Newsletter
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Religia si magia
Religia si magia
1. In viata omului si aceea a popoarelor sunt fapte traditionale care apar dintr-o desfasurare de rosturi religioase. Satul romanesc stravechi cunoaste din plin o astfel de activitate.
Determinarea campului sau si intelegerea sensului valorilor ce le cuprinde, deschid mintii noastre poarta cea mai insemnata pe care putem intra in inima intregii alcatuiri a satului romanesc si a civilizatiei ce o reprezinta.
Pentru ca aceasta sa fie cu putinta, e nevoie sa aratam mai intai care este raportul intre religie si celelalte categorii de activitati spirituale.
Activitatea religioasa este in centrul vietii satului romanesc. Toate celelalte fenomene, atat cele ce privesc ordinea materiala a lucrurilor cat si cele ce privesc ordinea lor spirituala, sunt strabatute de religie ca de un fir nevazut. Toate celelalte activitati, fie ele artistice, tehnice, economice, politice sau juridice, sunt judecate si indrumate in sensul desfasurarii vietii religioase.
Viata spirituala sateasca pare sa cunoasca o adevarata autonomie a deosebitelor categorii de valori, in sensul ca valorile religioase, artistice, tehnice si toate celelalte au o conditie si un sens propriu, independent. Autonomia aceasta este insa numai aparenta. Ea nu se dovedeste a fi integrala nici atunci cand privim o societate si o civilizatie superioara ca cea Apuseana; cu atat mai putin apare ea in satul romanesc stravechi. Civilizatia romana sateasca exprima desigur o spiritualitate mai diferentiata fata de civilizatiile primitive, dar nu e mai putin adevarat ca deosebitele activitati si categorii de valori prezente in sat nu au o autonomie si o finalitate proprie ci sunt legate si incalcate in mare masura de activitatea si valorile religioase.
Religia cu sistemul sau de credinte si practici, ca raspuns lumii de taina ce inconjoara omul satului romanesc, alcatueste inima: intregului spiritual si social. Din punct de vedere spiritual, satul romanesc traditional inseamna credinta in Dumnezeu, inseamna crestinism. Autonomia deosebitelor activitati e mai mult aparenta decat reala, pentru ca in fond oamenii satului de indata ce cred in Dumnezeu, dau intaietate activitatii religioase si puterii sale absolute; ceea ce face ca restul activitatilor sa fie strabatute de un suflu religios.
In satul romanesc, fenomenul religios se caracterizeaza inainte de toate printr-o totala cuprindere, in asa fel ca imbratiseaza aproape toate chipurile de manifestare ale vietii sociale. Intreaga viata obsteasca a satului respira o atmosfera religioasa. Activitatile isi gasesc de obicei indreptatirea si ratiunea in religie.
Noi, cei care traim de la o vreme diferentierea deosebitelor activitati ale omului, noi care am ajuns sa inchidem pe Dumnezeu in zidurile bisericii si religia in dogma sau rituri, intelegem foarte greu viata taranului si toate activitatile lui care sunt incadrate, care sunt topite in sistemul de credinte si rituri traditionale, adica in religie.
Religia are o functiune dominanta in viata satului romanesc. Functiunea religiei este aici de a organiza viata omului si unitatii sociale in care traieste si in deosebi ordinea spirituala cu toate formele si sensurile ei. Religia apare ca forta organizatoare traditionala de valori in aceasta ordine.
2 O alta problema de determinare a campului nostru de cercetare in legatura cu acest capitol este aceea a magiei. De ce magia este alaturata religiei si mai ales pentru ce studiem in capitolul de fata aceasta activitate apartinand vietii spirituale satesti.
Raportul teoretic dintre religie si magie este o problema centrala, astazi devenita, clasica, in domeniul sociologiei religioase si etnologiei. Nu este in intentia noastra de a o relua aici. Ceea ce ne intereseaza pentru studiul ce-l incercam, este o descriere a convietuirii celor doua categorii de fenomene (si deci de activitati) religioase si magice in cadrul realitatii satesti, ca o indreptatire a metodei noastre. Lamurirea problemei o vom capata mai sigur odata cu sfarsitul capitolului de fata, odata cu inaintarea cercetarii.
In sat lucrurile sunt vii; faptele au o stare si un rost propriu intr-un intreg organic. Cu deosebire in campul religiei si magiei aceasta afirmatie este intemeiata. O limita materiala precisa nu poate fi trasa, intrepatrunderile fiind frecvente si firesti. Nimeni de aici nu sta sa le inlature.
Exista in viata spirituala a satului o seama de fapte de o straveche origine locala care, desi sunt in afara bisericii, nu sunt mai putin religioase: e vorba de acele fapte pe care mintea cercetatorului le situeaza intre religie si magie. In realitate trecerea de la domeniul religiei la acela al magiei se face uneori fara sa bagam de seama.
Realitatea vietii spirituale satesti ne forteaza sa vorbim mereu despre religie si magie ca activitati legate una de alta cu toate ca au norme deosebite si sunt activitati aparte.
Sa lamurim deocamdata acest lucru: de ce ne apar laolalta.
Religia si magia apar si functioneaza impreuna in viata satului, pentru ca au aceeasi natura: o natura mistica. Ele contin o seama de credinte si practici si sunt expresia legaturii omului, in cazul nostru a taranului roman, cu realitatea metafizica, a carei sensibilitate si viziune este incarcata de o lume supranaturala puternica si bogata in consecinte prin legaturile ce se pot stabili.
Cercetarea magiei alaturi de religie asa cum satul romanesc ne-o ofera este o necesitate si din alt punct de vedere: acela al contrastului. Cu toata aceasta asemanare, sensul si campul lor de activitate este deosebit; ele se folosesc de metode deosebite si merg in directii opuse.
In concluzie: religia si magia in satul romanesc stravechi avand o uimitoare unitate organica, nu pot fi cercetate decat impreuna; e o nevoie a vietii spirituale a realitatii insasi satesti. Dar cum? Religia si magia aici, nu pot fi cercetate decat printr-o metoda paradoxala a asemanarii si diferentierii totodata, a aproprierii si izolarii (metodologice) fenomenelor acestea care domina viata interioara si sociala a taranului roman.
In acest fel lucrurile pot fi prinse pe viu si intelese, iar cercetatorul este ajutat sa nu anuleze ceea ce este esential pentru a distruge si totodata sa nu confunde lucrurile si planurile asa cum prea adesea se intampla in legatura cu domeniul religiei si magiei care este atat de complex.
Fenomenele religioase si magice pot fi privite din doua puncte de vedere si anume in formele sociale care apar, si in functiunea ce o au in viata omului si a colectivitatii careia apartin, adica a satului.
Fenomenele religioase si magice privite in formele care apar, pot fi integrate categoriei asa ziselor obiceiuri. Putem spune chiar ca obiceiurile ca forme organizatoare traditionale de acte sunt astazi in deosebi din campul religiei si magiei. Dar daca aceste fenomene apar in satul romanesc in forma de obiceiuri, natura, principiul si explicatia lor se gasesc in functiunea vietii religioase. Fenomenele religioase si magice sunt in continut de viata umana si raspund unor
Rosturi de natura spirituala.
In acest capitol privim lucrurile din cel de al doilea punct de vedere, adica religia si magia in valorile ce le promoveaza, in sensul si functiunea lor, nu in formele sociale care apar.
Taranul roman traieste intr-o cuprinzatoare viziune metafizica si religioasa. Viata sa este strabatuta de un bogat suflu mistic. Asezat la limita intre fizic si metafizic cu incalcari in ambele domenii, constient de aceasta asezare dramatica, taranul roman isi exercita fiinta pentru a depasi trecatorul din el. Traieste conditia materiala cu constiinta ca a ramane in ea inseamna a ramane in pacat. Pentru implinirea rosturilor sale superioare de om raspunde cu o intensa viata interioara si religioasa. Asezarea sa in lume si viata este in asa fel intocmita incat lupta pentru impacarea si castigarea unui prisos de bine in sensul soartei sale de ora, adica de fiinta spirituala.
Necuprinsul lumii acesteia, tainele tesute in fiece faptura, in fiece chip, in fiece act si trecere, tainele existentei sale insasi, il fac sa raspunda, il fac sa lupte pentru cucerirea sensului si sprijinului absolut: Dumnezeu.
Dumnezeu, pentru taranul roman nu este o idee ci o realitate vie, nu este dincolo ci este pretutindeni. Omul, pentru taranul roman nu este o expresie a pamantului acesta ci a cerului, a spiritului. Omul vine aici de la Dumnezeu si trebuie sa lucreze (asa cazut cum e) in sensul Lui.
Se intelege deci ca in satul romanesc stravechi, religia nu este o activitate in care socialul domina, nu este un fenomen care se produce mecanic in virtutea cine stie caror legi sociale. Religia aci este o adevarata si cea mai de seama activitate spirituala, loc de obarsie si desvoltare a tuturor fortelor de creatie ale taranului.
Activitatea spirituala si deosebitele forme pe care le ia in satul romanesc, sunt o expresie fireasca si necesara starii si soartei omului aci. Pe aceasta cale el isi alunga uratul (metafizic sau social), isi largeste conditiile de viata, sporeste creatia si se recreaza pe sine in sensul legilor sale originare.
Religia apare in viata satului nostru ca o expresie a nevoilor omului de a-si gasi o cale de impacare si stabilitate a existentii lui in lume. Legat de anumite legi, inconjurat de lucruri al caror rost nu-l stie deplin si de forte care il depasesc pana la nimicire, omul isi randuieste viata si invinge aceste conditii numai prin credinta sa si prin legatura cu Dumnezeu. Puterile sale de gand si fapta isi au origina in aceasta legatura.
Viata religioasa a satului cuprinde o seama de fenomene, care printr-o abstractie pot fi reduse la doua categorii: un sistem de reprezentari si unul de practici religioase care dau expresie concreta celor dintai. La temelia amandorura sta trairea religioasa, forta interioara care insufleteste si face cu putinta functionarea celorlalte doua.
O conceptie de viata, o reprezentare a lumii si ordinii care o tine, o determinare a sensurilor si cailor ce duc la cucerirea absolutului, toate acestea desigur intr-o dominanta crestina, iata in cateva cuvinte alcatuirea religiei in satul romanesc. Credinte si acte, trairi si sfortari practice, rosturi, sensuri si acte care transfigureaza, experiente care deschid ca pe o carte invatatura cea mai inalta si apropie tainele. Este in viata religioasa a satului romanesc stravechi, atata suflu, atata tumult, atata sens si bogatie, incat cu greu cercetatorul neavizat ar putea surprinde ceva din adancurile vietii spirituale, ci cu mult mai sigur va prinde aparente lipsite de continut.
Sa trecem acum spre formele care ingradesc aceasta viata, spre chipurile obisnuite si statornice ale acestor fenomene spirituale. Viata religioasa a satului capata chip in primul rand in biserica. Biserica este aci asezamantul traditional care organizeaza si indrumeaza viata religioasa. Sa vedem ce inseamna aceasta afirmatie.
Biserica este un asezamant traditional pentru ca inchide formal o experienta indelung repetata, o experienta de milenii. Cu toate ca biserica asa cum se infatiseaza astazi are un caracter oficial, de stat, ea se pastreaza dincolo de oficial in popular. Radacinile adanci aici sunt.
Biserica organizeaza si indrumeaza viata religioasa a satului. Prin aceasta voim sa spunem ca in rosturile sale esentiale si actuale, biserica raspunde religiozitatii, raspunde nevoilor interioare ale taranului si da totodata randuielile necesare promovarii spiritualitatii satesti.
Biserica satului privita in campul sau de activitate, are doua mari categorii de fapte. Pe deoparte este liturghia duminicala a carei randuiala are un caracter oficial mai pronuntat. Pe de alta parte sunt o seama de acte religioase care privesc viata omului in deosebitele sale varste si situatii specifice dela nastere pana la moarte si cele care apar in legatura cu casa si indeletnicirile sale zilnice. Acestea au o randuiala traditionala mai pronuntata si un caracter local mai arhaic.
Biserica de azi a satului, forma traditionala cu un continut de viata actuala, reprezinta functional viata religioasa si spiritualitatea satului. Ea organizeaza viata religioasa si promoveaza valorile ce-i apartin. Viata religioasa a satului romanesc are insa un cuprins mai mare decat acela aratat pana aci. Biserica insasi supravegheaza sau numai ingaduie o seama de credinte si acte, care desi nu au un caracter crestin, sunt apropiate ca natura. Este vorba de o intreaga serie de fapte religioase, mituri si practici, trecute in folclor sub numele de credinte si superstitii populare, iar in teologie sub numele de credinte si obiceiuri pagane.
O credinta neintemeiata a facut ca cercetatorii civilizatiei satesti sa dea o atentie deosebita credintelor si superstitiilor ca fiind in afara bisericii oficiale, ca avand un caracter cu adevarat popular. Cercetatorii folcloristi au ignorat in intregime rolul bisericii in viata religioasa a satului si taranului roman, asa cum bunaoara teologii inclina sa inlature tot ce este dincolo de dogma si ritualul crestin.
Aceasta deosebire tacuta in viata religioasa a satului, cercetatorii au putut fi inclinati sa studieze numai una din categorii de fapte, fiecare dupa pregatirea si sensibilitatea de care dispunea, ignorand cu desavarsire pe cealalta.
In realitate lucrurile stau cu totul altfel. Viata religioasa a satului romanesc nu poate fi determinata si inteleasa fara studierea totala a acestor fenomene. Desi pot fi deosebite mintal, cele doua categorii alcatuiesc in realitate un intreg, un organism cu o traditie de milenii. Viata religioasa a satului cuprinde in adevar biserica, cu expresia sa rituala cea mai obisnuita liturghia, dar nu o are oricum si niciodata gata, facuta oficial de catre stat. Biserica satului romanesc sta sub indrumarea oficiala (indrumare ce pare sa fie mai mult administrativa), dar viata ce o cuprinde ea, sensurile si ritmul ei ii dau un caracter particular ca unei fapturi aparte. Biserica satului fiind mai legata si mai adancita in viata, este mai adancita in sensurile locale traditionale; ea nu este straina de sensurile si chipurile sectorului pagan al vietii religioase satesti.
Exista cu adevarat in satul romanesc o categorie de fenomene religioase care nu fac parte din sistemul coerent de credinte si acte ale religiei oficiale. Ele sunt totusi expresia vie si nu mai putin organica ale aceleiasi atitudini firesti de adorare si respect pentru lucruri sfinte sau interzise, manifestata prin forme traditionale de cult. Este vorba deci de o viata religioasa mai bogata decat religia oficiala.
Pe langa notiunea de religie care cuprinde o sistematizare a credintelor (dogmei) si riturilor consacrate oficial, mai intrebuintam si notiunea de viata religioasa care are o sfera mult mai larga si care cuprinde toate fenomenele ce exprima in vreun fel ideea de sfintenie, toate credintele si actele corespunzatoare populare nu numai pe acelea cuprinse in sistemul religios general si oficial. Pentru sat, mult mai bogat ne vorbeste acest fel de a vedea lucrurile; viata religioasa a taranului, viata in care intra total pozitia crestina, inteleasa in acest fel este totodata si mai larga si mai specifica din punct de vedere etnic.
Aceasta largire a campului de cercetare a fenomenului religios in satul romanesc, pe cat este de rodnica pe atat este de necesara. Intinsul spatiu al mitologiei populare sta la dispozitia cercetatorului pentru complectarea studiului sau integral. O larga conceptie a universului, prin care taranul incearca sa imbratiseze cu gandul toata aceasta lume de a carei taina si frumusete se simte atras, o filosofie populara dintre cele mai bogate si interesante, fac parte din intregul religios al satului in care biserica locala traditionala conduce.
Sau, pentru a trece in categoria actelor, gasim in viata religioasa a satului o seama de rituri si ceremonii, asa cum e bunaoara ceremonia inmormantarii unde slujba religioasa crestina domina, dar unde o lume intreaga de credinte si acte rituale precrestine (in orice caz necrestine) de o straveche origine locala, sunt prezente si integrate organic in unitatea atat de complexa si variata a ceremoniei. Ritualul bradului, asa cum se obisnueste in Valea Jiului si Hateg, simbolurile ce le cuprinde, actele si evocarile ce se fac, desi nu sunt expresii ale bisericii care este prezenta, raman fapte religioase necontestate.
Ce s-a intamplat in realitate? Sau, cum este astazi aceasta realitate? In viata religioasa a satului romanesc oficialul si popularul sunt adanc intrepatrunse, uneori pana la inchegarea organica. Spiritualitatea locala straveche s-a adaptat formelor si sensului vietii religioase reprezentata de biserica, fara sa renunte la continutul si valorile sale, iar biserica oficiala s-a adaptat la conditiile si sensul traditiei locale fara sa renunte la ceeace ii era esential.
In concluzie: aceste doua parti ale campului de activitate religioasa alcatuiesc in sanul satului romanesc o singura unitate, un tot organic care metodologic vorbind, este nefiresc si nerodnic sa-l desparti.
II
4. In cuprinsul vietii spirituale a satului romanesc, in imediata apropiere a religiei, se gasesc o categorie de fapte care apartin magiei. Motivul pentru care vorbim despre ele aici, l-am aratat la inceputul capitolului de fata. Sa vedem acum care e rostul lor in viata satului, cand si unde apar ele de obicei.
Am vazut cum religia apare si functioneaza imprejurul bisericii. Chiar daca sunt o seama de acte religioase (si sunt multe) dincolo de biserica, apoi acestea apartin prin atmosfera si prin natura lor bisericii care ea insasi este tot a satului si traditiei. Practicile magice apar in legatura cu familia si consecinta ei economica, gospodaria.
Cauza pentru care activitatea magica apare aici si nu in alta parte, este usor de inteles. Rosturile magiei spre deosebire de cele ale religiei vizeaza viata materiala a taranului. Cu toate ca se intemeiaza tot pe credinte si are o seama de practici asemanatoare religiei, magia are un sens deosebit, am putea spune, opus religiei. In timp ce religia este o practica a promovarii valorilor spirituale, magia este o practica a promovarii valorilor materiale.
Familia, prin expresia ei materiala gospodaria, este centrul de iradiere al activitatii magice. Buna stare a oamenilor (sanatatea) a vitelor, a casei, rodnicia campului lucrat, a livezii, a tuturor micilor intreprinderi comerciale si industriale de pe langa casa este o problema de viata pentru taranul roman, stapanit in mentalitatea sa mistica de o seama de puteri ce pot influenta in vreun fel rosturile si conditia materiala a vietii sale.
Trecand peste categoria de vrajitori specializati, care deobicei inspira temere si respect cateodata, taranul roman in general este inclinat, daca nu stapanit, de o seama de superstitii, reprezentari si practici care trebuiesc privite cu seriozitate. Chiar atunci cand el este un profund credincios, cand legatura sa cu biserica este temeinica, taranul roman nu iese in intregime de sub stapanirea magiei si influentei hotaratoare pe care o au practicienii acestei activitati. De obicei mentalitatea generala a satului romanesc respinge din magie tot ce are ea ca putere destructiva si accepta tot ce are pozitiv si creator. Aceasta parte pozitiva de aparare si promovare a bunurilor gospodariei a facut ca magia sa stea alaturi de religie si ca taranul dominat de biserica sa aiba totusi o activitate magica.
"A fura umbra cuiva", "a lua mana vacilor", sunt acte de magie pe care mentalitatea religioasa a taranului nu o poate accepta. De aceea cei ce practica o astfel de magie sunt socotiti in afara comunitatii religioase, ca avand legatura cu spiritele rele. Dar orice taran, oricat de credincios ar fi, nu accepta si nu practica un descantec sau un rit care priveste abundenta rodului din camp?
Deosebirile sunt limpezi.
5. Magia este o puternica vana subterana a vietii spirituale satesti. Necesitate interioara reala, izvorata din lupta omului cu mediul inconjurator, magia are in satul romanesc o insemnatate deosebita. Cercetarea ei ne poarta catre continuturi si forme interesante atat pe planul etnic cat si acela al intelegerii civilizatiilor populare in general.
In satul romanesc, activitatea religioasa, fie ca merge alaturi de cea magica, fie ca vine peste ea dandu-i uneori o atmosfera noua, nu inchide toate fortele ce le are in fata sufletul atat de simtitor si de larg metafizic al taranului roman. El se revarsa pretutindeni deschizandu-si cai proprii pentru fiecare caz, pentru fiecare rost particular.
Magia in satul romanesc in afara de rare exceptii, apare ca o activitate complementara a celei religioase, in forme atenuate si evoluate, cu scopuri tot mai inalte, recreatoare, desi vizeaza ordinea materiala a lucrurilor. In acest fel se explica "toleranta" bisericii in fata acestei activitati care se manifesta intr-o intensitate si o variatie uimitoare ce atinge expresii artistice autentice.
