Civilizatia romana sateasca

• « Inapoi
• Inainte »

Civilizatia romana sateasca

1. Revolutia liberala din Romania a nazuit sa intemeieze la noi o civilizatie burgheza dupa modelul si sub influenta civilizatiei apusene. S-a creat un stat nou si dezvoltat noui asezari cu institutii financiare, industriale, artistice si scolare ce trebuiau sa indru-meze intreaga viata a neamului spre o stare de inflorire, de civilizatie si de progres.

Ca si in alte dati ale istoriei noastre, atunci cand influentele veneau din Levant, alaturi de aceasta lume cu tendinte de inalta civilizatie apuseana, gasim in viata de azi a neamului romanesc o lume, o civilizatie romaneasca simpla, crescuta firesc si organic din pamantul framantat al tarii, cu cerul, cu oamenii si intamplarile ce le-a putut castiga, birui si rodi in decursul vremurilor. E vorba de civilizatia romana sateasca.

Satul a fost condus si administrat de Stat. Statul forma juridica a vietii de cetate, expresie a civilizatiei occidentale nu a putut sa raspunda nevoilor vietii locale satesti. Chiar daca in limita extrema a indrumat rodnic viata oraselor, forma juridica a Romaniei moderne a ignorat satul. L-a ignorat nu in sensul ca nu a voit sa stie de prezenta sa in unitatea de viata a neamului ci in sensul ca l-a inteles dupa nevoile oraselor si l-a tratat ca atare, adica in folosul lor.

Privit din acest punct, satul cu lumea sa a fost aspru judecat si supus celor mai "inteligente" prefaceri. Pentru omul civilizatiei burgheze, satul este primitiv, este barbar, este sub orice nivel unei bune conditii umane. Judecat in aceasta perspectiva, satul reprezinta treapta de jos a vietii obstesti, satul este necivilizat.

Daca insa parasim acest punct de vedere si judecam lucrurile din punctul de vedere cuvenit, rezultatele observatiilor noastre se schimba in intregime. Pentru a-l intelege satul romanesc trebuie judecat din centrul lumii sale, din punctul de vedere propriu valorilor sale nu prin mentalitatea burgheza materialista. Cine indreptateste calificarea unica de civilizat data omului din orase? O valoare proprie, un ideal politic sau material? Dar daca satul are puncte de sprijin mai bogate pentru a fi socotit civilizat? Si le are desigur.

Satul reprezinta civilizatia romaneasca. Si nu numai atat. Privite comparativ aceste doua civilizatii, putem afirma fara a cadea in gresala, caracterul european ca sa nu spunem international al celei dintai si autenticitatea romaneasca a celei de a doua. Aceasta pentru ca civilizatia oraselor noastre este de data recenta si in raport cu datele aceleia dupa care a fost copiata, neimplinita, in curs de realizare, iar civilizatia satelor noastre este straveche, este originara, plmadita odata cu neamul acesta si deplin realizata.

2. Am spus ca civilizatia romana sateasca a fost odata cu neamul. Prin aceasta am afirmat caracterul sau stravechi si autohton. S-a remarcat adeseori de catre cercetatorii nostri, mai ales de catre istorici, o mare asemanare intre civilizatiile deosebitelor popoare din Sud-Est. Aceasta constatare nu este lipsita de temei: unele forme de organizatie sociala, produsele artistice populare intre care mai ales cantecul, ne ridica in adevar problema unei unitati etnice mai mari, care ar fi Sud-Estul; si chiar mai mult decat atat hotarele acestei unitati, mergand pana in Ucraina, Polonia si Ungaria.

De aici s-a tras concluzia unor mari influente straine, mai ales slave, (Rusesti, Sarbe si Bulgare) asupra vietii poporului Roman si deci asupra civilizatiei noastre satesti.

Nu poate fi vorba de a nesocoti si inlatura prezenta unor astfel de influente, deoarece convietuirea in timp de veacuri sau cel putin apropierea trecatoare intre mai multe popoare lasa urme, unele asupra altora uneori atat de adanci incat sunt asimilate devenind in acest fel insusiri proprii.

Ceea ce pare sa faca cu putinta o apropiere intre civilizatiile etnice din sud-estul Europei, este in primul rand fondul autohton comun pe intreg pamantul acesta. Pana la venirea Slavilor viata rurala pe aceste locuri nu a fost deloc intrerupta- Sinteza traco-romana era deja efectuata. Uneori satele nu au facut decat sa continue sub forma romana o viata sateasca traca (Iorga): Tot ce influentele din afara, mai vechi sau mai noi, sunt de o mai mica insemnatate, a venit mai tarziu peste aceasta viata, s-a topit cu urme sau fara urme in aceasta lume locala de o straveche origine.

Asemanarile intre civilizatia romana sateasca si civilizatiile satesti ale celorlalte popoare din Sud-Est nu trbuiesc deci cautate atat de mult in influentele pe care aceste popoare le-ar fi putut avea asupra noastra, in decursul vremii de convietuire ci mai mult in fundul originar comun al spatiului traco-romanic.

Plecand de la aceasta constatare ne putem da seama ca civilizatia romana sateasca este deplina pastratoare a unor vechi traditii locale si ca prin insusirile sale de capetenie, prin realizarea sa deplina reprezinta un centru de iradiere in centrul si sud-estul Europei, din Nistru pana in Adriatica si din Carpatii nordici pana in campia Tesaliei.

Civilizatia romana sateasca are un gen propriu pornit dintr-un fond stravechi pierdut in negura veacurilor si pe care inca il poate arata stralucit mitologia precrestina aflatoare azi in satele noastre de pe o parte si alta a Carpatilor si are o perfectiune, o experienta vie de continua imbogatire catre forme pure asa cum ne-o arata mai ales arta noastra populara.

In acest fel civilizatia romana sateasca prezenta azi sub ochii nostri, ne poarta in adancimi de milenii si prin observatie directa ne desleaga probleme de istorie, acolo unde documentul scris lipseste cu desavarsire.

Satul romanesc are un continut de viata straveche. Un trecut indepartat ne este pe aceasta cale prezentat nu in resturi moarte ci printr-un document viu; viata multora din asezarile noastre de munte ne prezinta nealterat nuclee dintr-o lume de mult trecuta.

Satul romanesc este cel mai expresiv si mai bogat document al istoriei neamului. Aceasta pentru ca deseori - asa cum este si in cazul poporului nostru de tarani - adevarata istorie incepe acolo unde sfarsesc documentele scrise.

Pe aceasta cale mersul in trecut este mai real, mai adanc si rodnic.

3. Am vorbit pana aici despre caracterul stravechi al civilizatiei noastre satesti. Sa vedem acum pe scurt in ce sens aceasta civilizatie este deplin realizata si ii da un caracter unic.

Civilizatia romana sateasca este o alta natura, o alta lume. De aceea nu poate fi judecata ca treapta inferioara a civilizatiei noastre orasenesti. Satul are o existenta proprie si este o asezare umana definita. Asa cum inca: il avem noi sub ochi, el reprezinta, o comunitate de viata si un sistem de valori romanesti autentice, o comunitate de viata naturala organica si etnica determinanta pentru viata noastra nationala.

Civilizatia romana sateasca este o realitate unica. Din orice punct de vedere am privi-o ea prezinta o viata, un sens, un fel propriu de a fi. Civilizatia sateasca este unica in origina ei, in structura si in substanta ei.

Ceea ce o face in primul rand sa fie atat de interesanta este firescul ei, este origina sa locala. Pamantul romanesc, casa a poporului dintru inceput, a crescut aceasta civilizatie sateasca. Unitatea geografica a pamantului romanesc, Daicia, a dat cealalta unitate a formelor de viata, si a tuturor valorilor.

Civilizatia romana sateasca este o civilizatie primitiva, in adevar, fara dimensiunile si stralucirea aceleia orasenesti a popoarelor din Apus. Conditiile istorice care l-au plamadit si purtat, starea inceputurilor acestui popor nu a putut rodi in aceste dimensiuni si in acest sens; ne-am format si ne-am pastrat in sate, in asezari crescute firesc, netulburate de furtunile de sus. De aceea satul romanesc are o structura atat de singulara si atat de organica; satul s-a implinit intr-o lume a sa, o lume inchisa si nu a irupt vulcanic. Aceasta stare a fost si un leac al conservarii civilizatiei si neamului romanesc insasi.

Civilizatia romana sateasca nu are nimic monumental si nimic titanic, dar are in schimb o tesatura maestru alcatuita, are un firesc si o armonie deplina. Satul nu se poate masura cu orasul in planul realizarilor temporale, dar intrece desigur in acela al valorilor spirituale. Neputinta neamului romanesc de a se realiza pe plan politic si material l-au inchis in sine (fata de celelalte popoare) dar l-au deschis fata de Dumnezeu. Durerea si saracia, povara vremurilor grele pe care neamul a purtat-o indelung au dus la viata un tip uman de o mare inaltime spirituala, un om ales, un om simplu si adanc. Civilizatia romana sateasca este intemeiata pe o anume viziune de viata, pe un anume stil etnic, care se desprinde din omenia romaneasca. Taranul roman este creatorul acestei civilizatii in care se imbina permanent utilul cu frumosul, gravul cu subtitlul.

Satul traditional are o structura de echilibru si armonie, are o structura organica, fel asemanator tuturor realitatilor si implinirilor legate de conditiile naturii. Cu o aparenta; mai statica viata acestei asezari romanesti a pulsat mereu, a mustit si a rodit deplin. Fara rupturi, fara rasturnari, expresiile insasi ale acestei vieti, formele civilizatiei satesti s-au schimbat, s-au schimbat insa ca un fruct pornind din sambure si im-plinindu-se. Asa se explica toate acele produse ultime de subtilitate si permanenta ale artei, literaturei si filosofiei noastre populare.

Satul romanesc este o asezare omeneasca definitiva, un organism perfect. Viata pe care o cuprinde, chipurile in care se infatiseaza, inchid in ele o substanta etnica locala, o substanta unica, aceea romaneasca. Viata concreta produs al istoriei, este aceea in care gasim substanta si calitatea romaneasca.

4. Civilizatia romana sateasca, departe de a fi o treapta inferioara a unei civilizatii nerealizate, reprezinta dimpotriva un sumum de experienta si obiectivare in forme proprii. Arta, filosofia populara, ordinea sociala si economia stau marturie acestei afirmatii.

Arta noastra taraneasca nu este ceva grosolan, expresie lipsita de gust si indemanare, ci o experienta mereu repetata cu realizari dintre cele mai reusite. Viata originara si armonioasa a taranului, campul deschis al orizontului sau a dezvoltat un gust foarte fin, un simt deosebit al frumosului, o cunoastere si judecare precisa a valorilor estetice. In fata valului de arta lipsita de frumusete al oraselor noastre invadate de chipuri atat de straine felului romanesc de a fi, arta taranului roman aduce o simtire de mare puritate si de precis mestesug. In fata extremismului artistic de origina straina, curent care a dominat arta cetatii, taranul cu experienta lui de veacuri, desi anonim, da viata unor opere de adevarata arta. Vadit lucru, taranul roman dovedeste o mare superioritate in intelegerea si tratarea frumosului.

Cand taranul face arta, el exprima o lume adanca de frumuseti si incercari. Dimensiunea metafizica a trairii sale, tot continutul de idei si sentimente de care dispune, se exprima sincer in operele sale de arta fara niciun fel de intentii periferice. Aceasta pentru ca temeiul creatiilor sale sunt profund umane, nu numai formale, sunt rodul unei spiritualitati autentice. Adevarul singur si muzica pura strabat operele artei taranesti.

Materia pe calea careia se exprima este tratata ca ceva spiritualizat. O broderie, o poarta, o icoana sau oricare alta productie de arta populara inchid in ele un suflet, cu bucuriile si tristetile lui, cu incercarile si nazuintele lui, un suflet aplecat asupra frumusetilor si lucrurilor neschimbatoare. Legatura atat de puternica cu Dumnezeu face din opera taranului roman o realizare in sensul lucrarilor divine.

Viziunea de viata a taranului roman nu este mai prejos. In ea si prin ea se implinesc toate sensurile si se realizeaza toate formele acestei civilizatii satesti. Filosofia populara atat de armonioasa este expresia unei rodnice asezari. Taranul roman traieste intr-o ordine cosmica desavarsita, in care toate lucrurile sunt firesc si definitiv fixate, in care cugetul si fapta nasc si se consuma dupa legi neschimbatoare, revelate. Marea randuiala a lumii se restrange intreaga, ca soarele in picatura de roua, in cele mai mici lucruri si fapte ale omului satului romanesc. Imbinare de religie si magie, de muzica si farmec, viata spirituala a taranului roman stapaneste intelesuri adanci, preturi adevarate asupra naturii lucrurilor si a omului, asupra sensului vietii si cuprinsului ei.

Satul romanesc, cu o straveche traditie, este atat de interesant mai ales prin viata spirituala care ii este proprie. Cand incepi a-l cunoaste de aici trebuie pornit. Restul se desprinde usor.

Daca coboram pe plan economic si social, ordinea traditionala sateasca este o ordine naturala si echilibrata. Institutia familiei, organizarea muncii, regulile sociale (relatiile) sunt facute sa functioneze cu o mare precizie si rodnicie. Viata nu este sufocata ci doar indrumata in sensurile cerute de firea lucrurilor. Satul nu are setea de aer pe care prea adesea o traieste orasul cu prea multi carturari si mai putini intelepti.

Realitatea sociala sateasca isi are legile ei de conservare si ritmul ei de trai. Satul romanesc reprezinta o adevarata comunitate de viata.

Daca inaintam in cunoasterea intregului organism social al satului nostru suntem surprinsi de tesatura maiastra si legile bine aplicate vietii pe care o indrumeaza. Aceasta pentru ca lucrurile aici s-au dezvoltat organic si firesc ca orice cuprins de viata al naturii.

Civilizatia romana sateasca inchide in ea un ritm de valori si o ordine proprie plina de bogate invataminte. In sat s-a creat si pastrat pana azi viata neamului romanesc pe toate planurile unei obstesti trairi. Aici s-au obiectat si oranduit toate produsele creatiei populare, anonime si autentice.

Civilizatia romana sateasca este expresia milenara a experientei populare, rodnica si mereu reinnoita.

• « Inapoi
• Inainte »