Biserica brancoveneasca din Tunari

Biserica brancoveneasca din Tunari Mareste imaginea.

Biserica Sfantul Nicolae este biserica ortodoxa din localitatea Tunari, judetul Ilfov. Potrivit unei legende locale, pastrata din generatie in generatie, localitatea si-a luat numele de la o veche fabrica de tunuri de ciresari, construita nu departe de soseaua de Centura a capitalei.

Existenta istorica a localitatii Tunari este mentionata abia in data de 10 mai 1692, de catre spatarul Iordache Cantacuzino, impreuna cu nepotul sau de sora, anume Constantin Brancoveanu, ajuns mai apoi domn. In iarna anului 1692, doua mosii domnesti vor fi unite sub numele Tunari si vor fi daruite de Sfantul Constantin Brancoveanu fiicei sale, domnita Stanca.

In anul 1823, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica l-a chemat la Bucuresti pe Sfantul Grigorie Dascalul, pentru a-l randui mitropolit al Tarii Romanesti. In drum spre capitala, cuviosul a trebuit sa treaca si prin satul Tunari; despre acest moment, in "Patericul romanesc", gasim scris: "Cum trecea, noaptea, prin satul Tunari, preotul l-a vazut rau imbracat si l-a inchis in cotetul porcilor, crezand ca este vreun calugar hoinar. A doua zi, o sluga i-a dat drumul, pe ascuns. Dupa putin timp, preotul l-a vazut mitropolit si s-a infricosat, insa blandul pastor, zambind, i-a zis: Nu te teme, parinte, ca porcii sfintiei tale s-au purtat bine cu mine!"

Biserica Sfantul Nicolae din Tunari - scurt istoric

Smerita biserica din Tunari, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, a fost construita in anul 1702, de catre doamna Marica Brancoveanu. Initial, pe locul actualei bisericute din Tunari se inalta conacul si biserica de curte a domnitorului, lipsita multa vreme de pisanie. Potrivit unei pisanii a bisericii, copiata in anul 1880, aceasta a fost zidita in anul 1680. O alta data apare pe marginea ferestrei diaconiconului: "Radu pietraru, 1754."

Biserica din Tunari - Sfantul Nicolae

Cutremurul din anul 1803 afecteaza destul de mult biserica. Mai tarziu, in anul 1850, biserica brancoveneasca va fi data in grija comunitatii locale. In anul 1944, soldatii germani care au murit in luptele de pe Aeroportul Baneasa, au fost inmormantati cu cinste de catre locuitorii din Tunari; alaturi de acestia, ei au mai inmormantat din nou si osemintele a peste 400 de morti, aflate in jurul bisericii celei vechi.

Biserica din Tunari a fost construita in stilul brancovenesc, stil usor de recunoscut prin intermediul pridvorului, sprijinit pe coloane realizate din gresie. Zugravii care au realizat pictura in fresca a bisericii si-au insemnat numele pe peretele proscomidiei: "Pomeneste, preote, pre robii lui Dumnezeu zugravii Dima erei, Constandin, Constandache i Toma. 1756." Zugravirea in fresca a bisericii este realizata in stil bizantin vechi, unele dintre icoane datand din anul 1885.

Desi biserica a primit un ciclu complet de fresce, tabloul votiv nu ii infatiseaza pe ctitori. In anul 1883, pictura originala a fost acoperita cu o pictura in ulei. Catapeteasma bisericii dateaza din anul 1890, aceasta inlocuind-o pe cea veche, grav avariata in urma cutremurului din anul 1803.

Biserica din Tunari - Sfantul Nicolae

Lipsind pisania de piatra si tabloul votiv al ctitorilor, putem crede ca acest lucru se datoarea unor greutati intampinate de proprietarii domnesti ai mosiei, precum moartea Ancutei, fiica cea mica a lui Nicolae Mavrocordat, sau moartea lui Nicolae Ruset, in anul 1758.

De-a lungul timpului, biserica din Tunari a fost supusa mai multor lucrari de amenajare, reparatii si restaurari, cele mai de seama fiind cele intreprinse in anii 1890, 1938-1939 si 1990. Astazi, biserica inchinata Sfantului Nicolae figureaza pe lista Monumentelor Istorice, in imediata apropiere a acesteia fiind zidita o noua biserica, mareata si mai incapatoare. Piatra de temelie pentru biserica cea noua din Tunari a fost asezata in vara anului 2006. Totodata, parintele paroh a randuit in incinta si un asezamant social, pentru ajutorarea celor saraci.

Biserica din Tunari - Sfantul Nicolae

Sfantul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este cel mai cunoscut si iubit sfant al Bisericii Ortodoxe. Nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia), acest sfant ierarh s-a facut pe sine chip al smereniei si al saraciei, slujind lui Dumnezeu si semenilor sai nu numai pana in ultimul ceas al vietii sale, ci si pana astazi. Sfantul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor si, in mod special, al copiilor mici.

Teodor Danalache

Biserica din Tunari - Sfantul Nicolae

11 Iunie 2012

Vizualizari: 2485

Voteaza:

Biserica brancoveneasca din Tunari 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE