Criza civilizatiei satesti

• « Inapoi

Criza civilizatiei satesti

1. Civilizatia romana sateasca este, asa cum am aratat de la inceput, un produs organic al mileniilor de viata locala. Formele si activitatile pe care le-a depus, chipurile nascute din conditia ei concreta fac din satul romanesc traditional un izvor bogat de viata etnica si umana, care sub semnul si puterea unor oranduieli de dincolo de vointa omului au strabatut prin vreme pastrand vie o atmosfera si o lume de demult. Cu toate acestea suntem pusi astazi in fata unor realitati si a unor probleme noi care nu intra direct in ordinea lucrurilor infatisate in aceasta lucrare, dar pe care vom incerca sa le semnalam pentru a explica urgenta cercetarilor si indreptati in oarecare masura aparitia insasi a lucrarii de fata.

Satul romanesc este astazi intr-un moment de mare prefacere. Vechilor forme organizatoare, activitatile si sensurile lor, intreaga structura sociala a satului au intrat intr-un proces de destramare. Se poate afirma cu multi sorti de incredere ca procesul, schimbarea este fireasca satului ca oricarei civilizatii si realitati sociale, ca deci ea s-a produs in continuu. Nu incape indoiala. Acolo unde este viata este si schimbare, este si trecere. Ori satul romanesc este viata. Ceea ce pastreaza astazi organic satul romanesc nu este un produs originar gata facut, deodata si neschimbat, ci o depunere prin vreme, o experienta mereu innoita, o stilizare si o forma ultima a unei vieti de veacuri. De asta data insa nu suntem in fata unui proces normal, unei schimbari incete ce vine odata cu trecerea vremii, ci este vorba de un anume proces, unic in istoria acestei civilizatii. Este vorba de o schimbare brusca produsa de o interventie externa comunitatii satesti de viata si civilizatiei sale, de o lume straina aceleia despre care am vorbit pana acum. In ceea ce priveste procesul actual al satului romanesc nu este vorba de o schimbare in sens de evolutie si neturburata transformare care poate fi mai lenta sau mai rapida, ci de o adevarata inlocuire.

O ceremonie agrara "Dealul Mohului", obisnuita in tara Oltului, apare in anul 1929 intr-un chip firesc, organic si plin de sens. Patru ani mai tarziu, in 1933, cu toate sfortarile de a o reconstitui nu a mai putut fi prinsa integral prin observatia directa ci prin ancheta. La fel s-a intamplat si cu costumul, mai ales la femei, care dupa, o trecere de cativa ani, a aparut schimbat atat ca compozitie cat si ca tinuta.

Pana la razboiul trecut satul romanesc cu mici exceptii isi ducea zilele grele de continut si forme, intr-o continua si armonioasa viata. Armonia aceasta, echilibrul social atat de pronuntat, veneau de acolo ca, totul in satul romanesc crescuse firesc si se integrase (cand era cazul) organic. Totul crestea ca dintr-un sambure originar cu ramificatii si rod propriu. Elementele straine de organismul vietii satesti cand veneau in contact nu inlocuiau si nici nu se suprapuneau, ci se topeau luand chipul originar al vietii de aici. Elementul strain in civilizatia sateasca nu domnea ci se supunea pana la o radicala prefacere.

De aceea civilizatia romana sateasca a durat, a rezistat si s-a transformat fara pericol in decursul veacurilor; in acest sens s-a imbogatit si s-a stilizat pana la expresii ce intrec uneori puterea noastra de intelegere. In ultimile decenii lucrurile au luat o intorsatura cu totul noua. Forte si sensuri noui au intrat in joc.

Ceea ce dura de atata vreme ca straturi depuse In adancimi, sau ca ramuri crescute fragede pe un trunchi vechi, nu mai putea ramane la locul sau. Astazi, activitati, sensuri, forme noi, au inundat vatra satului fara ca sa avem puterea de a le opri; ele se impun cu necesitate si cer o grabnica asezare. Orasul cu viata sa moderna, cu industria, comertul si intreg stilul sau de viata se infiltreaza si destrama vechea civilizatie sateasca.

Nu e locul aici sa discutam cum trebuie indrumat acest proces inevitabil, problema trecand limitele lucrarii noastre. Voim doar sa-i semnalam prezenta si sa fixam cateva aspecte pentru o mai deplina intelegere.

1. Vechea asezare a satului cu toate oranduirile sale se schimba astazi nazuind catre o asezare de tip modern. Activitatile, formele, intreaga structura sociala a satului iau o alta infatisare. In locul unitatii de viata inchisa, autarha, apare o forma deschisa, faramitata asemanatoare celei orasenesti. Sensul colectiv al vietii satesti dispare pentru a-i lua locul unul individual. O pronuntata emancipare fata de comunitate si formele ei, o eliberare de traditie, de valorile si sensurile ei se produc ca semne a unor noi vremuri pentru satul romanesc.

Satul romanesc cu toate formele si atributele sale se desloca; activitatile materiale si spirituale isi schimba sensul. Pe masura ce statul si civilizatia oraseneasca sunt mai active, satul este nevoit sa cedeze, renuntand la chipurile si telurile sale traditionale.

Familia, atat social cat si economic, este fortata sa cedeze nu in sensul nevoilor sale, cale ce ar intari-o in actual, ci in sensul unor nevoi de dincolo de ea, ceea ce inseamna destramare.

Individualism, capitalism, negot si industrie moderna inseamna tot atatea activitati si sensuri improprii, vatamatoare pentru organismul satului si civilizatia pe care el o reprezinta. Sparturile produse in acest trup au dat nastere unor forme intermediare, unor amestecuri ciudate isi forme hibride.

Prefacerea civilizatiei romane satesti poate fi socotita cu atat mai reala, cu cat trece de planul social si economic. Procesul in care satul a intrat, este cu atat mai adanc cu cat nu numai formele si infaptuirile se schimba, nu numai datele materiale iau o alta infatisare, dar insasi constiinta si intreaga viata interioara a omului este in prefacere, ceea ce echivaleaza cu un atac in inima lucrurilor, in samburele generator al acestei vieti.

Procesul ce se petrece in satul romanesc, astazi, aduce schimbari in mentalitatea generala proprii vechii noastre civilizatii satesti, in gustul si moravurile legate aici. Conditia originara, deci a vietii satesti este pe cale de disparitie.

Asa apar sectele fata de biserica, apare spiritul critic si chiar liberii cugetatori, apare lipsa de respect fata, de experienta trecutului. Oamenii se imbraca dupa fantezii proprii, se poarta liber in raporturile lor sociale si manifesta o pronuntata independenta fata de intreaga viata obsteasca. Intreg angrenajul in care era prins, gama de valori care il conduceau si erarhia sociala careia era supus, fiind slabite, omul isi poarta pasii dupa nevoi si tendinte individuale, de cele mai multe ori neprecise.

Ordinea sociala isi cea spirituala a satului traditional fiind zdruncinata si alta noua nefiind inca stabilita, aspectul vietii si civilizatiei satesti este lipsit de unitate. Jocul intre cele doua lumi, cea veche si cea noua, fac din satul romanesc un obiect si o experienta dintre cele mai interesante pentru cercetatorii nostri. Gradul de destramare a vechilor forme, repeziciunea cu care acest proces se produce, chipurile eterogene ale noii realitati sunt tot atatea probleme deschise sociologiei romanesti.

Destramarea civilizatiei satesti cu toata puterea ei, nu se produce deodata si nici in intregime. Nazuinta radicala de prefacere nu gaseste cai deschise peste tot. Aceste deosebiri privesc pe de o parte unitatile mai mari geografice, pe de alta deosebitele zone ale vietii satesti.

Mai departe pe acest drum: prefacerea civilizatiei satesti are aspecte particulare, judecand lucrurile dupa categoriile sociale si dupa natura activitatii lor. Daca tinerii merg cu mai multa indrazneala pe cai noi uneori nedescifrate precis, batranii sunt mai refractari, mai adanc prinsi in formele si actele traditionale. Datina si obiceiul domnesc in viata lor ceea ce face ca procesul de disolutie sa fie ingreunat. Aceeasi situatie cu urcusuri si coborasuri o avem daca privim deosebitele activitati. In economie, in arta, in morala, lucrurile merg mai usor pe calea schimbarii lor; in religie si magie insa, fenomenul de stabilitate este cu mult mai puternic. Tot ce cuprinde aceasta zona a unor realitati metafizice si rosturile ascunse ale sortii omului are un caracter foarte inradacinat. Un taran, chiar daca nu mai este sub dominatia bisericii ca institutie, poate ramane mai departe in aceeasi mentalitate religioasa, mai ales ca nu intotdeauna o inlaturare a anumitor forme si reguli pot anihila activitati si resorturi sufletesti prezente peste voia marturisita sau ascunsa a omului.

3. Daca aceasta este starea prezenta a civilizatiei romane satesti, este de la sine inteles ca a o studia, a incerca o descriere si cuprindere a intreigii sale zestre, este pentru noi ca cercetatori si ca romani o problema de constiinta. O generatie mai tarziu va cerceta aceasta realitate etnica pe calea manuscriselor si a cartilor. Rosturile care vor mai dainui, nu vor putea da observatorului o imagine corecta.

Astazi suntem in cel din urma moment cand mai putem observa si trai direct acest fenomen. Cu toate ca organismul sau este zdruncinat, elementele si legaturile lor interioare sunt inca vii sub ochii nostri. Lucrarea de fata nu inseamna altceva decat semnalare unor probleme si un imbold catre o cercetare temeinica a civilizatiei noastre satesti, care poate sa insemne tot odata o adancire a sensurilor romanesti si contributie la stiinta universala.

• « Inapoi