Rugaciunea astazi

Rugaciunea astazi Mareste imaginea.

Viaţa şi rugăciunea sunt de nedespărţit. O viaţă fără rugăciune este o viaţă lipsită de înţelegerea unei dimensiuni esenţiale a existenţei. Este o viaţă anostă, insipidă, lipsită de energie, de orice vlagă, fără profunzime, fără adâncimi, o viaţă bidi-mensională, în spaţiu şi în timp. Este o viaţă care îşi găseşte mulţumirea în partea cea văzută, cu aproapele nostru, dar cu aproapele nostru fizic, în care nu reuşim să descoperim imensitatea şi veşnicia destinului său. Valoarea rugăciunii constă în a descoperi, a afirma şi a trăi conform realităţii că în tot ce ne înconjoară există o dimensiune a veşniciei şi a nemărginirii.

Lumea în care trăim nu este o lume profană, dar e o lume despre care ştim prea bine cât de secularizată a ajuns, însă această lume purcede din mâinile lui Dumnezeu şi El o iubeşte. Valoarea pe care Dumnezeu i-o acordă este viaţa şi moartea Fiului Său, iar rugăciunea noastră exprimă recunoaşterea acestui lucru, descoperirea faptului că în ochii lui Dumnezeu fiecare om, fiecare persoană din jurul nostru şi fiecare lucru au o valoare sacră. Faptul că Dumnezeu ne iubeşte devine pentru noi ceva nespus de preţios. Nerugându-ne înseamnă să-L ţinem pe Dumnezeu în afara existenţei noastre - nu numai pe Dumnezeu, dar şi tot ceea ce reprezintă El pentru lumea pe care a plămădit-o, cea în care noi trăim.

De multe ori realizăm faptul că viaţa şi rugăciunea sunt greu de coordonat şi gândim că, trăind o viaţă dominată de fuga după ţeluri iluzorii, această armonizare este greu de împlinit. E un gând total greşit, rezultând dintr-o falsă concepţie atât despre viaţă, cât şi despre rugăciune. Noi credem că viaţa constă în a ne mişca fără încetare, iar rugăciunea constă în a ne retrage undeva uitând de situaţia în care ne aflăm, cât şi de aproapele nostru. Acest lucru nu este adevărat şi reprezintă o defăimare la adresa vieţii şi a rugăciunii.

Pentru a înţelege ce este rugăciunea trebuie mai întâi să intrăm într-o relaţie de solidaritate cu întreaga realitate a omului, cu destinul său şi al întregii omeniri, asumând-o în totalitate. Aceasta este lucrarea fundamentală pe care Dumnezeu a desăvârşit-o odată cu întruparea. Acesta este aspectul fundamental a ceea ce numim noi mijlocire.

De obicei, când ne referim la mijlocire ne gândim că ea constă în a-I aduce aminte în mod politicos lui Dumnezeu de cele ce a uitat să le facă. Mijlocirea constă în a face un pas către ceea ce ne aduce în miezul unor situaţii tragice - un pas care are aceeaşi calitate ca şi cel întreprins de Hristos, Care S-a făcut Om o dată pentru totdeauna. Inseamnă să intri, să păşeşti în mijlocul unor situaţii din care nu mai poţi găsi cale de ieşire. Este vorba de o solidaritate creştină, orientată în mod simultan către doi poli opuşi: Hristos Cel întrupat, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, Care dovedeşte o solidaritate desăvârşită cu omul în starea lui de păcătoşenie, atunci când acesta se întoarce către Dumnezeu. Dar, la rândul său, omul dovedeşte o desăvârşită solidaritate cu Dumnezeu atunci când Dumnezeu Se întoarce cu faţa către el. Această dublă solidaritate ne face într-un fel oarecum străini ambelor părţi şi în acelaşi timp ne uneşte cu ele.

Această situaţie oglindeşte în mod esenţial statutul nostru de creştini.

Veţi întreba: „Deci ce să facem?" Rugăciunea izvorăşte din două surse: fie dintr-o stare de minunare în faţa lui Dumnezeu şi a realităţilor Lui -aproapele nostru şi lumea din jur, în ciuda umbrelor ei -, fie din adâncul tragediei noastre sau a altor oameni.

Berdiaev spunea: „Când mi-e foame este vorba de un factor fizic, când aproapelui meu îi este foame, se pune problema unui factor moral." Aceasta este tragedia căreia îi facem faţă în fiecare moment al existenţei noastre. Doar că aproapelui meu îi este mereu foame, însă nu doar foame de pâine, ci uneori îi este foame de un gest omenesc, de o licărire de afecţiune.

Şi acum, în acest moment, începe rugăciunea, în această stare de sensibilizare în faţa minunii dumnezeieşti, a minunării şi a tragediei. Atâta timp cât această stare dăinuie, totul devine mai uşor. în această stare de uimire, de minunare, ne rugăm mai uşor, ca atunci când suntem sub impactul unei tragedii.

De altfel, viaţa şi rugăciunea ar trebui să formeze o unitate. De exemplu, când ne trezim dimineaţa şi stăm înaintea lui Dumnezeu, îi putem spune: „Doamne, binecuvântează-mă şi binecuvântează această zi care începe acum!"; după care să tratăm ziua ca pe un dar de la Dumnezeu şi să ne considerăm a fi nişte trimişi ai Lui în această mare necunoscută, care este noua zi. Nimic din ceea ce se va petrece de-a lungul zilei nu va fi străin voii lui Dumnezeu. Totul, fără nici o excepţie, va fi o situaţie în care Dumnezeu ne-a aşezat pentru a aduce cu noi o prezenţă dumnezeiască, prezenţa Lui, iubirea Lui, milostivirea Lui, inteligenţa Lui creatoare, curajul Lui... De fiecare dată când ne vom confrunta cu o situaţie dificilă, vom fi cei pe care Dumnezeu i-a pus acolo pentru a îndeplini slujirea de creştin, aceea de a fi o părticică din Trupul lui Hristos şi o lucrare a lui Dumnezeu.

Dacă vom face aşa, vom vedea că în fiecare clipă va trebui să ne întoarcem către Dumnezeu, să-L rugăm şi să-I spunem fiecare în parte: „Doamne, lămureşte-mi înţelegerea, întăreşte-mă şi călăuzeşte-mi voia, dăruieşte-mi o inimă de foc, ajută-mă!" Altădată poate îi vom spune doar: „Mulţumesc Ţie, Doamne!"

Şi, dacă suntem înţelepţi şi recunoscători, vom şti cum să evităm acea nebunie care se mai numeşte vanitate sau mândrie, care constă în a ne închipui că am făcut ceva ce nu a mai fost. Dar, de fapt, Dumnezeu este Cel care a făcut-o. El este Cel care ne-a făcut acest dar minunat: a fi cei care ducem la îndeplinire lucrarea Lui.

MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
FĂCÂND DIN VIAŢĂ RUGĂCIUNE, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "FĂCÂND DIN VIAŢĂ RUGĂCIUNE"

03 Decembrie 2015

Vizualizari: 918

Voteaza:

Rugaciunea astazi 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

rugaciunea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE