte bucurosi atunci cand Biserica s a limitat la activitatea ei liturgic sacramentala si s a distantat de datoria ei propovaduitoare prin cultivarea predicii sau chiar de aceea a realizarii moralei crestine in viata sociala, in economie, politica si cultura. Aceasta atitudine are avantajul de a imuniza intr un anume sens Ortodoxia in sfera ei liturgica cea mai intima, impotriva influentelor necrestine, dar ascunde si posibilitatea ca mentinerea pe termen lung a acestei autoizolari sa dobandeasca aspectul unei paralizii de durata.
 
In al treilea rand, evidentiem tendinta Bisericii Ortodoxe de a excela in domeniul transcedentalismului in defavoarea misiunii sale de innoire a acestei lumi. Crestinul ortodox traieste in cultul divin intalnirea cu Biserica cereasca, cu Imparatia cerurilor. Din aceasta intalnire se revarsa asupra lui har, iertare, mantuire si nadejde. Sub presiunea evolutiei istorice, Ortodoxia a manifestat un exces in orientarea ei spre transcendent, exces care impiedica sarcina specifica a crestinismului de a transforma lumea in duhul lui Hristos, ca un "impreuna lucrator al lui Dumnezeu", cum spunea Apostolul Pavel. Iar aceasta intareste posibilitatea unei renuntari la activitatea sociala si realizarea culturala a Bisericii. Astfel Ortodoxia s a dispensat, adeseori mult prea bucuros de sarcina de a transforma in mod crestin lumea si s a consolat bucuros cu faptul ca pana la Judecata de Apoi lumea este condusa de diavol. 
 
In alta ordine de idei, astazi, din pacate, are loc o incercare de inoculare a unei intelegeri gresite a misiunii Bisericii crestine in societatea contemporana, care ar fi, dupa opinia unora, doar aceea de a oferi asistenta sociala oamenilor aflati in suferinta. Bineinteles ca si aceasta este una din misiunile Bisericii, dar trebuie sa avem in vedere in special sufletul omului, din perspectiva mantuirii sale. De aceea trebuie subliniat, ca un semnal de alarma, faptul ca exista o tendinta de minimalizare a rolului determinant al Bisericii pentru omenire: mantuirea oamenilor. Se cere o mare atentie pentru a nu transforma Biserica intr-o institutie omeneasca de caritate crestina, asa cum s-a intamplat cu unele Biserici din Occident, care au infiintat structuri complexe specifice, chiar si in cadrul unor institutii profane. Dar atunci cum ramane cu misiunea sociala a Bisericii Ortodoxe: sa faca sau sa nu faca asistenta sociala? Da, se poate face misiune sociala si asistenta religioasa in toate domeniile vietii sociale, inclusiv in domeniul militar, dar cu intelepciune si pricepere, fara a scapa din vedere faptul ca Biserica Ortodoxa este Biserica lui Hristos, adica o Biserica mantuitoare care ii lumineaza si ii indruma pe oameni sa gaseasca si sa inteleaga adevaratul sens al vietii: calea duhovniceasca, viata in Hristos. Pentru aceasta, problema fundamentala a Bisericii Ortodoxe trebuie sa ramana slujirea liturgica si sacramentala, autentica si apostolica, urmata de o traire vie, pilduitoare.

Asadar, credem ca asa cum Biserica Ortodoxa a iesit biruitoare in primele patru secole de prigoana crestina, cum a rezistat de-a lungul istoriei in fata atator dusmani, mai mult sau mai putin fiorosi, cum a facut fata diferitelor constrangeri interne si externe, tot asa va depasi cu bine aceste tendinte lumesti care apasa asupra esentei misiunii sale privind sufletul omului din perspectiva mantuirii personale. 

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.

• Biserica ortodoxa si integrarea europeana
  Publicat in : Editoriale
• Cantarea corala in Biserica Ortodoxa Romana
  Publicat in : Viata liturgica
• Emil Cioara - Duhovnicul si Taina Spovedaniei in Biserica Ortodoxa - Recenzie
  Publicat in : Religie