Sfanta Scriptura in viata monahala

Sfanta Scriptura in viata monahala Mareste imaginea.

In general se crede ca in Biserica Ortodoxa, Sfanta Scriptura este putin folosita si putin cunoscuta. Lucrul acesta este adevarat daca privim lucrurile din exterior. Intr’adevar putini ortodocsi citesc Biblia, poate cei mai multi nici nu au o Biblie in casa lor. De asemenea in cadrul Sfintei Liturghii, care este cea mai frecventata slujba ortodoxa se citesc doar doua pericope biblice, una din epistolele apostolilor si alta din Evanghelii. Predica poate fi un comentariu la cele doua texte biblice, dar poate fi, mai degraba, o predica tematica. Totusi continutul Sfintei Liturghii cu cele trei parti ale ei: Proscomidia (pregatirea darurilor in vederea sfintirii lor), Liturghia catehumenilor (sau Liturghia Cuvantului) si Liturghia credinciosilor (sau Liturghia euharistica propriu-zisa) este in intregime de inspiratie biblica. Editiile Liturghierelor in limba germana citeaza, de obicei, locurile din Sfanta Scriptura din care sunt inspirate rugaciunile si cantarile Liturghiei. Ele apar la tot pasul. Liturghia ortodoxa este de fapt o Biblie in imnuri si rugaciuni, o Scriptura in imagini si simboluri. Pentru ca Cuvantul lui Dumnezeu transpus in rugaciune si cantare ajunge mai usor in inima credinciosului decat prin simpla lui citire. Insa Sfanta Liturghie (Euharistia) nu se savarseste niciodata singura, ci inconjurata de cele sapte Laude, dupa cuvantul Psalmistului: "De sapte ori pe zi te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale”(Psalm 118,164). Aceste Laude sunt: Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I (ora 6), Ceasul III (ora 9), Ceasul VI (ora 12) si Ceasul IX (ora 15). Slujba lor este alcatuita de asemenea din citiri biblice, indeosebi din Psalmi, precum si din tropare (imnuri) si rugaciuni, toate de inspiratie biblica. Pe parcursul unui an, intreg Noul Testament si o buna parte din Vechiul Testament se citesc in cadrul slujbelor publice ale Bisericii Ortodoxe. Dintre toate textele biblice, cele mai frecvente in slujbele ortodoxe sunt Psalmii lui David. Toti cei 150 de Psalmi se citesc la cele sapte Laude, cel putin odata pe saptamana. Este adevarat ca aceste Laude se savarsesc in intregime numai in manastiri.

Principiul antic "ora et labora” ritmeaza viata oricarui monah crestin. Monahii ortodocsi sunt tinuti sa practice rugaciunea neincetata, chiar si in timpul lucrului. De fapt, recomandarea "rugati-va neincetat” (I Tesaloniceni 5,17) se adreseaza tuturor crestinilor. Monahii insa sunt cei dintai chemati sa se roage neincetat si, mai ales, sa se roage pentru lume, adica pentru intreaga umanitate, ca unii care s-au "lepadat de lume” nu din ura fata de oameni, ci pentru ca sa-i ajute altfel decat o puteau face ramanand in lume si anume cu rugaciunea lor. Desigur ei fac aceasta prin rugaciunea Bisericii, adica prin participarea zilnica la slujba celor sapte Laude si a Sfintei Liturghii, apoi prin rugaciunea de chilie, ca si prin "rugaciunea de toata vremea” sau "rugaciunea lui Iisus”: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul” - ea insasi de inspiratie biblica - pe care fiecare se sileste s-o repete cat mai mult, in orice imprejurare.

In monahismul ortodox nu exista traditia acelei "lectio divina” (lectura sau studiul Sfintei Scripturi) raspandita in monahismul occidental, desi toti Parintii indeamna la citirea Cuvantului lui Dumnezeu. In Pateric, cartea cea mai iubita a calugarului, se spune chiar ca "in tot ce faci sa ai marturia Sfintelor Scripturi” (Avva Antonie). Aceasta inseamna nu simpla cunoastere a Cuvantului lui Dumnezeu, ci mai ales insusirea lui in viata de toate zilele sau conformarea vietii dupa Cuvantul Domnului. De aceea citirea Sfintei Scripturi nu se reduce la lectura sau meditatie intelectuala, ci se face in duh de rugaciune pentru ca Cuvantul lui Dumnezeu sa patrunda in suflet si sa opereze, incetul cu incetul, asemanarea cu Dumnezeu, adica sa ajungem sa avem in noi gandul si simtirea lui Hristos (cf. I Corinteni 2,16; Filipeni 2,5).

Parintele Enzo Bianchi, superiorul Comunitatii din Bose (Italia), zice in acest sens: "Una din cele mai grave povatuiri intalnite la Parinti este aceea de a nu profana Scriptura facand din ea un obiect de speculatie sau de cunoastere de dragul cunoasterii, pentru ca aceasta este o activitate pe care o poate face si un ateu, in timp ce credinciosul stie ca atunci cand ia in mana Scriptura, poate intelege ceea ce citeste numai prin harul lui Dumnezeu”. Iar harul ni se impartaseste inainte de toate prin rugaciune. Parintele Enzo spune mai departe ca prin "lectio divina” trebuie sa se inteleaga citirea Cuvantului ca pe o rugaciune. Tot in acest sens trebuie intelese si Liturghia si Laudele Bisericii, atat la ortodocsi, cat si la celelalte Confesiuni crestine. Cultul public este mijlocul prin excelenta de preamarire a lui Dumnezeu prin insusi Cuvantul Sau revelat in Sfintele Scripturi. Dar pentru noi crestinii, Cuvantul lui Dumnezeu este Fiul Cel Unul Nascut din Tatal mai inainte de veci, Care "la plinirea vremii” (Galateni 4,4) s-a facut om "de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria”. "Şi Cuvantul trup s-a facut si s-a salasluit intre noi…”(Ioan 1,14). Daca in Vechiul Testament, Dumnezeu (adica Fiul sau Cuvantul lui Dumnezeu) vorbeste prin prooroci si prin oamenii alesi, in Noul Testament, Cuvantul se face trup si se adreseaza direct oamenilor.

Dupa Inaltarea la cer, Iisus ramane in lume sub forma painii euharistice, care este trupul Sau, ca si prin cuvintele si invatatura Sa consemnate de ucenicii Sai. Totusi pentru noi ortodocsii - dar cred ca si pentru catolici si anglicani - Euharistia, Taina Trupului si Sangelui Domnului, are prioritate, asa cum are prioritate omul, fiinta vie, fata de cuvantul sau. Euharistia sau Cina Domnului ii aduna pe credinciosi ca sa actualizeze prezenta Domnului intre ei si sa-i hraneasca cu trupul si sangele Sau pentru ca sa fie vii in veci (cf. Ioan 6,51; de unde expresia patristica: "Euharistia este leacul nemuririi”). Totodata, Euharistia este prilejul cel mai optim pentru credinciosi ca sa-si aminteasca de cuvintele Domnului, care prelungesc si ele prezenta Lui in lume pana la sfarsitul veacurilor.

Pentru ortodocsi, cu deosebire, Hristos este prezent prin energiile Sale necreate (harul) si in icoana. Icoana este si ea marturia Intruparii Cuvantului si prelungirea ei in lume. In icoana, Il contemplam pe Hristos si faptele Lui mantuitoare si intram in dialog de rugaciune cu El. Refuzul icoanei inseamna daca nu refuzul Intruparii, cel putin neintelegerea ei in deplinatatea sa.

In Biserica avem asadar Cuvantul scris, citit, cantat, rugat, consumat in Euharistie si vazut in icoana. Tot trupul participa la viata duhului, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Slaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru…” (I Corinteni 6,20).

Traditia Bisericii a privit intotdeauna Sfanta Scriptura ca fiind Cartea prin excelenta a Bisericii, pe care aceasta o vesteste si o interpreteaza sub calauza Duhului Sfant in cadrul liturgic al savarsirii Sfintelor Taine. Pentru ca prin Sfintele Taine, si cu deosebire prin Euharistie, ni se impartaseste Duhul Sfant, Care ne ajuta sa patrundem in adancurile cele de taina ale Cuvantului lui Dumnezeu. Apostolii insisi n-au inteles cuvintele Domnului decat la "frangerea painii”, adica dupa ce s-au impartasit cu trupul si sangele Domnului (cf. Luca 24, 30-32).

Totusi Sfanta Scriptura este in acelasi timp si cartea fiecarui credincios, dar nu ca ins singuratic, ci ca persoana in comuniunea organismului viu al Bisericii. Rupt de Biserica, fara participarea la rugaciunea comuna a Bisericii, nimeni nu poate intelege Scriptura, decat fragmentar sau chiar gresit si fara folos pentru mantuire. Caci nimeni nu se mantuieste de unul singur, ci numai in comuniunea semenilor, deci in Biserica. Scopul intregii Scripturi este in fond tocmai intarirea comuniunii dintre oameni, mantuirea lor impreuna. Citind Cuvantul lui Dumnezeu in duh de rugaciune, cu evlavie si cu smerenie, intram in dialog viu si personal cu Dumnezeu. Pentru ca Biblia nu este o simpla carte, ci prelungirea Persoanei care a insuflat-o, adica a Logosului sau Cuvantului vesnic al lui Dumnezeu. Astfel dialogul poporului credincios cu Dumnezeu prin rugaciunea comuna a Bisericii devine dialog individual, personal, prin citirea Sfintei Scripturi, acasa. Exista deci o fericita interdependenta intre rugaciunea Bisericii, in care traim comuniunea cu semenii nostri, si citirea individuala a Sfintei Scripturi, care ne descopera si mai indeaproape voia lui Dumnezeu in legatura cu mantuirea noastra. Cand slabeste legatura cu Biserica, slabeste implicit si legatura cu Scriptura.

Totusi trebuie sa deplangem faptul ca ortodocsii, in general, nu sunt familiarizati cu citirea Sfintei Scripturi. Nu cred ca multi monahi fac exceptie de la aceasta realitate. Cu toate acestea nu putem spune ca viata monahala in Ortodoxie nu este impregnata de duhul Scripturii, mai cu seama de duhul Psalmilor si al Evangheliilor, textele sfinte cele mai prezente in cultul zilnic al Bisericii. Din canonul (rugaciunea) de chilie al monahului ortodox face parte, in general, si citirea zilnica a cel putin o catisma din Psaltire (cei 150 de Psalmi sunt impartiti in 20 de catisme sau stari). Monahii mai ravnitori citesc zilnic mai multe catisme, iar unii chiar toata Psaltirea. Despre Psalmi, Parintii Bisericii spun ca sunt un rezumat al intregii Scripturi. Oricum, Psalmii, mai mult decat orice carte a Sfintei Scripturi, sunt prin ei insisi rugaciuni de lauda, de multumire si de cerere adresate lui Dumnezeu. In cultul mozaic, ca si in cultul crestin de traditie catolica si protestanta, Psalmii se canta. In traditia ortodoxa, in general, se rostesc, dar sunt si Psalmi care se canta la Privegherile din ajunul sarbatorilor sau chiar in cadrul Liturghiei euharistice.

Desi tot cultul ortodox este impregnat de texte biblice sau de inspiratie biblica, totusi el nu poate suplini citirea personala a Cuvantului lui Dumnezeu care este de o bogatie infinita, ca Dumnezeu Insusi. Citirea regulata a Sfintei Scripturi ne calauzeste viata pas cu pas, ne lumineaza mintea, ne transforma gandirea si ne aprinde inima de dragostea lui Dumnezeu. De aceea Psalmistul zice: "Descoperirea (invatarea) cuvintelor tale lumineaza si intelepteste pe prunci” (pe cei fara experienta) si se roaga: "Pasii mei indrepteaza-i dupa cuvantul tau ca sa nu ma stapaneasca nici o faradelege” (Psalm 118, 130, 133).

In incheiere as dori sa subliniez faptul ca ideea insasi de viata monahala este profund evanghelica. Voturile monahale: fecioria, saracia si ascultarea sunt evanghelice prin excelenta. Ritualul ortodox al tunderii in monahism, de o frumusete unica, rezuma principiile evanghelice ale urmarii lui Hristos, Cel feciorelnic, Cel sarac (si prieten al saracilor) si Cel ascultator pana la moarte. Monahii il au deci ca Model suprem pe Hristos Insusi, cu a Carui viata incearca sa se identifice. In drumul lor spre Hristos, ei privesc cu deosebire spre cei care au realizat deja asemanarea cu Hristos: Maica Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli si toti sfintii a caror viata este o pilda pentru ei. Monahii nu se cred superiori celorlalti crestini prin felul lor de vietuire pentru ca stiu ca mantuirea si orice virtute sunt daruri exclusive ale lui Dumnezeu. Ei incearca totusi sa traiasca maximalismul evanghelic, pe care Hristos il cere de la toti. "Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru desavarsit este” (Matei 5,48).] "Daca voiesti sa fi desavarsit, du-te vinde tot ce ai, imparte saracilor…, apoi, luand crucea, vino si urmeaza Mie (Marcu 10,21). Sa nu uitam ca prima comunitate crestina de la Ierusalim a fost o comunitate quasi-monastica si ca monahismul a luat un esor deosebit in secolul IV ca urmare a decadentei vietii crestine, prin convertirea in masa a paganilor, fara pregatirea prealabila necesara.

 IPS Serafim Joanta

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 727

Voteaza:

Sfanta Scriptura in viata monahala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE