Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie

Tara Bitiniei a odraslit pe sfintii mucenici: Tirs, Levchie si pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut si au patimit pentru Hristos, in vremea imparatiei lui Decie, intr-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia, prin Niceea, in cetatea Cezareei si era mare osarduitor spre inchinarea idolilor, ingrijindu-se pentru capistile si jertfele cele necurate si pentru toate cele ce erau placute idolilor. Acela silea pe toti la unirea sa cea fara de Dumnezeu, pe unii inselandu-i cu imbunari, iar pe altii infricosindu-i cu ingroziri, ca sa fie partasi ai inchinarii lui paganesti la idoli. Iar Levchie care era intre cei dintai ai cetatii, barbat cinstit si vestit cu invatatura, cu intelegerea si cu neamul bun, vazand faradelegile ce se faceau, foarte mult il durea inima si se aprindea cu ravna catre Dumnezeu.

Neputand mai mult a tainui vapaia ravnei ce-i ardea inauntru si nevrand mai mult a-si ascunde sfanta credinta, ce era in sine, a stat inaintea ighemonului zicand: "Pentru ce, o! Cumvrichie, te inarmezi cu ticalosie asupra sufletului meu, cinstind pe idolii cei pagani, nesimtitori si surzi? Caci pe multi ii atragi in acea ratacire, incat se fac oamenii mai nesimtitori decat pietrele; fiindca nu voiesc a vedea pe Dumnezeul cel adevarat si Mantuitorul si a umbla in lumina, lasand intunericul ratacirii". Iar nebunul ighemon, auzind acestea, s-a umplut de manie, urand pe cel ce graia adevarul si fara intrebare a poruncit sa-l bata pe Levchie. Iar acesta primind ranile de buna voie, multumea lui Dumnezeu si prin aceasta intarata si mai mult pe cel ce-l chinuia. Si pana intr-atata a fost batut, incat au ostenit cei ce-l bateau si a slabit trupul lui de rani; iar el se ruga ca sa se dezlege de trup, dorind sa se duca la Domnul.

Deci, a avut ajutator dorintei sale pe tiran, care a poruncit sa fie scos in afara cetatii si sa i se taie capul. Si mergea sfantul dus de gealati (muncitori), insa fara temere si fara tulburare nearatand pe fata nici o durere, ci numai o bucurie si a veselie ca si cum nu s-ar fi dus la taiere, ci la incununare. Deci, fiind dus departe de cetate, s-a savarsit cu dreapta credinta prin taiere, apoi sufletul i s-a suit la cer, ca sa primeasca cununa cea muceniceasca pentru patimirea sa.

Dupa aceea s-a dus vestea pentru tirania lui Cumvrichie in toate partile acelea, incat se ascundeau crestinii, temandu-se de pedepsirea lui cumplita. Iar fericitul Tirs, care, desi nu era inca botezat, ci numai chemat in randuiala aceea crestineasca, inarmandu-se cu ravna dumnezeiasca, a venit inaintea tiranului si a zis: "Bucura-te, prealuminate ighemoane". Ighemonul i-a raspuns la fel. Apoi a zis Tirs: "Oare liber este inaintea voastra, a celor ce faceti judecata, a grai fiecare ce voieste? Sau numai a supune poruncilor voastre, fara a scoate vreo vorba"?

Iar ighemonul, care parca ar fi uitat ce a facut lui Levchie, a zis; "Este liber si de la nici unul nu este luat acest drept, cu atat mai mult cand voieste sa vorbeasca spre folosul obstii". Tirs a zis: "Si ce poate sa vorbeasca cineva mai de folos decat ceea ce foloseste sufletului? Eu te-am vazut aducand multora nevoie si paguba de mantuire si de la marturisirea cea adevarata scotandu-i, apoi atragandu-i ticaloseste spre ratacirea cea idoleasca si, bine stiind ca tu aprinzi focul gheenii asupra capului tau, iar mai vartos asupra sufletului tau, am cugetat sa vorbesc cu tine, cu indrazneala ce se cuvine si sa stiu de la tine pentru ce pricina, lasand pe Ziditorul cerului si al pamantului si a tot neamul omenesc, ai legiuit a te inchina mai bine lucrurilor mainilor omenesti, zicand lemnului: "Tatal meu esti tu", precum mustra dumnezeiescul Ieremia si pietrei: "Tu m-ai nascut pe mine". Apoi toata purtarea ta de grija este aceasta, ca sa-i pleci pe oameni sa se inchine idolilor".

Ighemonul a zis: "Aceste vorbe ale tale fara vreme si de prisos te arata ca esti bolnav de crestinatate; insa intrebarile tale cele desarte si dezlegarile cele mincinoase lasa-le celor de prin scoli si celor ce nu se ingrijesc de treburile poporului, iar acum supune-te poruncii imparatesti si, apropiindu-te, jertfeste-te zeilor, iar de nu, la cuvintele tale cele fara de vreme, vei afla de la noi rasplatire cu buna vreme prin muncile cele gatite tie". Iar el a zis: "De vreme ce sunteti zidire intelegatoare a lui Dumnezeu, nu se cuvine, dar, voua a face ceva fara minte si fara socoteala, ci cu judecata si cu intrebare; iar de urmezi poruncii celei nebune a imparatului tau, fa cele poruncite tie". Cumvrichie a zis: "Mi se pare ca blandetea noastra te face prea mandru, dar vazandu-te om intelept si ager la minte, te sfatuiesc sa te supui, mai inainte pana nu vei fi muncit. Deci, vino in capiste si da cele ce se cuvin zeilor, caci asa vei dobindi iertare de greselile tale cele trecute, iar marelui imparat te vei face prieten si in toata vremea vietii tale intru mare cinste vei vietui impreuna cu noi".

Zis-a sfantul: "Mult am cugetat eu despre lucrurile acestea ce stau de fata si sa nu ti se para ca m-ai aflat nepregatit si neinvatat; pentru ca mult am invatat singur si, cu multa socoteala cercetand, am cunoscut ca zeii vostri idoli sunt fara de suflet, si jertfirile lor sunt necurate si am ris de dansii. Apoi am ales credinta crestineasca care este curata si adevarata; deci, de-ti este ceva poruncit pentru noi de la imparat, nu fi cu nebagare de seama a face".

Acestea zicandu-le fericitul, l-a maniat pe tiran, care a poruncit indata unor tineri puternici la maini sa-l palmuiasca, sa-l bata tare si, legandu-l cu curele de maini si de picioare, de amandoua partile sa traga tare si sa-l tarasca cu sila. Facandu-se aceasta se rupeau madularele fericitului de la incheiturile lor; iar mucenicul, rabdand acestea, se arata cu fata luminoasa. Apoi a poruncit muncitorul sa-i impunga cu fiare ascutite sprancenele si ochii, iar cu unelte de arama sa-i sfarme falcile si sa-i zdrobeasca dintii. Iar sfantul, in acele munci, isi batea joc de tiran, intaratandu-l si mai mult.

Atunci ighemonul, topind plumb si gatind un pat de fier si punand pe mucenic cu fata in jos pe acel pat, a chemat vrajitorii si momitorii ca sa-l insele cu cuvinte. Aceia sfatuiau cu cuvinte dulci pe fericitul macar catava vreme si cu fatarnicie sa se supuna ighemonului si-i ziceau: "Si de cumplitele munci te va slobozi si de multe bunatati vei fi partas, si-ti va ierta aceasta Dumnezeul tau, stiind neputinta firii, si nu se va mania, fiind foarte bun si milostiv, precum auzim". Iar mucenicul a zis: "De aceea rabd munci pentru Dumnezeul meu, ca este bun si foarte milostiv, pentru ca, daca voi, auzind de muncile cele fara de sfarsit care va asteapta, nu va intoarceti din calea ratacirii voastre, nici va abateti de la pierzarea voastra, apoi eu pentru ce sa nu rabd cu barbatie muncile cele vremelnice, care au rasplatire in imparatia cerurilor si sa primesc bunatatile cele nesfarsite si de-a pururea viitoare?"

Acestea zicand sfantul, au turnat plumb topit pe spatele lui gol si indata plumbul, ca un rau varsandu-se, pe multi necredinciosi care stateau imprejur, i-a vatamat si i-a pierdut; iar sfantul s-a sculat de pe pat nevatamat si cu tot trupul sanatos. Acestea vazandu-le cu ochii, s-au spaimantat de acea minune si chiar muncitorul se mira foarte mult. Apoi cand se cadea a sti cine este cel care face acestea, el insusi de voia sa petrecea orb, incat s-a implinit scriptura: "Ati vazut de multe ori si n-ati pazit; si avand urechi deschise, n-ati auzit". Deci, iutindu-se mai mult asupra mucenicului, numindu-l fermecator si vrajitor, a inceput sa-l munceasca cu si mai multe chinuri, pe care sfantul le rabda cu barbatie. Apoi s-a auzit un glas de sus, intarind pe nevoitorul, de care paganii s-au infricosat foarte, iar credinciosii s-au intarit in credinta. Atunci ighemonul, nerabdand mai mult ocara, a poruncit sa arunce pe sfant in temnita legat, iar el s-a dus la casa sa, cugetand ce sa scorneasca ca sa-l munceasca si sa-l piarda.

Fericitul Tirs, in temnita, cu sarguinta se ruga la Dumnezeu ca sa-l invredniceasca Sfantului Botez si, indata cercetandu-l acolo noaptea darul Domnului, s-au dezlegat legaturile cu care era legat si usile temnitei s-au deschis singure. Iar el iesind a mers la episcopul Cezareei, care se ascundea in aceea vreme de frica paganilor.

Episcopul, vazand pe mucenic venind la el, a cazut la picioarele lui, pentru ca auzise de rabdarea si barbatia lui, cinstindu-l foarte mult. Iar mucenicul, asemenea cazand la picioarele episcopului, a zis, ridicandu-l: "Nu face aceasta, o, preacinstite parinte, nici rapi inchinaciunea care se cuvine tie de la noi, pentru ca n-am venit a binecuvanta, ci a primi binecuvantare". Iar episcopul a zis: "Se cuvine tie a ne binecuvanta pe noi, ca cel ce cu adevarat ai aratat puterea lui Dumnezeu, a faptei celei bune si te-ai imbracat cu haina cea prea stralucita a Duhului, prin rabdarea muncilor cumplite". Iar mucenicul a raspuns: "Pentru aceasta am si venit aici, ca sa ma imbrac in haina nestricaciunii, nascandu-ma prin apa si prin Duh, pentru ca inca nu sunt invrednicit cu Sfantul Botez. Deci, nezabovind, implineste-mi dorinta mea si fa ceea ce se cuvine dreptei credinte".

Episcopul indata a botezat pe Sfantul Tirs; iar el, iesind din baia Sfantului Botez, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, cel ce m-ai invrednicit a ma curati prin apa si prin Duh, ajuta-mi sa ma botez si eu cu botezul cu care te-ai botezat prin patimire si, bind paharul Tau, sa ma fac inchipuire mortii Tale". Apoi vorbind putin cu episcopul si binecuvantandu-se unul pe altul, s-a intors patimitorul lui Hristos in temnita, mergand inaintea lui o lumina dumnezeiasca si urmandu-i ingerii, precum au vazut cu dinadinsul unii din cei vrednici si, intrand acolo, s-a indeletnicit cu obisnuitele rugaciuni.

In acea vreme un comite cu numele Silvan, de neam pers, cu naravul cumplit si tiran nemilostiv, aratandu-se cu bunavointa catre imparat, a cerut de la dansul stapanire si sa mearga sa incerce pe chinuitorii cei randuiti spre pierderea crestinilor, daca implinesc porunca imparatului. Primind stapanirea pe care o ceruse, a venit in Niceea si in Cezareea, aducand jertfe diavolilor si zeilor si praznicele lor cele necurate savarsindu-le cu sange crestinesc. Atunci i s-a spus despre Tirs ca nu poate fi biruit cu nici un fel de munci, ci inspaimanta pe oameni cu semne si minuni. Deci, indata a trimis ca sa-l aduca la sine, iar el insusi savarsea jertfe marelui zeu Die.

In ziua urmatoare, impreuna cu Cumvrichie, a judecat pe Tirs si a poruncit sa se citeasca inaintea tuturor intrebarile cele dintai. Apoi a zis: "Sa nu socotesti o, Tirse, ca vei patimi munci ca cele dintai, ci mai cumplite vei primi, de vei petrece in nesupunerea ta". Mucenicul a raspuns: "Cel ce m-a facut mai tare decat toate muncile, acelasi, adica Domnul nostru Iisus Hristos si acum imi sta in fata, scotandu-ma din mainile voastre; pentru ca Lui unuia ii slujesc si pe El singur il stiu ca este Dumnezeu, iar pe idolii vostri si pe zeii muritori ii socotesc inselatori. Insa de voiesti a ma sfatui, nu cu sila, ci de voie si cu sfat bun, apoi spune-mi acum cui si cum sa jertfesc? Si eu vazand lucrul cu totul adevarat, ma voi supune si nu ma voi impotrivi adevarului".

Silvan, indata luand pe sfant, a zis: "Sa mergem in templu si acolo iti voi arata cui sa jertfesti". Si dupa ce au intrat intr-o capiste a lui Apolon, ce era acolo aproape, aratand cu mana comitele spre idol, a zis: "Iata acesta este zeul pe care il cinstim noi. Pe acesta de-l vei ruga, o, Tirse, aducandu-i jertfa, vei avea un mare ocrotitor si de la ceilalti zei vei afla dar!" Iar mucenicul a zis: "Ia seama ce fel de jertfa ii voi aduce lui si cum ma voi ruga". Dupa ce toti si-au intors ochii cu luare-aminte, mucenicul, ridicandu-si mainile si ochii inaltandu-i-se la cer, a chemat puterea lui Dumnezeu cea nespusa si indata s-a facut tunet si a cazut idolul lui, Apolon la pamant si s-a risipit ca praful.

Mucenicul intorcandu-se catre cei ce stau imprejur, a zis: "Luati seama ca idolii vostri sunt niste fapturi si nici numele adevaratului Dumnezeu nu pot sa-l rabde". Silvan, umplandu-se de manie, a zis: "Eu voi pierde cu totul vrajitoria ta si o voi sfarama". Si indata a poruncit sa zdrobeasca trupul mucenicului pana la oase, cu pinteni de fier ascutiti, incat carnea lui cadea la pamant. Iar muncitorii ziceau: "Unde este Dumnezeu, ajutatorul tau, pe care Il cinstesti si pe care IL nadajduiesti?" Iar mucenicul lui Hristos a zis: "Au nu vezi in mine puterea lui Hristos, Care ma intareste impotriva acestor navaliri? Caci cum ar fi putut rabda trupul cel pamantesc si neputincios niste munci ca acestea, de nu i s-ar fi dat lui din inaltime ajutor dumnezeiesc?"

Atunci Silvan a poruncit sa aduca o caldare mare si umpland-o cu apa, sa-i dea foc dedesupt. Si incepand a fierbe apa, a legat pe mucenic de picioare si i-a dat drumul cu capul in jos in aceea caldare ce fierbea. Apoi sfantul, chemand numele lui Hristos, indata a crapat caldarea si s-a varsat apa, iar el a ramas nevatamat. Tiranul s-a rusinat si s-a maniat, apoi, avand alta indeletnicire cu poporul, a poruncit sa duca pe sfant in temnita. Dupa aceasta Silvan si cu Cumvrichie au plecat in cetatea Apamiei, cea de langa mare, poruncind sa aduca si pe sfant legat dupa dansii. Apropiindu-se de cetate, a stat si, aducand pe mucenic inaintea sa, i-a zis: "Aici, Tirse, sau fagaduiesti a aduce jertfa zeilor, ca sa fii viu, sau cumplit vei fi lipsit de viata aceasta".

Sfantul, ca si intaia data raspunzand, a adaugat si acestea: "Mai lesne sufletele voastre se vor lua de la voi indata". Dar ei, spre mai mare manie pornindu-se, au poruncit sa-l duca in cetate, batandu-l, ca acolo sa fie aruncat in mare impreuna cu vrajile sale, ca astfel cel rau, rau sa piara, iar dupa moarte nici obisnuitei ingropari sa nu se invredniceasca. Neintrand el inca in cetate, a inceput sa se implineasca proorocia mucenicului, pentru ca Silvan deodata a slabanogit, iar Cumvrichie a fost cuprins de fierbinteala si in a patra zi amandoi rau si-au savarsit viata.

Se povesteste ca, ingropandu-i, nici pamantul nu primea trupurile lor, ci le scotea afara, pana ce s-a rugat sfantul mucenic pentru ei. Atunci a petrecut sfantul in acea cetate douazeci si trei de zile, tinut in legaturi pana la venirea altui ighemon.

Acest ighemon avea naravul si rautatea celor dintai si-l chema Vavd. Acela, luandu-se dupa faptele ighemonilor de mai inainte si auzind despre mucenicul Tirs, l-a chemat la intrebare si aflandu-l neclintit in credinta crestineasca, nesupus poruncilor paganesti, l-a bagat intr-un sac legat si l-a aruncat in mare, la treizeci de stadii de tarm; dar indata s-a rupt sacul si s-au dezlegat legaturile, apoi s-a aratat o ceata de barbati purtatori de lumina, umbland pe mare, care, luand pe mucenic, l-au scos la uscat. Slugile, vazand aceasta, au alergat cu frica la ighemon si i-au spus lui cele ce au vazut. Iar el, venind la tarm si vazand pe sfantul mucenic stand singur, a zis: "Cu adevarat minunate sunt vrajitoriile si farmecele crestinesti, ca si marea se supune voua, precum vad; si puterea cea fireasca a stihiilor o aveti; insa aceste vrajitorii nimic nu va vor ajuta, ci vor fi pricina de mai cumplite munci si de mai amara moarte".

Mucenicul a raspuns: "Pana cand vei fi orb asemenea zeilor tai si avand ochi, nu vezi? Caci cum poate cineva cu vrajile sa supuna stihiile? Cine din vrajitorii care sunt la voi sau din zeii pe care voi ii cinstiti, ale caror mestesuguri sunt vrajitorii si inselaciuni, au facut ceva in acest chip, ca omul cel aruncat in mare sa fie ridicat de ingeri si apoi, intreg si sanatos, sa umble pe mare ca pe uscat, sa iasa la pamant?"

Ighemonul, luand pe mucenic, a poruncit sa-l duca dupa dansul legat si sa-l bata cu toiege, caci el mergea in Cezareea. Instiintandu-se cetatenii cezareeni de venirea ighemonului celui nou si ca aduce cu el pe sfantul mucenic Tirs, au iesit cu toti intru intampinare, de forma adica sa intampine pe ighemon, iar de fapt ca sa vada pe patimitorul lui Hristos, pe care il doreau. Intrand in cetate, a aruncat pe mucenic in temnita si, cugetand ighemonul cu ce fel de munci sa-l piarda, a gandit ca sa-l dea spre mancarea fiarelor, parandu-i-se acea moarte ca este mai cumplita. Deci a poruncit sa adune fiare din cele mai cumplite, de tot soiul si sa le lase sa flamanzeasca, ca sa se repeada la cel osandit sa-l manance.

Fiind pregatite fiarele in treizeci de zile, a adunat tiranul tot poporul la capistea lui Die si a adus jertfe cu mare cuviinta; iar dupa aceea a scos din temnita pe Tirs cel osandit spre mancarea fiarelor. Atunci au inconjurat pe sfant o multime de prieteni si cunoscuti, indemnati fiind in taina de ighemon, care-l rugau sa se miluiasca insusi pe sine si sa scape de acea moarte cumplita, facand ceea ce i se poruncise; caci nu numai ca va scapa de rani, dar si prieten al imparatului va deveni. Iar sfantul, dupa cuvantul lui David, s-a facut ca nu aude si ca nu si-a deschis gura sa.

Adus fiind inaintea ighemonului care aducea jertfe, i-a zis lui: "Iata cat de milostiv am fost, ca sa te las atata timp pentru a-ti da seama sa alegi cele ce-ti sunt de folos si, apropiindu-te, sa aduci si tu jertfe marelui Die, pentru ca sa te izbavesti de toata urgia, ingrozirea si pierderea; iar de nu, apoi unghiile si dintii de fier ai fiarelor te vor sfisia pe tine si nimeni nu va fi ca sa-ti ajute tie si sa te izbaveasca de rautati". Iar mucenicul, prefacandu-se ca s-ar invoi la paganatatea lor, a zis: "Eu de mult m-am gandit ca impreuna cu cetatenii mei sa jertfesc, numai sa nu se manie Apolon ca, trecandu-l cu vederea, numai pe Die voi cinsti".

Acestea, auzindu-le, ighemonul s-a bucurat si a zis: "Numai aceluia jertfeste-i si eu sunt tie martor ca nici unul din ceilalti zei nu se vor mania pe tine". Atunci mucenicul s-a apropiat de Die si, facand oarecare rugaciuni catre adevaratul Dumnezeu, s-a facut cutremur infricosat; necredinciosii au fugit, Die a cazut la pamant, iar in capiste a ramas numai mucenicul.

Tiranul, umplandu-se de cumplita manie, a poruncit sa-l arunce indata la fiare. Adunandu-se poporul si privind, a dat drumul fiarelor infometate asupra sfantului; el se vedea in mijlocul fiarelor cu alte trei persoane si fiarele umblau pe langa ei fara sa-i atinga si se gudurau, ca si cum l-ar fi cunoscut mai dinainte. Atunci sfantul, ridicandu-si mainile in sus, a zis: "Multumescu-ti Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca ai preamarit intru mine numele Tau cel sfant si ai aratat spre mine, astupand gura fiarelor, precum odinioara inaintea robului tau Daniil. Deci Tu, precum atunci, asa si acum facand cele minunate, fa, o, Imparate, cu voia Ta cea nevazuta, ca aceste fiare salbatice sa se duca la locasul lor, nevatamand pe nimeni din cei ce sunt aici".

Astfel, rugandu-se mucenicul, a zis catre fiare: "In numele adevaratului Dumnezeu, intoarceti-va in pustie, fiecare la culcusul sau, de unde ati iesit si sa nu va atingeti de nimeni". Si indata au fugit fiarele, deschizandu-se usile singure; atunci i-a cuprins frica pe toti cei ce stau acolo si au fugit care incotro putea, temandu-se de fiarele ce fugeau in pustie. Deci si prin aceasta minune multi din necredinciosi s-au intors la credinta in Hristos.

Tiranul, facandu-se ca nu pricepe, a poruncit sa lege pe sfant peste tot trupul si sa-l arunce in temnita; iar dupa cateva zile, vrand sa mearga in Anatolia, care este aproape de Cezareea, a poruncit sa aduca dupa sine si pe Tirs. Acolo ajungand a facut praznuire mare cu tot poporul, in capistea lui Apolon, ce era plina de idoli. Apoi, aducand si pe Tirs, a poruncit sa-l bata cu toiege inaintea idolilor; iar el, ca intr-un vis, cu rabdare primind ranile ce i se dadeau, se ruga catre Dumnezeu, care usuca adancurile si topeste muntii cu privirea sa, zicand: "Sa fie peste mine mana Ta, Doamne, si nu departa ajutorul Tau de la mine, ci ma sprijineste ca sa nu ma rusinez ca Te-am chemat pe Tine".

Astfel rugandu-se el, deodata s-a auzit cutremur in cetate, iar pe ighemon l-au cuprins dureri si au slabit mainile celor ce-l bateau pe el, cazand multime de idoli la pamant si sfaramandu-se. Iar Tirs, umplandu-se de dumnezeiasca bucurie, isi batea joc de diavoli si de tiran, zicand: "Pentru ce nu ajuti zeilor tai care fara de cinste se tavalesc la pamant si cer ajutor de la tine, ci ii treci cu vederea, fiind aruncati in mijlocul privelistii, spre batjocura acelor care nu sunt orbiti?" Ighemonul, desi era cuprins de o grea durere, dar nevindecat de rautate, a zis: "Necuratul Tirs cu vrajile mi-a facut viata mai grea decat moartea".

In acea vreme era acolo si Calinic, care era slujitor idolesc, om intelept si de bun neam pe care il cinsteau elinii ca pe un zeu. Acela, de la inceput vazand minunile facute prin Sfantul mucenic Tirs, a inceput cate putin a cunoaste neputinta zeilor sai si primind intru inima sa samanta dreptei credinte, zicea in sine: "Dumnezeule cel marturisit de Tirs, care faci minuni preaslavite si minunate, Tu si pe mine ma primeste ca pe un ostas de curand ales si ma intareste si pe mine impotriva celor ce vrajmasesc adevarul Tau".

Astfel, vorbind el in sine cu Dumnezeul tuturor, s-a apropiat de ighemon si, cu mestesug batjocorindu-l, a zis: "Prea luminate ighemoane, acest om care este cumplit ranit cu bataile, pe marele Die l-a trantit la pamant si l-a zdrobit iar pe purtatorul de soare, Apolon, acum de trei ori l-a sfaramat; pe Iraclie cel nebiruit in razboaie l-a trantit, nu cu mainile nici cu armele, nici sabie n-a uneltit impotriva lui, ci numai cu cuvantul si cu chemarea lui Hristos, Cel ce a patimit pe cruce moartea; deci de este cu placere stapanirii tale, sa ne apropiem si sa ridicam pe zeul Iraclie, pe cel ce ajuta altora intru rautati si sa-l rugam pe dansul, ca aducandu-si aminte de barbatia sa cea de demult, sa vina ca sa ajute celor foarte necajiti, adica lui Die, tatalui sau, cum si zeului Apolon pentru ca aceia, precum mi se pare, dorm, fiind cuprinsi de somn greu".

Ighemonul, nepricepand batjocora, a zis: "De vreme ce eu sunt bolnav, mergi tu singur si roaga pe zei pentru noi si ridica mai degraba impotriva vrajitorului Tirs". Iar Calinic a zis: "Dar mi se pare ca este mare puterea Dumnezeului celui ce i-a trantit pe dansii si ma tem ca nu cumva sa nu-si poata ajuta loru-si". Atunci ighemonul, cunoscandu-i viclesugul, a zis: "Vai mie, ticalosul, si tu Calinic te-ai amagit cu vrajitoriile fermecatorului acestuia?" Iar Calinic nemaizicand nimic, nevrand mai mult a tine intr-ascuns dreapta credinta, indata a alergat la casa sa si razandu-si perii capului si ai barbii, apoi dezbracandu-se de haine, le-a dus la ighemon si aruncandu-le la picioarele lui, i-a zis: "Primeste parul si hainele mele, ighemoane, pe care le-au intinat jertfele, fumul, sangele cel curs si tainele cele diavolesti, iar impreuna cu acestea ma lepad de ratacirea cea dintai si primesc chipul vietii celei noi si de acum sa stii ca sunt crestin".

Ighemonul vazand acea schimbare a lui neasteptata, spaimantandu-se, a zis: "Dar ce este aceasta o! Calinic? Atat de mult au putut semnele acelea ale vrajitorului de Tirs, incat si sufletul tau, de bun neam, ce era slujitorul zeilor si care s-a invrednicit de la dansii de multe daruri, intorcandu-l de la parinteasca credinta l-a atras la pierderea cea desavarsita?" Iar Calinic a zis: "Pricinuitor al schimbarii mele este singur Iraclie, care atatea biruinte savarsind, precum se povesteste de dansul, acum nu a putut sta inaintea cuvantului unui barbat, ci a cazut ticalosul si a dovedit ca sunt de ris basmele spuse despre dansul si despre ceilalti zei, care in zadar se cinstesc de elini". Ighemonul iarasi a zis: "Nicidecum, ci cu vrajile lui Tirs te-ai inselat, nadajduind ca si tu vei face cu vrajile lui niste minuni ca acelea, dar nici pe vrajitorul acela, nici pe tine nu te vor folosi vrajile crestinesti, de nu te vei pocai si de nu vei da zeilor iarasi cinstea dintai".

Calinic, vrand pe fata sa rusineze nebunia ighemonului, caci nadajduia fara indoiala ca Dumnezeu, Care este cu Tirs, va fi si cu dansul, a zis: "De vreme ce tu, ighemoane, acum bolesti cu trupul si pe mine ma socotesti ca sunt inselat cu vrajitoriile, sa ne apropiem dar de marele Asclipie daca voiesti si sa ne rugam de obste, ca sa-ti aline durerile si sa te faca pe tine sanatos. Atunci vei cunoaste ca nu sunt inselat de nici un fel de vrajitorii". Ighemonul, nepricepand intru totul cele spuse si parandu-i-se ca slujitorul s-a intors iarasi la idoli, s-a dus indata cu dansul in capiste. Intrand ei acolo, Calinic se ruga in sine: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin robul Tau Tirs, Te-ai facut cunoscut mie ca esti Dumnezeu adevarat si desi erai suparat pe mine, nu m-ai lepadat, vino acum in ajutorul meu si arata in mine puterea Ta".

Acestea zicandu-le, s-a auzit de sus un glas, intarindu-l si chemandu-l catre nevointa. Iar el, capatand indrazneala si marturisind numele lui Hristos a inceput a ocari idolul lui Asclipie. Atunci idolul, ca si cum ar fi fost aruncat de o mana puternica, a cazut indata inaintea picioarelor lui Calinic. Acesta uitandu-se spre ighemon a zis cu batjocura: "Iata dumnezeul tau nu poate sa se scoale, daca nu-i vei da tu singur mana sa-l ridici; deci vezi si cunoaste ca nu este in mine vrajitorie, ci lucrare dumnezeiasca".

Ighemonul, intristandu-se cu duhul si suparandu-se pe Calinic, a poruncit sa-l inchida in temnita, iar a doua zi a dat asupra amandorura hotarire de moarte, zicand: "Pe Calinic, care a cazut din slujba idolilor si din prietenia lor si s-a alaturat de inselaciunea crestineasca, poruncesc sa se piarda cu sabia; iar pe Tirs, care se mandreste cu multe semne, care si pe Calinic l-a inselat, poruncesc sa-l puna in sicriu de lemn si sa-l taie cu fierastraul".

Calinic a fost scos indata de ostasi afara din targ spre taiere; iar el cerandu-si vreme de rugaciune si rugandu-se mult s-a savarsit prin sabie. Pe Sfantul Tirs, punandu-l slugile, Savin si Vitalie, intr-un sicriu oarecare, au luat fierastraul sa-l taie, dar unealta s-a facut foarte grea in mainile lor, incat nu o puteau ridica si purta; iar lemnul s-a facut foarte usor incat nu se arata nici urma taieturii, fiindca fierastraul isi pierduse puterea sa de taiere. Deci s-au ostenit mult, asudand, dar nimic n-au sporit.

Chinuindu-se mult timp, deodata s-a deschis sicriul si a iesit sfantul intreg si cu fata luminata, fiindca veselie dumnezeiasca umpluse inima lui. Iar cei dimprejur s-au spaimantat si nimeni nu indraznea sa se apropie de dansul, pentru minunea ce se facuse. Apoi s-a auzit glas de sus, chemandu-l, iar el, intelegand ca s-a sfarsit nevointa sa, inaltandu-si mainile si sufletul la cer, a zis: "Multumescu-ti Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca pe mine nevrednicul ma primesti in mostenirea Ta si ma asezi in ceata celor ce bine Ti-au placut. Deci primeste acum in pace sufletul meu si-l du intru sfintenia Ta, la bucuria cea negraita, care este la Tine".

Zicand acestea si insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si-a dat sfantul sau suflet in mainile Domnului. Iar trupul pe care n-au putut sa-l omoare muncile cele cumplite si amare - ce s-au adus asupra lui de catre vrajmasi - prin moartea cea firesca si-a primit sfarsitul sau. Caci asa a iconomisit intelepciunea cea negraita a lui Dumnezeu, ca sa nu se para tiranului ca el l-a biruit si l-a omorat, ci ca acestea s-au intamplat, cand Domnul a voit.

Trecand multa vreme dupa aceasta si imparatind tiranul Diocletian, a iesit iarasi porunca prin toate laturile ca sa fie toti partasi necuratiei paganilor, iar cei ce nu vor voi, sa se piarda cu moartea. In acea vreme era in partile Tebaidei un ighemon cu numele Arian. Acesta se sarguia a implini porunca imparateasca si, fiind in cetatea antinoitenilor, a prins pe doi crestini din cei mai de frunte, cu numele Asclan si Leonid, pe care, muncindu-i in multe feluri, i-a pierdut. Iar dupa sfarsitul acestora, a poruncit sa prinda pe toti crestinii care se aflau acolo si punand inaintea lor uneltele de munca a zis: "Iata doua cai va stau inainte: sau aduceti jertfa idolilor si sunteti liberi si intregi sau de nu va plecati poruncii imparatesti, veti fi pedepsiti cu munci si cu moartea".

Zicand acestea ighemonul, au iesit indata in mijlocul adunarii treizeci si sapte de barbati cu vitejie si cu suflet, care au voit mai bine a muri decat sa se supuna poruncii imparatesti. Facandu-se multa intrebare, unul dintr-insii, cu numele Apolonie, fiind citet al Bisericii, vazand muncile cele multe si felurite, s-a indoit si a cazut frica asupra lui; pe de o parte tremura pentru muncile ce aveau sa vie, iar pe de alta se temea sa nu cada din credinta in Hristos si sa-si piarda sufletul. Deci, se gandea cum ar putea scapa de muncile si jertfele diavolesti, ca si sufletul sa-si mantuiasca din mainile diavolului si trupul sa-l izbaveasca din mainile chinuitorilor.

Astfel, tulburandu-se el cu gandul, statea langa un barbat oarecare de credinta elin, cu numele Filimon si cu mestesugul comedian, care in vremea petrecerilor veselea pe ighemon. Pe acesta vazandu-l, Apolonie l-a chemat la sine si i-a fagaduit patru galbeni, de va aduce jertfa idolilor in locul lui, acoperindu-se cu haina lui ca sa nu fie cunoscut. Filimon invoindu-se indata, s-a imbracat cu haina lui Apolonie si, acoperindu-si fata ca sa nu fie cunoscut, a mers catre jertfelnic. Iar Dumnezeu, Care cu minune randuieste mantuire tuturor, a voit a atrage catre sine prin Apolonie pe Filimon si prin Filimon pe Apolonie.

Deci, cand se apropia Filimon de jertfelnic, imbracat cu haina lui Apolonie, a stralucit in inima sa lumina dumnezeiasca, care i-a deschis ochii cei intelegatori ca sa cunoasca adevarul si, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci, ca un crestin a stat inaintea ighemonului care l-a intrebat cine este. Ceilalti au raspuns: "Unul din crestini este". Ighemonul i-a poruncit ca sa-i jertfeasca zeului, iar el striga cu glas mare: "Nu voi jertfi, caci sunt crestin si rob al lui Hristos, Dumnezeul cel viu". Iar ighemonul a zis: "Au doara n-ai vazut cu putin mai inainte cu cate munci a fost pedepsit Asclan si Leonid si apoi cu ce cumplita moarte au pierit?" Filimon, care era in chipul lui Apolonie, a raspuns: "Aceasta chiar mi-a fost pricina spre a indrazni spre munci, caci Asclan si Leonid nu de mult patimind pentru Hristos, ne-au lasat chipul rabdarii cu barbatie. Inca si minunea aceea s-a facut mie pricinuitoare, care s-a vazut in caiacul tau, cand ai vrut sa treci raul si acesta s-a oprit in mijlocul raului la adancul apei, neputand a trece de partea cealalta - pentru ca n-ai vrut sa numesti pre Hristos Dumnezeu".

Ighemonul a poruncit sa cheme pe Filimon comedianul, pentru ca sa fluiere si, astfel, cu glasul fluierului graind impotriva sa vaneze si sa induplece cugetul acelui crestin ca mai cu inlesnire sa se schimbe si sa se atraga catre inchinarea la idoli. Dar nu stia nebunul ca acela este insusi Filimon care graieste cu limba sa - decat numai cu aceasta se deosebea, caci mai inainte glasuia cu trambite, iar acum graia cu duhul cel dumnezeiesc. Filimon a fost cautat pretutindeni si negasindu-se, a chemat pe fratele sau Teon si l-a intrebat despre acesta. Iar acesta stiind pe fratele sau imbracat in haina lui Apolonie, dar nestiind scopul cel bun, a zis: "Iata Filimon sta inaintea voastra".

Deci, indata poruncind ighemonul sa se descopere fata lui si vazand pe Filimon, a inceput a rade socotind ca Filimon a facut aceasta spre batjocura crestinilor, ca sa se veseleasca cei ce stau imprejur; apoi ii porunci sa lepede acea haina si sa mearga cu el la jertfa, dar Filimon marturisi ca este cu adevarat crestin si isi batea joc de zeii paganilor. Atunci judecatorul, mirandu-se foarte mult, a zis: "Spre lauda imparatilor sunt cele facute si graite acum de tine o, Filimon, sau sunt scornite spre batjocura crestinilor?" Dar el a raspuns: "Eu nu ma rog pentru sanatatea imparatilor, ci ma rog pentru mantuirea mea la Stapanul meu, Imparatul Hristos, caci nu batjocoresc pe crestini, ci arat adevarata schimbare a inimii mele. Marturisesc credinta mea intru Hristos si pentru aceasta marturisire, nu numai cu o moarte, ci cu mii de morti, adeveresc ca sunt gata a muri".

Acestea auzindu-le, ighemonul s-a umplut de manie si intorcandu-se catre cei ce stau imprejur, se sfatui cu dansii: sa-l omoare pe Filimon mai repede, caci pe fata a ocarat pe zei, sau sa-i dea vreme a se gandi si a se pocai? Iar poporul, iubind pe Filimon pentru mestesugul fluierarii lui, a rugat pe ighemon ca sa nu piarda mangiierea cetatii cea de obste. Deci a zis ighemonul catre Filimon: "Vezi cat te iubeste poporul si cat te numeste mangiierea de obste? Macar, socotind lauda acestora, fa cele obisnuite, adica jertfeste zeilor; iata ca incepe a se savarsi indata praznicul cel mare, la care se cade tie a canta laude zeilor, cu trambite si cu fluiere; de aceea si tu insuti sa te veselesti si sa indulcesti cu cantece auzurile noastre".

La acestea a raspuns Filimon: "Acest praznic al vostru imi aduce aminte de praznicul care se savarseste sus si cantarea trambitelor ma desteapta catre dorinta ca sa aud cantarile cele ingeresti. Deci cunoaste ca in desert te ostenesti sarguindu-te a ma intoarce de la marturisirea mea si nu numai ca nimic nu vei spori, ci si mai multa dorinta de Hristos se va destepta in mine". Zis-a ighemonul: "Dar de vei rabda toate pentru Hristos precum fagaduiesti, ce vei dobindi, cand inca nici nu esti crestin desavarsit, de vreme ce n-ai luat botezul, care se cuvine acestei legi?" Acestea auzind, Filimon, a strigat: "O, ighemoane, cu cate multumiri sunt tie dator, caci chiar nevrand, mi-ai facut mie bine, aducandu-mi aminte de Sfantul Botez!"

Acestea zicand ighemonului, a iesit in mijlocul adunarii si a strigat: "Rogu-va, de este cineva dintre voi preot crestinesc si nu baga in seama muncile pentru buna credinta, sa vina aici si sa-mi daruiasca sfantul botez". Dar, vazand pe toti stapaniti de frica si nici unul indraznind a veni la dansul sa se arate preot crestinesc, s-a intristat si a strigat catre Dumnezeu cu lacrimi fierbinti: "Dumnezeul meu Hristos, Cel ce ai cautat asupra mea cu buna indurare si m-ai scos din adancul ratacirii, nu ma lasa sa fiu fara sfantul botez, ci in chipul in care stii, arata-mi un preot si apa, de la care sa ma botez, ca si ceilalti crestini". Astfel rugandu-se, s-a pogorat de sus un nor de apa si inconjurandu-l l-a botezat - aceasta vazand toti si minunandu-se - iar norul s-a dus iarasi sus.

Ighemonul, fiind orb de rautate, a zis ca este vrajitorie si intunecare de ochi. Dupa aceea sfantul s-a rugat pentru fluierele sale, pentru trambite si pentru surle - care erau ale lui Apolonie, atunci cand si-a schimbat haina sa - ca sa se arda si sa se prefaca in cenusa, incat sa nu ramana pomenirea mestesugurilor celor desarte, a uneltelor lui de cantari, ca sa nu poata cineva dintre necredinciosi sa zica: "Acestea sunt trambitele lui Filimon". Deci coborandu-se foc din cer le-a ars pe toate si le-a pierdut in fata lui Apolonie. Acum s-a deshis si usa lui Apolonie catre patimire; caci Teon, fratele lui Filimon, apropiindu-se de ighemon, i-a vestit cu de-amanuntul tot ceea ce facuse; cum Apolonie a imbracat pe Filimon cu haina sa, apoi l-a facut ca sa intre intru nevointa pentru dansul si s-a facut pricinuitor pierderii lui.

Deci indata l-au adus si pe Apolonie, spre care cautand Arian ighemonul cu ochi maniosi si cu fata groaznica a zis: "Ce este aceasta, mai inrautatitule decat toti oamenii? Ce ai facut noua cetatii si acestui ticalos? Pentru mandria ta trecand cu vederea legile si pe zei, iar de frica muncilor abatandu-te, ai schimbat cu dansul hainele si cu niste vrajitorii ai razvratit inima lui, lipsind toata cetatea de o mare mangiiere. Se cuvenea tie, daca te temeai de munci, sa vii la mine si sa-mi descoperi sufletul tau; iar eu prin legile iubirii de oameni, cu totul te-as fi slobozit si te-as fi lasat sa vietuiesti fara intristare".

Zicand acestea ighemonul, Apolonie a raspuns: "Bine si cu drept faci de ma defaimezi si la aceasta nu stau impotriva, pentru ca si eu insumi ma invinovatesc; insa nu de aceea ca m-am facut lui Filimon pricinuitor de atatea bunatati si nu fiindca el s-a imbracat in haina mea, ci fiindca m-am imbracat eu intr-ale lui. Dar de vreme ce amandoi, prin judecatile lui Dumnezeu, ne-am imbracat in haina mantuirii, sa stii ca dupa acestea nici Filimon, nici Apolonie nu vor jertfi vreodata zeilor vostri; iar de vreme ce mai inainte m-am temut de munci, acum cu ajutorul lui Dumnezeu, voi arata mare barbatie".

Pentru aceea tiranul, umplandu-se de manie, a poruncit ca pe Apolonie sa-l pazeasca in legaturi spre mai cumplite munci, iar pe Filimon sa-l bata trei ostasi cu palme peste fata si peste ochi. Atunci oamenii, vazand ca bat pe Filimon, nu le-a placut si au strigat sa inceteze. Ighemonul a zis catre mucenic: "Miluieste-te acum Filimoane; iar de nu, macar pe popor sa-l miluiesti, caruia i se rupe inima pentru tine; fiindca se cuvine tie sa judeci ca, daca aceasta putina munca a ta vazand-o poporul s-a tulburat cu sufletul, atunci ce va fi cand vei fi cuprins de munci mari? Jertfeste, Filimoane, si aceasta durere a ta schimb-o in veselie, caci ne vom ospata in capistea lui Serapid si cu multa bucurie ne vom desfata".

Filimon a raspuns: "Mie imi este gatit ospat in cer". Iar catre popor, intorcandu-se, a zis: "Pentru ce va mahniti vazand ca sunt batut? Eu nu eram batut cand eram la voi comedian? Ba, uneori si mai rau ne facea, iar voi cu placere radeati. Deci, pentru ce nu va veseliti si acum? Acum cand voi va mahniti, ingerii se bucura de mine, vazandu-ma ca sunt crestin si cinstesc buna-credinta".

Atunci tiranul, vazand pe Filimon si pe Apolonie neschimbati, a poruncit sa le sfredeleasca gleznele si, legandu-i cu franghii, sa-i poarte prin toata cetatea. Apoi pe Filimon l-a spanzurat de un copac de maslin si, aruncand toti sagetile asupra lui, el se ruga lui Dumnezeu, incat nu se apropiau sagetile de dansul; caci o parte dintr-insele loveau in copac, iar o parte cadeau pe pamant si altele ramaneau in vazduh, prin minune. Iar ighemonul s-a apropiat sa vada minunea si, cautand la Filimon, alta minune a urmat aceleia; o sageata s-a pogorat din vazduh cu atata putere, incat a lovit pe ighemon in ochiul cel drept si l-a orbit indata. Prin orbirea aceasta i s-a facut luminare sufletului, caci asa a vrut Dumnezeu. Mai inainte cand avea ochii sanatosi, era orb cu sufletul si neintelegator, incat cel neputincios se lupta cu cel Atotputernic. Iar acum, fiind orb, a cunoscut pe Dumnezeu cel adevarat, caci, dezlegand pe mucenic fiind silit de durere, l-a rugat ca sa-i tamaduiasca ochiul.

Sfantul a raspuns: "Nu voiesc acum sa te vindec, ca nu cumva facerea de bine pe care o vei primi, sa o socotesti vrajitorie, ci cand voi iesi din trup, pentru ca acum mi s-a apropiat sfarsitul meu. Pe urma vei veni la mormantul meu si luand tarana de acolo si punand-o pe ochiul tau, vei chema numele lui Hristos si indata te vei tamadui".

Dupa aceasta, prin porunca ighemonului, la amandoi mucenicii li s-au taiat capetele; iar cinstitele lor trupuri s-au asezat langa sfintii mucenici Asclan si Leonid. Iar ighemonul, de vreme ce-l supara ochiul cu o durere cumplita, a venit la mormantul lui Filimon si, dupa cum ii zisese, lua tarana si punand-o pe ochiul bolnav, a zis: "In numele tau, Iisuse Hristoase, pentru care acestia si-au ales moarte de bunavoie, pun tarana aceasta pe ochiul meu si, daca voi vedea, apoi si eu voi marturisi ca nu este alt Dumnezeu afara de Tine". Acestea zicandu-le, indata a aflat indoita tamaduire: a ochiului si a sufletului sau. Pentru ca cu ochiul a vazut soarele si cu sufletul a cunoscut dreptatea lui Dumnezeu si cu bucurie a strigat: "Sunt crestin". Apoi a marturisit inaintea tuturor ca este crestin. Ducandu-se de acolo, a primit Sfantul Botez cu toata casa sa si pe crestinii care erau tinuti in inchisori pentru Hristos, in numar de treizeci si sase, i-a liberat cu pace.

Apoi, luand panza curata si aromate cu mult pret, cu multime de popor si cu doi episcopi, au venit la mormantul mucenicilor si au facut cinstita ingropare trupurilor lor. Dupa aceea a facut multe milostenii la saraci si multe alte bunatati a savarsit. Vestea aceasta a ajuns la urechile lui Diocletian, paganul imparat, cum ca Arian din elin s-a facut crestin si ca nu voieste sa aduca jertfa zeilor.

Deci, indata a trimis imparatul patru slujitori, poruncindu-le sa-l aduca la sine, vrand singur sa vada cele ce s-au intamplat. Aceia luand pe Arian, il sileau sa mearga degraba la drum, dar el i-a rugat sa-l mai lase putin sa mearga la mormantul sfintilor mucenici. Iar aceia nevrand le-a dat optzeci de galbeni si asa i-au dat voie sa mearga la mormantul sfintilor mucenici, unde au venit cu totii, iar el a cazut cu fata la pamant, rugand pe sfintii mucenici ca sa-i ajute intru nevointa. Apoi s-a auzit glasul lui Filimon din groapa: "Imbarbateaza-te, Ariene si nu te teme, caci iata te cheama Domnul care te aduce spre nevointa si iti impleteste cununa muceniciei. Ba inca impreuna cu tine vor marturisi acesti slujitori si vor lua de la Hristos mare rasplatire".

Auzind acestea, s-a minunat si s-a intors la casa sa, precum el a cerut si, umplandu-se de darul lui Dumnezeu, a cunoscut chipul si vremea sfarsitului sau si chemand pe slugile sale le-a proorocit cele ce aveau sa fie, zicand lor: "Acum mergeti impreuna cu noi la Alexandria, unde eu voi fi dus la imparat si cu ajutorul lui Dumnezeu voi savarsi nevointa marturisirii in a opta zi a acestei luni si voi fi bagat in sac si aruncat in mare. Iar voi tineti minte cuvantul meu, ca in a unsprezecea zi a aceleiasi luni, la al saselea ceas sa iesiti la mal si, afland trupul meu scos la uscat de delfini, sa-l luati si sa-l puneti la un loc cu ceilalti mucenici".

Acestea zicand, a pornit la drum si ajungand la imparatul Diocletian, l-a primit cu blandete. Apoi s-a pregatit imparatului o baie inaintea capistei lui Apolon si mergand la baie imparatul s-a spalat impreuna cu Arian si apoi, apropiindu-se de capiste, a zis lui Arian: "Jertfeste marelui zeu Apolon, ca apoi cu veselie sa mergem la cina". Iar fericitul Arian a zis: "Cum voi putea eu sa fac aceasta o! imparate, sa las pe adevaratul Dumnezeu, dupa atat de multe minuni care s-au facut numai cu chemarea numelui lui Hristos si care nu-s basme desarte, ci curatul adevar si ai caror martori sunt ochi mei? Deci cum voi jertfi idolului celui fara de suflet si nesimtitor?" Iar imparatul, maniindu-se, si-a lepadat indata blandetea cea fatarnica si a poruncit sa fie legat cu lanturi de fier, iar de picioare sa-i lege o piatra mare si sa-l arunce intr-o prapastie foarte adanca, apoi sa-l astupe cu tarana si cu pietre. Apoi, deasupra gropii celei astupate, si-a asezat scaunul sau imparatesc si, asezandu-se a poruncit ostasilor sa joace imprejur, zicand: "Sa vedem de va veni Hristosul lui sa-l scoata din groapa aceasta".

Dupa aceasta, intrand el in palatul imparatesc, in camera sa a vazut lantul si piatra cu care era legat Arian, spanzurand deasupra patului sau, iar pe Arian culcat in patul sau. Vazand aceasta, imparatul s-a spaimantat, s-a minunat, s-a tulburat, socotind ca este un viclesug la mijloc, facut de oarecare din vrajmasii casei lui. Dar sfantul Arian a zis catre dansul: " Nu te tulbura, caci nimeni n-a viclenit impotriva ta, ci eu sunt Arian, ighemonul Tebaidei, catre care tu, aruncandu-ma in groapa, graiai: "Sa vedem de va veni Hristosul lui sa-l scoata din groapa aceasta! Deci iata ca Hristos m-a scos din groapa si mi-a poruncit sa ma odihnesc pe patul tau".

Diocletian, abia venindu-si in fire de frica, a strigat foarte tare, umpland palatul cu zgomotul pe care-l facea: "O! mestesug al vrajitorului! Fermecatoria vicleanului! Nimeni n-a vazut ceva intr-acest fel". Si graind multe, a poruncit sa-l bage pe sfant intr-un sac cu nisip si, legandu-l, sa-l arunce in fundul marii. Atunci au indraznit si cei patru slujitori care au vazut aceasta minune ce s-a facut cu Arian si, aducandu-si aminte si de cele spuse de Sfantul Filimon mai inainte, s-au apropiat de tiran si, ocarandu-l, au zis: "Pentru ce osandesti pe dreptul, tu, nedreptule, caci nu ti-a gresit nimic? Hristos este Dumnezeul adevarat, care face aceste minuni si nu te mai osteni fara folos, caci chiar dedesubtul muntilor si dealurilor celor inalte de-l vei ingropa, chiar in adancul marii de-l vei arunca si orice lucru rau si greu vei face robului tau, Hristos, Dumnezeu cel adevarat este puternic si-l va scoate, precum ai vazut astazi cu acest sfant, cu care suntem si noi gata a muri cu el, pentru Hristos! Deci credem ca, precum l-a scos pe dansul din adancul pamantului, fiind impresurat de atatea pietre si legaturi, asa poate sa ne scoata si pe noi si sa ne dea viata cea mai buna si vesnica".

Tiranul, luandu-i in ris si batjocorindu-i, a zis: " Eu si mai inainte, cand imi faceati slujbele mele, va implineam cererile voastre, ca sa nu va mahnesc, ca un parinte al vostru. Si acum, iarasi, ca sa nu va mahnesc, voiesc cu osardie sa va dau moarte grabnica, impreuna cu Arian".

Primul dintre dansii, cu numele Teotih, a raspuns: "Dumnezeul cel adevarat Caruia ne inchinam si pentru el moarte vrem sa luam, sa-ti dea tie rasplatire cuviincioasa pentru dragostea ce ai aratat pentru noi. Insa acest dar rog sa mi-l daruiasca imparatia ta; averile mele toate sa le lasi sa le imparta in doua parti: o parte sa se dea la imparatie, iar alta sa se imparta la vaduve si la sarmani". Acestea zicandu-le Teotih, i-au zis lui ceilalti: "Sa lasam, frate, toate la inalta purtare de grija, ca Dumnezeu va iconomisi precum va voi, iar noi sa ne ingrijim pentru sfarsitul nostru". Atunci imparatul judecand multa vreme, se minuna de sarguinta lor catre moarte. Iar Arian, vazand pe imparat gandindu-se, s-a temut ca nu cumva sa se caiasca si sa nu-i omoare, apoi a zis catre dansul: "Sa nu te amageasca diavolul ca sa mai ai nadejde ca ne vom schimba parerea, chiar de ne-ai omori de mii de ori". De aceea, vazand credinta lor cea tare, s-a maniat si a dat hotarirea de moarte, ca sa-i bage pe fiecare in cate un sac cu nisip si sa-i arunce in mare. Si asa s-a implinit proorocirea lui Filimon.

Dar indata alta facere de minuni s-a facut. Caci cum i-au aruncat ostasii in marea Vizantie, s-a aratat un delfin foarte mare, care a ridicat cei cinci saci cu spatele sau, in chip minunat si, alergand ca o corabie ce merge iute, i-a dus in Alexandria; iar acolo la mal ii asteptau slugile lui Arian, precum acesta le proorocise. Slugile, vazand delfinul, s-au spaimantat de marimea lui si cat de bine stateau sacii pe spinarea-i fara sa se rastoarne.

Aducandu-si aminte ca Arian le proorocise si le spusese despre moastele sale, iar acum erau cinci, nu se dumireau. Si s-a auzit glas de la Dumnezeu: "Luati moastele domnului vostru si pe celelalte patru si puneti-le impreuna cu moastele sfintilor Asclan si Leonid". Delfinul, punand sacii pe mal, s-a intors in mare inotand, iar slugile au pus moastele intr-un caiac si, inotand pe rau trei zile si trei nopti, cand erau in dreptul mitropoliei Anticoitenilor, unde era voia bunului Dumnezeu sa ramana moastele - caiacul n-a mai putut inainta defel, iar corabierii toti dormeau. Atunci un glas s-a auzit de doua ori: "Teodotie, Teodotie! - caci asa se numea carmaciul corabiei - aici este voia lui Dumnezeu sa ramana moastele!"

Desteptandu-se Teodotie si vazand caiacul plutind ca si cum ar fi fost legat, a iesit, a mers in cetate si a spus toata pricina. Iar lucratorii de acolo, au alergat cu faclii si cu tamaie; cantand si laudand pe Domnul, i-au ingropat cu evlavie si stralucire in locul unde a randuit Dumnezeu, facandu-se minuni deosebite prin aceasta si tamaduiri de bolnavi, precum si altele, spre slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Caruia I se cuvine slava si cinstea in veci. Amin.

• Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie
  Publicat in : Calendar ortodox