Newsletter
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Cantecul
1. Muzica si poezia, aceste expresii fara leac ale omului, apar in satul romanesc in forme si sensuri de o neobisnuita bogatie. Cunoasterea lor ne pune in stapanirea unor date, pe calea carora cuprinsul civilizatiei satesti, a sufletului si a maestriei ei, este cucerit intr-unul din cele mai de seama sectoare.
Muzica si poezia populara au fost studiate indelung de catre cercetatori veniti din ramuri de activitate deosebite; punctul de vedere a fost dupa caz, al ramurei respective. La inceput poetii, mai apoi specialistii au dorit la acest covor atat de nuantat si inflorit al cantecului popular. La inceput pe o cale romantica, mai apoi pe alta stiintifica, s-a mers catre aceste izvoare bogate ale sufletului etnic.
Toata aceasta fortare nu a fost lipsita de rodnicie, dar fara indoiala ca felul cum a fost indrumata nu a corespuns naturii obiectului de cercetat. -
Muzica si poezia sunt legate ca activitati oriunde apar ele, in orice loc si pe orice treapta si forma de civilizatie umana. In satul romanesc legatura este atat de adanca, atat de fireasca, incat e cu neputinta sa fie despartita fara sa fortam realitatea si sa ne inlaturam in acest fel putinta de intelegere. Muzica si poezia aici, alcatuiesc o unitate reala asa cum se infatiseaza orice opera populara de acest gen. Daca voim sa prindem aceasta legatura vie, trebuie sa le privim functional, atunci cand actul se produce, cand este pornit sa-si implineasca rosturile sale interioare si sociale.
Noi putem extrage muzica si poezie deosebite, le putem analiza si prezenta pe fiecare aparte, dar aceasta putinta vine numai pe calea operatiilor necesare unui studiu care oricat de apropiat ar fi de fenomenul concret, de viata, pentru a se putea realiza are nevoie de a frange aceasta viata. Taranul roman cand se exprima melodic, spune pe vers si cand exprima in versuri un sentiment sau povesteste o intamplare, le canta. Muzica si poezia in viata lui sunt ingemanate uneori pana la identificare.
Cat este de adevarat acest lucru ne spune faptul ca taranul roman intrebuinteaza cuvantul cantec ca pe o notiune in a carei sfera intra muzica si poezia totodata.
Cantecul in inteles de muzica si poezie in inteles de vers cantat, alcatuiesc in mintea sa o unitate organica de nedescris. Atunci cand taranul vorbeste despre poezie, el spune viers sau vers si il concepe ca pe un substrat al melodiei, mai precis, ca pe una din fetele realitatii unice: cantecul.
Cantecul popular nu este insa numai o expresie, un "lucru" (asa cum il socotesc tehnicienii specialisti), ce poate fi analizat liber dupa cerintele mintii sau gustului nostru; cantecul popular este un fenomen ce se petrece, este un act ce se produce, este ceva viu cu toate insusirile si consecintele ce decurg din acest fel de a fi. Cantecul popular este mai mult decat muzica si poezie, este o productie maiastra legata de natura soarta omului trait in comunitatea de viata a satului. Cantecul popular ca si cel cult se exprima pe calea muzicii si poeziei, dar se desprinde de dincolo de acestea, din religie si magie, din strafundurile si radacinile metafizice ale fiintei umane.
Fara o cunoastere adanca a viziunii de viata si a trairii dimensiunii cosmice a taranului, fara o cunoastere a legaturilor intre zonele acestea si deosebitele forme ce le imbraca sufletul, fara o cunoastere a principiilor si actelor originare, intelegerea si descrierea cantecului popular este cu neputinta de implinit.
2. Taranul roman, trait intr-un larg orizont spiritual, intr-o viziune de viata crestina pe calea careia intreaga randuiala a lumii apare vie, diversa si imbogatita, este stapanit de o sensibilitate si o frumusete interioara dintre cele mai alese. Muzica si poezia populara isi au origina, felul si calitatea in aceasta larga perspectiva metafizica si religioasa, in aceasta intensa viata interioara unde Dumnezeu este viu si prezent ca in orice faptura, in orice lucru, in orice act.
Retras sau in lume, chinuit sau imbucurat, taranul roman a cantat asa cum i-a spus sufletul. La nastere sau la moarte, la munca sau la petrecere, pe langa casa sau la drum, taranul roman si-a desprins cantecul ca pe un sbor spre alte zari, spre alte lumi mai bune. Toate apele sufletului sau incarcat de atata dor, de atata munca, suferinta si rabdare, de atata sete catre spatiile pure ale existentei, au cautat o iesire, au cautat o expresie. Cantecul nostru popular este un chip frumos, cu multa miaestrie alcatuit din prisosul sufletului unui neam la care oricat de mare ar fi lipsa materiala si durerea, indemnul catre o viata inaltata si armonioasa nu-i lipseste niciodata.
Numai acest sens al vietii sale, numai o lume indumnezeita poate crea o muzica si o poezie populara de felul aceleia romanesti. In satul romanesc cantecul creste firesc din adancimi tainuite, creste si se implineste ca un rod al sufletului sensibilizat pana la revarsare. Dorul de intoarcere in bine, setea de frumusete, lupta nesfarsita a conditiei morale si materiale, isi cauta leac, isi cauta forme in cantec. Cantecul popular romanesc este elan, este zbor inalt si aplecare in genune totodata.
Cu toata aceasta bogatie interioara de suferinte si indemnuri, cu toata varietatea si adancimea sentimentelor, cantecul popular romanesc apare in chipuri care dovedesc un caracter propriu, un stil etnic de viata.
Pe intinsul sufletului sau strabat zilnic ganduri si intamplari pe care taranul le exprima in muzica si poezie, cand mai luminat, cand mai trist, dar intotdeauna cu o mare curatenie si demnitate.
Ca e cantec de adormit, ca e doina, cantec de dragoste sau jaluire, sufletul romanesc arata un lirism pur si adanc, un lirism simplu cu accente si tonuri delicate, uneori alunecat domol, alteori purtat mai viu, dar intotdeauna tainuit si plin de sens.
Doina romaneasca este cantec trist, este jale purtatoare in alte taramuri, e inclinare si durere dar nu e planset, nu e geamat. Insusi bocetul, cantarea de mort, e mai mult un suspin decat un tipat de desnadejde. In viata taranului roman insasi plansul apare incarcat de cumintenie si demnitate, apare retinut si uneori sever.
Lirismul poporului roman, care este cel mai mare si mai intreg dar al sau, amplificat de un misticism autentic si de o omenie adevarata, se exprima direct in cantec, cantec a carei linie melodica ondulata cald si liber, dublata de o forma poetica simpla si totusi maiastra sunt perfect adaptate fondului originar exprimat.
Neluand in seama orizontul spiritual in care traieste taranul, nesocotind structura sufleteasca si stilul vietii sale etnice, cu greu putem intelege creatiile muzicale si poetice ale satului. Nu numai o tocmire deci a muzicii si poeziei una in fata celeilalte, dar o desprindere a lor organica din fondul de viata permanent care este conceptia, orizontul, viziunea, trairea si expresia vie a omului, sunt absolut necesare cercetarii.
3. Cine asculta fugar cantecele satului romanesc, din primul moment traieste o impresie de uniformitate, uneori chiar de monotonie. Formele si genurile apar reduse, motivele repetate, ritmul asemanator. Daca observam cu mai multa atentie faptele si cercetam mai deaproape deosebitele categorii de cantece populare romanesti, suntem fortati sa recunoastem aici forme si genuri a caror varietate si bogatie trece cu mult limita manifestarilor etnice de acest fel.
De la inceput ne intrebam: in acest camp de activitate al vietii noastre satesti exista forme precise sau numai injghebari temporare care se pierd apoi intr-o masa de fapte nesemnificative? Cercetarile de pana acum ne indreptatesc sa dam urmatorul raspuns: cantecul popular romanesc cunoaste forme precise, are o expresie proprie, ca produs al traditiei locale. Nu putem afirma ca dispune de legi riguroase, dar sigur aceasta muzica are chipul sau si regulile sale definite.
Judecata din punct de vedere formal, muzica si poezia satului romanesc infatiseaza categorii de cantece deosebite: unele mai simple cu o forma elementara, altele mai bogate, cu o forma evoluata. Vechimea acestor forme este greu de stabilit, deoarece aproape in toate cazurile acestor cantece suntem in prezenta unei traditii obstesti indelungi. Ceea ce putem mai usor determina este frantura, elementul de componenta si formele crescute, rodite in raport cu functiunile (in deosebi religioase) al cantecului popular.
In satul romanesc stravechi, problema formei muzicale este greu de limpezit si in discutia pe care o ridica angajeaza o alta problema. Greutatea vine de acolo ca, in muzica noastra populara exista forme precise, exista tipare si totusi cantecul nu ii datoreaza totul si nici n-o respecta. Variatiunile sunt atat de bogate in expresiile vii, incat definitia vine cu greu si cu un cuprins redus. Un alt lucru se poate afirma cu mai multa temeinicie si anume: cu toate ca in satul romanesc exista forme muzicale traditionale, muzica satului nu se exprima si nu se actualizeaza in forme definitive, rigide.
Aici se ridica o problema capitala, (comuna muzicii) anume problema creatiei si reproducerii, originea individuala si sociala a cantecului. Rezolvand aceasta problema ni se lamureste varietatea concreta, peisajul insasi al cantecului popular. Prezenta formelor muzicale si poetice in general, libertatea de dincolo de aceste forme in particular se explica prin originea si procesul de creatie a cantecului in satul romanesc. Cercetand in deaproape realitatea, gasim pe de o parte o forma obsteasca traditionala, iar pe deasupra ca un agent viu al acestei forme gasim un cuprins de viata, tonuri si vibratiuni individuale. Forma este o expresie a obstii, ce tine mai mult de traditie iar cuprinsul de viata, sentimentul este o expresie a individului si tine mai mult de fenomenul actualizarii, producerii in prezent.
Daca inaintam insa pasii cercetarii, lucrurile nu ne mai apar atat de limpezi; si nu ne mai apar, pentru ca ne apropiem mai mult de viata si deci de taine.
Socialul si individualul se intretaie adesea, campul lor respectiv nu este in adevar precis delimitat, ci o realitate in care colectivitatea si individul sunt prezenti si activi totodata. Cel ce canta mosteneste o forma muzicala, dar mosteneste totodata o tematica, o atmosfera in asa fel incat, insasi continutul de viata exprimat creste pe traditie. Pe de alta parte forma traditionala nu este intotdeauna riguros respectata deoarece cel ce canta aduce cu el rectificari insemnate, asa fel incat forma se adapteaza de fiecare data sentimentului individual, puterii de viata si actualizarii. Aici sta origina faptului ca nu putem gasi in concret doua motive si doua forme perfect asemanatoare si tot aici sta origina parerii ca nu exista forme si legi precise in muzica populara romaneasca.
Cantecul se intemeiaza pe datele colective ale vietii satesti. El se manifesta in cadre mari, trase de experienta indelung repetata a satului. Cantecul popular insa desi vine cu puteri si date, cu sensuri obstesti, este nezdruncinat o productie individuala; si aceasta nu numai in ceea ce priveste creatia originara, ci si in ceea ce priveste actul de reproducere. De ce? Pentru ca in viata satului, in opera colectiva ce o implineste, reproducere inseamna tot creatie; reproducerea inseamna innoire, actualizarea inseamna creatie. Orice cantec actualizat datoreaza pe o parte celor pe care i-a mostenit, iar pe de alta celor care actualizeaza.
In felul de viata al satului, cantecul este creatie permanenta. Canta colectivitatea in individul care creaza si prin individ creatia colectiva sporeste, se desavarseste. De aici din conditii, date, sensuri, din intreg complexul vietii care a fost, se filtreaza, se actualizeaza si mereu se innoeste, naste chipuri si valori noi pentru viitorul care el insusi si le va face dupa trebuinta.
4. De obicei cantecul nostru popular este impartit in doua mari categorii: pe de o parte cantecul minor liric care se leaga mai mult de viata launtrica, iar pe de alta, cantecul major, epic care se leaga mai mult de fapta si de istorie. Intre cele dintai, doina e socotita cea mai caracteristica, iar intre cele din al doilea balada. Desigur cu precumpanirea primei categorii pentru simtirea neamului romanesc.
Privit prin aceasta impartire, cantecul popular nu este privit in intregime. Impartirea are la temelie un criteriu literar. Nu spunem ca acest produs al artei populare nu ar avea legaturi cu cantecul-vers, cu poezia care poate sa-l si defineasca intr-un fel, dar spunem ca aceasta nu e tot. Cantecul romanesc popular are un-camp cu mai mari dimensiuni.
Cantecele lirice si epice, doinele, si baladele cuprind un fragment doar din cantecul popular, pe cat se pare nu pe cel mai important. indeobste la noi (vreau sa spun la orasenii care fac cultura si chiar "autohtonism") cantecul popular este una cu cantecul de lume, intre care cantecele de jale, de dragoste, si jocurile sunt cele mai raspandite si cunoscute.
Realitatea este insa alta. Poporul romanesc canta la hora, la petrecere sau in singuratatea durerilor sale launtrice, dar cantecul il intovaraseste si in alte acte ale vietii si anume: la nunta, la inmormantare, la sarbatori sau ceremonii agrare. In afara de categoria pomenita gasim o alta, foarte bogata si cu un inteles mai adanc. E vorba de cantecul ritual, cantecul religios si magic, atat de nesocotit de profesorii de muzica si ceea ce e mai rau pentru cultura noastra, de acei ce fac stiinta si compozitie romaneasca.
Ce deosebiri sunt intre aceste doua categorii? Foarte mari, pentru ca ele sunt de esente deosebite. Cantecul de lume poate fi cantat de oricine, oriunde si oricand. Cel ritual este cantat de o anume persoana (investita sau nu) intr-un anume loc si la o data fixa. Cantecul de lume traieste din simtirea individuala sau obsteasca a oamenilor si pentru ea, pe cand cantecul ritual indeplineste o anume functie pentru un alt scop religios sau magic; caracterul sau este mistic. Peste aceste deosebiri mai sunt si altele si anume: cele dintai pot fi vechi dar si noi, pentru ca ele sunt in continua primenire. Istoria le transforma sau le inlocuieste pur si simplu. Astazi satul romanesc este inca un izvor bogat de creatiuni. Cele rituale insa sunt foarte vechi, multe din ele precrestine (asa cum e bunaoara "Dealul Mohului" din Fagaras) desi pot avea variante, nu se schimba si mai ales nu se inlocuiesc. Odata disparut, un altul nu-i mai ia locul, pentru ca disparitia lui este legata de o viata, si civilizatie straveche care este astazi in plin proces de destramare.
Cantecul popular trebuie cunoscut si in aceasta ramura a sa; pentru ca pe aceasta cale patrundem direct in adancimile sale mai mari ale vietii de pe aceste locuri in expresiile originare ale neamului.
In campul intins al cantecului popular romanesc, genurile sunt indeajuns de precise pentru a putea fi determinate. Daca: intampinam greutati in determinarea lor, aceasta se produce pentru ca genurile apar in viata satului cu variatiuni ce nu pot fi prevazute si totodata o nomenclatura locala deosebita care ascunde adesea aceleasi categorii de fapte.
5. In interiorul celor doua mari categorii mai sus aratate, gasim serii intregi de cantece cu posibilitati de variatiuni infinite. Reduse dupa natura si functiea lor, cantecele pot fi impartite in chipul urmator:
I. CANTECELE DE LUME:
a) Cantecele de jale, expresii ale lirismului popular romanesc, sunt cantece triste ale singuratatii si dorului. Doina e cea mai reprezentativa; apar abundent in viata pastoreasca;
b) Cantecele de lupta si haiducie, expresii ale vietii de suferinta darza a neamului, sunt cantece ale setei de dreptate si lupta. Balada este aici caracteristica;
c) Cantecele de joc, expresii ale ritmului interior, sunt cantece legate de dans. Hora, s-a identificat cu insasi jocul, este caracteristica genului romanesc.
II. CANTECELE RITUALE:
a) Cantecele de sarbatoare - periodice, comemoreaza diferite intamplari din istoria religioasa (colindele, cantecele de stea) sau ritmul naturii (cantece agrare, silvice);
b) Cantecele de nunta, expresii rituale ale acestei datini, apar uneori legate de vers (cantecul miresii), alteori legate de dans (jocul steagului);
c) Cantecele de inmormantare, a caror teme intr-o atmosfera de durere, descriu viata si soarta omului intr-o larga perspectiva metafizica, sunt de doua feluri, cantece rituale propriu zis (cantecul zorilor, cantecul bradului) si bocete (plans cantat cu un caracter individualizat).
Aceasta impartire stabileste categorii reale, lasand putinta unei tot mai largi cuprinderi; si e necesar sa fie astfel intr-un camp de cercetare atat de bogat si viu ca acela al cantecului romanesc.
Am vorbit la inceputul acestui capitol despre o legatura stransa ce exista in viata satului intre muzica si poezie, intre cantecul-melodie si cantecul-vers. Pentru ca de obicei poezia se canta si melodia se spune in vers problema corespondentiei materiale intre aceste doua feluri de cantece este interesanta de urmarit.
Si de asta data lucrurile ne impun o privire pe cele doua categorii: cantece de lume si cantece rituale. In prima categorie problema corespondentei intre melodie si text este mult mai greu de stabilit, pentru ca nu intotdeauna exista o astfel de corespondenta.
Sa luam un exemplu: cantecele de jale. In cazul acestor cantece, cu toate ca melodia are un text care ii apartine nu intotdeauna, pot fi socotite de nedespartit; uneori versul este inlocuit, dand nastere unor imperechieri variate si variabile. Creatorul popular are fantezia si nevoia interioara de a innoi si pe aceasta cale.
In concluzie se poate afirma ca sunt obisnuite cazurile cand la o melodie se afla- mai multe texte si invers, cand la un text se afla mai multe melodii. Si nu numai atat; aceasta nestabilitate a legaturii dintre melodie si text se manifesta si sub o alta forma: versurile cantecului popular romanesc nu au intotdeauna o ordine precisa (de, cele mai multe ori nu alcatuiesc strofe). Cel ce canta are libertati in raport cu muzica si forta interioara de care dispune. Versurile sunt atunci in functie de melodie si de cantaret.
Daca trecem acum la cea de a doua categorie, la cantecele rituale, lucrurile iau o infatisare noua. De asta data corespondenta intre melodie si text este in general precisa. Cantecele rituale isi au mai totdeauna un text special care nu este intrebuintat in afara de momentul cand apare melodia respectiva. Calcarea acestei reguli se produce uneori in cantecele de sarbatori (colinde) si mai des in cazul bocetelor.
Privitor la textul bocetelor deosebim doua categorii: unele cu un text precis care se repeta cu usoare variatiuni de la caz la caz, asa cum se gasesc bunaoara, in tara Oltului si altele cu un text pe de-a-ntregul improvizat, individualizat in intregime asa cum sunt cele din Gorj. Este drept ca in acest de al doilea caz nu este vorba de o creatie cu totul noua, pentru ca daca nu exista o versificatie dinainte cunoscuta, daca nu exista o cantare de mort (cantec ritual precis), apoi sigur exista teme si motive, linii mari pe care se construieste momentan; motivele care circula de obicei, sunt adoptate si individualizate pe aceasta cale a improvizatiei.
In realitate, melodia si textul cantecelor rituale alcatuiesc de obicei o unitate concreta, am putea spune materiala individualizata, unitate ce provine din caracterul lor sacru si deci neschimbator.
