Viaţa părinţilor influenţează formarea şi educarea copiilor, spunea Părintele. Dacă părinţii trăiesc având un duh de pace, fără certuri, acesta se reflectă asupra copiilor şi le dă sănătate duhovnicească. Acesta spunea: „Ceea ce mântuieşte şi face copiii buni este viaţa părinţilor în casă. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Trebuie să devină sfinţi lângă copii prin blândeţea lor, prin răbdarea lor, prin dragostea lor. Să pună în fiecare zi început bun, dispoziţie bună, entuziasm şi iubire pentru copii. Iar bucuria de care se vor umple, sfinţenia care-i va vizita, va face ca harul să vină asupra copiilor"22.

Viaţa rea a părinţilor, spunea, îi face pe copii, prin îndemnul diavolului, să se abată de la calea dreaptă şi astfel să-i chinuiască pe părinţii lor. Rezolvarea tuturor problemelor copiilor este sfinţenia părinţilor. Părintele afirma: „Pentru reaua purtare a copiilor de vină sunt în general părinţii. Nu-i salvează nici sfaturile, nici disciplina, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, fac mari greşeli şi transmit răul care există în ei. Dacă părinţii nu trăiesc viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe aceştia prin purtările copiilor lor"23.

Părinţii trebuie să fie de un cuget, în armonie, buni conlucrători în educarea corectă a copiilor lor întru învăţătura şi certarea Domnului. Nu trebuie să existe neînţelegeri şi lucruri mărunte care otrăvesc educaţia întru Hristos. In numele sloganului „să nu constrângem copiii" de multe ori un părinte dărâmă tot ceea ce a construit celălalt.

„Iubirea, armonia, buna înţelegere dintre părinţi - spune Sfântul Porfirie - este tot ceea ce trebuie pentru copii. Oferă multă siguranţă şi încredinţare. Purtările copiilor au legătură directă cu starea părinţilor. Atunci când copiii sunt răniţi de comportarea rea dintre părinţii lor, îşi pierd puterea şi dispoziţia de a înainta spre sporire. Se zidesc rău şi edificiul sufletului lor este dintr-o clipă în alta în primejdie de a se dărâma"24.

Copiii şi tinerii sunt dezgustaţi de ipocrizia şi nepotrivirea dintre lucrare şi cuvânt pe care o arată deseori părinţii lor. De asemenea ei caută un creştinism autentic, trăit de părinţii lor, şi nu starea căldicică de credinţă şi viaţă întru Hristos. Atunci când părinţii nu se dăruiesc în întregime lui Hristos, copiii simt asta şi nu vor să se integreze în- tr-un asemenea creştinism de suprafaţă, care în esenţă nu schimbă nimic în viata lor.

„Dogma" ticăloasă care susţine că „noi suntem mireni, nu suntem monahi, aşa că Hristos cere mai puţin de la noi pentru mântuirea noastră", este complet greşită şi „este cea care a întors lumea cu susu-n jos", după Sfântul Ioan Gură de Aur. Poruncile lui Hristos sunt aceleaşi şi sunt valabile atât pentru monahi, cât şi pentru mireni. Cel ce nu le păzeşte face nelucrător harul dumnezeiesc de la botez şi în esenţă nu trăieşte nimic din Hristos şi din împărăţia Lui. Păzeşte nişte norme exterioare ca un prefăcut, dar provoacă respingerea celorlalţi, şi desigur, a copiilor lui.

In casa unde nu este trăit creştinismul autentic, ci o imitaţia a lui, nu există pace, bucurie, armonie, blândeţe, dragoste. Lipseşte Sfântul Duh.

Părinţii se contrazic deseori, se acuză reciproc, nu se suportă unul pe altul, trăiesc în nelinişte, nefericire şi mizerie, fără respect şi iubire reciprocă dezinteresată între ei. Acest lucru are consecinţe foarte neplăcute pentru copii. Acţionează în chip traumatic şi distrugător în formarea caracterului şi comportamentului lor.

Comportamentul oamenilor pe durata vieţii lor, spunea părintele, este influenţat foarte mult de trăirile pe care le-au avut în familie în anii copilăriei.

Iată ce spune: „Aceasta se vede şi în cele mai mici manifestări ale vieţii. De exemplu, te apucă o foame cumplită şi vrei să mănânci. Ai mâncat ceva, dar o vrei şi pe alta şi pe cealaltă... Simţi că ţi-e foame, că dacă nu mănânci te ia cu leşin, cu tremur. Ţi-e teamă că o să slăbeşti. E ceva psihologic, care are explicaţii. Se poate, să zicem, să nu fi cunoscut tată, să nu fi cunoscut mamă, să fii înfometat de unele lipsuri din trecut. Iar asta, deşi se întâmplă la nivel spiritual, se manifestă instinctiv prin slăbirea trupului"23.

Influenţa stării familiei asupra stării duhovniceşti a copiilor este uriaşă. Sfântul spunea că sfinţenia părinţilor se transferă la copii. Rugăciunea şi îmbrăţişarea tainică a copiilor de către părinţi prin iubire îi face pe copii sănătoşi duhovniceşte. Spunea: „în familie se află o mare parte a responsabilităţii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca copiii să scape de diferite probleme interioare, nu sunt suficiente sfaturile, constrângerile, raţiunea şi ameninţările. E posibil ca acestea să facă şi mai rău. îndreptarea se face prin sfinţenia părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi avea nicio problemă cu copiii voştri. Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii îi vor aproape pe oamenii sfinţi, care au multă dragoste, care nu-i înspăimântă şi nici nu se limitează la învăţătură, ci le vor da pildă de sfinţenie şi rugăciune. Părinţii să se roage în tăcere la Hristos cu mâinile ridicate şi să-şi îmbrăţişeze copiii tainic"26.

Când părinţii au linişte înlăuntrul lor şi între ei, când în ei sălăşluieşte pacea care este Hristos, atunci vor da educaţie bună copiilor lor.

Insă dacă sunt tulburaţi îi vor tulbura şi pe copiii lor. Când vor vrea să-i îndrepteze, n-o vor face într-un mod corect şi-i vor răni.

Măsurile pedagogice, după părerea Părintelui, nu sunt de respins, dar trebuie aplicate cu multă compătimire şi iubire. Mustrarea trebuie să fie după măsura neascultării. Mustrarea exagerată îi răneşte pe copii. îi sfătuia în felul următor pe părinţi: „Atunci când copiii fac năzbâtii, să luaţi unele măsuri pedagogice, dar să nu-i constrângeţi. Mai ales să vă rugaţi. De multe ori părinţii, şi îndeosebi mamele, îi rănesc pe copii pentru năzbâtiile pe care le fac şi îi mustră exagerat. Atunci asta îi răneşte. Chiar dacă nu-l mustri pe faţă şi îl mustri înlăuntrul tău te mânii sau îl priveşti cu cruzime, copilul înţelege Va crede că mama lui nu-l iubeşte. O va întreba:

«Mă iubeşti, mamă?». «Da, fiule». Dar asta nu-l convinge. A fost deja rănit. Mama îl iubeşte, după aceea îl va mângâia, dar el îşi va trage capul. Nu va primi mângâierea, va crede că-i doar o prefăcătorie, fiindcă a fost rănit"27.

Omul, după înţeleptul Părinte, transmite starea lui duhovnicească bună sau rea mediului său. Mama transmite copilului stresul ei. Iubirea firească uneori vatămă; doar iubirea întru Hristos va fi de folos. Pe aceasta trebuie s-o cultive mereu omul. lată ce învaţă înţeleptul Părinte: „De multe ori prin neliniştea şi temerile noastre şi prin starea noastră sufletească urâtă, fără să vrem şi fără să ne dăm seama, facem rău celuilalt, chiar dacă îl iubim foarte mult, precum, de pildă, mama pe copilul ei. Mama îi transmite copilului toată neliniştea pe care o simte pentru viaţa lui, pentru sănătatea lui, pentru sporirea Iui, chiar dacă nu-i spune lui nimic, chiar dacă nu arată ceea ce simte înlăuntrul ei. Această iubire, adică iubirea firească, poate uneori să vatăme. Nu se întâmplă însă la fel cu iubirea lui Hristos, care este însoţită de rugăciune şi sfinţenia vieţii. Această iubire îl face pe om sfânt, îl linişteşte, fiindcă Dumnezeu este iubire"28.

Ocrotirea exagerată, spunea Părintele Porfirie, este o greşeală obişnuită în educaţie. Omul rămâne imatur atunci când este ocrotit exagerat de părinţii săi. Iată ce zice: „Un alt lucru care-i vatămâ pe copii este ocrotirea exagerată, adică grija peste măsură, neliniştea şi stresul exagerat al părinţilor in legătură cu copiii lor. Mamele care stau încontinuu pe capul copiilor lor şi îi constrâng, adică îi ocrotesc exagerat, eşuează în lucrarea lor. Trebuie să-l laşi pe copil să se intereseze singur de sporirea lui. Atunci vei izbuti. Când stai încontinuu pe capul copiilor tăi, aceştia vor fi influenţaţi. Vor dobândi trândăvie, fragilitate şi de obicei vor eşua în viaţă. Acest fel de ocrotire exagerată îi face imaturi pe copii”.29

Arhimandritul Sava Aghioritul
Educaţia copiilor după Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Educaţia copiilor după Sfântul Porfirie Kavsokalivitul"

22 Părintele Porfirie Kavsokalivitul, op. cit., pp. 416-417.
23 Ibidem, p. 417.
24 Ibidem.
25 Ibidem, pp. 419-420
26 Ibidem, p. 420
27 Ibidem, pp. 420-421.
28 Ibidem, p.394.
29 Ibidem, pp. 422-423

• Educatia copiilor
  Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
• Educatia copiilor
  Publicat in : Credinta
• Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
  Publicat in : Morala
• Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
  Publicat in : Credinta