Sfanta Mucenita Sofia si cele trei fiice ale sale: Pistis, Elpis si Agapis

Sfanta Mucenita Sofia si cele trei fiice ale sale: Pistis, Elpis si Agapis Mareste imaginea.

Sfanta Mucenita Sofia si cele trei fiice ale sale: Pistis, Elpis si Agapis

Pe timpul imparatiei lui Adrian (117-138), imparatul rau-credincios al romanilor, era in Roma o vaduva de neam italian, anume Sofia, al carei nume se tilcuieste "intelepciune". Aceasta, dupa numele sau, petrecea viata in credinta crestineasca, cu intelepciune; o astfel de intelepciune o lauda apostolul Iacov zicand: "Intelepciunea cea de sus intai era curata, apoi pasnica, blinda, bineplacuta, plina de mila si de roade bune" (3,17). Aceasta inteleapta Sofia, cand traia in insotire legiuita, a nascut trei fiice, carora le-a pus numele celor trei virtuti evanghelice: pe cea dintai a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nadejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Ca ce altceva avea sa nasca intelepciunea cea crestineasca, daca nu bunatatile cele placute lui Dumnezeu? Dar, dupa nasterea acestor trei fiice a ramas vaduva in curand, si vietuia cu dreapta credinta, placand lui Dumnezeu, indeletnicindu-se cu rugaciunea, cu postul si cu milostenia inconjurata de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le crestea intr-o astfel de invatatura, pe care ar fi putut sa le-o dea numai o mama asa inteleapta, ca purtand numele bunatatilor celor mari evanghelisti, nu trebuia mai mult decat sa le deprinda pe fiecare din ele cu practica virtutii al carei nume il purta, ceea ce s-a si facut. Crescand ele cu anii, cresteau intr-insele si bunatatile; si au invatat bine cartile proorocilor si ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele invataturilor si se nevoiau la citire, la rugaciune si la osteneli casnice, supunandu-se sfintei, de Dumnezeu inteleptitei lor mame, sporind si inaintand de la o fapta buna la alta si mai buna si se suiau din ce in ce mai sus pe treptele scarii morale.

 Sfanta Mucenita Sofia, cu fiicele ei Pistis, Elpis si Agapis

Atunci, toti si-au intors ochii spre dansele pentru frumusetile lor cele prea mari si pentru acea buna intelegere desavarsita, ca strabatuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumusetea lor ceea ce covarsea, izvorand din intelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea sa le vada pe ele si, vazandu-le, s-a instiintat ca sunt crestine, pentru ca nu-si tainuiau credinta lor cea in Hristos si nu se indoiau in nadejdea lor cea spre Hristos si nici nu-si impu-tinau dragostea lor cea spre Hristos, ba inca mai luminos mareau inaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urati se ingretosau. Acestea toate le-a spus Antioh imparatului Aelius Adrian, iar el indata a trimis slugile ca sa le cheme pe ele la sine. Deci, mergand slugile la casa Sofiei, au aflat pe maica indeletnicindu-se cu invatatura fiicelor sale; si o chemara pe ea cu fiicele la imparat. Iar ele, cunoscand pricina chemarii lor, toate se asezara la rugaciune, zicand: "Tu, atotputernice Dumnezeule, randuieste pentru noi dupa sfanta voia Ta si nu ne lasa pe noi, ci ne da noua ajutorul Tau cel sfant, ca sa nu se infricoseze inima noastra de prigonitorul cel mandru, sa nu ne temem de muncile lui cele infricosate, sa nu ne spaimantam de moartea cea amara si sa nu ne rupa pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!" Si dupa ruga-ciune, inchinandu-se lui Dumnezeu, au iesit toate patru, maica cu fiicele, luandu-se de maini ca o cununa impletita. Si mergeau, cautand adeseori spre cer, cu suspinuri si cu rugaciunea in taina, incredintandu-se la ajutorul Celuia ce a poruncit "sa nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida".

Apoi, ajungand la palatele imparatesti, s-au insemnat cu semnul crucii zicand: "Ajuta-ne noua, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, pentru marirea numelui Tau cel sfant". Si au stat inaintea im-paratului celui ce sedea pe scaun in mandria sa, pe care vazandu-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasa. Si sedeau ca si cum erau chemate la un ospat; au venit cu bucurie pentru Domnul lor la cercetare, fara nici o temere, cu fetele luminoase, cu inimi imbarbatate si cu ochii veseli privind spre toti. Vazand imparatul fetele lor cinstite, luminate si neinfricosate, a intrebat pe maica de neam, de nume si de credinta. Iar ea, inteleapta fiind, cu pricepere raspundea, incat toti cei ce auzeau se mirau de o intelepciune ca aceea a ei. Pome-nind putin de neamul si de numele sau a inceput a grai pentru Acela pe "al carui neam cine-l va spune" se va mantui si la al carui nume toti sunt datori sa se inchine. Si marturisea credinta sa cea in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si roaba se numea Aceluia si in numele Lui se lauda. "Acesta - zicea - imi este numele cel cinstit, in care ma laud ca sunt crestina". Inca a spus ca si pe fiicele sale lui Hristos le-a logodit, ca curatia lor neintinata sa o pazeasca ne-stricaciosul Mire, Fiului lui Dumnezeu. Vazand imparatul pe aceas-ta femeie inteleapta, si nevrand atunci ca sa zaboveasca cu dansa la vorba multa si sa faca judecata, a amanat-o pe alta data, iar acum, deocamdata, le trimise pe catesipatru la o femeie de neam bun, anume Palladia, incredintandu-i-le ca sa le pazeasca si a treia zi sa le aduca pe ele la judecata.

Atunci maica, petrecand in casa Palladiei si avand vreme de ajuns pentru invatatura fiicelor sale, le incuraja pe ele ziua si noaptea si invatandu-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea: "Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevointei voastre, acum a sosit ziua ca sa va faceti mirese Mirelui vostru Celui fara de moar-te, ca dupa numele vostru sa va aratati catre dansul credinta voastra cea tare, nadejdea cea neindoita si dragostea cea nefatarnica, care niciodata nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca sa va incununati prin cununa muceniceasca cu preaiubit Mirele vostru si cu dansul in camara Lui prea luminoasa sa intrati, in glas de bucu-rie. Fiicele mele, sa nu va crutati trupurile voastre cele tinere pen-tru cinstea lui Hristos, sa nu jeliti floarea tineretelor voastre celor frumoase, pentru cel mai frumos ca podoaba si decat fiii omenesti, nici sa va mahniti de lipsirea vietii acesteia vremelnice, pentru viata cea vesnica. Pentru ca nepretuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este sanatate vesnica, frumusete negraita si viata fara de moarte. Si cand trupurile voastre pentru dansul vor fi chinuite spre moarte, el le va imbraca pe ele in nestricaciune si ranile de pe trupurile voas-tre le va lumina ca stelele cerului. Cand frumusetile voastre vor fi luate prin chinurile indurate pentru Dansul, El va va infrumuseta pe voi cu cereasca frumusete pe care ochiul n-a vazut-o. Iar cand vre-melnica voastra viata o veti pierde, punandu-va sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El viata cea fara de sfirsit va va darui voua, in care va va mari pe voi in veci inaintea Tatalui sau cel ceresc si inaintea sfintilor Lui ingeri si de toate cerestile duhuri va veti numi mirese si marturisitoare ale lui Hristos; pe voi va vor lauda toti cuviosii, de voi se vor veseli inteleptele fecioare si va vor primi in ceata lor.

Dulcele mele fiice! Sa nu va mladiati a fi amagite de insela-ciunile vrajmasului, pentru ca, precum mi se pare, mult vrea sa va imbuneze pe voi imparatul si sa va fagaduiasca mari daruri si sa va puna inainte marire, bogatii, cinste si toata frumusetea si dulceata lumii acesteia stricacioase si desarte. Sa nu iubiti nimic dintr-acestea, ca toate se sting ca fumul, ca praful de vant se spulbera, ca floarea si ca verdeata ierbii se vestejesc si in tarana se salasluiesc. Nici sa va infricosati cand veti vedea cumplitele chinuri, pentru ca putin patimind si pe vrajmasul biruindu-l, in veci veti dantui. Si cred Dumnezeului meu Iisus Hristos ca nu va va lasa pe voi, cele ce pentru Dansul patimiti, Cel ce a zis: "De va si uita femeia pe fiii pantecelui sau, dar Eu nu va voi uita pe voi". Ci nedepartat va fi de voi intru toate chinurile voastre, privind nevointele voastre, in sla-biciunea voastra si impletindu-va cununa rasplatirii voastre. O, fii-cele mele cele bune! Ganditi-va la durerile mele pe care le-am avut la nasterea voastra. Aduceti-va aminte de ostenelile mele pe care in vremea prunciei le-am suferit la cresterea voastra. Aduceti-va amin-te si de bunatatile mele, cu cata dragoste v-am invatat pe voi frica de Dumnezeu si sa mangaiati batranetele mamei voastre prin acea statornica si barbateasca marturisire a voastra a lui Hristos. Pentru ca aceasta imi va fi mie veselie, bucurie, cinste si lauda intre toti credinciosii, cand ma voi invrednici sa ma numesc mama de muce-nite, cand va voi vedea pe voi ca viteze rabdati pentru Hristos si, marturisind cu indrazneala numele cel sfant al Lui, pentru dansul muriti. Atunci se va mari sufletul meu si, bucurandu-se duhul meu, se vor intari batranetele mele. Atunci imi veti fi mie adevarate fiice cand, invataturile mamei voastre ascultandu-le, veti suferi pentru Domnul nostru pana la sange si veti muri pentru dansul cu osardie".

O invatatura ca aceasta a mamei lor ascultand-o fiicele cu u-milinta, li se infierbanta inima si se bucurau cu sufletul, asteptand vremea muceniciei ca ceasul cel de nunta. Pentru ca ramuri fiind a-le radacinii celei sfinte, cu tot sufletul doreau acelea aceasta, la ca-re le povatuia pe ele inteleapta lor mama, Sofia. Si pecetluindu-se cuvintele ei in inimile lor, se impodobeau, ca la o camara, la ne-vointa muceniceasca si, ingradindu-se cu credinta, se intareau cu nadejde, aprinzand intr-insele focul dragostei catre Domnul. Si una pe alta incurajindu-se, fagaduiau mamei lor ca toate cuvintele ei cele folositoare de suflet sa le puna la lucru, cu ajutorul lui Hristos.

Sosind a treia zi, au fost duse la judecata inaintea paganului imparat. Iar el, socotind ca fecioarele fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele inselatoare, a inceput a grai catre dansele asa: "Eu, fiicelor, vazand frumusetea voastra si crutand tineretele voas-tre, va invat pe voi parinteste sa va inchinati zeilor celor ce stapi-nesc lumea. Si de ma veti asculta pe mine si de veti indeplini aceasta porunca, apoi fiice ale mele va voi numi pe voi, voi chema eparhii si ighemonii si pe toti sfetnicii mei si inaintea lor va voi face pe voi fiice ale mele si de catre toti veti fi cinstite si laudate. Iar de nu ma veti asculta si de nu va veti supune poruncii mele, apoi in multe rele veti cadea si veti duce in primejdie batranetele mamei voastre si voi insiva veti pieri in acea vreme, in care ati pu-tea sa va veseliti, petrecand in desfatari, in bunatati si in bucuriile lumii acesteia. Ca eu va voi pierde pe voi cu rau si madularele voastre, sfaramandu-le, le voi arunca spre mancare ciinilor si veti fi defaimate de toti. Drept aceea, ascultati-ma pe mine, ca sa va fie voua bine, ca va iubesc pe voi si n-as vrea ca sa va pierd frumu-setea voastra si sa va lipsesc pe voi de viata aceasta, ci fiice ale mele vreau sa va am pe voi".

Deci, au raspuns sfintele fecioare, toate, cu o gura, zicand: "Noi, tata avem pe Dumnezeul ceresc care se ingrijeste de viata noastra si miluieste sufletele noastre. De Acela vrem sa fim iubite si ale Aceluia adevarate fiice cautam sa ne numim si Aceluia inchinandu-ne si pazind poruncile Lui, spre idolii vostri scuipam, iar de ingrozirile tale nu ne temem. De aceea si dorim sa patimim si sa rabdam muncile cele amare pentru cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru".

Auzind imparatul un raspuns ca acesta, a intrebat pe mama, Sofia, de numele si de anii lor, iar ea a zis: "Cea dintai fiica a mea se numeste Pistis si are doisprezece ani; a doua, Elpida, are zece ani; iar a treia fiica se numeste Agapi si este de noua ani". Si se mira imparatul de acea vitejie a sufletului ce in putini ani agoni-sisera si de raspunsul dat cu pricepere si indrazneala. Apoi, a ince-put pe cate una, pe rand, a le sili la paganatatea sa. Intai, pe cea mai mare sora, Pistis, o silea zicandu-i: "Jertfeste marii zeite Artemida!" Iar ea n-a vrut. Atunci a poruncit imparatul sa o dezbrace pe ea si sa o bata tare. Iar chinuitorii batand-o fara de mila, ii ziceau: "Jert-feste marii zeite Artemida!". Dar ea rabda ca si cum nici n-ar fi fost trupul ei. Iar chinuitorii, nesporind nimic cu bataia, i-au taiat fragedul ei piept si in loc de sange a curs lapte din rani, si toti cei ce priveau la chinuirea ei se mirau de rabdarea si de minunea aceasta, cum curgea din rani lapte, iar nu sange. Si clatinand cu capetele, osandeau in taina nerozia si rautatea imparatului, zicand: "Ce a gresit aceasta frumoasa fecioara de patimeste asa! O, vai de nebunia imparatului si de cruzimea lui cea de fiara, care mananca fara de omenie nu numai pe oamenii cei batrani, dar si pe copiii cei tineri!". Dupa aceasta, chinuitorii adusera un gratar de fier si-l pusera pe un foc mare, si gratarul s-a inrosit indata ca un carbune aprins, incat scapara scantei; pe acela o pusera pe sfanta fecioara Pistis care, dupa ce a stat doua ceasuri pe el si rugandu-se catre Domnul sau, nu s-a ars deloc, asa incat toti se mirau. O aruncara apoi intr-o caldare care sta pe foc plina de smoala amestecata cu untdelemn si foarte fiarta; si nici acolo nu s-a vatamat, ci ca in apa rece sezand, canta lui Dumnezeu.

Iar prigonitorul, nestiind ce sa mai faca cu dansa ca sa o poata abate de la credinta in Hristos, a hotarat asupra ei judecata de sa-bie de care auzind sfanta Pistis s-a umplut de bucurie si a zis catre mama sa: "Roaga-te pentru mine maica mea, ca sa-mi savarsesc a-lergarea mea si, trecand la marginea cea dorita, sa vad pe Domnul si Mantuitorul meu Cel iubit si sa ma indulcesc de vederea Lui cea dumnezeiasca". Iar catre surori a zis: "Iubitele mele surori! Stiti cui ne-am fagaduit si cui ne-am facut mirese! Stiti ca insemnate suntem prin Sfanta Cruce a Domnului nostru spre vesnica Lui slujba. Deci, sa rabdam pana in sfirsit. De o mama suntem nascute, una ne-a hra-nit si ne-a invatat, deci unul si acelasi sfirsit sa primim, o voie sa avem, ca unele care intr-adevar am iesit din unul si acelasi pantece. Iata eu va voi fi voua pilda, ca amandoua dupa mine sa veniti la Mirele nostru cela ce la Sine ne chiama pe noi". Acestea zicandu-le a sarutat pe mama sa, asijderea si cu surorile, imbratisindu-se s-au sarutat si a plecat sa se puna sub sabie.

Iar mama nu s-a mahnit pentru fiica sa, caci atat mahnirea inimii, cat si durerea maicii cea pentru fii a fost biruita intr-insa de dragostea cea catre Dumnezeu. Si numai de aceea ofta si se in-grijea ca nu cumva vreuna din fiicele sale, infricosindu-se de mun-ca, sa se lepede de Domnul tuturor si zicea catre Pistis: "Eu, fiica mea, te-am nascut pe tine si pentru tine am rabdat dureri. Pe acestea tu numai atunci mi le rasplatesti mie bine, cand vei muri intru marturisirile lui Hristos, si-ti vei varsa sangele tau pe care din pan-tecele meu l-ai luat pentru Hristos. Drept aceea sa mergi la dansul, iubita mea fiica, si cu sangele tau, rosindu-te, ca imbracata fiind cu o haina mohorata sa te arati frumoasa ochilor Mirelui tau si pe mine, mama ta cea saraca, inaintea Lui sa ma pomenesti si pentru surorile tale roaga-te Lui, ca sa le intareasca si pe ele intru aceeasi rabdare pe care tu o ai".

Si taiara cinstitul cap al Sfintei Pistis. Iar mama a luat mult patimitorul ei trup si, sarutandu-l pe el, se bucura si slavea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a primit pe fiica ei Pistis in camara cea ce-reasca.

Iar paganul imparat a adus de fata pe cealalta sora, pe sfanta fecioara Elpida, si a zis catre dansa: "Fiica buna, rogu-ma tie, as-culta sfatul meu, ca te sfatuiesc ca un tata, iubindu-te pe tine: in-china-te Artemidei celei mari. Ai vazut muncile cele ale surorii tale celei mari si ai privit la moartea ei cea amara; deci, sa nu vrei si tu sa patimesti la fel. Sa ma crezi pe mine fiica, ca imi este jale de tineretile tale si as dori sa te am pe tine fiica, de te-ai supu-ne poruncii mele". Iar Sfanta Elpida a raspuns: "Au doar, imparate, nu sunt sora aceleia pe care au ucis-o? Doar nu din aceeasi mama m-am nascut? Doar nu cu acelasi lapte m-am hranit si acelasi botez am avut pe care l-a avut si sora mea cea sfanta? Impreuna cu dansa am crescut si din aceleasi carti si aceeasi invatatura a mamei m-am invatat a cunoaste pe Unul Dumnezeu si Domnul nostru Iisus Hristos si intru dansul a crede si Lui Unuia a ma inchina. Deci, sa nu nadajduiesti, imparate, ca eu n-as cugeta, n-as gandi sau n-as vrea a merge pe aceeasi cale pe care a plecat sora mea Pistis, la care sunt gata; ci numai nu zabovi mult ostenindu-te cu cuvintele si incepe insuti lucrul si vei vedea ca tot acelasi este gandul meu ca si acela al surorei mele celei mai dinainte".

Auzind imparatul un raspuns ca acesta a dat-o pe ea la chi-nuri si dezbracand-o pe ea slujitorii ca si pe Pistis, au batut-o fara mila, mult, incat s-au ostenit batand-o. Iar ea tacea ca si cum n-ar fi simtit durerile, fara numai privea spre fericita maica sa Sofia, care sta tot acolo, si, cu vitejie spre patimirea fiicei sale privind, cu tarie ruga pe Dumnezeu ca sa dea fiicei sale rabdare multa. Apoi, dupa porunca imparatului celui fara de lege, o aruncara in foc, in care, ca si cei trei tineri, nearsa fiind, lauda pe Dumnezeu. Dupa aceasta o spanzurara si cu unghii de fier au strujit-o. Iar cazandu-i carnea si sangele curgand ca piraul din ranele ei iesea oarecare minunata buna mirosire, si zimbea cu fata luminoasa si cu darul Sfantului Duh stralucind si batjocorind pe chinuitor ca pe o copilita mica cum e ea nu putea sa o biruiasca, zicea: "Cu ajutorul lui Hristos, nu numai nu bag in seama chinul, dar mai ales imi place intru el, ca intr-o dulceata a raiului, ca dulce imi este pentru Domnul meu. Iar pe tine chinuitorule, te asteapta munca cea fara de sfirsit cu dia-volii, in gheena focului pe care in loc de Dumnezeu ii ai tie". Cu aceste cuvinte intaratandu-se mai mult chinuitorul, a poruncit sa gateasca o caldare plina cu smoala amestecata cu seu si dedesubt sa-i dea foc, ca in caldura cea fiarta sa o arunce pe sfanta; fierband caldarea, cand era sa arunce pe sfanta intr-insa, indata caldarea s-a topit ca ceara si s-a varsat smoala ce clocotea intr-insa si seul cel fierbinte si au ars pe toti cei ce stau imprejur, caci atata putere facatoare de minuni a lui Dumnezeu era intru Sfanta Elpida.

Dar prigonitorul vazand toate acestea, n-a vrut sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, pentru ca inima lui a intunecat-o diavolescul intunerec si ratacirea pierzatoare si se rusina vazandu-se batjocorit de o copilita asa mica. Apoi, nevrand ca sa rabde mai mult rusinea aceea, a osandit-o pe ea la taiere. Fecioara, auzand de sfirsitul sau, a alergat cu bucurie la mama sa, zicand: "Fii linistita, mama mea! Sa fii sanatoasa si sa pomenesti pe fiica ta". Iar mama, cuprinzand-o pe ea, o saruta, zicandu-i: "Fiica mea, Elpida, binecuvantata esti tu de Domnul Dumnezeu Cel de sus, spre care nadajduiesti si sangele tau pentru Dansul sa nu-l cruti. Mergi dar la sora ta Pistis si cu dan-sa sa stai inaintea Dumnezeului tau". Apoi sarutandu-se Elpida cu sora sa Agapi, care privea la sfirsitul ei, zise catre dansa: "Sa nu ramai aici, sora noastra, ci sa grabesti a veni ca impreuna sa stam inaintea Sfintei Treimi". Apoi s-a apropiat de trupul cel mort, taiat, al Sfintei Pistis, sora sa, si cuprinzandu-l pe el cu dragoste, din fire spre lacrimi se pleca, iar din dragostea cea intru Hristos spre bucu-rie era indemnata. Dupa aceea si-a plecat sfantul sau cap sub sabie si taiara pe Sfanta Elpida. Iar mama a primit trupul ei si proslavea pe Dumnezeu, bucurandu-se de o vitejie ca aceasta a celor doua fiice ale sale, vitejie la care si pe a treia fiica o indemna cu cuvinte dulci si cu intelepte sfaturi.

Apoi, chemand prigonitorul pe a treia fecioara, Agapi, o in-demna pe ea, ca si pe cele doua, ca sa se departeze de Cel rastignit si sa se inchine Artemidei. Dar in zadar s-a ostenit inselatorul pen-tru ca cine avea sa rabde mai mult pentru Domnul cel iubit al sau, precum Agapi, care se tilcuieste "dragoste", de vreme ce este scris: "tare ca moartea este dragostea, apa cea multa nu poate sa stinga pe dragoste si chiar raurile nu o vor ineca pe ea"? Ca n-au stins focul dragostei celei catre Dumnezeu in aceasta fecioara apele cele multe ale dulcetilor lumesti si nu o inecara pe ea raurile primejdiilor si ale chinurilor, ba inca se da pe fata dragostea ei cea mare prin aceea ca era gata in orice vreme sa-si puna sufletul pentru iubitul sau Iisus Hristos. Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca cineva sa-si puna sufletul pentru altcineva. Iar cunoscand prigonitorul ca nu poate sa sporeasca nimic cu inselaciune, a inceput a o chinui pe ea, vrand ca in feluri de munci sa desparta pe Agapi de dragostea lui Hristos. Ci sfanta alcatuia cu buzele cuvintele Apostolului: "Cine ma va desparti de la dragostea lui Dumnezeu? Oare necazul sau stramtoarea sau gonirea sau foamea sau golatatea sau primejdia sau sabia? In toate acestea biruiesc pentru cel ce m-a iubit pe mine" (Romani 8,35-37).

Deci s-a inceput chinuirea ei asa: a poruncit chinuitorul sa o intinda pe ea la o roata si cu toiege sa o bata. Si intinsa a fost sfanta atat de mult, incat din trupul ei cel tanar se desfaceau madularele din incheieturile lor si, batandu-se, se rosea cu sangele ca o porfira, iar pamantul se adapa din sangele ei ca din ploaie. Apoi arsera un cuptor foarte tare pe care, aratandu-l sfintei, chinuitorul zicea: "O, fecioara, numai atata sa zici : Mare este zeita Artemida! ; si-ti voi da drumul. Iar de nu vei zice aceasta, indata intr-acel cuptor ars vei arde". Iar sfanta a zis: "Mare este Dumne-zeul meu Iisus Hristos! Iar Artemida si tu cu dansa, sa pieriti". Si indata prigonitorul maniindu-se, a poruncit celor ce stau de fata sa o arunce in cuptor. Iar ea, neasteptand sa o arunce cineva, singura s-a grabit a intra; si umbla prin mijloc nearsa si ca la un loc de racoare dantuia cantand si binecuvantand pe Dumnezeu. Iar din cuptor indata a iesit focul asupra necredinciosilor celor ce stateau imprejurul cuptorului si a ars pe unii prefacandu-i in cenusa, iar pe altii i-a pirlit si chiar pe imparatul, ajungandu-l, l-a vatamat, incat a fugit departe de cuptor. Deci, se vedeau in acel cuptor si alte oarecare fiinte foarte luminoase dantuind cu dansa si se prea marea numele lui Hristos, iar necuratii se rusinau.

Apoi, stingandu-se cuptorul, a iesit sfanta ca dintr-o camara, mireasa cea frumoasa a lui Hristos, luminoasa si sanatoasa. Prinzand-o chinuitorii, dupa porunca imparatului, cu sfredele i-au gaurit incheieturile, dar dumnezeiescul ajutor intarea pe sfanta in muncile acelea, incat n-a murit. Pentru ca cine ar fi putut rabda acestea? Oricine indata ar fi murit. Insa iubitul ei Mire, Iisus Hristos, o intarea pe ea ca si necuratii de mai mare rusine sa se umple, iar sfintei mai multa rasplatire sa i se inmulteasca si sa se proslaveasca puterea cea tare a lui Dumnezeu in vasul cel slab. Mai pe urma, prigonitorul bolnavindu-se de pirlirea aceea a focului, a poruncit sa o taie pe sfanta cu sabia. Iar ea, auzind de taierea sa, se bucura si zicea: "Cum oare sa binecuvantez mult laudatul numele Tau, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ma iubesti pe mine, roaba Ta, Agapi, ca cu surorile mele ma randuiesti pe mine, invrednicindu-ma ca aceleasi munci pe care si ele le-au patimit pentru nu-mele Tau sa le patimesc!?" Iar mama ei, Sfanta Sofia, neincetat se ruga lui Dumnezeu pentru a treia fiica a sa ca sa-i dea ei rabdare pana la sfirsit si zicea catre dansa: "A treia mladita a mea, fiica mea cea prea iubita, nevoieste-te pana in sfirsit, pentru ca pe buna cale mergi, si iata, ti s-a impletit tie cununa si ti s-a deschis camara cea gatita, si Mirele sta asteptandu-te pe tine si privind de sus la nevointa ta. Cand iti vei pleca capul sub sabie, el sa primeasca sufletul tau cinstit si fara de prihana; sa-l cuprinda si sa te odihneasca pe tine cu ale tale surori. Inca sa ma pomenesti si pe mine, mama voastra, in imparatia Mirelui nostru, ca milostiv sa-mi fie mie si sa nu ma lipseasca pe mine de partea voastra si de petrecerea impreuna intru slava Sa cea sfanta". Si indata o taiara pe sfanta Agapi cu sabia.

Iar maica luand trupul ei, l-a pus intr-o racla frumoasa impreuna cu trupurile sfintelor Pistis si Elpida si a impodobit tru-purile lor precum se cadea si, punandu-le intr-o caruta, le-a dus din cetate ca la cateva stadii si acolo cu cinste a ingropat pe fiicele sale, scaldate in lacrimi de bucurie, la un loc inalt. Apoi, insasi ea, sezand linga mormantul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umi-linta si a adormit cu somnul mortii in Domnul si s-a ingropat de catre credinciosi in acelasi loc impreuna cu fiicele cu care a avut parte de imparatia cereasca si de incoronarea muceniceasca, ca desi n-a suferit cu trupul, cu inima a patimit mult pentru Hristos.

Asa de intelepteste si-a sfirsit Sofia alergarea sa aducand Sfintei Treimi in dar pe cele trei imbunatatite fiice ale sale, Pistis, Elpida si Agapi! O, sfanta si dreapta Sofie! Care dintre femei s-a mantuit asa prin nasterea de fii, precum tu, care ai nascut niste fiice ca acestea care Mantuitorului s-au facut mirese si pentru dansul patimind, cu dansul acum imparatesc si se proslavesc! Cu adevarat tu esti mama minunata si vrednica de buna pomenire, ca privind la cele cumplite si amare chinuri si la mortile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dansele ca pe o maica, ci cu atat mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mangaindu-te, si singura le-ai invatat pe ele si le-ai rugat sa nu-si crute viata lor vremelnica, ci sa-si verse fara de crutare sangele pentru Hristos Domnul, de a carui prea luminata fata acum, prin vedere, te veselesti la cer, cu sfintele tale fiice! Intelepteste-ne si pe noi ca sa aducem roadele virtutilor credintei, nadejdei si dragostei si sa ne invrednicim ca inaintea preasfintei, neziditei si de viata facatoarei Treimi sa stam si sa o slavim pe ea in vecii vecilor. Amin.



25 Septembrie 2009

Vizualizari: 7292

Voteaza:

Sfanta Mucenita Sofia si cele trei fiice ale sale: Pistis, Elpis si Agapis 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE