Sfintii Mucenici Marcian si Martirie
Cand s-a inmultit necuratul eres al lui Arie, mari dezbinari au avut loc in biserica lui Hristos, incat aceasta a fost despartita in doua. Atunci s-a pornit o mare prigoana impotriva credinciosilor din partea arienilor, intocmai ca si de la inchinatorii de idoli, caci erau uriti, chinuiti si ucisi toti cei care Il marturiseau pe Hristos ca pe Facatorul, iar nu ca faptura, Dumnezeu intrupat, iar nu om simplu. Mai ales s-a inmultit arieneasca putere, pentru ca insusi imparatul Constantie, fiul marelui Constantin, a cazut in acest eres. Acesta avea in curtea sa doi boieri mari, pe Evsevie si Filip, care erau arieni si care ii prigoneau mult pe cei dreptcredinciosi si suparau Biserica lui Hristos. Ei au fost pricinuitorii izgonirii si mortii celui intre sfinti, parintele nostru Pavel marturisitorul, patriarhul Constantinopolului, pe care l-au trimis in Armenia si au indemnat pe arieni ca sa-l sugrume, lucru care s-a si facut, iar in locul lui in scaun au randuit pe Macedoniu. Asemenea si pe multi alti dascali si marturisitori ai dreptei credinte i-au pierdut in diferite feluri, intre care erau si mucenicii Marcian si Martirie, care cu scrierile si cuvintele lor au impodobit foarte mult Biserica lui Dumnezeu. Ei au lasat multe invataturi bisericesti din care se adapau fiii duhovnicesti.
Amandoi au slujit pe langa pomenitul sfant marturisitor si patriarh Pavel. Marcian era citet si Martirie era ipodiacon. Amandoi erau notari care scriau toate invataturile si faptele patriarhului lor, prin care intareau dreapta credinta. Ei mai erau si mari propovaduitori ai cuvantului lui Dumnezeu si slujitori ai Bisericii, pe care o aparau ca doua paveze impotriva ereziilor, pentru ca Domnul le-a dat lor intelepciune, precum si credinciosilor lor ucenici, impotriva careia arienii, care ii prigoneau, nu puteau sa se impotriveasca, nici sa raspunda. Dupa izgonirea si moartea Sfantului Pavel, incepatorii de eresuri au indreptat otrava lor asupra celor doi ucenici ai sai, Marcian si Martirie. Mai intai, ca un carbune de foc in cenusa, ascundeau mania lor in viclesug si se sileau cu mestesugita inselaciune sa-i intoarca de la dreapta credinta la paganatatea lor, dandu-le mult aur placutilor lui Dumnezeu si fagaduindu-le sa le mijloceasca de la imparat mari daruri, sa-i ridice la scaune arhieresti si sa-i faca stapani peste multe averi, numai sa primeasca credinta lor cea ratacita. Dar ei, nesocotind toate acestea, n-au primit aurul, nici cinstea fagaduita lor, si au ras de acest viclesug, voind mai bine sa rabde ocara, necinste, chinuri si moarte pentru dreapta credinta, decat, vietuind in eresuri, sa aiba bogatie, slava si cinste.
Vazand ereticii ca nu pot cu nimic sa-i induplece pe sfintii mucenici si marturisitori la a lor rea credinta, i-au condamnat la moarte, pe care sfintii o doreau pentru Hristos, mai mult decat viata. Cand i-au prins si i-au dus la locul de ucidere, si-au cerut putina vreme pentru rugaciune si, ridicand ochii si inaltand mainile in sus, au zis: "Doamne Dumnezeule, Cel ce ai creat deosebit inimile noastre, Cel ce cunosti faptele noastre, primeste in pace sufletele robilor Tai, caci pentru Tine murim si ne socotim ca niste oi duse la taiere. Ne bucuram, insa, ca pentru numele Tau iesim cu o asa moarte din viata, invredniceste-ne pe noi sa fim partasi vietii vesnice, Tu care esti viata noastra". Rugandu-se asa, cand au spus "Amin", si-au plecat sub sabie sfintele lor capete, pe care le-au taiat necredinciosii arieni, pentru marturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Iar unii dintre credinciosi au luat cinstitele lor moaste si le-au ingropat la portile Melandiei, in cetatea Constantinopolului, carora, mai pe urma, cel dintre sfinti, parintele nostru Ioan Gura de Aur, le-a zidit o biserica din temelie, in care se faceau multe tamaduiri, cu rugaciunea sfintilor mucenici, intru slava lui Dumnezeu, Cel in Treime laudat in veci. Amin.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.