Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea; Sfintii Marturisitori Ioan din Gales, Moise Macinic din Sibiel; Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare

Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea; Sfintii Marturisitori Ioan din Gales, Moise Macinic din Sibiel; Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare Mareste imaginea.

Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara si Mucenicul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului

Aparatorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, impotriva unirii ei silnice cu Roma (1698-1701). Acesti trei Sfinti luptatori au trait pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Cuviosul Visarion din Sarai s-a nascut in Bosnia. A calatorit pe la multe locuri sfinte, si indeosebi, la Ierusalim si la Muntele Athos si a intrat de tanar in monahism.

Indurerat de suferinta romanilor pentru credinta lor ortodoxa, a calatorit prin Transilvania, propovaduind pretutindeni credinta ortodoxa. Era primit in tot locul ca un inger din cer. Drumul lui pana la Brasov a fost un adevarat alai de biruinta crestina, aprinzand in sufletele credinciosilor dragostea de legea stramoseasca. Pentru ravna sa in apararea credintei ortodoxe, a fost intemnitat la Sibiu si, in cele din urma, in fioroasa inchisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru marturisirea credintei ortodoxe.

 Sfintii Marturisitori Visarion, Oprea si Sofronie

Cuviosul Sofronie de la Cioara, s-a nascut in satul Cioara, din partile Orastiei, ca fiu al unei familii preotesti. Ucenicia in calugarie si-a facut-o in Tara Romaneasca. Reintors la Cioara, a intemeiat un schit in mijlocul codrilor, invatand pe romani calea mantuirii. Pentru ravna lui fara de Legea ortodoxa, a fost inchis in temnita de la Bobalna. Eliberat de multime, Cuviosul marturisitor a plecat in Muntii Apuseni, indemnand pe credinciosi sa tina obiceiurile stramosesti. A fost prins din nou si inchis la Abrud. Eliberat inca o data, mergea din loc in loc, tinand soboare, adica adunari, si invatand poporul: "Stricati silnica unire cu Roma, invata el, cereti episcop romanesc in Transilvania!" Iar cand a inteles ca si-a implinit chemarea, s-a retras la Manastirea Argesului, unde s-a savarsit cu pace.

Cel de al treilea luptator pentru dreapta credinta a fost taranul Nicolae Oprea nascut in Salistea Sibiului. Tata de familie, plugar, mirean si bun crestin, gata de jertfa pentru credinta strabuna, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina sa duca "la imparatul", plangerile romanilor: "Noi cerem, ziceau ei, in numele poporului, vladica de legea noastra."

La inceput, curajul si indrazneala romanilor au fost intampinate cu amenintari si izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat si au starnit o prigonire si multe intemnitari. In cele din urma, in loc sa i se implineasca cererile, fericiul Oprea a fost inchis pe viata, in vestita temnita de la Kuffstein, si nu s-a mai intors niciodata, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.

La 21 octombrie 1948, insa, printr-o uluitoare intorsatura a Providentei, fratii nostri buni, uniti de atunci, s-au desfacut de Roma si s-au intors acasa, la Biserica noastra stramoseasca, maica noastra de obste si a praznicului zilei de astazi. Dumnezeului nostru, slava!

Sfantul Ioan din Gales

Printre marii aparatori transilvaneni ai dreptei credinte, in fata incercarilor autoritatilor habsburgice de a-i trece cu forta la uniatie, s-a numarat si vrednicul preot Ioan Ioanes din satul Gales, situat langa Salistea Sibiului. Nu cunoastem date din viata lui. Presupunem ca a fost hirotonit la Bucuresti, la Ramnic, ori la Carlovit, ca si alti tineri transilvaneni, intrucat pe atunci autoritatile habsburgice n-au primit niciun ierarh ortodox in Transilvania. intr-un raport din 1746, al episcopului rutean uniat de la Muncaci, trimis in Transilvania ca sa culeaga date in legatura cu atitudinea romanilor fata de unirea cu Roma, printre cei care erau prezentati ca potrivnici ai acesteia era mentionat si preotul Ioan din Gales. in decembrie 1750, se numara printre cei sase semnatari ai unui lung memoriu adresat de romanii din partile de sus ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sarb din Carlovit, Pavel Nenadovici, prin care relatau suferintele pe care le indura pentru credinta stramoseasca. in acelasi memoriu erau prezentate si propriile lui necazuri, prin cuvintele: „si au trimis in numitul sat, in Gales, doi slujitori ai cetatii, ca sa prinza un popa si n-au gasit pre popa acasa. si era pe la mijlocul noptii ci au gasit numai pre preutiasa sa si au inceput a o bate si s-o lege iara ea a inceput a tipa. Vecinii au sarit sa vada ce va sa fie, slujitorii au tras cu un pistol s-au puscat un om si numaidecat au cazut…”. Cu doua saptamani inainte de Pastile anului 1752, preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioan din Gales impreuna cu cativa credinciosi au plecat la Becicherec, in Banat, unde se gaseau alti doi neinfricati luptatori pentru Ortodoxie, anume preotul Moise Macinic din Sibiel si credinciosul Oprea Miclaus din Saliste, pentru a le duce un memoriu al romanilor din partile de sud ale Transilvaniei, ca ei sa-l prezinte apoi imparatesei Maria Tereza la Viena.

Sfintii Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel

Reintors din Banat, preotul Ioan se afla din nou in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei, pentru ca la 16 aprilie 1756, episcopul uniat Petru Pavel Aron de la Blaj instiinta autoritatile de stat despre activitatea lui. Se pare ca s-au mai inaintat plangeri si s-au luat masuri impotriva lui, de vreme ce in aceeasi luna, el adresa o nota-protest Primariei orasului Sibiu, declarand cu demnitate ca daca au trimis la el „calarasi si plaiesi noaptea, ca la un hot, iara nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta in ariste (arest, n.n.) nu voi veni, ca nu sunt talhariu”.

Dar la scurt timp, in luna mai 1756, a fost arestat si dus in lanturi la Sibiu. Batranul sau tata, Ioan Burborea (Varvorea) inainta atunci o plangere autoritatilor cerand eliberarea lui din inchisoare, pe cautiune sau cel putin sa-i dezlege lanturile si sa se poata bucura de lumina zilei. Nimeni n-a tinut seama de rugamintea unui tata indurerat de suferintele fiului sau, preotul Ioan. Dimpotriva, imparateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus pe ascuns in inchisoarea cetatii Deva, urmand sa fie retinut acolo pentru tot restul vietii („ad perpetuos carceres”).

In anul urmator, Curtea din Viena a cerut autoritatilor transilvane sa-l deporteze fie intr-o fortareata din Italia, fie in orasul austriac Graz, unde urma sa fie inchis pana la moarte. Dintr-o corespondenta ulterioara, aflam ca a fost dus cu escorta militara de la Deva in Banat, iar de acolo la Graz.

Spre deosebire de alti tovarasi ai sai de suferinta, despre al caror sfarsit nu stim nimic, despre parintele Ioan din Gales avem doua marturii tarzii. Astfel, cronicarul brasovean Radu Duma scria ca, in anul 1776, cativa negustori din Brasov, veniti in afaceri comerciale la Graz, l-au cercetat in inchisoare. Preotul Ioan le-a declarat ca „mai bine va muri acolo decat sa-si lase credinta cea pravoslavnica”. Se pare ca dupa un sir lung de ani a fost mutat in inchisoarea de la Kufstein unde si-au sfarsit viata si alti mucenici ai Ortodoxiei transilvane. intr-adevar, in 1780, un alt detinut de acolo, calugarul sarb Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse si tarinei Ecaterina a II-a, rugandu-i sa intervina la Curtea din Viena pentru eliberarea lui. intre altele, Ghenadie scria: „Aici in fortareata este si un preot roman din Transilvania, cu numele Ioan care patimeste in robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa”. Acesta nu putea fi decat Ioan din Gales, intemnitat cu 24 de ani in urma, adica in 1756. Acolo si-a sfarsit viata, departe de familia si de pastoritii sai, cinstitul preot marturisitor al Ortodoxiei, Ioan din Galesul Sibiului.

La 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a procedat la canonizarea oficiala  parintelui Ioan, cel impodobit cu nimbul muceniciei, pentru statornicia sa in dreapta credinta ortodoxa. tinand seama de viata si de patimirea lui, in sedinta Sfantului Sinod din 20 iunie 1992, s-a hotarat ca preotul marturisitor Ioan din Gales sa fie trecut in randul sfintilor. Pomenirea lui se face in fiecare an la 21 octombrie, odata cu ceilalti mucenici si marturisitori ai Ortodoxiei ardelene: ieromonahii Visarion si Sofronie, credinciosul Oprea din Saliste si preotul Moise din Sibiel. Sa-i cinstim si noi pe cei doi preoti ardeleni mucenici cantand: „Preoti cu chemare sfanta, Moise si Ioan, ca niste ostasi adevarati ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ati propovaduit dreapta credinta si marturisitori ai Ortodoxiei v-ati facut pentru poporul cel dreptcredincios, moarte muceniceasca primind. Drept aceea, rugati pe Hristos Dumnezeu sa daruiasca Bisericii Sale pace si credinta, iar sufletelor noastre mare mila” (Troparele celor doi preoti marturisitori, glasul I).

Sfantul Moise Macinic din Sibiel

Printre marii aparatori ai dreptei credinte a romanilor din Transilvania in veacul al XVIII-lea, la loc de cinste trebuie asezat si preotul Moise Macinic din Sibiel, sat asezat in Marginimea Sibiului. Cateva stiri despre viata sa desprindem dintr-o declaratie pe care a dat-o el insusi in fata unei comisii de ancheta la Viena in zilele de 14 si 15 aprilie 1752. intre altele, el declara ca toti credinciosii din Sibiel l-au rugat, in urma cu vreo 6 ani, sa plece la Bucuresti spre a fi hirotonit preot, ceea ce s-a si facut, prin punerea mainilor mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit Cretanul. La scurt timp dupa hirotonie, episcopul rutean uniat Manuil Olszavski din Muncaci, trimis de autoritati sa cerceteze starea de spirit a credinciosilor ortodocsi din Transilvania, constata ca printre cei care se impotriveau cu mai multa tarie uniatiei se numara si „popa Macinic din Sibiel”. Se pare ca in urma acestei actiuni a fost arestat, dupa cum declara el insusi la ancheta de care pomeneam: „Apoi m-am intors acasa in Sibiu si am patimit acolo 17 luni, pana cand, in cele din urma, am fost eliberat din temnita, cu conditia sa ma las de slujba preoteasca si sa ma hranesc din munca bratelor ca un simplu taran, pana se va ivi vreun episcop sa-mi dea porunca ce am de facut mai departe. Multumindu-ma cu aceasta, m-am intors acasa, nu am mai facut nicio slujba preoteasca, ci am trait in liniste, ca un taran, pana cand a venit in satul nostru domnul vicar Petru Aron (uniat de la Blaj, n.n.), care m-a chemat inaintea lui si a poftit sa-i fac un nou juramant preotesc. Cum insa eu nu am voit sa mai fac alt juramant, afara de acela pe care il facusem la Bucuresti, a sosit porunca la sat sa ma dea iarasi prins”. Din aceasta pricina si-a lasat familia si a fugit in Banat, la Becicherec, unde se gasea un alt mare aparator al Ortodoxiei, oierul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului. Acolo, spunea el, „am trait si m-am hranit cu lucrul mainilor mele”.

La 10 decembrie 1750, „popa Macinic” se numara printre cei sase semnatari ai unui lung si emotionant memoriu adresat mitropolitului sarb Pavel Nenadovici de la Carlovit, in care ii relatau toate suferintele pe care le indurau credinciosii ortodocsi din Transilvania.

In anul 1752, cu doua saptamani inainte de Pasti, au sosit in Becicherec, preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioan din Gales, impreuna „cu mai multi romani”, aducand un memoriu al credinciosilor din partile Fagarasului, Sibiului, Sebesului si Orastiei, pe care Oprea Miclaus si Moise Macinic urmau sa-l prezinte imparatesei Maria Tereza la Viena. in adevar, dupa traducerea memoriului in limba germana, la Timisoara, cei doi s-au indreptat spre capitala imparatiei habsburgice. Din interogatoriul ce li s-a luat atunci, reiese ca Oprea Miclaus era acum pentru a treia oara la Viena, in aceeasi calitate de trimis al credinciosilor ortodocsi din Transilvania, pe cand tanarul preot Moise era pentru prima oara. Cu cateva zile inainte, au fost primiti in audienta de imparateasa Maria Tereza si cancelarul Kaunitz.

Dar in loc sa li se dea raspuns la plangerea pe care o inaintasera Curtii, cei doi trimisi ai clerului si credinciosilor din Marginimea Sibiului au fost arestati si aruncati in inchisoarea de la Kufstein. Au fost asteptati zadarnic de familiile, de consatenii si de toti marturisitorii dreptei credinte, in numele carora facusera acel drum lung si obositor pana la Viena. La trei ani de temnita, deci in 1755, reprezentantii romanilor ortodocsi din sudul Transilvaniei intocmeau o scrisoare catre mitropolitul Pavel Nenadovici, prin care-l informau de multele suferinte pe care le indurau pentru credinta lor. intre altele, il rugau „sa ne lasati pentru Hristos si pentru acesti oameni cari i-au trimis tara la imparatie, anume Oprea Miclaus, popa Macinic, caci multa dorire are tara de ei, care nu stim sunt undeva sau ba”.

Ingrijorati de soarta lor, la 4 decembrie 1756, salistenii adreseaza un nou memoriu catre acelasi mitropolit, relatand ca: „nu este putere mai multa a putea rabda raul care ne cade noua asupra de la popii cei uniti in toate zilele si supararile, ca in toate zilele ne prind la arest si ne casnesc (chinuiesc, n.n.) cum este mai rau, inca ne dau si in mana birailor (primari, n.n.), de ne inchid prin temnite, deci de al lor mare rau ne-am pustiit tot, si case si mosii si sedem tot fugiti la paduri, fiindca noua nu ne trebuiesc popii cei uniti pana la moarte”. Iar in partea finala a memoriului scriau: „si ne rugam … pentru ai nostri care noi satele i-am ales oameni si i-am trimis la prea inaltata Curte, anume popa Macinic si Oprea Miclaus. Sa fii Maria Ta intr-ajutor ca sa ne sloboada, caci sunt oameni buni si sunt oameni de noi toti si cu voia noastra trimisi”. La adunarea convocata de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara, in februarie 1761, la Alba Iulia, s-a cerut, de asemenea, eliberarea lui Oprea Miclaus si a preotilor Macinic din Sibiel, Ioan din Gales si Ioan din Sadu. intr-un memoriu cu data de 7 aprilie 1761, inaintat generalului Nicolae Adolf von Bukow, sosit cu doua zile inainte la Sibiu, se cerea eliberarea acelorasi detinuti, caci „ei n-au vina mai mare decat noi toti romanii din Transilvania, noi i-am induplecat sa umble pentru legea noastra”.

Cei care intocmisera memoriile respective n-aveau de unde sa stie ca pe la inceputul anului 1756 unul din prizonierii de la Kufstein a izbutit sa fuga din robie. Guvernul ardelean cerea autoritatilor in subordine sa supravegheze pe sotia lui Oprea Miclaus, socotind ca el este cel evadat. S-ar putea ca acela care fugise sa fi fost prins si readus in inchisoare, ori va fi pierit de foame si de frig in muntii Tirolului si desigur cei de acasa nu vor fi stiut nimic de soarta lui. Acasa n-a ajuns niciunul, din moment ce s-au facut atatea interventii pentru eliberarea lor, iar sotia lui Oprea, Stana, cerea indurare imparatului Iosif II, sa-l elibereze macar acum, dupa o robie de 30 de ani. Conducerea inchisorii raporta ca nu se stia nimic despre el. inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in fioroasa temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand pentru aceasta cununile muceniciei. 

Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare (+372)

Acest Preacuvios Ilarion s-a nascut in tinutul Gaza din Palestina, pe vremea imparatiei marelui Constantin (313-337), tragandu-se din parinti necredinciosi. A fost trimis de tanar la Alexandria sa invete carte si, acolo, deprinzand degraba intelepciunea pe care lumea o cauta, a descoperit si intelepciunea cea duhovniceasca si, crezand in Hristos, a primit Sfantul Botez.

Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare

Deci, ardea cu inima de dragostea lui Dumnezeu si gandea in ce chip ar putea sa-i placa Lui. Si, auzind de Sfantul Antonie cel Mare, a dorit sa-l vada si a mers la dansul cu sarguinta si, facandu-se urmator marelui Parinte, a ramas langa dansul multa vreme, cunoscand calea care duce la calugar la implinirea sa, la viata lui cea asemenea cu ingerii, la desele lui rugaciuni cele cu osardie, la lucrul mainilor si la osteneala cea neincetata, la post si infranare, la iubire de aproapele si la toata trairea monahala, cea desavarsita.

Deci, intorcandu-se in patria sa si afland de moartea parintilor sai, a impartit averea rudelor si saracilor, nelasand nimic pentru sine si, lepadandu-se de lume, s-a facut ucenic al Mantuitorului si urmator saraciei Lui, Drept aceea, cautand singuratatea si linistea pustiei, a mers mai intai in pustia de langa Maiuma Gazei, din Palestina. Si, vietuind acolo multi ani, veneau la dansul noroadele, cautand ajutor in nevoile lor, la sfintele lui rugaciuni, ca el, plecandu-se spre mila, se ruga pentru dansii, iar Domnul Hristos proslavea pe sfantul Sau, intarind rugaciunea lui cu darul facerii de minuni. Si a strabatut astfel vestea despre el in toata Palestina si se inmultea numarul ucenicilor. Si zicea dupa fiecare minune: "Nu s-a facut aceasta prin puterea noastra, ci prin darul cel iubitor de oameni al Mantuitorului, Care ducerile noastre le-a luat asupra Sa. Deci pe El sa-L slavim si sa-I multumim." Si se inmulteau manastirile in Palestina.

Deci, nesuferind tulburarea multimilor si cinstirea oamenilor si primind si descoperire de la Dumnezeu, a mers in pustia Peluziei si in cea a Sfantului Antonie, dupa trecerea din viata a acestuia. Vazand, insa, ca nici aici nu poate sa se ascunda de oameni, s-a dus in pustia din partile Libiei, de unde, urcandu-se in corabie, a mers in Sicilia, facand, minuni si neprimind rasplata de la nimeni, nici o farama de paini, ca painea si-o castiga impletind cosuri si muncind pamantul. Si zicea Sfantul: "Nici aici nu este cu putinta, fiilor, sa vietuim. Sa mergem in alta parte, unde nimeni nu ne stie pe noi." Si asa s-au dus in taina in Epidaura Dalmatiei, iar de acolo, dupa oarecare vreme, fiind slavit de oameni, s-a dus cu ucenicii sai in insula Ciprului. SI cauta un loc pustiu unde sa-si sfarseasca, in liniste, viata sa. Deci, gasindu-si aici linistea, dupa cinci ani de viata, a simtit ca i se apropie sfarsitul si graia cu mintea limpede: "Iesi, suflete al meu, ce te temi? De ce te tulburi? Ai slujit lui Hristos optzeci de ani si te temi de moarte?" Si cu aceste cuvinte si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar trupul lui s-a asezat la Maiuma Palestinei, la manastirea lui cea dintai, incat palestinienii ziceau: "Noi avem trupul Sfantului Ilarion"; iar cipriotii ziceau: "Noi avem duhul lui." Ca ceea ce a fost Sfantul Antonie pentru Egipt, a fost Sfantul Ilarion pentru palestiniei.



14 Octombrie 2009

Vizualizari: 7468

Voteaza:

Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea; Sfintii Marturisitori Ioan din Gales, Moise Macinic din Sibiel; Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE