La o școală de lângă Milano, „Directorul Marco Parma, în vârstă de 63 de ani, a decis să anuleze concertul de Crăciun al copiilor din ciclul primar. Concertul va avea loc abia în luna ianuarie și se va numi ”Concert de iarnă”, iar cântecele religioase au fost interzise. Directorul le-a interzis unor mame să-i învețe pe elevi colinde în pauza de prânz. Părinții sunt revoltați, scrie The Guardian.” (după culturavietii.ro)

Corectitudinea politică este marea plagă a timpurilor noastre. După ce marxismul a pierdut bătălia politică și economică cu Occidentul, cu capitalismul mai bine zis, retrăgându-se din Europa, el s-a repliat în formule culturale pentru ca astfel să poată să încerce să domine lumea la nivel ideologic. Ca orice idee malefică, dar cu priză la public, corectitudinea politică vine să paraziteze o idee bună, creștină în fond: grija pentru cel sărman, năpăstuit și slab, cel care are nevoie de ajutorul nostru ca să poată să existe. Dar sub aparența acestei griji se intenționează distrugerea a tot de înseamnă identitate culturală și religioasă a părții creștine a lumii.

Ce se întâmplă, concret? În viziunea politic corectă e ca și cum occidentalii, creștinii în general, au de ispășit o vină istorică. Secole de-a rândul, în numele culturii lor, al superiorității false pe care și-o atribuiau, au dominat nepermis alte popoare, religii, persoane, au făcut tot ce-au vrut acolo, și-au impus modelul cultural oprimant. Acum, ca să își răscumpere această vină, care se întinde pe mai multe secole, trebuie să-și estompeze prezența, să cedeze prim-planul scenei, să facă abstracție de ceea ce simt, vor, gândesc, de ceea ce sunt până la urmă, ca să-i lase pe cei care înainte au fost subjugați să se exprime fără piedici. Locul central în cultura noastră trebuie acordat altora sau, mai bine, să desființăm orice ar putea pretinde un loc central. Astfel, manifestând grijă față de cei mai slabi decât noi, cei care au suferit în trecut, ajungem să-i punem pe ei în locul nostru, să ne anulăm cultura, tradiția și credința.

Identitatea creștină, oricum slăbită de secularizare, e tot mai marginalizată de marxismul cultural. Dacă totuși ții morțiș să fii creștin, ai la dispoziție, pentru manifestare, cel mult cadrul privat. În cel public nu mai ai voie să exiști. În numele grijii de a nu leza sensibilitatea celor de altă religie, e mai bine să nu arăți în vreun fel că ești credincios.
În acest ritm vom ajunge, în câțiva ani, să vedem creștini numai prin rezervații, așa cum sunt acum indienii din America. Iar perspectiva aceasta pare să îi încânte pe apologeții noii ordini culturale. Ai spune că ne îndreptăm spre o stare ideală, în care fiecare e liber să se exprime așa cum vrea, în care nu mai există interdicție, că se ajunge, pe principii pragmatiste, la maximizarea binelui pentru cel mai mare număr de oameni și în care cantitatea de fericire este maximă. Ar fi corect dacă de la acest festin al liberei manifestări n-ar fi excluși exact cei care formează cea mai mare parte a populației.

Corectitudinea politică cere să înlocuim formulele care reprezintă urări de Crăciun, cu alte formule, mai generale, gen „sărbători de iarnă”, care nu deranjează pe nimeni și poate fi acceptat de toți. Nouă românilor asta ne amintește de dictatura comunistă de dinainte de 1989, de spectacolele grotești de atunci, de urările tovărășești ale oamenilor muncii către „cel mai iubit fiu al poporului”. Sau mai bine ar fi să nu se mai menționeze nimic, doar toate zilele seamănă una cu alta, de ce să mai avem sărbători care să spargă monotonia timpului zilnic?

Vorbirea prea liberă e iarăși o problemă, căci nu se știe pe cine poți să lezezi. Astfel, avem musulmani, negri, atei, femei, homosexuali, agnostici, persoane cu deficiențe (că nu mai ai voie să spui persoană cu handicap), mame singure, tot felul de minorități etnice sau sexuale, oameni ca toți oamenii, care nu cer neapărat ceva special, dar în numele cărora se exprimă niște ideologi ai corectitiudinii politice, care analizează discursurile din spațiul public ca să vadă dacă pot socoti vreun cuvânt al tău drept o jignire, o discriminare. Pentru a pune toate aceste minorități în centru, limba se schimbă după modelul orwellian binecunoscut, și trebuie să ai mare grijă, când rostești ceva, să nu deranjezi vreuna din aceste categorii. Lucrul este aproape imposibil, căci dacă îi urezi cuiva să aibă un „Crăciun cu pace în familie”, și ce poate fi mai firesc de atât, ai deranjat ateii, agnosticii, musulmanii, budiștii, precum și alte persoane care, din cauza unor traume din copilărie, nu suportă creștinismul. Așa că mai bine te abții, ca să nu ai de-a face cu extrem de vigilenta poliție a gândirii.

Acest mod de a pune problemele seduce, în așa fel încât ajunge să fie dominant în universități de prestigiu de peste ocean, în ceea ce se intitulează elita culturală, astfel încât tinde să devină majoritar. De multe ori oameni de cultură, formatori de opinie, universitari, care nu au un mesaj personal de transmis îmbrățișează corectitudinea politică drept crezul lor, pe care caută să-l vadă îndeplinit. Iar apoi cu majoritățile e greu să lupți, căci ele, dacă nu au instrumente legislative ca să te constrângă să te exprimi ca ele sau să taci, au cel puțin forța oprobriului public, pe care, de cele mai multe ori, preferăm să îl evităm.

Prin gândirea politic corectă redefinim opiniile majoritare, pentru că de la intelectuali acest mod de a acționa în lume ajunge în rândul masselor, schimbă mentalități, redefinește normalitatea, transformă lumea în care trăim. Vom viețui, într-un viitor previzibil, sub un sistem de teroare soft în care viciul, ateismul, marginalitatea vor ocupa locul central, în care un credincios va fi o ciudățenie numai bună de studiat la cursurile de antropologie.

Aceste perspective nu sunt atât de îndepărtate cum ar părea unora la prima vedere. Sunt destui factori care pot concura la realizarea lor, inclusiv pe meleagurile noastre, care par încă mult mai binevoitoare cu credincioșii. Deja avem și noi apologeții corectitudinii politice, feministe, luptători pentru drepturile minorităților de gay și de lesbiene. Toți aceștia au în comun considerarea tradiției, ortodoxiei în special, ca cel mai mare obstacol în calea realizării proiectului lor „emancipator”. Milițenii gândirii reprezintă, în mintea lor, progresul care luptă cu forțele retrograde grupate în jurul Bisericii așa cum, în urmă cu doar câțiva zeci de ani, comuniștii luptau cu vechile rămășițe ale orânduirii burgheze. Dar lupta lor continuă. Sunt gata ca stări de fapt, care în Occident s-au format pe parcursul a zeci de ani, să fie importate și impuse aici rapid. Nu degeaba suntem noi, românii, specialiști în arderea etapelor.

În acest moment nu este posibil să fie eliminate referințele la Crăciun din spațiul public, dar sunt destui gata să o facă în cel mai scurt timp. De ce ar fi totuși bine să le păstrăm, de ce noi, creștinii, să ne încăpățânăm să afirmăm niște chestii care nasc conflict, în loc să ne sărbătorim, în pace și liniște, în casele noastre, Nașterea Domnului, precum și toate celelalte sărbători religioase? Tot ce susține corectitudinea politică e un fals, o modalitate de a ține omaneii departe de tradiție și de credință.Ceea ce susținem noi este adevărul, iar adevărul se cere mărturisit. Hristos și-a trimis ucenicii să ducă Vestea cea Bună în toată lumea, nu să stea închiși în casă, cu frică. „Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor” (Matei 5, 16).

Paul Curca
 

• Intruparea Domnului
  Publicat in : Credinta
• Viata - prea scurtul nostru drum din strainatate spre Acasa
  Publicat in : Editoriale
• Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului
  Publicat in : Predici de duminica