Sf.Prooroc Elisei; Sf.Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Sfantul Prooroc Elisei

Sfantul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula si fiul lui Safat, care se tragea din semintia lui Ruvim. El de la nastere s-a aratat mare facator de minuni; pentru ca o juninca de aur din Silom, careia israelitenii, care se intorsesera spre inchinarea de idoli, ii aduceau jertfele lor si i se inchinau ca unui Dumnezeu; acea juninca fiind fara de suflet, in ceasul nasterii lui Elisei a mugit asa de tare, incat s-a auzit pana la Ierusalim glasul ei.

 De acest lucru minunandu-se toti foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfant, a zis: "Astazi s-a nascut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliti si va sfarama pe cei puternici". Iar dupa ce Elisei s-a facut barbat desavarsit, isi petrecea viata sa in curatia fecioriei, pentru a fi mai placut lui Dumnezeu. El a fost chemat la proorocie in acest fel: Elisei ara pamantul cu douasprezece perechi de boi, iar Sfantul Prooroc Ilie era in muntele Horeb, vorbind cu Dumnezeu.

Si i-a poruncit Dumnezeu lui Ilie sa se duca si sa unga prooroc in locul sau pe Elisei. Si ducandu-se Sfantul Ilie, a gasit pe Elisei arand, si, punand cojocul sau pe dansul, i-a spus voia Domnului si l-anumit sa fie prooroc. Deci i-a poruncit sa mearga dupa dansul, iar Elisei, lasand indata toate, era gata sa urmeze cu osardie Sfantului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar l-arugat sa-i porunceasca sa se duca acasa, ca sa fie binecuvantat de tatal si de maica sa. Si Ilie i-a poruncit sa se duca. Iar el, ducandu-se, a luat o pereche de boi cu care ara singur si, injunghiindu-i, a taiat si plugul de lemn si facand foc cu el, a fript carnea si a pus-o inaintea oamenilor si a prietenilor care s-au intamplat acolo si, ospatandu-i, a luat binecuvantare de la tatal sau si de la mama sa; apoi a alergat in urma lui Ilie si-i slujea, invatand de la dansul vederea multor taine ale lui Dumnezeu.

Astfel s-a facut prooroc, cu darul lui Dumnezeu, nu mai putin decat Sfantul Ilie, povatuitorul si invatatorul sau. Iar cand Dumnezeu a voit sa ia pe robul Sau Ilie in vifor de foc cu caruta sa spre cer si sa-l mute in Rai, Ilie a poruncit lui Elisei sa-i spuna lui ce dar voieste sa ceara de la Dumnezeu, pe care sa-l mijloceasca Sfantul Ilie cu rugaciunea sa. "Cere, a zis el, ce vrei sa-ti fac, mai inainte pana ce nu voi pleca de la tine". Iar Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice, pamantesti, ca nu-i trebuia nimic pe pamant, caci lasase toate pentru Dumnezeu; ci, fiind sarac cu duhul si cu lucrul, n-a cerut nici sanatate trupului, nici lungime de zile, pentru ca nu dorea petrecere lunga in aceasta viata vremelnica; ci, asteptand sa mosteneasca viata cea vesnica, a cerut indoit darul Sfantului Duh, care era in Sfantul Ilie: "Sa fie, zicea el, Duhul cel din tine indoit in mine", adica darul proorociei si al facerii de minuni, ca pe oamenii cei rataciti de la Dumnezeu si dusi in urma idolului Baal sa-i invete cu cuvantul proorocesc, iar cu facerea de minuni sa intareasca cele graite si sa-i intoarca iarasi la Dumnezeul cel adevarat.

Deci el si-a castigat cererea, pentru ca Ilie a grait catre dansul: "Daca ma vei vedea cand voi fi luat de la tine, ti se va implini dorinta". Pe cand mergeau si vorbeau, s-a vazut inaintea lor o caruta cu cai de foc. Si s-au despartit amandoi si Ilie a fost luat cu vifor spre cer. Iar Elisei, vazandu-l ca se departeaza de la el, a strigat: "Parinte, parinte, carul lui Israel si caii lui!" Si n-a mai vazut Elisei caruta aceea de foc care luase pe Sfantul Ilie, ca se dusese in inaltime, departe de la ochii lui; apoi a inceput a plange dupa dansul, ca dupa parintele sau, rupandu-si hainele. Si a cazut cojocul de la Sfantul Ilie, din inaltime, lasandu-se langa dansul; iar el l-aluat spre mangaierea necazului sau si spre semnul duhului cel indoit castigat de la Ilie, si il avea la el ca o vistierie scumpa sau ca o cinstita porfira imparateasca. Prin acel cojoc, ca si Ilie mai inainte, a facut aceasta minune: voind sa treaca raul Iordan, a lovit apa cu cojocul si aceea s-a despartit in doua si Elisei a trecut ca pe uscat.

Vazand aceasta fiii proorocilor care petreceau in Ierihon, au zis unul catre altul: "Iata duhul lui Ilie se odihneste peste Elisei". Apoi, venind, i s-au inchinat lui. Iar Sfantul Elisei s-a dus la Ierihon, voind sa petreaca acolo catava vreme; si oamenii cetatii au zis catre dansul: "Stapane, viata cetatii noastre este buna, precum o vezi; insa apele sunt rele, de aceea si pamantul este neroditor". Sfantul Elisei a zis catre dansii: "Aduceti-mi un vas nou de apa si turnati sare intr-insul". Facand oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo si a zis: "Asa graieste Domnul: Tamaduit-am apele acestea si de acum nu va mai fi dintr-insele moarte si nerodire". Si s-au tamaduit apele Ierihonului dupa cuvantul lui Elisei. Dupa aceasta Sfantul Elisei s-a dus de la Ierihon in cetatea Betel, intru care poporul lui Israel se lepadase de Dumnezeu si se inchina idolilor.

Si daca s-a apropiat de cetate, copiii cei mici care iesisera din cetate sa se joace, vazand ca vine sfantul prooroc, care era plesuv la cap, au inceput a-l batjocori, zicand: "Hai, plesuvule, hai!" Iar sfantul, trecand de dansii, s-a uitat inapoi si, vazandu-i ca alergau in urma lui si strigau aceeasi batjocura, i-a blestemat in numele Domnului. Atunci au iesit din dumbrava doua ursoaice si au sfasiat patruzeci si doi dintr-insii, iar ceilalti abia au scapat fugind in cetate. Proorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii aceasta pedeapsa cu dreapta judecata, pe de o parte pedepsind si taind batjocora lor, ca nu venind in varsta barbateasca sa fie mai rai cu obiceiul; iar pe de alta, facand rasplatire parintilor lor pentru inchinarea de idoli si invatandu-i ca sa-si creasca copiii cu pedepsire, ca sa stie sa se teama de Dumnezeu si sa cinsteasca cu cucernicie pe slujitorii Lui. De aici sfantul s-a dus la muntele Carmelului si de acolo s-a intors in Samaria.

In vremea aceea s-au ridicat israelitenii cu razboi impotriva moabitenilor, pentru o pricina ca aceasta: imparatul moabitenilor, al carui pamant era foarte bogat si avea cirezi de dobitoace, dadea dajdie imparatului lui Israel, in toti anii, o suta de mii de miei si o suta de mii de berbeci cu lana lor. Iar murind Ahab, imparatul lui Israel, Mosa, imparatul moabitenilor, s-a departat de Israel si a incetat a mai da dajdia obisnuita.

Atunci Ioram, fiul lui Ahab, cel ce imparatea peste Israel in Samaria si care tinea de paganatatea tatalui sau, a adunat puterea ostilor sale, chemand in ajutor si pe placutul lui Dumnezeu, Iosafat, imparatul Iudeii din Ierusalim, si luand asemenea si pe imparatul Edomului, cel ce era sub mana lui. Iar dupa randuiala lui Dumnezeu, era in randul ostasilor si Sfantul Prooroc Elisei. Si mergand cei trei imparati sapte zile cu ostile lor, nu aveau apa pentru ei si pentru dobitoacele lor si toti slabisera de sete. Iar Ioram, imparatul lui Israel, a zis cu suspine: "Ne-a adunat pe noi Domnul, trei imparati, ca sa ne dea in mainile lui Moab". Iar imparatul Iudeii, Iosafat, a zis: "Oare nu este aici intre ostasi vreun prooroc al Domnului, ca prin el sa intrebam pe Domnul?" Si o sluga a imparatului lui Israel a raspuns: "Este Elisei, fiul lui Safat, care a fost sluga proorocului Ilie si care turna apa pe mainile lui". Iar imparatul Iosafat a grait despre Elisei: "intr-acel barbat este Cuvantul Domnului".

Deci toti acesti trei imparati au mers la Sfantul Elisei si l-au rugat sa se roage Domnului, si i se va descoperi lui despre ei. Sfantul Elisei a zis catre imparatul Ioram: "Mergi la proorocii lui Ahab, tatal tau, si ai mamei tale, Isabela, si ii intreaba pe ei, sa-ti spuna de cele ce va vor fi voua". Iar Ioram a zis cu smerenie catre el: "Oare pentru aceasta ne-a adunat pe noi Domnul, ca sa ne dea in mainile lui Moab?" Elisei i-a zis lui: "Viu este Domnul puterilor, Caruia ii stau inainte, ca de n-as fi cinstit pe imparatul Iosafat, placutul lui Dumnezeu, n-as fi tinut seama de tine si nici n-as fi cautat spre tine, care esti inchinator de idoli. Dar sa aduceti la mine un cantaret".

Atunci ei au adus un cantaret, anume Levit, care stia a canta bine psalmii lui David. Si cantand Levit cantarile psalmilor, s-a facut mana Domnului, adica Duhul Sfant, peste Elisei si a zis: "Sapati acum paraie si gropi adanci, ca asa zice Domnul: Nu veti vedea nici vant, nici ploaie, iar raurile si gropile se vor umple de apa si veti bea voi si oamenii vostri si dobitoacele voastre! inca si pe Moab il va da Domnul in mainile voastre si veti birui puterea lui; veti strica toate cetatile cele tari, veti taia toti pomii cei roditori si veti astupa cu pietre si tarana toate izvoarele de apa, si veti pustii tot pamantul moabitenilor".

Si aceste cuvinte proorocesti s-au implinit intocmai; fiindca a doua zi, in vremea jertfei pe care Iosafat, dreptcredinciosul imparat al Ierusalimului, o aducea in toate diminetile lui Dumnezeu prin mainile preotilor, au vazut toate popoarele ca prin porunca lui Dumnezeu curgea apa pe calea Edomului; si a curs mai intai in tabara lui Iosafat, apoi si in celelalte, incat se umplura de apa toate gropile, paraiele si vaile, si s-a udat tot pamantul acela de apa. Deci, band toti si racorindu-se cu apa aceea, au mers asupra lui Moab; si au lovit ostile lui cu mare rana, robind si pustiind tot pamantul acela - dupa cuvantul proorocului lui Dumnezeu -, si s-au intors cu veselie la locurile lor.

Dupa aceasta, o vaduva oarecare, care fusese sotia unuia din fiii proorocilor, a strigat catre Elisei: "Robul tau si barbatul meu, pe care tu il stii bine ca a fost rob si temator de Domnul, a murit; si acum vine un datornic la care barbatul meu s-a indatorat mult, si nimic nu poate sa ia de la mine, fiind saraca; deci acela voieste sa ia in robie pe cei doi fii ai mei, pe care, in mangaierea vaduviei mele, ii am ca pe lumina ochilor". Astfel striga acea femeie catre proorocul lui Dumnezeu. Unii zic ca femeia aceea a fost sotia proorocului Avdie, care a fost randuitor al casei lui Ahab si care a ascuns o suta de prooroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei imparatesei Isabela, hranindu-i la vreme de foamete si cheltuind cu ei toata averea sa. Acela a fost nevoit sa se imprumute si, murind, a lasat femeia si copiii in grija lui Dumnezeu, poruncindu-le sa aiba nadejde neindoita catre Domnul. Iar Sfantul prooroc Elisei, avand mila de dansa si de fiii sai, i-a zis: "Ce voiesti sa-ti fac? Spune-mi ce ai in casa ta?" Iar ea i-a zis: "Nu este nimic in casa roabei tale, decat numai putin untdelemn intr-un vas". Si a zis sfantul catre dansa: "Du-te acasa si cere de la vecinii tai multe vase goale si, inchizandu-te in casa cu fiii tai, toarna din untdelemnul pe care-l ai prin toate vasele si le vei avea pline".

Deci ducandu-se, femeia a facut asa. A cerut vase si ducandu-le in casa, a inchis usa dupa sine si a turnat din vasul sau in cele imprumutate; iar fiii ei, apropiindu-se, ii dadeau vasele; astfel ca untdelemnul nu lipsea din vasele ei si curgea ca dintr-un izvor. Iar dupa ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia catre fiii ei: "Acum nu mai este nici un vas gol", si untdelemnul a incetat sa curga. Si alergand femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Si a zis catre ea Elisei: "Du-te si vinde untdelemnul si plateste datoriile celor ce ti-au imprumutat; iar din untdelemnul ramas sa te hranesti tu cu fin tai".

Intr-o zi, Sfantul Prooroc Elisei trecea prin cetatea Soman, si acolo l-aoprit o femeie cinstita, ca sa manance paine in casa ei; deci acea femeie a ospatat pe omul lui Dumnezeu cu osardie. Iar proorocul Elisei de multe ori umbla prin cetatea aceea, cand mergea de la Carmel la Iordan, sau de la Galgala la Ierihon, sau se intorcea de acolo la Carmel; si se abatea sa manance paine la casa acelei femei, pentru ca era evlavioasa si imbunatatita. Si a zis acea femeie catre barbatul sau: "Am cunoscut ca acel om al lui Dumnezeu, care trece adeseori prin cetatea aceasta, este sfant. Deci sa-i facem un foisor mic si sa-i punem pat si masa, si scaun, si sfesnic, ca, abatandu-se din drum la noi, sa-si aiba odihna sa". Deci s-a facut astfel; asa ca Sfantul Prooroc Elisei gazduia acolo de cate ori i se intampla sa mearga in cetatea aceea.

Iar intr-o vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se intr-acel foisor ce era facut pentru dansul, se gandea in sine cu ce ar putea multumi pe acea femeie primitoare de straini; pentru ca vedea bunatatea ei cea mare. De aceea a zis catre Ghehazi, sluga sa: "Cheama pe sunamiteanca aceasta la mine". Si chemand-o pe ea sluga, omul lui Dumnezeu a zis catre dansa: "Minunata primire de oaspeti ne-ai facut noua! Deci cu ce sa-ti rasplatim tie? Nu ai vreo trebuinta de ajutor la imparat sau la vreun boier sau la voievod?" Atunci ea a raspuns: "Eu nu am nici un fel de nevoie; pentru ca eu petrec in pace in poporul meu!" Iar dupa ce a iesit de la dansul femeia, sfantul a zis catre Ghehazi: "Cu ce sa multumim pe aceasta femeie pentru facerile ei de bine?" Iar Ghehazi a zis catre dansul: "Iata, ei nu au copii, iar barbatul ei este batran; deci roaga-te lui Dumnezeu pentru dansa ca sa-i dea ei un mostenitor".

Atunci placutul lui Dumnezeu a facut rugaciune fierbinte pentru dansa catre Dumnezeu si, primind incredintare, a zis catre sluga sa: "Cheama la mine iarasi pe sunamiteanca". Deci a chemat-o pe ea sluga si omul lui Dumnezeu a zis catre dansa: "La anul pe aceasta vreme vei zamisli un fiu!" Iar ea, inchinandu-se, a zis: "Ma rog tie, stapanul meu, nu ma amagi pe mine, roaba ta!" Iar sfantul o sfatuia sa creada cuvantul cel nemincinos. Dupa aceea femeia a zamislit si, implinindu-se vremea, a nascut un fiu si il hranea pe el. Iar pruncul crescand, intr-un an, la vremea secerisului a iesit la tatal sau si la seceratori; si, zabovind putin acolo, a zis catre tatal sau: "Ma doare capul!" Atunci tatal a zis slugii sale: "du-l pe el la maica-sa". Si a zacut copilul pe genunchii maicii sale pana la amiaza, si a murit. Atunci dansa, luand copilul mort, s-a suit cu el in foisorul proorocului si l-apus pe pat, apoi iesind, a inchis usa. Si chemand pe barbatul sau, nu i-a spus nimic despre moartea fiului lor, ci l-arugat pe el, zicand: "Trimite cu mine o sluga si o asina, ca sa alerg la omul lui Dumnezeu in Carmel si indata ma voi intoarce".

Si a zis catre dansa barbatul ei: "Pentru ce vrei sa te duci la dansul, ca acum nu este luna noua, nici sambata - pentru ca in acele zile se aduna poporul la Sfantul Prooroc Elisei, pentru preamarirea lui Dumnezeu si pentru invatatura. Atunci femeia a zis: "Macar ca nu este nici sambata, nici luna noua, insa eu ma voi duce". Si s-a dus cu sarguinta. Iar pe cand se apropia de muntele Carmelului, omul lui Dumnezeu a cunoscut venirea ei si a zis lui Ghehazi: "Iata, vine sunamiteanca; alearga intru intampinarea ei si zi-i: "Pace este tie?"" Iar Ghehazi intampinand-o pe ea, i-a zis: "Pace este tie? Pace este barbatului tau? Pace este pruncului tau?" Iar ea a zis: "Pace". Deci femeia, alergand la Sfantul Elisei, a cazut inaintea lui si s-a apucat de picioarele lui. Iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrand sa o dea in laturi. Dar Elisei i-a zis: "Las-o pe ea, ca sufletul ei este intristat acum; si Domnul a tainuit de mine supararea ei si nu mi-a spus-o".

Atunci femeia a zis: "Au doar am cerut eu fiu de la domnul meu? Au nu tu singur, domnul meu, mi l-ai daruit pe el de la Dumnezeu, iar eu ti-am zis: "Nu ma amagi pe mine roaba ta"? Iata dar ca fiul meu acum a murit!" Omul lui Dumnezeu s-a umilit pentru dansa si a poruncit lui Ghehazi sa ia toiagul lui, sa alerge degrab si sa-l puna peste pruncul cel mort. Dar mama pruncului, nemultu-mindu-se cu aceasta, a zis catre sfantul prooroc: "Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu ma voi duce de la tine". Deci Sfantul Elisei, sculandu-se, a mers in urma ei; iar Ghehazi, apucand inainte, a pus toiagul pe fata pruncului, dar nu era in el nici glas, nici suflare.

Atunci Ghehazi, intorcandu-se, a intampinat pe omul lui Dumnezeu si i-a spus lui ca nu s-a sculat pruncul. Deci ajungand in cetate Sfantul Prooroc Elisei, s-a dus la casa femeii si s-a suit in foisor, unde pruncul cel mort era pus pe patul lui. Deci intrand inauntru Sfantul Elisei, a inchis usa si s-a rugat Domnului, dupa aceea s-a suit si s-a culcat peste prunc, si punandu-si gura sa peste gura lui, ochii sai peste ochii lui, mainile sale peste mainile lui, gleznele sale peste gleznele lui, si sufland peste dansul, s-a incalzit trupul pruncului. Apoi, sculandu-se proorocul si umbland prin odaie incoace si incolo, iarasi s-a suit si s-a aplecat peste prunc de sapte ori, si astfel si-a deschis pruncul ochii.

Apoi Elisei, chemand pe Ghehazi, i-a zis lui: "Cheama la mine pe sunamiteanca". Si Ghehazi a chemat-o pe ea, iar Elisei a zis catre dansa: "Ia-ti pe fiul tau". Si a cazut femeia la picioarele omului lui Dumnezeu si, inchinandu-se lui pana la pamant, a luat pe fiul sau viu, bucurandu-se si laudand pe Dumnezeu.

Dupa aceea, proorocul lui Dumnezeu, Elisei, sculandu-se de acolo, s-a dus la Galgala, pe unde, de demult, poporul israelitean a intrat in pamantul fagaduintei, trecand raul Iordanului. Si zabovind Sfantul Elisei in Galgala multa vreme, a fost in pamantul acela foamete mare, iar fiii proorocilor, care erau ucenicii lui, petreceau langa dansul, urmand vietii lui celei placute lui Dumnezeu, intru curatie si necastigare, dupa asemanarea calugarilor celor din Legea noua.

Iar petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui era la un loc osebit si linistit. Si a zis unuia din slugile sale: "Sa pui o caldare mare pe foc si sa fierbi fiertura fiilor proorocilor", caci erau ca la o suta de barbati. Si iesind unul dintre dansii sa adune verdeturi salbatice, a aflat un rod salbatec asemenea cu strugurii, care se numea colocuntidi, amar fara de masura - pentru aceea unii l-au numit pe acela fierea pamantului. inca este si vatamator sanatatii omului rodul acela, desi se foloseste in doctorii; iar de ar manca cineva dintr-insul peste masura, moare.

Iar acela care l-aadunat, nestiind puterea cea vatamatoare a rodului acela, a cules haina sa plina si a turnat in caldare, ca sa fiarba. Si dupa ce fiertura aceea a fost pusa inaintea fiilor proorocilor si au inceput a manca din ea, au simtit amaraciunea impreuna cu vatamarea, si au strigat catre sfantul, zicand: "in caldare este moarte, omule al lui Dumnezeu!" Si nu au mai mancat, pentru ca nu le era cu putinta. Iar Sfantul Elisei le-a poruncit sa toarne in caldare putina faina - nu pentru aceea, ca sa goneasca vatamarea aceea cu faina, ci ca sa ascunda facerea lui de minuni -, si s-a indulcit fiertura aceea, iar vatamarea s-a prefacut in doctorie, incat toti mancand s-au saturat si au ramas sanatosi.

Dupa aceea a venit la proorocul lui Dumnezeu oarecare barbat iubitor de Dumnezeu din cetatea Valsalisa si a adus 20 de paini din orzul pe care l-asecerat intai. Si a poruncit Elisei, omul lui Dumnezeu, sa puna painile acelea inaintea celor ce vietuiau impreuna cu dansul; iar sluga lui a zis catre el: "Aceste putine paini nu ajung la o suta de barbati". Iar sfantul i-a zis: "Pune-le inaintea lor sa manance, ca asa zice Domnul: Vor manca si le va prisosi". Si asa a fost. Au mancat si s-au saturat o suta de barbati si au ramas multe faramituri, dupa cuvantul Domnului cel zis prin gura proorocilor.

In zilele acelea, era la imparatul Siriei un boier din cei puternici, adica voievod a toate puterile ostasesti, cu numele Neeman, mare barbat inaintea stapanului sau, viteaz si bine norocit in razboaie; insa era foarte lepros, incat nu se gaseau doctori ca sa-l poata tamadui. Odata au iesit din Siria niste ostasi voinici si au rapit o fata tanara din pamantul lui Israel si au adus-o pe ea femeii lui Neeman, voievodul lor. Acea tanara auzind de la parintii sai despre Sfantul prooroc Elisei si despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se faceau cu rugaciunile lui, a zis stapanei sale, careia ii slujea: "Daca stapanul nostru s-ar duce la Elisei, proorocul lui Dumnezeu cel din Samaria, i-ar fi lui bine, ca acela l-ar curati de boala".

Iar femeia lui Neeman i-a spus barbatului sau cuvintele acelei copile, zicand: "Acestea imi spune tanara, care este din pamantul lui Israel". Atunci Neeman s-a dus la imparatul sau si l-arugat sa-l lase sa se duca pentru tamaduire in pamantul lui Israel, in Samaria, la proorocul lui Dumnezeu. Iar imparatul nu numai ca nu l-aoprit sa se duca acolo, dar i-a dat si o scrisoare din partea lui catre Ioram, imparatul lui Israel, fiul lui Ahab. Atunci Neeman a luat zece talanti de argint, sase mii de galbeni si zece randuri de haine frumoase pentru schimbat, ca toate acestea sa le daruiasca omului lui Dumnezeu. Si s-a dus in pamantul lui Israel si a dat imparatului Ioram scrisoarea de la imparatul sau, in care era scris astfel: "Cand vei primi aceasta scrisoare a mea, sa stii ca am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca sa-l cureti de lepra lui".

Iar imparatul lui Israel, Ioram, citind scrisoarea imparatului Siriei, s-a mahnit foarte tare si si-a rupt hainele, zicand: "Oare eu sunt Dumnezeu ca sa pot omori si sa fac viu, de a trimis el la mine pe acest barbat lepros sa-l curat? De aici puteti vedea, ca acesta cauta pricini cu mine, ca sa poata ridica razboi asupra mea".

Si afland Sfantul Prooroc Elisei de aceasta, ca imparatul s-a suparat si si-a rupt hainele, a trimis la dansul, zicand: "imparate, pentru ce te mahnesti si ti-ai rupt hainele? Sa vina Neeman la mine si sa cunoasca ca in Israel este proorocul lui Dumnezeu! Si a mers Neeman cu caii si cu caretele, si a stat langa usile casei lui Elisei; iar sfantul a trimis pe sluga sa sa-i spuna: Du-te si te scalda de sapte ori in Iordan, ca ti se va curati trupul si te vei vindeca de lepra". Deci Neeman s-a maniat si s-a dus, zicand: "Eu credeam ca va iesi afara si, stand langa mine, va chema numele Dumnezeului sau, va pune mana pe ranile mele si imi va curati lepra; insa el imi porunceste sa ma duc la Iordan. Nu sunt oare mai bune raurile Damascului, Avana si Farfara, decat Iordanul si decat toate apele lui Israel ca sa ma spal intr-insele si sa ma curat?" Zicand aceasta, a plecat manios din Samaria. Dar slugile l-au sfatuit sa nu calce porunca proorocului lui Dumnezeu, zicandu-i: "Daca ti-ar fi grait proorocul vreun cuvant mare, n-ai fi facut porunca lui? Iar acum el ti-a spus sa faci numai acest lucru mic: "Sa te speli in Iordan si te vei curati", si tu nu voiesti sa asculti?"

Atunci Neeman a primit sfatul slugilor sale si, apropiindu-se de raul Iordan, s-a dat jos din careta, s-a afundat in Iordan de sapte ori, dupa cuvantul omului lui Dumnezeu, si s-a facut trupul lui ca de copil, curatindu-se de stricaciune; apoi s-a intors iar la Sfantul Elisei impreuna cu toata tabara lui. Si stand Neeman inaintea sfantului, a zis: "Acum am cunoscut ca nu este Dumnezeu in tot pamantul, fara numai in Israel. Deci primeste de la robul tau aceste daruri pe care ti le-am adus". Si Neeman voia sa-i dea proorocului lui Dumnezeu aurul, argintul si hainele. Iar Sfantul Elisei i-a zis: "Viu este Domnul, Caruia ii stau inainte, ca nu voi lua nimic". Si Neeman silea pe prooroc sa ia cele aduse; insa el nu l-aascultat, nici nu a luat nimic. Atunci Neeman a zis catre dansul: "Daca nu voiesti sa iei nimic de la mine, atunci da-mi tu mie, robului tau, pamant cat voi putea duce cu doua perechi de catari, ca, ducandu-l la casa mea, sa fac din el altar Domnului Dumnezeului lui Israel; caci de acum robul tau nu va mai aduce jertfe si arderi intregi la alti zei, ci numai Unuia Dumnezeului cel adevarat". Iar Sfantul Elisei nu l-aoprit sa ia ce a cerut si l-aeliberat cu pace.

Si ducandu-se Neeman de la Elisei, omul lui Dumnezeu, Ghehazi, sluga sfantului, a zis in sine: "Iata, stapanul meu a facut hatar lui Neeman Sirianul, neluand nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, ca voi alerga in urma lui si voi lua ceva!" Si sculandu-se Ghehazi, a alergat dupa Neeman si, vazandu-l acela ca vine in urma lui, s-a intors din careta spre intampinarea lui. Si i-a zis Ghehazi: "Pace tie!" Asemenea i-a raspuns si Neeman: "Pace!" Iar Ghehazi a zis: "Stapanul meu m-a trimis la tine, zicand: Iata, acum au venit la mine de la muntele lui Efrem doi tineri din fiii proorocilor; sa dai pentru ei un talant de argint si doua perechi de haine". Si a zis Neeman: "Iata doi talanti de argint si hainele." Si a pus Neeman doi talanti in doua pungi si doua perechi de haine si le-a dat la doua slugi ale sale pe care le-a trimis cu Ghehazi.

Si venind Ghehazi seara cand se intuneca la locul sau cu acele lucruri, le-a luat din mainile slugilor si, slobozindu-i, le-a ascuns in casa sa. Apoi el singur s-a dus si a stat in fata stapanului sau. Iar Sfantul Elisei a zis catre dansul: "De unde ai venit, Ghehazi?" El a raspuns: "Nu a umblat robul tau nicaieri". Sfantul Elisei a zis catre dansul: "Oare inima mea nu a umblat cu tine si nu a vazut cum s-a intors barbatul din careta lui in intampinarea ta, cum ai luat de la dansul argintul si hainele? Oare cu acel argint voiesti sa cumperi gradini, saduri de maslini, vii, oi, boi, slugi si slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman sa se lipeasca de tine si de semintia ta in veci!" Si a plecat Ghehazi din fata lui Elisei inleprosat ca zapada.

Intr-o vreme, fiii proorocilor au zis catre Elisei: "Iata, locul unde petrecem noi in preajma ta este stramt. Deci sa mergem acum la Iordan, sa luam de acolo fiecare barbat cate o barna si sa ne facem locasuri, ca sa petrecem acolo". Sfantul le-a zis: "Mergeti". Iar unul i-a zis cu blandete: "Parinte, sa mergi si tu cu slugile tale!" Iar omul lui Dumnezeu, sculandu-se, a mers cu ei. Si ajungand la Iordan, taiau lemnele; iar unul din ei, pe cand taia o barna, fierul a iesit din coada si a cazut in apa. Acela a strigat: "O, Domnul meu, acest topor l-am imprumutat de la altul!" Omul lui Dumnezeu a intrebat: "Unde a cazut fierul?" Iar acela i-a aratat locul si sfantul a taiat un lemn si l-aaruncat acolo in apa, si fierul a iesit deasupra. Si a zis sfantul catre taietor: "Ia-l tu singur". Iar el, intinzandu-si mana, l-a luat.

Atat de mare era puterea acestui sfant barbat, incat si greutatea cea fireasca a fierului putea sa o prefaca intr-o usuratate ca aceea, ca securea de fier sa pluteasca deasupra apei, ca o frunza cazuta din copac. El vedea si pe cele departate, ca si cum s-ar face aici inaintea ochilor. Pentru ca, de multe ori, imparatul Siriei luptandu-se impotriva lui Israel, se sfatuia cu slugile sale, zicand: "Sa trecem prin cutare sau cutare loc si sa pandim pe imparatul lui Israel". Iar Sfantul Elisei, vazand mai inainte aceea, trimitea la imparatul lui Israel, zicand: "Fereste-te sa mergi prin cutare loc, caci acolo pandesc sirienii!" Iar imparatul trimitea acolo sa stie de este adevarat. Deci, instiintandu-se ca este asa, se pazea cu dinadinsul si, trimitand pe ostasii sai, navalea fara de veste asupra sirienilor si-i batea.

Iar aceasta a fost nu o data, nici de doua ori, ci de mai multe ori. Deci s-a tulburat sufletul imparatului Siriei de lucrul acesta, si a chemat pe slugile sale si le-a zis: "Pentru ce nu-mi spuneti cine este cel care instiinteaza tainele mele imparatului lui Israel si ma da in mainile lui?" Si unul din slugile lui a zis: "Stapanul meu, imparate, nu de la noi se face aceasta, ci proorocul Elisei cel din Israel spune imparatului sau toate cuvintele, orice ai grai in ascuns in camara ta", imparatul Siriei a zis: "Mergeti ca sa aflati unde este proorocul acela ca, trimitand oastea, sa-l aduc pe el la mine". Ei i-au raspuns: "El acum petrece in Dotaim". Si a trimis imparatul acolo cai, carute si putere mare si, sosind noaptea, a inconjurat cetatea. Iar dimineata, sculandu-se sluga lui Elisei, a iesit si, iata, puterea sirienilor inconjurase cetatea cu multime de cai si carute.

Atunci sluga a zis catre Elisei: "O, stapane, ce vom face?" Sfantul Elisei a raspuns: "Nu te teme, caci mai mare putere este cu noi decat cu ei". Si s-a rugat Elisei lui Dumnezeu si a zis: "Doamne, deschide acum ochii slugii tale, ca sa vada puterea Ta!" Si a deschis Dumnezeu ochii slugii si a vazut muntele plin de cai si de carute de foc imprejurul lui Elisei; si a iesit Sfantul Elisei cu sluga sa din cetate impotriva sirienilor. Si aceia veneau spre dansul. Deci Elisei s-a rugat Domnului si a zis: "Pedepseste, Doamne, cu orbirea, pe acest neam!" Si Domnul i-a pedepsit cu orbirea, dupa cererea lui Elisei. Si a zis Elisei catre ei: "Nu este aceasta calea, nici nu este aceasta cetatea la care mergeti; ci veniti dupa mine si eu va voi duce la barbatul acela pe care-l cautati". Deci i-a dus in Samaria si, dupa ce au intrat in Samaria, Elisei s-a rugat, zicand: "Doamne, deschide-le ochii, ca sa vada unde sunt". Iar Domnul le-a deschis ochii si au vazut ca sunt in mijlocul Samariei. Si imparatul s-a instiintat de ei si i-a vazut. Atunci el a intrebat pe Elisei: "Parinte, oare poruncesti sa-i lovesc cu bataie?" Sfantul a raspuns: "Sa nu-i ucizi, caci nu tu i-ai adus pe ei aici, nici nu i-ai robit cu armele tale! Ci da-le lor hrana si bautura ca sa manance si sa bea si dupa aceea trimite-i la stapanul lor". Deci imparatul le-a dat spre ospatare bucate multe si ei au mancat si au baut si s-au dus liberi la imparatul lor, iar dupa aceea nu au mai incercat sa vina din Siria in pamantul lui Israel.

Dupa aceasta, trecand multa vreme, Venedad, imparatul Siriei, ridicand razboi impotriva lui Ioram, imparatul lui Israel, a adunat toata oastea sa si, venind, a inconjurat Samaria, cetatea de scaun a imparatilor lui Israel, unde era si Sfantul prooroc Elisei. in cetate a fost atunci foamete mare, incat oamenii cei saraci isi mancau si copiii lor. Iar odata imparatul lui Israel umbland pe zidul cetatii, o femeie a strigat la el, zicand: "Imparatul meu, mantuieste-ma pe mine!" Iar imparatul i-a raspuns: "De nu te va mantui Domnul, apoi eu cum te voi mantui pe tine? Oare din arie sau din calcatoare iti voi da hrana? insa spune: ce-ti trebuie?" Iar ea a inceput a se plange impotriva prietenei sale, zicand: "Aceasta femeie mi-a zis: "Da-mi mie pe fiul tau, fiind prunc, sa-l mancam astazi, iar maine il vom manca pe al meu!" Deci am fript pe fiul meu si l-am mancat. Iar doua zi am zis: "Da pe fiul tau sa-l mancam!" Iar ea a ascuns pe fiul ei!" Cand a auzit imparatul cuvintele acelei femei, si-a rupt hainele si s-a maniat foarte asupra proorocului lui Dumnezeu, Elisei, caci cu sfatul sau l-aoprit pe el, ca sa nu se supuna imparatului Siriei si sa nu dea cetatea in mainile lui; ci sa astepte ajutor de la Dumnezeu. Si a zis imparatul: "Aceasta sa-mi faca mie Dumnezeu si aceasta sa-mi adauge, daca capul lui Elisei va mai fi la locul lui!" Si indata a trimis pe un calau ca sa taie capul proorocului.

Iar omul lui Dumnezeu sedea in casa sa si batranii lui Israel sedeau cu el. Si a zis sfantul catre batrani: "Au nu stiti ca imparatul Ioram, fiul ucigasului Ahab, care a ucis fara de vina pe Navutia, acela a trimis pe calau ca sa vina sa-mi taie capul? Deci intariti bine usile si nu-1 lasati aici, pana ce va veni dupa el insusi stapanul lui, care l-atrimis. Ascultati, oare nu se aude sunetul picioarelor stapanului sau in urma lui?" Graind sfantul acestea, imparatul a ajuns pe acel calau trimis; caci indata s-a cait de acel cuvant al sau si a alergat degraba el insusi in urma trimisului, ca sa nu se savarseasca acea porunca rea a lui; pentru ca stia ca Elisei proorocul este sfant si nevinovat si este de buna trebuinta imparatiei lui Israel, caci la multi a facut mult bine. Si venind imparatul la proorocul lui Dumnezeu, a zis: "Iata, atata rautate s-a pornit de la Domnul asupra noastra, incat nu stiu ce sa mai astept de la El? Deci voi da cetatea imparatului Siriei si ma voi inchina lui, ca sa nu murim cu totii de foame; pentru ca este mai bine sa fim robi lui, decat sa pierim de foame, impotrivindu-ne".

Iar Sfantul Prooroc Elisei a zis catre imparat si catre toti cei ce erau acolo: "Ascultati cuvantul Domnului. Asa graieste Domnul: Maine, in ceasul acesta, in partile Samariei masura de faina de grau va fi un siclu, si doua masuri de orz vor fi un siclu". Si a raspuns voievodul pe a carui mana se sprijinea imparatul, si a zis catre Elisei: "De ar deschide Dumnezeu jgheaburile ceresti si tot nu ar fi asa precum graiesti!" Iar Elisei i-a zis: "Iata, tu vei vedea aceasta cu ochii tai; insa din painea aceea nu vei manca". Si potolindu-se putin imparatul, s-a dus la palat.

In noaptea aceea, rugandu-se Elisei, proorocul lui Dumnezeu, pentru eliberarea cetatii, Domnul a trimis tulburare in tabara sirienilor; pentru ca le-a facut auzit un zgomot de arma si glas de cai, si glas de puteri mari, si au zis unul catre altul: "Iata, imparatul lui Israel a ridicat acum asupra noastra pe imparatul Heteului si pe imparatul Egiptului, si au venit asupra noastra cu puterea lor". Deci s-au umplut sirienii de frica mare si au zis: "Sa fugim de aici". Si, sculandu-se noaptea cu imparatul lor, au fugit lasand corturile, caii, catarii si toate cele ce erau in tabara lor, scapand numai sufletele lor.

In noaptea aceea, patru barbati leprosi sedeau langa portile cetatii si ziceau unul catre altul: "Pentru ce noi asteptam sa murim sezand aici? De vom intra in cetate, vom muri de foame, pentru ca acolo este foamete. De vom sta aici, asemenea vom muri; deci sa intram in tabara sirienilor si, de ne vor lasa vii, apoi vii vom fi; iar de ne vor omori, apoi vom muri si nu vom rabda mai multa rea patimire in viata aceasta, caci este mai bine sa murim de sabie decat de foame". Astfel sfatuindu-se, s-au sculat si au intrat in tabara sirienilor, fiind noapte. Si intrand in tabara, n-au aflat nici un om; si trecand pana in mijloc, n-au vazut pe nimeni si s-au mirat. Dupa aceea au intrat intr-un cort unde au mancat, au baut si au luat de acolo aur, argint si haine pe care le-au ascuns.

Si iarasi intorcandu-se, au intrat in alt cort si au luat de acolo ce au voit si cat au putut sa duca si le-au ascuns. Apoi au zis intre ei: "Nu facem bine acum, pentru ca ziua aceasta este zi de buna vestire, iar noi tacem. Si de vom petrece pana la lumina diminetii, ne vom afla vinovati pacatului; deci sa mergem in cetate sa spunem si in casele imparatesti". Si ducandu-se la portile cetatii, au spus pazitorilor: "Am intrat in tabara sirienilor si n-am aflat acolo nici un om, nici glas de om, decat numai caii si catarii legati, si corturile cu toate bogatiile ce sunt intr-insele". Iar portarii ce pazeau au spus aceasta in casele imparatesti. Si sculandu-se imparatul noaptea, a zis catre slugile sale: "Eu va voi spune mestesugul sirienilor, pe care ei acum ni l-au facut noua. Ei au inteles ca noi suntem flamanzi; deci, iesind din conacul lor, s-au ascuns in sat, zicand: "Ei vor iesi din cetate flamanzi si ii vom prinde vii, dupa aceea vom intra in cetatea lor".

Iar slugile au sfatuit pe imparat sa trimita ca sa afle adevarul. Si a trimis imparatul lui Israel doi calareti care, intrand in tabara si neafland pe nimeni, au alergat in urma sirienilor pana la Iordan. Si toata calea aceea era plina de haine si de arme pe care le aruncasera sirienii, fugind de frica.

Si intorcandu-se trimisii, au spus imparatului si la toata cetatea tot ce vazusera. Atunci, iesind tot poporul, au jefuit toate corturile sirienilor si a fost masura de grau un siclu si doua masuri de orz iarasi un siclu, dupa cuvantul Domnului. Iar imparatul a pus pe voievodul cel mai inainte zis, pe ale carui maini se odihnea, spre a pazi portile cetatii. Iar pe cand acela voia sa indrepteze poporul sa nu se ingramadeasca la porti, l-acalcat poporul si a murit, precum a zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru ca acel voievod n-a crezut Cuvantul lui Dumnezeu, cel zis prin gura proorocului, pentru indestularea painii, ci a raspuns impotriva, zicand: "Macar si jgheaburile ceresti de ar deschide Domnul, tot nu va fi asa".

Si era minunat acest mare placut al lui Dumnezeu si in alte fapte si daruri proorocesti, precum se scrie pe larg in cartile imparatilor. O foamete de sapte ani, ce era sa fie in pamantul lui Israel, a spus-o mai inainte. Moartea lui Venadad, imparatul Siriei, a stiut-o mai inainte, iar lui Azail i-a spus mai inainte despre luarea imparatiei Siriei. Pe Iehu, unul din boierii lui Israel, l-auns la imparatie si l-aridicat spre pierderea casei lui Ahab, cea urata de Dumnezeu si inchinatoare de idoli; acela a si ucis pe doi imparati inchinatori de idoli, pe Ioram al lui Israel si pe Ohozie al Iudeei, nepotul imparatului Iosafat, care, neurmand unchiului sau, s-a abatut la paganatate. A ucis inca si pe Izabela, acea spurcata femeie a lui Ahab sj mama lui Ioram. A ucis si pe toti slujitorii lui Baal si pe vrajitori. in toate acestea avea ajutor binecuvantarea si rugaciunile Sfantului Prooroc Elisei.

Dupa moartea lui Iehu a imparatit in Israel Ioahaz, fiul lui, apoi Ioas, nepotul lui Iehu. Pe vremea imparatiei aceluia, s-a imbolnavit de moarte in Samaria omul lui Dumnezeu, Elisei, fiind la adanci batraneti. Si a venit la dansul Ioas, regele lui Israel, spre cercetare si, plangand deasupra lui, a zis: "Parinte, parinte, carul lui Israel si caii lui!" Si i-a zis Elisei: "Ia un arc si o sageata si deschide fereastra cea dinspre rasarit, incotro se afla Siria, si pune o sageata in arcul cel intins". Si a facut imparatul aceasta; iar proorocul lui Dumnezeu, punandu-si mainile sale pe ale imparatului, a zis: "Da drumul sagetii spre Siria". Si imparatul a facut asa. Iar proorocul a zis: "Aceasta sageata este mantuirea Domnului si vei birui pe sirieni". Si iar a zis imparatului: "Ia un arc si niste sageti!" Si imparatul a luat. Si a zis catre el proorocul: "Loveste in pamant". Si a lovit imparatul de trei ori si a stat. Atunci s-a scarbit asupra lui omul lui Dumnezeu si a zis: "Daca ai fi lovit de cinci sau de sapte ori, ai fi calcat Siria pana in sfarsit, iar acum o vei birui numai de trei ori".

Astfel proorocind Sfantul Elisei, a murit si s-a ingropat cu cinste. Dar nu numai in viata a facut multe minuni, ci si dupa moarte era facator de minuni; pentru ca in acelasi an s-a intamplat un lucru ca acesta: Dus fiind un mort la ingropare in cetatea Samariei, deodata ostasii de la Moab au navalit talhareste in pamantul acela. Iar ingropatorii, vazand de departe pe ostasi venind, au aruncat pe acel mort in mormantul lui Elisei si au fugit in cetate. Si cazand trupul celui mort, s-a atins de oasele lui Elisei si indata a inviat si a stat pe picioarele sale; apoi, iesind din groapa, a alergat in cetate. Astfel a preamarit Dumnezeu pe placutul sau si dupa moarte, pentru care lucru se cuvine Dumnezeului nostru de la toti slava, cinste si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Metodie, arhiereul lui Hristos, era de neam din partile Siciliei. Din tinerete a primit viata calugareasca si a sporit in multe fapte bune, iar pe vremea imparatiei lui Leon Armeanul, luptatorul impotriva icoanelor, pe scaunul patriarhiei Constantinopolului fiind Prea Sfintitul Nichifor, Sfantul Metodie avea randuiala de apocrisiarh si a fost trimis de patriarhul Nichifor la papa Romei pentru trebuintele bisericesti. Si a zabovit acolo mult, deoarece raucredinciosul imparat Leon a izgonit de pe scaun pe Prea Sfintitul Nichifor, iar in locul lui a ridicat pe cel de un gand cu dansul, pe ereticul Teodot milesianul, cel cu porecla Casiter.

Iar dupa ce au pierit imparatul Leon si mincinosul patriarh Teodot, Sfantul Metodie s-a intors din Roma cea veche in Roma cea noua si, avand randuiala preotiei, slujea Domnului intru cuviosie si dreptate, nevoindu-se totdeauna impotriva eresului luptarii de icoane, care intr-acea vreme se intinsese foarte mult, pentru ca dupa Leon Armeanul a luat imparatia Mihail, supranumit Valvos sau Travlos, de acelasi eres cu dansul, iar scaunul patriarhiei din Constantinopol se tinea de cei necredinciosi. Deci fericitul Metodie suferea multa osteneala, luptandu-se cu ereticii, infruntandu-i si biruindu-i; de aceea era chinuit in legaturi si in temnita de raucredinciosul imparat, precum incredinteaza despre aceasta Zonara grecul, care spune ca Mihail Travlos, macar ca la inceputul imparatiei sale s-a aratat bun, caci pe multi parinti care au fost surghiuniti de Leon Armeanul pentru cinstirea icoanelor, i-a iertat de pedeapsa si din legaturi le-a dat drumul; insa, nu dupa multa vreme, lepadand acea fatarnica facere de bine, si-a dat pe fata rautatea sa si a inceput a prigoni pe cei dreptcredinciosi si, afara de multi altii care au fost munciti, s-a sculat cu manie asupra Sfantului Metodie si a lui Eftimie, arhiepiscopul Sardiei. Deci pe Eftimie l-aizgonit, pentru ca cinstea sfintele icoane, iar pe Metodie l-ainchis in temnita din Crit.

Acelasi Zonara scrie despre imparatul acela cat era de rau cu credinta; caci Mihail Travlul urma intru toate lui Copronim, fiind supus jidovilor, si poruncea sa se posteasca sambata, iar invierea mortilor nu credea ca este. De aceea, bunatatile cele ce vor sa fie le defaima si radea de sfintii prooroci. inca zicea ca nu sunt diavoli. Pacatele spurcate trupesti nu le socotea ca pacate v iar pe Iuda vanzatorul il socotea ca este mantuit, socotindu-l sfant. intelepciunea Scripturilor ii era foarte urata si nu lasa pe oameni sa-si dea copiii la invatatura cartii, ca sa nu se vadeasca nebunia lui de cei ce stiu puterea si tainele dumnezeiestilor Scripturi; caci voia ca toti sa urmeze ratacirii lui, intru nestiinta si fara de carte. Acestui rau-credincios imparat se impotrivea foarte tare Sfantul Metodie, ca un preaintelept si iscusit in dumnezeiasca Scriptura, in dogmele credintei celei drepte si in randuiala Sfintilor Parinti; de aceea era chinuit ca un marturisitor al adevarului, nu numai cu legaturi si cu temnita, ci si cu batai.

Iar dupa moartea lui Mihail Travlul, imparatia greceasca a luat-o fiul sau, Teofil, care, precum a fost mostenitor al scaunului parintesc, tot asa a fost si al credintei sale celei rele, si a muncit pe multi pentru dreapta cinstire a sfintelor icoane. El insa iubea intelepciunea Sfintei Scripturi si scolile cele pustiite din Constantinopol le-a innoit, poruncind ca iarasi sa se invete carte in ele. Tot el a eliberat pe Sfantul Metodie, precum scrie despre aceasta istoricul grec Mihail Glicas: "Dumnezeu a scos din legaturile cele intunecoase pe Metodie cu oarecare inchipuire noua si minunata; caci Teofil iubind intelepciunea Scripturii si indeletnicindu-se adeseori la citirea cartilor, a aflat oarecare carte greu de inteles si nu a putut sa talcuiasca cele scrise intr-insa. Atunci cineva dintre ai sai i-a spus ca nu este intre oameni altul care sa poata talcui cu inlesnire cartile cele greu de inteles, decat Metodie cel inchis in temnita din Crit. Si indata imparatul a trimis si a scos din legaturi pe Sfantul Metodie. Deci, vazandu-l si vorbind cu el, l-acunoscut ca este barbat intelept si, lasandu-l liber, il avea pe el in cinste".

Iar dupa ce sfantul a castigat libertate, iarasi se lupta cu ereticii, invatandu-i sa dea sfintelor icoane cinstea si inchinaciunea cea vrednica. Astfel, iarasi a pornit spre manie pe cei potrivnici si chiar imparatului i se aducea de stire despre aceasta, si se tulbura cu manie asupra sfantului, insa l-arabdat pana la o vreme.

 Intr-acea vreme, grecii au avut un razboi cu saracinii si era nevoie ca insusi imparatul sa mearga la razboi. Deci, mergand imparatul in tabara, a luat cu dansul si pe Sfantul Metodie; pe de o parte ca si cum l-ar fi luat pentru rugaciune, iar pe de alta, pentru vorbele si intrebarile din Sfintele Scripturi, ce le facea cu dansul, pe care Sfantul Metodie lesne le dezlega. De fapt insa imparatul l-aluat cu el pentru ca se temea ca, ramanand singur sfantul in Constantinopol, sa nu faca tulburare in popor si sculare impotriva celor ce nu se inchina sfintelor icoane; caci cuviosul era iubit poporului, ca un barbat sfant, invatator si iscusit nu numai in lucrurile cele duhovnicesti, ci si in ocarmuirea cetatii.

De aceea imparatul, nelasandu-l pe el singur in cetate, l-aluat cu dansul printre ostasi. Iar dupa ce, cu ingaduinta lui Dumnezeu, ismaelitenii au biruit pe greci si au sfaramat toata puterea lui Teofil, incat abia a scapat singur si cu putina oaste, atunci mania sa asupra Sfantului Metodie, tinuta in inima, a dat-o pe fata. Pentru ca rau credinciosul imparat zicea: "De aceea ne-a lasat pe noi Dumnezeu sa fim biruiti de vrajmasi pentru ca printre noi se afla inchinatori de idoli!" Astfel graind ticalosul, numea sfintele icoane idoli. La acestea graindu-i Sfantul Metodie impotriva, ii zicea: "Pentru aceea s-a maniat Domnul impotriva crestinilor, fiindca este necinstit de dansii in sfanta Sa icoana, si de aceea a ingaduit ca sa fie calcati de vrajmasi". Atunci imparatul, umplandu-se de manie, i-a dat multe batai si l-atrimis la surghiunie intr-o insula oarecare.

Acolo a poruncit sa-l inchida impreuna cu doi talhari intr-un mormant sapat adanc in pamant in chip de pestera, si sa nu-l lase sa vada lumina zilei. Deci Metodie fiind viu, petrecea ca un mort in sanurile pamantului, ca si Iona in pantecele chitului si multumea lui Dumnezeu. Si a fost pus un pescar oarecare sa-i dea mancare foarte putina, atat cat sa nu moara de foame, ci sa i se lungeasca viata, ca astfel sa patimeasca cat mai mult in mormantul acela.

In acea vreme, Teofil a muncit pe doi sfinti marturisitori, Teodor si Teofan, pentru cinstirea sfintelor icoane si, insemnandu-le fetele cu scrisori de fier, i-a trimis in surghiun. Deci, fiindu-le calea alaturi de insula in care Sfantul Metodie sedea inchis in mormant, s-au intalnit din intamplare in cale cu pescarul care il hranea pe cel legat si au aflat de la el toate cele intamplate Sfantului Metodie. Dar de vreme ce nu era cu putinta a se vedea cu dansul, caci erau cumpliti cei ce ii duceau pe ei, i-au trimis prin acel pescar o scrisoare cu aceste mici stihuri asa:

Catre cel viu si mort, care in mormant sade, Ca un pamantesc, pe cele de sus parti le inconjoara. Cei ferecati, celui ce poarta legaturi Ii scriu, avandu-si fetele insemnate.

Citind Sfantul Metodie acea scrisoare si afland inca si din povestirile pescarului de acei sfinti purtatori de chinuri, s-a mangaiat cu duhul si a multumit lui Dumnezeu, Care i-a intarit intr-o nevointa ca aceasta. Deci le-a raspuns inapoi prin urmatoarele randuri:

Celor scrisi sus in cartea cea neuitata, Din care fiecare este cu fata insemnata, Pe legaturile acelora, le saruta cel legat, Care, viu, mai inainte de moarte, este ingropat. Sfantul Metodie a petrecut in acea inchisoare de mormant pana la moartea lui Teofil. Si dupa ce pe mortul acela l-aluat inauntrul sau mormantul lui, atunci pe acest viu mort l-adat mormantul afara la lume, precum chitul l-aaruncat pe Iona din pantece. Dupa aceea, viteazul marturisitor a vazut iar lumina zilei si si-a deschis gura spre marturisirea dreptei credinte, dupa ce moartea a intunecat ochii lui Teofil cu tarana mormantului si, gura hulitoare a aceluia inchizand-o in mormant, i-a facut tacere limbii lui celei barfitoare. Apoi, dupa moartea lui Teofil, a luat imparatia Mihail al treilea, fiul lui; dar imparatia o indrepta maica lui, Teodora, fiind prea tanar imparatul Mihail, fiul ei. Aceasta primind carmuirea imparatiei, intai a inceput a se ingriji de pacea Bisericii lui Hristos, care era foarte tulburata de luptatorii impotriva sfintelor icoane; pentru ca incepand din zilele imparatului Leon Isaurul pana la moartea lui Teofil, au trecut 120 de ani in care icoana lui Hristos fiind calcata si batjocorita de crestini, foarte mult se mania si se intarata Hristos Dumnezeu si ingaduia nu putine rautati asupra imparatiei crestinesti, pentru ca, in acei ani, multe tari crestinesti au fost robite saracinilor, care le-au luat in stapanirea lor.

Pe vremea aceea, imparatia greceasca si cea romana s-au impartit in doua, pentru ca la inceput imparatul grecesc al Constantinopo-lului - Roma cea noua - stapanea si Roma cea veche, deci Rasaritul si Apusul era indreptat de un sceptru, adica de imparatul grecesc, iar pentru inmultirea eresului luptatorilor de icoane si pentru varsarea sangelui marturisitorilor celor fara de numar ai dreptei credinte, care erau munciti cumplit de luptatorii de icoane, Apusul s-a despartit de stapanirea imparatilor grecesti si si-a pus alt imparat. Deci imparatul grecesc a ramas a stapani numai tara greceasca singura si nici pe aceea intreaga, deoarece Sfanta Cetate a Ierusalimului cu Palestina, cu Siria, cu Arabia, si Egiptul cu partile de sub stapanirea lui, au cazut sub stapanirea saracinilor.

Toate acestea venisera de la Dumnezeu pentru pacatele crestinilor, care se abatusera de la dreapta credinta, cazusera in eresuri si calcau sfintele icoane. Deci privind si socotind acestea, dreptcredincioasa si plina de intelegere imparateasa Teodora, cea de Dumnezeu insuflata, s-a sarguit sa piarda din imparatia crestineasca acel blestemat eres al luptatorilor impotriva icoanelor; iar dreptcredincioasa cinstire a sfintelor icoane s-o intoarca ca pe o prea frumoasa podoaba Miresei lui Hristos, Sfintei Biserici, si astfel sa intareasca dreapta credinta. Deci a poruncit ca indata sa elibereze pe toti marturisitorii dreptei credinte din legaturi si din temnite si de la pedeapsa, ca sa vina in Constantinopol la sinod si sa duca cu cinste cuviincioasa sfintele icoane in Bisericile lui Dumnezeu.

In vremea aceea a fost scos si Sfantul Metodie din inchisoarea mormantului sau. Iar de vreme ce atunci era pe scaunul patriarhiei ca o uraciune a pustiirii la locul cel mai de cinste - mincinosul patriarh Ioan, cel numit Anie, ereticul si fermecatorul, acela care fusese ridicat la scaunul patriarhiei de imparatul Teofil; iar Sfintii Parinti nu voiau sa aiba impartasire cu dansul, pentru aceea, la inceput, dreptcredincioasa imparateasa l-aizgonit pe acel patriarh de la scaunul patriarhiei, ca pe un vier salbatic de la vie, adica de la Biserica lui Hristos. Si a fost ales la patriarhie, cu bunavointa lui Dumnezeu, acest sfant marturisitor si mucenic Metodie, si a fost ridicat la scaun cu mare bucurie de intregul popor dreptcredincios. Aceasta ridice re a lui, dupa alegerea lui Dumnezeu, mai mult decat dupa cea omeneasca, s-a incredintat mai inainte ca se va face, prin proorocia Cuviosului Ioanichie cel Mare, de care lucru se scrie astfel in viata lui: Evstratie, egumenul manastirii Avgarov, a intrebat odata pe Cuviosul Ioanichie: "Parinte, pana cand vor fi calcate sfintele icoane si nu se vor da Bisericii, iar prigonitorii se vor inmulti si turma lui Hristos o vor rapi ca niste fiare salbatice?" Sfantul Ioanichie a raspuns: "Frate, sa mai astepti putin si vei vedea puterea lui Dumnezeu. Pentru ca va lua ocarmuirea bisericeasca un oarecare Metodie cu numele. Acela o va indrepta pe ea prin duhul dumnezeiesc, eresurile le va pierde si cu dogmele ortodoxe va intari Biserica si va aduce alinare si unire la un gand; iar pe cei potrivnici ii va smeri dreapta Celui Preainalt".

Aceasta proorocie a Cuviosului Ioanichie s-a implinit la Sfantul Metodie, caci, dupa moartea lui Teofil, a fost numit patriarh al Constantinopolului, fiind vrednic de o dregatorie ca aceea, ca unul ce era stalpul cel tare al dreptei credinte, intarirea cea neclatita a evlaviei, ostasul lui Hristos cel impodobit cu mucenicie, cel mai inainte insemnat de Dumnezeu spre acea mare arhierie si de barbatul cel inaintevazator mai inainte instiintat. Acesta, cu imparateasa Teodora cea dreptcredincioasa, a adunat in Constantinopol sinod de Sfinti Parinti si a intarit dogmele cele ortodoxe ale sfantului si marelui a toata lumea al saptelea Sinod, care s-a adunat mai inainte in Niceea, pe vremea imparatiei lui Constantin si a Irinei, impotriva luptatorilor de icoane. Iar pe cei ce se impotriveau la acele dogme asezate la al saptelea Sinod a toata lumea, i-a dat anatemei a doua oara.

Deci, veselind cu totul Ortodoxia, a impacat tulburarea bisericeasca, si, prefacand in alinare toata furtuna si invaluirea, a adus icoanele in Biserica Domnului cu mare dantuire, in cea dintai Duminica a Sfantului Marelui Post al Pastelui. Si s-a facut bucurie nu numai in Constantinopol, ci in toata partea cea de sub cer, oriunde se afla dreapta credinta cea crestineasca.

Si biruind pretutindeni dreapta credinta si toti crestinii dantuind duhovniceste, se rupeau de zavistie inimile acelora, in care era inradacinat eresul luptarii impotriva icoanelor. Unul ca acela era Anie, mincinosul patriarh Ioan, cel zis mai inainte, care a fost lepadat de pe scaun, si fratele lui, Arsavar, cel ce avea in palatul imparatesc randuiala de patriciu, si altii oarecare, unii din boierii cei cu dregatorii, iar altii din randuiala mai mica. Aceia, nepricepandu-se ce sa faca, socoteau in sine cum ar putea sa aduca hula asupra prea sfintitului Metodie.

Deci Anie a indemnat pe o oarecare femeie de un gand cu dansul - nu din cele de rand, ci din cele stralucite, pentru ca fiul ei a fost voievod in Smirna - si a naimit-o cu mult aur, ca, mergand la imparateasa si la ispravnicii cei ce erau pusi langa imparatul cel tanar, sa le spuna ca Metodie, noul patriarh, a pacatuit cu ea. Aceasta au scornit-o ticalosii, socotind ca, daca il vor necinsti, se va duce in popor veste rea si nume hulit despre dansul si atunci ei vor putea cu inlesnire ca si invatatura lui si sfintele icoane iarasi sa le huleasca pe fata. Deci, ducandu-se acea femeie la imparateasa si la boierii cei pusi langa imparatul cel tanar, a spus acel lucru, aducand plangere impotriva sfantului si nevinovatului barbat. Si ca sa i se creada minciuna ca un adevar, acea femeie varsa lacrimi din ochi, ca si cum ar fi fost silita de noul patriarh Metodie.

Atunci toti s-au minunat de acel lucru si s-au smintit; deci indata s-a latit aceasta veste prin toata cetatea, si se tulburau cei dreptcredinciosi, iar cei raucredinciosi se bucurau si dantuiau. Unii batjocoreau pe cei dreptcredinciosi si, ocarandu-i, le ziceau: "Iata ce fel de patriarh aveti si unuia ca acesta urmati!" Iar Prea Sfintitul Metodie, auzind unele ca acelea, se minuna de unde i-a venit acea napasta. Insa, avand constiinta curata, se bucura cu duhul de ispita cea fara de vina; dar a fost si cuprins de mare mahnire pentru sminteala poporului celui atat de mult si pentru batjocorirea aceea care se facea la toti cei dreptcredinciosi de la cei raucredinciosi.

Deci ce a facut Metodie, marele arhiereu, barbatul nevinovat cu mainile si curat cu inima, care si-a pazit fara de prihana curatia trupului sau din pantecele maicii sale? Vrand el ca nu atat pe sine sa se curateasca de para cea mincinoasa, ci mai mult sa ridice sminteala din Biserica si sa astupe gurile cele mincinoase ale ereticilor, a gandit ca, desi era cu rusine, sa-si descopere boala cea tainuita a trupului sau, care pana atunci nu era stiuta de nimeni, si sa arate si sa dovedeasca cum ca nu putea el sa faca amestecarea pacatului cea trupeasca. Deci, trimitand la palatul imparatesc, a cerut judecata dreapta, care sa cerceteze faptele intre el si femeia aceea.

Si stand inainte la judecata fetelor celor cinstite, neavand ce sa graiasca altceva afara de nevinovatia sa si nevrand sa se sfadeasca cu femeia cea fara de rusine, a lepadat rusinea cea fireasca si cuviincioasa unui om ca acela - fiind silit de primejdia zisa -, si in fata tuturor si-a descoperit haina pana la goliciune, aratandu-si locul cel tainuit al trupului cu totul cuprins de vatamare. Atunci toti au cunoscut ca era mincinoasa clevetirea acelei femei; pentru ca au vazut ca era cu neputinta unui om atat de bolnav sa se amestece cu pacatul trupesc. Deci indata s-au bucurat dreptcredinciosii si s-a ridicat ocara de la fiii dreptei credinte si s-a pierdut sminteala din Biserica. Iar pe cei raucredinciosi i-a cuprins rusinea si s-au astupat gurile lor cele hulitoare; iar durerea s-a intors la capul lor si batjocorirea lor spre rusinarea si defaimarea lor insisi.

Iar Prea Sfintitul Patriarh Metodie, fiind intrebat de acei cinstiti judecatori, prin ce intamplare i s-a facut lui acea boala, el n-a tainuit lucrul acela, pe care pana atunci nu-l spusese nimanui, ci descoperind acea durere a sa, a descoperit si pricina durerii, si a raspuns: "Cand am fost trimis de Prea Sfintitul Patriarh Nichifor la papa, zabovind acolo, mi-a venit de la ispititorul trupului - ingerul satanei - o pofta foarte mare spre pacatul trupesc si o grozava aprindere a madularelor, incat mult ma luptam ziua si noaptea cu patima aceea, muncindu-ma cu postul, cu privegherea si cu tot felul de osteneli omoratoare.

Si daca am vazut ca nu se departeaza de la mine acea patima, socotindu-ma aproape de cadere, m-am aruncat cu lacrimi inaintea Sfantului Apostol Petru, incredintandu-ma in ajutorul lui si cerand usurare de la dansul, ca el, cu puterea darului sau pe care il primise de la Dumnezeu, sa-mi usureze patima si sa ma izbaveasca de razboiul cel trupesc, ca sa nu ma lase sa-mi spurc trupul meu cel sfintit spre curatie. Si adormind eu putin intru acea grija, mi s-a aratat Sfantul Apostol Petru si cu dreapta sa s-a atins de partile cele tainuite ale trupului meu. Din aceasta atingere am simtit o durere, ca si cum a ars cu foc acel loc si am suspinat foarte tare. Iar apostolul mi-a zis: "De acum nu vei mai simti mai mult razboi de la pacatul cel trupesc". Iar eu indata desteptandu-ma, m-am aflat ca primisem aceasta vatamare si acest fel de boala precum vedeti".

Auzind aceasta judecatorii de la sfantul, s-au umilit si au judecat ca este nevinovat pacatului. Iar pe femeia aceea au poruncit s-o munceasca, ca sa afle de la cine a fost indemnata sa cleveteasca de rau pe arhiereul lui Dumnezeu, cel nevinovat si curat. Si indata au stat de fata muncitorii ca sa ia pe acea femeie spre muncire. Iar ea, vazand sabia trasa, locul pregatit si toiege cu ghimpi ascutiti, s-a temut foarte si, mai inainte de a o munci, a spus adevarul, aratand pe nume pe toti cei ce au indemnat-o si au naimit-o pe ea, spunand si aurul ce i se daduse de indemnatorii ei si in ce loc este pus in casa ei. Atunci judecatorii au trimis slugi credincioase la casa ei, care mergand, au gasit aurul la locul acela, in care a spus ea si l-au adus la judecatori. Si au hotarat judecatorii dreapta judecata impotriva acelei femei si impotriva indemnatorilor ei, ca sa fie pedepsiti cu moartea.

Dar Prea Sfintitul Patriarh Metodie, fiind fara de rautate, credincios si adevarat urmator al Domnului sau, n-a lasat sa se faca aceea si i-a eliberat, nu numai de la moarte, ci si de la bataile ce li se cuveneau, punand asupra lor numai aceasta pedeapsa, ca in toate sarbatorile mari sa mearga, cu randuiala si cu lumanari aprinse, de la biserica Vlaherna, a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, la biserica soborniceasca a Sfintei Sofia si, stand langa usile bisericesti, sa-si primeasca anatema in urechile lor.

Atunci au tacut gurile ereticesti cele hulitoare, iar eresul luptatorilor de icoane din Constantinopol s-a pierdut pana la sfarsit, cu darul lui Dumnezeu, cu rugaciunile si cu sarguinta cea neadormita a placutului lui Dumnezeu Prea Sfintitul Patriarh Metodie, care pentru minciuna ce se scornise impotriva lui fara de vina, s-a aratat mai luminat si mai slavit. Iar potrivnicilor nu li s-a dat aceea pe care David o cerea de la Dumnezeu, celor .ce i-au gresit, zicand: Umple fetele lor de ocara, si vor cauta numele Tau, Doamne, pentru ca, orbindu-i rautatea si impietrindu-li-se inima, la cele dintai fapte rele ale lor au adaugat alte rautati mai mari.

Astfel mincinosul patriarh Ioan, caruia ii zicea Anie, fiind incepator al acelei rautati, a fost trimis la pocainta intr-o manastire. Iar pe cand era acolo, a vazut sfintele icoane ale Mantuitorului Hristos, ale Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale sfintilor ingeri, innoite de cei dreptcredinciosi, dupa stricarea care se facuse de luptatorii impotriva icoanelor. Deci a poruncit diaconului sau sa le scoata ochii sfintilor de pe sfintele icoane, iar diaconul a facut dupa cum i s-a poruncit. Despre aceasta s-a instiintat imparateasa Teodora, care, .ravnind dupa Hristos Dumnezeu, a poruncit ca insusi acelui eretic patriarh mincinos sa i se scoata ochii; dar, fiind rugata de oarecare cinstiti senatori, nu a mai poruncit sa i se scoata ochii, ci sa i se dea doua sute de lovituri cu niste bice tari, celui ce era vrednic de nenumarate munci si morti; de vreme ce si el, la vremea stapanirii sale de putin timp, pe multi i-a muncit pana la moarte pentru dreapta credinta; iar acum, fiind la pedeapsa, nu inceta a face batjocura la sfintele icoane.

Iar Prea Sfintitul Patriarh Metodie, dupa toate acele tulburari bisericesti si dupa multele sale primejdii pe care le-a rabdat pentru sfintele icoane, a indreptat ocarmuirea bisericeasca in liniste si in pace, impodobind scaunul patriarhiei Constantinopolului, cu chipul si cu viata sa, cea asemenea cu ingerii, pazind bine turma cea cuvantatoare a oilor lui Hristos si saturandu-o cu pasunea invataturilor celor insuflate de Dumnezeu. El in toate zilele inmultea cinstea sfintelor icoane, cinstind in icoane pe insasi fetele acelora care se inchipuiesc prin zugravirea icoanelor. impreuna cu cinstirea icoanelor, s-a sarguit sa intareasca in Constantinopol si aceea, ca sa se dea iarasi cinstea vrednica cinstitelor moaste ale sfintilor si placutilor lui Dumnezeu; caci, pe vremea stapanirii ereticesti, impreuna cu sfintele icoane erau necinstite si moastele sfintilor, fiind calcate cu picioarele, tarate pe ulite cu batjocura, aruncate in noroi si in gunoi, si defaimate prin arderea focului sau prin inecare in apa. Si numai acelea s-au pastrat intregi, pe care mainile dreptcredinciosilor s-au grabit sa le ascunda de la fata celor raucredinciosi in sanurile pamantului; incat atunci nici nu puteai sa auzi de moastele placutilor lui Dumnezeu in Constantinopol.

Deci Prea Sfintitul Metodie, arhiereul lui Hristos, s-a sarguit iarasi sa imbogateasca Constantinopolul cu moastele sfintilor si sa invete pe poporul cel dreptcredincios la cinstirea cea cu vrednica datorie a lor. intai au fost aduse cu cinste de la Heronis la Constantinopol moastele Sfantului Teodor Studitul, care, dupa 18 ani ai mutarii lui la Dumnezeu, erau intregi, fara de stricaciune. Apoi a adus de asemenea cu cinste in Constantinopol moastele Prea Sfintitului Patriarh Nichifor, stapanul sau, la care a fost in randuiala de apocrisiarh si de care a fost trimis la Roma. Despre aceasta s-a scris pe larg la 13 zile ale lunii martie.

Apoi si trupul sau mult ostenit si mult chinuit, sfintit prin curatie, il gatea intru moaste nestricacioase Bisericii Constantinopolului, ca pe o vistierie de mult pret; pentru ca se apropia acum de fericitul sau sfarsit, pe care l-avazut mai inainte si de care s-a instiintat si din proorocia Cuviosului Ioanichie. Pentru ca acela, precum mai inainte a spus despre vremea cand va fi patriarh Sfantul Metodie, asa si dupa aceea a spus si cand isi va lua obstescul sfarsit. Caci amandoi fiind inainte-vazatori in Sfantul Duh, unul altuia si-au stiut mai inainte mutarea lor, precum se povesteste aceasta in viata Cuviosului Ioanichie, astfel:

In al cincilea an al imparatiei lui Mihail, parintele Metodie patriarhul, vazand mai inainte ca se apropie ducerea la Domnul a lui Ioanichie, a mers la el cu clerul sau, cerand cea mai de pe urma binecuvantare si rugaciune. Iar Cuviosul Ioanichie, vorbind mult cu Sfantul Metodie si invatandu-i dreapta credinta pe cei ce venisera cu el, i-a proorocit lui Metodie ca si el, dupa sfarsitul lui, va trece fara zabava din aceasta viata vremelnica in cea vesnica. Apoi, facand rugaciune si sarutandu-se unul pe altul cu sarutarea cea mai de pe urma, s-au despartit. Patriarhul s-a intors intru ale sale, iar Cuviosul parinte Ioanichie a ramas in chilia sa, rugandu-se si pregatindu-se mai inainte de sfarsitul sau. Iar a treia zi dupa plecarea patriarhului, Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu Parintele nostru Ioanichie a trecut la Domnul in patru zile ale lunii noiembrie. Iar in a opta luna dupa moartea lui, Prea Sfintitul Patriarh Metodie s-a odihnit si el intru Domnul, in 14 zile ale lunii iunie. Astfel s-a implinit proorocia Cuviosului Ioanichie, pe care a proorocit-o patriarhului, ca, fara zabava, va trece si el din aceasta viata vremelnica la cea vesnica.

Iar dupa ce Sfantul Metodie s-a mutat catre Domnul, multa plangere si tanguire a fost pentru el in toata Biserica Constantino-polului, care s-a lipsit de un mare si luminator parinte ca acesta a toata lumea. Si i-au facut lui ingropare cinstita, precum se cadea unui atat de mare arhiereu.

Si pastorind Sfantul Metodie Biserica lui Hristos patru ani si trei luni, a trecut la viata cea nelipsita cu anii, numarandu-se in ceata sfintilor ierarhi, si a stat inaintea Arhiereului cel Mare, incepatorul pastorilor, Cel ce a strabatut cerurile, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de toti sfintii slavit, Caruia si de la noi, pacatosii, sa-I fie cinste si slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 3725

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE