Iertarea

Iertarea Mareste imaginea.

Al şaptelea cuvînt către tineri IERTAREA

"De aceea îţi zic: Iertate sînt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit..." (Luca 7,47)

Cînd am început aceste "Cuvinte", tinere prieten, la primul din cele şapte nici nu te cunoşteam. Ştiam despre tine că exişti, că aspiri spre ceva ce lumea nu-ţi poate da, şi te-am chemat, ca pe fratele meu necunoscut, să-ţi arăt o cale nouă pe care să păşeşti. N-am vorbit despre Hristos şi despre Biserica Lui, despre un cer nou şi un pămînt nou, despre moarte şi despre înviere şi, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru tine. Dar acum îţi spun frate, nu numai semen al meu; şi te iubesc, nu cu o iubire abstractă şi care îşi caută obiectul, ci cu iubirea care a găsit, fiindcă te cunosc şi eşti în inima mea, aşa cum şi eu sînt în inima ta. Căci dacă ai venit aici să mă asculţi de mai multe ori, ai făcut-o pentru că ai auzit glasul lui lisus, acel glas irezistibil care te-a trezit din amorţeala ta materială şi din letargia ateistă în care zăceai. Ai auzit cînd lisus ţi-a spus: "Vino la Mine!". Şi cînd te-ai întors Ia El, ţi-a pus inel în degetul tău şi încălţăminte nouă în picioarele tale, şi pe umeri haina cea mai bună”.

Fiindcă tu veneai rănit şi sîngerînd. Erai oprimat de tot ceea ce învăţaseşi despre zeificarea materiei şi de toate interdicţiile ridicate în faţa căutărilor tale de către ateismul fetişizat. înaintea ochilor tăi, orbi pînă atunci, s-a aprins o lumină mai ademenitoare decît orice cîntec de sirenă al lumii. Şi ai lăsat departe în urma ta ţara de secetă a necredinţei şi "roşcovele" pe care le mîncaseşi pînă atunci. Ai uitat de dascălii tăi, care îţi spuneau că aceasta este singura hrană şi că fără de ea vei muri. Şi ai auzit atunci cuvîntul lui Iisus, Care îţi spunea: "Nu numai cu pîine va trăi omul, ci şi cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu".

Prietene, cînd oare ai ajuns să te hrăneşti cu cuvîntul lui Dumnezeu? Şi totuşi asta faci! Pentru acest cuvînt ai renunţat la odihna ta, la pacea ta comodă, ai înfruntat obstacole şi interdicţii şi ai venit aici, să te hrăneşti cu cuvîntul lui Hristos.

Cinste ţie, prietene! Dumnezeu îţi va dărui cuvîntul şi harul Său, şi ţi-l va dărui din belşug, pentru că este scris: "Că oricine cere, ia; cel care caută, află; celui care bate, i se va deschide". Pentru această cerere stăruitoare a ta, curajosul meu prieten, Iisus te va răsplăti. Fiindcă ai avut curajul să lupţi cu o obişnuinţă şi cu o inerţie care te făcuseră prizonierul lor; fiindcă ai avut curajul să rupi barajul interdicţiilor pe care ţi le-a impus, ca pe un baraj de netrecut, ideologia materialistă, crezînd că postulatele de autoritate nu au nevoie de demonstraţie şi că autoritatea ar putea suplini credinţa; fiindcă ai avut curajul ca, o dată ieşit de sub servitutea acestor doctrine, să mergi spre ceea ce ţi se contura în faţă ca o iubire tangibilă. Şi cu cît ai înaintat, cu atît ai înţeles mai bine că această iubire infinită şi crucificată strălucea pentru tine, omule unic şi irepetabil, cum te-am mai numit cîndva. Pentru acest curaj al tău ai primit iertarea. Nu simţi oare în tine duhul acesta al dragostei, al liniştii care s-a instalat în sufletul tău, siguranţa cu care păşeşti pe noul drum al ascultării de Hristos? Este harul lui Dumnezeu, care vine la tine. Mai întîi, acest har te vizitează rar. Atunci cînd, rugîndu-te, vei simţi un fior de o clipă trecîndu-ţi prin inimă, ca o bucurie inefabilă, atunci cînd, îngenuncheat fiind, vei simţi o duioşie inexplicabilă în suflet şi o nevoie imperioasă de a plînge, să ştii că te vizitează Harul. Stâruieşte, prietene, şi Harul va veni mai des, tot mai des, pînă ce te va locui permanent.

Atunci vei cunoaşte starea de har continuă şi pacea interioară, a cărei sursă este iertarea acorda-tă de Hristos şi care se preface într-o bucurie spirituală iradiind invizibil prin toţi porii fiinţei tale. Şi vei cunoaşte fericirea de a fi iertat şi de a ierta. Căci viaţa noastră e dură atîta vreme cît materia reprezintă cerul şi pămîntul nostru, iar duhul nostru rămîne orb atîta vreme cît ateismul e religia noastră.

Şi dacă există totuşi ceva care te salvează, prietene al meu, chiar în perioada chemării tale la Hristos, înainte ca sufletul tău să fi fost inundat de lumina credinţei, acel ceva este bucuria de a ierta şi de a fi iertat.

"La vie en commun est dure. II faut savoir se faire pardonner" (Viaţa în comun este dură. Trebuie să ştii să te faci iertat).

Nu numai să ierţi, ceea ce ţi-ar putea oferi satisfacţia orgolioasă a bunătăţii, ci să ştii să te faci iertat, ceea ce este echivalentul absolut al umilinţei.

Imi amintesc că ţi-am vorbit despre Iisus şi despre Biserica Lui ca despre o instituţie sfîntă, ca despre o realitate spirituală pe pragul căreia te afli demult Dar abia acum ai reuşit să rupi zecile de fire invizibile ale unor concepţii care te trăgeau înapoi. Ţi-am vorbit despre bisericile presărate pe pămîntul acestei ţări, pe care călcăm cu picioare vesele sau îndurerate, şi ţi-am arătat că am rezistat prin veacuri de umilinţă, dar şi de slavă, prin credinţa noastră ortodoxă indestructibilă. Că dragostea de pămînt şi legătura de sînge şi de limbă s-au exprimat în istoria vie, adevărată, prin bisericile ridicate de voievozi şi de pîrcălabi - literă de piatră, pe care vremea nu o poate şterge. Iar dacă acum vedem o biserică dărîmată, pentru ca în locul ei să se ridice o circiumă, spunem: "Nu!", cu toată durerea sufletului nostru, împotriva celor care cred că dărî-mînd biserici şi interzicînd - în presă, în şcoli şi în inimi - cuvîntul lui Dumnezeu, L-au şi desfiinţat pe Acela din a Cărui milă trăim şi durăm.

Ţi-am vorbit despre libertatea ta în Hristos şi despre cum trebuie să o foloseşti. Ţi-am arătat că mineralele nu cunosc nici moarte, nici viaţă, decît prin analogie, ci numai starea de fapt; că animalele cunosc viaţa şi moartea, deşi inconştient; dar tu, tinere, omule, cunoşti şi viaţa, şi moartea şi, mai presus de ele, învierea, oricît ţi s-ar interzice să crezi în ea. Căci Hristos te-a chemat la îndum-nezeire. Nu la condiţia de simplă vieţuitoare, nici măcar la simpla condiţie de om, ci te-a ridicat deasupra condiţiei umane, atunci cînd a zis: "Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat... ".

Acestea sînt lucrurile pe care ţi le-am spus, tînărul meu prieten, şi multe asemenea, toate din cuvintele lui Hristos. Şi pentru aceasta m-au urît fraţii mei, iar ţie ţi s-a interzis să vii să mă asculţi; ţie, care însetai după cuvîntul lui Dumnezeu şi care voiai să ştii dacă eşti condamnat total sau ai fost ales de cineva pentru un destin mai înalt, pentru înviere. Ţi s-au închis porţile şi ţi s-au ridicat în faţă ziduri de oprelişti. Ţie, care scriai într-una dintre scrisorile tale - căci orice scrisoare de la unul dintre voi vă exprimă pe toţi -despre pornirea voastră de a căuta ceea ce transcende materia, de a depăşi imanentul astăzi zeificat, despre toată nădejdea voastră de a păşi calea adevărului şi despre bucuria de a-Lfi întrezărit pe Cel ce însuşi e Adevărul Calea şi Viaţa.

Imi scriai cu cîteva zile în urmă: "Ce bucurie să auzi vorbindu-se despre Dumnezeu şi despre lume, alta decît aceea a materiei, de la o catedră laică şi de către un profesor laic!Era un vis în care nu puteam crede. Şi să înţelegi că omul acela laic era iluminat de un duh de credinţă pe care ni-l făcea cunoscut nu numai prin cuvinte, ci şi prin lumina care iradia din fiinţa lui. De aceea, aproape că vă invidiez pe voi, teologii, că ştiţi şi trăiţi ceea ce noi nu cunoaştem şi nu ştim, dar spre care întreaga noastră fiinţă aspiră"...

Sau tu, tinere profesor de 35 [33?] de ani, care spuneai: "Mi-am petrecut toţi anii aceştia de învăţămînt scoţînd «cu bîta» elevii din biserici. Acum însă am înţeles ce-i aducea acolo şi de ce reveneau la biserică, iertîndu-mă. înţeleg acum că dacă voi, nişte copii din anul întîi de Seminar, credeţi atît de tare şi ştiţi atîtea lucruri despre adîncurile fiinţei umane şi despre o lume pe care eu am interzis-o elevilor mei, eu trebuie să cred mai mult decît voi".

Nu ne amintesc oare aceste cuvinte de convertirea lui Pavel de pe drumul Damascului? Căci, dacă admitem, cu Albert Camus, că fiecare om trece măcar o dată în viaţă prin Muntele Măslinilor, tot aşa trebuie să admitem că fiecare dintre noi experimentează o dată drumul Damascului, cînd glasul Iui Iisus răsună şi pentru noi: "Saule,Saule, de ce Mă prigoneşti?... Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă!".

Nimeni nu este scutit de suferinţă. Dacă suferim, suferinţa să ne fie întru Hristos; dacă iertăm, să iertăm pentru Hristos! Dar adevărul să ne stea în faţă totdeauna. "Adevărul înaintea păcii", cum îmi spunea un student de la Politehnică, auditor al acestor "Şapte cuvinte către tineri"; şi înţelegem prin "pace" nu pacea lui Hristos de la loan 14, 27, nici răstimpul dintre două războaie, cum îi plăcea să zică lui Nicolae Titulescu, ci acea comoditate sufletească şi materială pentru care călcăm în picioare principiile şi dreptatea, acea stare de "toleranţă" care ne ajută să ne culcăm în fiecare seară cu un compromis în inimă şi să ne trezim cu un compromis nou sub pernă...

Şi acum vă voi citi declaraţia unui student de la Teologie, în legătură cu aceste "Şapte cuvinte". Pentru că s-au luat astfel de declaraţii scrise, la Institutul Teologic, forţîndu-se mîna şi conştiinţa. Se ştie ce înseamnă o declaraţie scrisă, ce sursă de teamă şi teroare, aşa cum s-a întîmplat în cîteva cazuri. Din numărul declaraţiilor date am ales una, pentru că este mai limpede (nu mai dreaptă, căci toate sîntlafel de drepte):

"... declar că în ziua de miercuri, 12 aprilie a. c, la orele 21, am audiat «Al şaselea cuvînt către tineri» rostit de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa în pridvorul Bisericii Radu-Vodă din Bucureşti. De asemenea, am mai audiat şi al treilea şi al patrulea şi al cincilea cuvînt, dar în alte condiţii...

Declar că am întîlnit la ultima, precum şi la celelalte predici ale sale, foarte mulţi studenţi de la Institutul Teologic, doctoranzi în Teologie, studenţi de la alte facultăţi, persoane pe care nu Ie mai văzusem niciodată şi foarte mulţi elevi seminarişti. Atmosfera din biserică a fost totdeauna impresionantă şi am trăit în mod real clipe de înălţare sufletească şi de reculegere.

în privinţa conţinutului predicilor, mă declar întru totul de acord cu ideile expuse de părintele profesor, care nu face decîtsă privească realist şi lucid problemele ce se cer privite astfel, respectînd strict învăţăturile Bisericii Ortodoxe.

Părintele profesor Gheorghe Calciu mi-a fost profesor mai mulţi ani la Seminarul Teologic din Bucureşti, al cărui absolvent sînt, şi a contribuit în cea mai mare măsură la formarea noastră ca elevi şi adevăraţi slujitori ai Domnului Hristos şi ai Bisericii neamului".

Oare trebuie să mai adaug ceva? Poate doar omagiul meu pentru acest curaj al studentului respectiv şi al vostru, al tuturor celor care, căl-cînd peste instinctul de conservare, aţi pus "adevărul înaintea păcii" şi aţi venit aici; sau poate bucuria pe care mi-au făcut-o celelalte declaraţii, scrise şi verbale, ca şi prezenţa voastră în această biserică; sau poate, în sfîrşit, umilinţa mea că sînteţi buni şi îl iubiţi pe Iisus mai mult decît pe mine, căci, chiar fără să fiţi slujitorii Lui, nu aţi pregetat să sacrificaţi comoditatea voastră pentru a veni să vă exprimaţi dragostea de Dumnezeu.

Să ne rugăm pentru toţi fraţii noştri care ne iubesc şi care ne urăsc pe noi, care ne-au făcut bine şi rău, care ne-au iertat sau nu ne-au iertat. Noi toate să iertăm tuturor!

Voi încheia, tinere prieten, acest ultim "Cuvînt" către tine cu o spicuire din "Cuvîntul" Sfîntului Ioan Gură de Aur care se citeşte în noaptea învierii în toate bisericile ortodoxe, căci vin Pastile, Ziua învierii şi bucuria noastră, a tuturor. Atunci veţi afla că Hristos a înviat şi că noi toţi vom învia. Cînd spun că veţi afla, înţeleg că inima şi sufletul vostru vor descoperi plenar această certitudine care era demult în voi şi în virtutea căreia sînteţi aici.

"... De a lucrat cineva din ceasul întîi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă; de a venit cineva în ceasul al treilea, mulţumit să prăznu-iască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit; de a întîrziat cineva pînă în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se; de a ajuns cineva în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întîrzierii, căci darnic fiind Stăpînul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintîi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel care a lucrat încă din ceasul dintîi...

Pentru aceasta intraţi cu toţii întru biserica Domnului vostru; şi cei dintîi, ca şi cei din urmă, luaţi plata...

Inviat-a Hristos şi îngerii se bucură.
Inviat-a Hristos şi viaţa stăpîneşte.
Inviat-a Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă".
V-am citit aceste rînduri, ca să le ştiţi.
V-am citit acest "Cuvînt", fiindcă vine Săptămîna Patimilor, în fata căreia tot glasul amuţeşte.
V-am citit acestea, ca să aflaţi că dacă în zilele care urmează vom trăi în duh şi în carne calvarul lui Hristos, pe culmea Golgotei ne aşteaptă Iertarea şi învierea.
V-am citit aceste adevăruri ca să vă amintiţi că neamul acesta românesc urcă de veacuri Golgota istoriei, refăcînd neîncetat, în spirit, drumul lui lisus şi anticipînd, prin credinţă, această înviere pe care tu, prietenul meu, fratele nostru, al tuturor, o aduci ca pe o făclie arzînd în inima ta.

Cuvintele catre tineri, Editura Christiana
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Cuvînt rostit în Biserica Radu-Vodă, în cea de-a şasea miercuri a Postului Mare la 19 aprilie 1978. (N. ed.)

Cumpara cartea "Cuvintele catre tineri"

05 Mai 2015

Vizualizari: 1584

Voteaza:

Iertarea 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE