Economia

• « Inapoi
• Inainte »

Economia

1. Satul romanesc, pe langa celelalte activitati fundamentale ce le poarta, are o activitate care priveste castigarea mijloacelor de subsistenta, castigarea mijloacelor materiale de trai.

A studia astazi economia din punctul de vedere al civilizatiei romane satesti, deci ca forma si activitate a satului traditional, este fara indoiala o problema foarte grea. Mai mult decat religia si magia, decat arta, tehnica si oranduirile sociale, economia sateasca a trecut in vremea din urma printr-un proces care a indepartat aceasta activitate si formele ce o indrumau, de natura si sensul lor traditional.

Civilizatia romana sateasca este astazi sub influenta unor factori straini care tind sa distruga echilibrul intern al vietii pe care ea o exprima. Economia sateasca reprezinta sectorul unde constrangerea externa s-a exercitat cu cea mai mare putere. Satul traditional se afla intr-o continua lupta cu acesti factori pentru a-si putea mentine echilibrul intern.

Civilizatia romana sateasca a cunoscut o economie organizata in forme autarhe. Activitatea economica si formele sociale pe care le imbraca, ramaneau in acest fel in rosturile firesti si chipurile pastratoare a unei ordine traditionale. Formele si oranduirile sociale, mentalitatea, orizontul spiritual, toate conlucrau intern pentru mentinerea acestei economii. Familia si gruparile sociale superioare ei (neam, vecinatate), munceau si produceau in vederea consumului, la limita si intensitatea nevoilor interne. Familia cu ramificatiile sale organice era punctul de sprijin si puterea activa a economiei satesti.

Productia, circulatia si consumul se faceau in cerc inchis. In satul traditional, economia pleaca de la gospodarie si se implineste in hotarul satului. Uneori il trece pentru nevoi mai putin obisnuite.

Astazi satul romanesc, in deosebite feluri si grade, a parasit economia autarha pentru a incerca o incadrare a celeia capitaliste, dominanta in viata oraselor a caror civilizatie este atat de indepartata ca orizont si stil de aceea straveche a satelor. Satul de azi cunoaste o seama de forme intermediare intre economia autarha si cea capitalista. Pentru cercetatorul economist in realitatea sociala a satului, cea dintai operatie, este aceea de a-i determina pozitia pe aceasta scara.

Cu toate ca nu exista o autarhie economica desavarsita, o forma apropiata care sa ne spuna ceva despre acest fenomen asa cum este prins in organizatia traditionala a satului, poate fi descoperita si observata direct.

Pentru ca cercetarea si intelegerea fenomenului economic in satul romanesc sa fie cu putinta, nu este in deajuns sa deosebim numai aceste aspecte de natura sociala sau istorica. Economia, fiind o activitate izvorata din raporturile omului cu natura inconjuratoare si prelucrarea acestei lumi in folosul sau nu poate fi privita numai in datele ei materiale ci si in cele spirituale.

Determinarea fenomenelor de natura economica in deosebitele forme, forte si produse ce se ridica si se petrec ca expresii de viata ale satului, ne inalta inca cu o treapta pe scara intelegerii si explicarii realitatii acesteia romanesti. Felul material si prea adesea simplist (adica tehnic) de a fi fost judecata aceasta activitate in viata satului romanesc, nu ne pune desigur in stapanirea unei cunoasteri depline, ci ne arata doar cu cat trebuie depasit punctul de vedere al specialistilor.

Rostul economiei satesti se implineste printr-o seama de alte rosturi materiale si spirituale in conditii si forme proprii civilizatiei aici prezente. De aceea activitatea economica a taranului nu poate fi cuprinsa fara o cercetare directa in toata complexitatea si a realitatii sociale si umane care este satul romanesc.

2. Economia satului, oricat de primitiva ar fi viata care o naste, apare intr-o mare varietate de forme de cele mai multe ori ignorata din cauza domniei uneia dintre formele sale obiective, asa cum este bunaoara la noi agricultura sau pastoritul. Chiar atunci cand avem de-a face cu un sat de campie, cand activitatea economica de capetenie este agricultura, suntem in fata a o seama de alte activitati complementare ce alcatuiesc deplina unitate de munca si spor a satului.

Taranul roman depune o munca si practica o activitate economica variata, ceruta de implinirea nevoilor sale imediate, oricat ar fi de modeste aceste nevoi. In acelasi sat fie ca e de munte, de deal sau ses, gasim de obicei aceleasi activitati economice, desigur gradate dupa deosebitele conditii locale. Agricultura, cresterea vitelor, pescuitul, vanatul, lemnaritul pe deoparte, industria casnica si meseriile pe de alta, sunt dintre cele mai insemnate.

Taranul roman isi agoniseste hrana si uneltele, imbracamintea si obiectele uzului Zilnic in anume conditii, dar pe toate caile lasate libere implinirii vietii sale materiale.

Munca sa si chipurile pe care aceasta munca le ia in deosebitele momente si rosturi particulare sau obstesti, ne dovedeste cat de ramificata este economia sateasca, ne arata cat de variat se implineste rodul ce da unul din temeirile si sensurile vietii sociale a satului.

In satul traditional, spre deosebire de satul evoluat, oamenii muncesc laolalta; muncesc laolalta, pe loc, intr-un anume fel indrumati. De aceea munca depusa, felul cum ea se implineste si se incheie in rod este aici una din problemele cele mai insemnate atat din punct de vedere etnic cat si stiintific. Taranul roman, apartinand unui sat cu o viata arhaica, depune o munca si o pricepere care se incadreaza firesc si liber intr-o ordine sociala mostenita. Oamenii locului muncesc sub stapanirea unei ordini sociale traditionale care priveste toate momentele unei productii.

Organizarea sociala a muncii in satul romanesc traditional priveste trei mari cai ale productiei care sunt si cele trei momente ce alcatuiesc sfera economiei satesti si anume:

a) felul cum se depune munca;

b) felul cum se folosesc mijloacele de productie;

c) dreptul la productia insasi si consumul.

Satul traditional are oranduiri proprii pentru indrumarea si rezolvarea acestor etape ale muncii si economiei celor ce-l alcatuiesc.

Familia ramane factorul cel mai insemnat in intretinerea acestei activitati. Formele sociale pe care ea le imbraca, radacinile si ramificatiile sale promoveaza intr-un anume fel viata economica a satului. Spre deosebire de aceea a orasului, familia satului traditional este intreaga in ceea ce priveste economia; toata sfortarea si indemnul ei merge in aceeasi directie. Membrii acestei familii prinsi intr-o disciplina riguroasa si indemnati de un scop comun, produc si consuma laolalta. Comunitatea de munca a familiei, care este temelia insasi a economiei satesti, nu prezinta specializari precis determinate atunci cand ea se manifesta in afara, toti membrii mergand de obicei, dupa vreme si dupa nevoi, in aceeasi directie pentru a raspunde cat

mai puternic acolo unde conditiile obiective ale lucrurilor o cer cu mai multa staruinta.

In interiorul gospodariei aceasta comunitate de munca, nu mai putin organica si definita, prezinta insa caractere de specializare, in deosebi pe sexe. Bunaoara industria casnica: intrucat priveste alimentatia si imbracamintea apartine femeii, intrucat priveste uneltele si constructiile apartine barbatului.

In satul romanesc, aceste raporturi de munca nu se reduc la suprafata familiei; si aceasta pentru ca familia insasi este incadrata mai larg si mai strans in unitati care o depasesc, in sanul carora ea functioneaza si se implineste.

Sunt munci pe care le depune un grup de familii ce alcatuiesc un neam si altele pe care le depune un grup de familii ce alcatuiesc o vecinatate, fiecare in imprejurari precise si in oranduiri sociale prestabilite, cu un caracter unitar si un sens obstesc.

3. Organizarea traditionala a muncii si economiei satesti are un pronuntat caracter si sens colectiv. In deosebi dreptul de folosinta al pamantului asa cum a fost cercetat de D-l H. Stahl in satele vrancene, intemeeaza aceasta parere. Numai ca nu trebuie sa se mearga prea departe cu interpretarile, adica sa se dea acestor fapte un sens care nu le apartine. Nu poate fi vorba aici de vreun comunism primitiv, care de altfel dupa ultimele cercetari ale sociologiei apusene nu poate fi sustinut nici in legatura cu triburile primitive.

Organizarea sociala a muncii si economiei satesti, devalmasia sa absoluta sau relativa, ne indica alte sensuri decat cele de mai sus. In satul romanesc traditional nu poate fi vorba nici de comunism, nici de individualism, si nici chiar de colectivism. Aici functioneaza o traditie si staruie o mentalitate care dau un sens colectiv sfortarii individuale. Taranul lucreaza pentru sine dar nu impotriva obstei, obste care urmareste un echilibru social cat mai stabil cultivandu-si viata si ogorul prin acela al membrilor componenti. Taranul roman in obstea satului este copartas la avere dupa cum este co-interesat la productie. Dealtfel insasi proprietatea in acelasi sat are un regim variabil, dupa natura sa. Vitele, pamantul, padurea sau islazul au obtinut alt regim mergand progresiv de la individual la social.

Pentru fenomenul economic satesc sa fie bine inteles, pentru ca viata pe care acest fenomen o provoaca isi o incadreaza sa fie deplin lamurita, este nevoie sa mergem mai departe in zonele pe care spiritul le domneste.

In viata satului, mai mult decat aiurea, sunt prezente motive de natura deosebita care influenteaza sfortarea si faptul economic. Sunt nevoi, sunt dorinte, sunt sensuri si teluri deosebite care intra in joc si care economia clasica a specialistului este inclinat sa le ignore. In afara, de conditia geografica si acea a ordinii sociale traditionale, economia sateasca are una de ordin spiritual. Taranul roman nu poate fi inteles in actul sau de ordin economic fara un studiu adanc al orizontului sau spiritual. Imprejurari si conditii materiale da, dar nu mai putin conceptii, teluri si nazuinte in cadrul lor si catre ele.

Oamenii, in satul organic traditional muncesc si practica o activitate economica constransa de forte externe dar nu mai putin liberi, sub indemnul unei impliniri care nu mai e materiala ci spirituala. Acest lucru are insemnate consecinte in viata satului si a economiei insasi.

In genere viata economica nu trebuie supusa naturii fizice (cu atat mai putin asimilata acestei naturi, asa cum fac de obicei tehnicienii economiei clasice), pentru ca oricate conditii, directii si elemente materiale ar fi active aici, ea ramane in fata naturii o activitate si o expresie a omului.

Valorile economice in satul romanesc traditional nu sunt stabilite numai dupa puterea de folosinta materiala, pretul lor putand veni si din alta parte. Nu deci, numai ceea ce este material un lucru dar si ce reprezinta el in ordinea spirituala a lucrurilor. Economia sateasca nu poate fi inteleasa fara aceasta perspectiva.

In centrul vietii economice a satului sta munca si deci omul; munca libera, lege de implinit intr-o deplina libertate interioara. De aceea spre deosebire de orase, satul isi mana viata economica, isi intretine sporul material pe aceasta cale. Economia sateasca, acolo unde ea se desfasoara in oranduirile si spiritul sau traditional, este virtute si un capital.

Economia sateasca este dincolo de bogatia materiala. Sfortarea depusa in campul ei este o lege a omului si a omeniei. Economia sateasca este strabatuta, asa cum am aratat intr-un capitol de mai inainte, de un puternic fior religios si metafizic, lucru care nu ne indreptateste pe noi sa facem metafizica atunci cand vrem sa facem stiinta, dar ne indreptateste de a semnala si studia direct acest element, cel putin tot atat de real si activ ca si prezenta unui imas sau unei ape.

• « Inapoi
• Inainte »