Sf.Apostol Achila; Sf.Mc.Just si Iraclie; Cuv.Nicodim Aghioritul

Sfantul Apostol AcvilaSfantul Apostol Acvila, unul din cei saptezeci de apostoli, a fost ucenicul Sfantului Apostol Pavel si a fost pus episcop de acesta. El era de neam iudeu, din partile Pontului, locuind in Italia cu femeia sa, Priscila, mai inainte de a crede ei in Hristos. Cand Claudiu Cezarul a poruncit ca toti iudeii sa fuga din Roma, atunci Acvila cu sotia sa au trecut in Corint. Pricina acestei izgoniri a iudeilor din Roma a fost aceasta: incepandu-se propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos in Roma si Sfantul Apostol Petru venind si el acolo, au primit sfanta credinta in Hristos, dar mai multi petreceau intru necredinta. Dar ei aveau multe certuri intre dansii, caci unii marturiseau ca Hristos este adevaratul Mesia, iar altii se lepadau de El, hulindu-L.

Necredinciosii iudei, precum in Ierusalim si in celelalte parti, tot astfel si in Roma, de multe ori se sculau cu rautate impotriva crestinilor. Ei nu sufereau nici sa auda de numele lui Iisus Hristos, dar si pe pagani ii indemnau spre aceasta, gonind pretutindeni pe cei credinciosi. Dar cei care se intorsesera la Hristos, aceia aparau pe iudeii ce crezusera, de iudeii cei necredinciosi; din aceasta pricina se ridica intre dansii cearta. De acest lucru s-a dat de stire lui Claudiu Cezarul. Dar, de vreme ce Hristos se numea de crestini ca este Fiul lui Dumnezeu si imparat al lui Israil, pentru aceea Cezarul s-a temut sa nu se ridice vreo tulburare in popor si sa se arate intre dansii un alt imparat, care sa-i ia stapanirea lui. Deci, el a poruncit ca pe toti iudeii cei credinciosi si necredinciosi, sa-i izgoneasca din Roma si din toata Italia.

Se mai povestesc inca si alte pricini ale izgonirii acelora. Iudeii cei necredinciosi amagisera la credinta lor mozaica pe imparateasa Agripina, femeia lui Claudiu. Deci iudeii, fiind izgoniti de acolo, Acvila s-a dus in Corint, hranindu-se din osteneala maini-lor sale, pentru ca era cu mestesugul facator de corturi.

Pe vremea aceea, Sfantul Apostol Pavel, propovaduind pe Hristos intre neamuri, a mers de la Atena la Corint, cetate de scaun a Ahaiei si, afland acolo pe Acvila cu sotia sa, Priscila, a gazduit la dansii si, fiind de acelasi mestesug cu ei, lucrau impreuna corturi. Deci, invatindu-i pe ei a crede in Hristos, i-au botezat. Petrecand Pavel in Corint catava vreme, se intreba cu iudeii si cu elinii despre Hristos. Astfel, i-a invatat pe ei cuvantul lui Dumnezeu un an si sase luni. Apoi, plecand cu corabia in Siria, a luat cu dansul pe Acvila si pe Priscila. Sfantul Apostol Pavel a sosit impreuna cu dansii si cu ceilalti urmatori ai lui la Efes si, voind ca sa fie in Ierusalim de praznicul Pastelui, au lasat in Efes pe Acvila si pe Priscila, ca sa invete pe efeseni sfanta credinta cea in Iisus Hristos. Iar el s-a dus singur la Ierusalim, fagaduindu-le ca iarasi o sa se intoarca la dansii in Efes.

Dupa ce Pavel s-a dus in calea cea socotita de dansul, a venit la Efes iudeul Apolo, de neam alexandrin, barbat cuvantaret si tare in Scripturi. Acesta era invatat in calea Domnului si, arzand cu duhul, graia si invata cu dinadinsul cele pentru Domnul. Insa nu stia inca de botezul cel in Sfanta Treime, ci numai de botezul lui Ioan. Auzind Acvila si Priscila de aceasta invatatura a lui Apolo, l-au primit pe el la dansii si mai cu incredintare i-au spus calea Domnului. Dupa aceasta, Sfantul Apostol Pavel s-a intors de la Ierusalim la Efes si a scris de acolo Intaia Epistola catre Corintenii care crezusera in Hristos. Iar la sfirsit le graieste: Inchina-se voua intru Domnul Acvila si Priscila, cu adunarea cea din casa lor, (adica cu slugile lor).

Dupa aceasta, murind Claudiu Cezarul, iarasi s-a dat libertate iudeilor sa vietuiasca in Roma. Deci, iudeii se intorceau fiecare la locul lor cel dintai, la averile lor, adica in Italia. Atunci si Acvila cu Priscila s-au intors in Roma.

Cand Sfantul Apostol Pavel s-a intors iarasi la Corint si a scris de acolo epistola cea catre Romani, n-a uitat ca intr-insa sa trimita sarutarea sa, catre acesti iubiti ucenici ai sai, zicandu-le in capitolul cel mai de pe urma, astfel: Sarutati pe Acvila si Priscila, ajutatorii mei in Iisus Hristos, care pentru sufletul meu si-au pus grumajii lor, carora nu eu singur le multumesc, ci toate Bisericile neamurilor. Sfantul Acvila, zabovind catava vreme in Roma, s-a dus iarasi in Asia, cu sotia sa. Pentru ca a fost randuit de invatatorul sau, Sfantul Apostol Pavel, la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, cand s-a pus de dansul episcop. Mergand el la Efes, ajuta intru osteneli pe Sfantul Apostol Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel, pe care, punindu-l episcop, l-a lasat acolo, precum graieste in cea dintai Epistola scrisa catre dansul din Laodiceea: Te-am rugat pe tine sa ramii in Efes, cand mergeam in Macedonia.

Dupa aceasta, cand Sfantul Apostol Pavel a fost izgonit de evrei din Ierusalim si a fost dus la Roma in lanturi, a scris de acolo a II-a Epistola catre Timotei. In aceeasi epistola vorbeste de acesti iubiti ucenici ai sai, zicand: Saruta pe Priscila si pe Acvila. Sfantul Apostol Acvila, propovaduind pe Hristos in Asia, in Ahaia si in Eracleea, a adus la mantuire multime mare de suflete omenesti. Pe multi i-a intors de la idoleasca nebunie la dumnezeiasca cunostinta, botezandu-i.

El a trecut si prin alte tari diferite, binevestind pretutindeni imparatia lui Dumnezeu si luminind pe multi cu sfanta credinta. A sfaramat multi idoli si a ridicat multe biserici, punind preoti, si suferind multe ispite. In urma a fost ucis de cei necredinciosi si a aflat odihna la ceruri cu ceilalti Sfinti Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

Sfantul Nicodim AghioritulAcest astru stralucitor al Bisericii a vazut lumina zilei in anul 1749, in insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Parintii sai, evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat la Sfantul Botez numele de Nicolae si l-au incredintat preotului satului pentru a-l invata sa citeasca. De mic copil s-a indepartat de jocurile galagioase ale celorlalti copii, pentru a se dedica staruitor lecturii. El a fost daruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie, ci, de asemenea, si cu o memorie exceptionala, care-i permitea sa retina si sa repete ime-diat tot ceea ce citea.

Apoi a fost trimis la Smirna, la varsta de 16 ani, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici s-a facut iubit de toti, atat de invatatori, cat si de frati, pentru dulceata si bunatatea deprinderilor sale. In afara de cultura laica si studiul cartilor sfinte a invatat latina si franceza si a devenit iscusit cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane. Aceasta l-a invrednicit sa fie un profund teolog ortodox, facand cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, in urma campaniei ruse, el a fost nevoit sa se intoarca in patria sa, Naxos. Acolo i-a intilnit pe parintii Grigorie, Nifon si Arsenie, exilati din Sfantul Munte in urma controversei colivarilor, care sustineau ca nu se pot face parastase Duminica, intrucat este ziua Invierii Domnului. Acestia i-au aprins dragostea pentru viata monahala si l-au initiat in practica ascezei si a rugaciunii inimii. Informat de catre ei ca la Hidra traia un om cu virtuti deosebite, cunoscator adanc al Sfintilor Parinti, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tanarul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului insetat la izvoarele apelor, si in apropierea acestui sfint ierarh a inteles nevoia urgenta de a edita si traduce carti din izvoarele Sfintei Traditii.

Acolo s-a intilnit si cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia intr-o chilie izolata, la mica distanta de Corint. Acest sihastru sfint i-a zugravit atat de luminos bucuriile vietii ascetice, incat tanarul Nicolae s-a hotarit sa ia indata jugul lui Hristos si, luand scrisoare de recomandare de la Silvestru, s-a dus la Muntele Athos in anul 1775.

Aici a intrat in obstea Manastirii Dionisiu si, la putin timp, a fost facut rasofor sub numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar si citet; el devine curand model pentru toti fratii, iar ascultarea o indeplinea cu supunere fara murmur si cu ravna pentru post si rugaciune. El sporea in fiecare zi, supunandu-se invataturii duhovnicesti si pregatindu-se pentru luptele vietii isihaste. Dupa doi ani, Sfantul Macarie din Corint l-a vizitat in Sfantul Munte si l-a randuit sa corecteze si sa pregateasca pentru tipar "Filocalia", aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si vietii spirituale.

Tanarul calugar s-a retras intr-o chilie la Karies, pentru a savarsi aceasta lucrare dumnezeiasa a celor mai inaintati parinti ai isihasmului si care cerea o profunda cunoastere a sufletului. La fel a facut si pentru alte scrieri, cum sunt "Everghetinos" si "Tratatul despre Sfanta Impartasanie" scris de Sfantul Macarie, dar pe care l-a imbunatatit mult. Dupa terminarea corecturii acestor carti, monahul Nicodim s-a intors la Dionisiu, dar studierea parintilor filocalici si lucrarea neincetata a rugaciunii lui Iisus l-au preocupat toata viata.

Auzind de Sfantul Paisie de la Neamt, care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfanta lucrare a coboririi mintii in inima, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca sa-l cunoasca. Dar, prin providenta dumnezeiasca, o furtuna l-a impiedicat sa-si atinga acest scop.

Arzand de dorinta de a se darui total rugaciunii in liniste, a parasit Manastirea Dionisiu si s-a retras la o chilie aproape de Karies, apoi la schitul Capsala, care tine de Manastirea Pantocrator, sihastrie dedicata Sfantului Atanasie. Aici a recopiat multe manuscrise pentru nevoile sale sufletesti, daruindu-se neincetatei rugaciuni si cugetarii la scrierile Sfintilor Parinti. Dupa putin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, s-a reintors in Muntele Athos si s-a asezat in schitul Capsala. Astfel, fericitul Nicodim i-a devenit ucenic batrinului. Apoi se retrage intr-o insula aproape pustie langa Eubeea, in anul 1782.

Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfantul Nicodim a scris capodopera operelor sale - "Manualul sfaturilor bune", sau "Paza celor cinci simtiri", despre pazirea simturilor si a gandurilor si despre activitatea mintii. In varsta de 32 de ani si singur, lipsit de carti si notite si neavand ca resurse decat bogatia imensei sale memorii si dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune in aceasta opera o sinteza a tuturor invataturilor spirituale ale Sfintilor Parinti, aratate printr-un mare numar de citate, texte insotite de referinte exacte. El invata cum se poate dezrobi mintea (nous) de inlantuirea placerilor simturilor, pentru a-i permite inaltarea prin rugaciunea inimii la cugetarile duhovnicesti ale contemplatiei. In timpul petrecut in aceasta insula, Sfantul a infruntat atacurile puternice ale demonilor care cautau sa-l razboiasca; dar el isi pazea mintea si nu-si ridica capul din cartea sa, decat pentru a ride de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut in Skiropoula, el s-a reintors in Athos, unde avea sa primeasca marea schima si culionul Sfantului Teonas din Capsala. A acceptat sa aiba un discipol, pe Ierotei, si s-a daruit mai mult ca oricand scrierii si cercetarii fratilor care veneau sa se stabileasca in imprejurimi, pentru a se folosi de intelepciunea sa. Cu prilejul revenirii sale in Sfantul Munte, Sfantul Macarie i-a incredintat grija traducerii si editarii operelor complete ale Sfantului Simeon Noul Teolog. In introducerea acestei opere, care contine profunde analize asupra contemplatiei, Sfantul Nicodim precizeaza ca astfel de carti nu sunt scrise doar pentru calugari, ci si pentru laici, pentru ca toti crestinii sunt chemati sa traiasca desavarsirea evanghelica.

El a redactat apoi un "Indreptar de spovedanie" care este folosit regulat in Biserica Greaca de azi si a adunat intr-o culegere unica, corespunzand celor opt glasuri si fiecarei zile a saptamanii "Canoanele Maicii Domnului", cantate la sfirsitul Vecerniei in manastiri. Dincolo de alte numeroase cintari liturgice, el a publicat, de asemenea, doua opere adaptate dupa vestitele carti duhovnicesti din Apus, adica "Razboiul nevazut" de Lorenzo Scuppoli (1589) si "Deprinderi duhovnicesti", care au cunoscut pana in zilele noastre un mare ecou.

Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfantului Nicodim sa traduca o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregatise si o comentase. Sfantul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decat propria sa viata, a luat cativa caligrafi si a terminat aceasta opera foarte necesara Bisericii, pe care a numit-o "Pidalion", adica indreptar. El a muncit zi si noapte, timp de doi ani, adunind si corectand textele indoielnice, respectand canoanele Sfintelor Sinoade ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine si imbogatind Pidalionul cu un numar mare de note si subinsemnari, care au format o garantie pentru aplicarea corecta a canoanelor in viata Bisericii. Cand cartea a aparut la Leipzig, in anul 1800, contribuind la cunoasterea Sfantului, el a fost profund indurerat si a scris: "Era mai bine sa ma fi impuns direct in inima cu o sabie, decat sa mi se adauge sau sa mi se retraga ceva din ceea ce am scris in aceasta carte".

Sfantul Nicodim a corectat si pregatit pentru tipar scrierile complete ale Sfantului Grigorie Palama, o adevarata lucrare dogmatica si mistica de mare valoare. Dar lucrarea a fost distrusa la Viena pe timpul razboiului. Aceasta a fost o mare pierdere pentru Ortodoxie.

Intristat de toate acestea, Cuviosul Nicodim se nevoia singur ca un mare sihastru, imbracat rau ca un cersetor, hranindu-se mai mult cu orez fiert, cu miere si masline. Cand era apasat de foame, se ducea la vecini sa manance, dar cel mai adesea, fiind prins in discutii, cuviosul uita sa manance. Nu cunostea decat doua activitati: rugaciunea si studiul. La orice ora din zi sau din noapte il gaseai deasupra unei carti sau scriind, sau statea cu barbia in piept, pentru a face ca mintea sa se coboare cat mai profund in inima sa, chemand neincetat numele cel sfint al lui Iisus. El a devenit astfel o neincetata rugaciune, caci prin aceasta unire intima cu Hristos, harul divin punea in inima sa intreaga comoara a Bisericii.

Cand scria, era asa de absorbit, incat nu simtea nimic in jurul lui. Intr-o zi, un calugar, venind la el si gasindu-l lucrand, i-a pus o bucata de piine proaspata in gura. Seara, cand a trecut din nou, l-a gasit pe sfint in aceeasi pozitie, cu bucata de piine in gura, ca si cand n-ar fi avut nimic.

El a facut un vast comentariu al Epistolelor Sfantului Apostol Pavel, dupa Sfantul Teofilact al Bulgariei, ca si al Epistolelor Sobornicesti. De asemenea a facut un comentariu al celor noua cintari ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat "Gradina Harului" si a tradus comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabenul. Ca in toate celelalte traduceri ale sale, Sfantul Nicodim depasea mult rolul unui traducator, caci completa textele cu note bogate in marturii ale altor Sfinti Parinti ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o colectie de vieti de sfinti vechi, o culegere noua si "Noul martirologiu", adica antologia vietilor noilor sfinti martiri, oprimati sub jugul otoman, datorita carora numerosi apostati puteau fi convertiti ca sa fie numarati in ceata sfintilor martiri.

Mereu preocupat de educatia poporului lui Dumnezeu, a compus un "Manual al bunelor maniere crestine", in care a adunat scrierile morale ale Sfantului Ioan Gura de Aur. Zi de zi, toti cei care erau raniti de pacate sau de apostazie, neglijind episcopii si duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a gasi vindecare si mangaiere sufletelor. Si veneau nu numai calugari, ci si mireni sositi de departe, astfel incat Sfantul a ajuns sa se planga ca nu se poate ruga cum se cuvine, dorind sa plece in pustie. Dar, boala l-a impiedicat sa faca acest pas. Avea varsta de 57 de ani. Insa, era epuizat de asceza si de munca editarii de carti, care puteau sa umple o biblioteca.

El era atins de o asa slabiciune, ca nici o mancare nu-l putea intari. Deci a parasit sihastria din Capsala pentru a trai un timp in chilia fratilor sai din Kaires. Aici a redactat, dupa doi ani de munca, "Sinaxarul", care cuprinde toti sfintii Bisericii. Intorcandu-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sarbatorilor si ale Octoihului. Astfel a terminat aceasta ultima opera in care apare intreaga sa stiinta teologica si esenta spirituala, chiar daca era foarte bolnav in anul 1808. La noile calomnii care au aparut, condamnind nedrept pe Atanasie din Paros si alti trei colivari, de catre Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfantul Nicodim nu a putut sa le ia apararea si s-a multumit sa redacteze o Marturisire de credinta.

Starea sa de sanatate se inrautati mult. Apoi a zis: "Domnul ma cheama! Domnul ma cheama! Eu sunt satul de aceasta lume!" Din zi in zi, boala se intindea in tot corpul sau, iar el repeta cu voce tare rugaciunea lui Iisus, scuzandu-se in fata fratilor ca nu putea sa o tina in taina. Dupa ce s-a spovedit si a primit Sfanta Impartasanie, a luat in mainile sale moastele Sfantului Macarie din Corint si cele ale lui Partenie Skourtaios si, imbratisindu-le cu lacrimi, a zis: "Voi ati plecat spre cer si pastrati virtutile pe care le-ati semanat pe pamant, gustand deja slava Domnului nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele! Pe voi, care ati fost parintii mei, va rog sa staruiti pentru mine pe langa Domnul, ca El sa aiba mila de mine si sa ma aduca unde sunteti si voi". In timpul noptii, el striga: "Eu mor! Eu mor! Aduceti-mi Sfanta Impartasanie!"

Dupa ce a primit Sfanta Impartasanie, a dobandit o liniste deosebita si, incrucisind mainile deasupra pieptului, a raspuns calugarilor care il intrebau daca are odihna: "Eu am facut sa intre Hristos in mine! Cum sa nu am odihna?" In zorii zilei de 14 iulie, 1809, Sfantul si-a dat sufletul in mainile Domnului. Unul dintre cei prezenti a strigat: "Era mai bine daca ar fi murit astazi mii de crestini, decat Nicodim!" Dar, chiar daca astrul este ascuns, razele sale nu vor inceta sa lumineze Biserica, iar cartile sale raman un izvor permanent de invatatura, de mangaiere, de incurajare pentru implinirea vietii in Hristos. Cu ale carui sfinte rugaciuni, Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca in veci. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 3413

Voteaza:

Sf.Apostol Achila; Sf.Mc.Just si Iraclie; Cuv.Nicodim Aghioritul 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE