Tacerea - taina a veacului viitor

Tacerea - taina a veacului viitor Mareste imaginea.


Tacerea - "taina a veacului viitor"

Literatura duhovniceasca a Rasaritului ortodox ne recomanda o purtare de grija deosebita mai ales cu privire la eforturile noastre de spiritualizare, de induhovnicire a fiintei noastre, in ansamblul ei.

Cel ce a dobandit linistea cu privire la el insusi si a ajuns sa-si cunoasca si recunoasca starea sa de pacatosenie, nu mai este preocupat atat de mult de caderile altora, ci mai ales cum sa se inalte pe sine din propriile sale caderi si esecuri spirituale. Preocuparea pentru izbavirea semenilor este reala pentru omul duhovnicesc in masura in care ea ii ajuta lui personal si contribuie la sporul duhovnicesc al intregii creatii si la izbavirea ei din tirania pacatului de sub legea osandei si a mortii duhovnicesti.

Eforturilor de risipire, in aproximarea starii duhovnicesti a aproapelui si de judecare a caderilor altora, le iau locul, in viata celor duhovnicesti, eforturile de concentrare si adunare asupra lor, prin paza mintii, a gandurilor, prin trezvie, prin discernamant duhovnicesc si nu in ultimul rand prin paza gurii si a buzelor. Ori toate acestea sunt efecte ale adevaratei linistiri duhovnicesti.

Sfintii Varsanufie si Ioan, referindu-se la aceasta, considera ca ea consta in a ne aduna inima in ea insasi, oprindu-o de la a da si lua si de la dorinta de a placea oamenilor si de la celelalte lucruri.

Linistea face parte din acel "mestesug duhovnicesc" sau din "filosofia cea privitoare la lume". Din acest motiv, scriitorii asceti vorbesc despre "linistea cea cu dreapta judecata" si de castigul ei de fiecare zi. Sfantul Ioan Scararul arata ca adevarata liniste cuprinde si trupul si sufletul. Linistea trupului este "stiinta si buna asezare a purtarilor si a simturilor", iar linistea sufletului este "constiinta gandurilor si cugetarea nefurata".

Inceputul linistii sta in "alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbura adancul. Iar sfarsitul ei sta in a nu se teme de zgomote, ci in a fi nesimtitor la aceasta". Adevarata liniste consta in "lepadarea gandurilor si renuntarea la grijile indreptatite". Bunul inainte-mergator al linistii este negrija de toate lucrurile. Ea duce la paza inimii si a mintii, la discernamantul duhovnicesc si la rugaciunea neobosita. Cel ce si-a facut liniste in viata sa duhovniceasca, in mintea si sufletul sau, este "casa a iubirii", bland, cu anevoie de urnit la cuvant si nemiscat spre manie. El este "chipul pamantesc al ingerului".

Linistea duhovniceasca nu are sens negativ, de lipsa de gandire sau de orice preocupare, ci are un sens profund duhovnicesc, de "reflexie sau meditatie ascunsa", cum o numeste Cuviosul Isaia. Aceasta meditatie interioara la tainele cele neapropiate si la bogatia si frumusetile vietii duhovnicesti pastreaza sufletul netulburat si neclatinat, asemenea unei stanci infipte in apa involburata a marii.

Linistea este "maica pocaintei", a smeritei cugetari si a plansului duhovnicesc. Semnele ei sunt, potrivit Sfantului Ioan Scararul: mintea neadormita, cuget neprihanit, rapire la Domnul, inchipuirea chinurilor, apasarea de catre gandul mortii grabnice, rugaciunea nesaturata, strajuirea nefurata, topirea curviei, necunoasterea impatimirii, moartea lumii, incetarea lacomiei pantecelui, indemn launtric la teologhisire, izvor de dreapta socoteala, lacrima supusa, pieirea multei grairi si altele asemenea lor. Semnele opuse ei sunt: saracia in bogatie, cresterea maniei, ingramadirea pomenirii raului, micsorarea dragostei, adaos de inganfare etc.

"Darul linistii", despre care vorbesc Parintii, este rar si greu de dobandit, insa cel ce ajuns la liniste, "a cunoscut adand (abis) de taine. Dar n-a ajuns la aceasta - spune acelasi Sfant Ioan Scararul - daca n-a vazut si n-a auzit mai inainte zgomotele valurilor si ale vanturilor si n-a fost poate stropit de ele". Cu alte cuvinte, numai navigatorul care a infruntat adeseori pericolul si furtuna poate simti bucuria si frumusetea valurilor linistite si a apusului de soare.

Linistea nu este o simpla lipsa a gandurilor si ispitelor, ci o lupta incordata, continua a adevaratei trezvii, o supraveghere atat a miscarilor din afara, cat si a celor ce se ridica din sufletul nostru.

Cel ce se pazeste de a barfi si cleveti, a carui judecata si mustrare este blanda si dulce, cel ce a dobandit linistea sau infranarea, a ajuns la paza gurii si a limbii. "Cel ce iubeste linistea, si-a pus lacat gurii", spune Sfantul Ioan Scararul, iar ingrijirea de felul vorbirii si de putinatatea, dar bogatia cuvintelor, "il face pe om vadit ca este faptuitor", in timp ce needucarea lor inseamna ca nu are inlauntrul sau virtutea. Prietenia si iubirea tacerii inseamna apropiere de Dumnezeu. Infranarea sau paza gurii "trezeste constiinta catre Dumnezeu, cand cineva tace intru cunostinta".

Cel ce a ajuns la adevaratul sens al tacerii, cel duhovnicesc, ca adevarata atitudine in fata tainelor divine, foloseste cuvintele sacramental, liturgic, in sensul lor fundamental, legat de Logosul divin sau Cuvantul dumnezeiesc. Pentru el, cuvantul este ziditor, avand puterea de a lega si dezlega.

Acesta a ajuns la adevarata tacere si s-a invrednicit de adevaratele ei roade duhovnicesti. Cauzele tacerii continui si a pazirii linistii sunt, potrivit literaturii duhovnicesti a Rasaritului: slava desarta de la oameni; caldura ravnei pentru virtute; si convorbirea dumnezeiasca inlauntru, care rapeste cugetarea. Aceasta este "tacerea intru cunostinta". Roadele ei sunt rugaciunea, supravegherea gandurilor, deschiderea izvorului plansului si al lacrimillor duhovnicesti, prietena linistii, adaos de cunostinta, pricinuitoarea vederilor, inaintare nevazuta, urcus neobservat. Ea naste in suflet liniste placere si multime de lacrimi.

Adevarata tacere, "taina a veacului viitor" este o taina si un dar. Numai in masura in care este dobandita si traita ca "dar" dumnezeiesc, devine oarecum inteleasa, experiata, desi taina si bogatia ei sporeste la infinit. Sfantul nu tace pentru ca nu ar avea si nu ar sti ce sa spuna lumii, ci pentru ca stie atat de multe si de inalte, dar nu gaseste calea cea mai buna de a le spune, si aceasta nu dintr-o lipsa a sa, ci datorita nereceptivitatii noastre sufletesti, urmare a pacatelor. Limbajul exprima o parte marunta din adevarul pe care il traieste sfantul. Pentru el cea mai adecvata forma de exprimare a acestor "vederi" este limbajul liturgic, limbajul rugaciunii, lacrimile si tacerea mistica. Pentru el, tacerea este o cunoastere autentica, in esenta evenimentelor spirituale. Sfantul acopera, prin tacere, faptele sale bune si faptele rele ale semenilor sai, intr-o smerita cugetare.

Pentru Parintii duhovnicesti orientali, adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si a adevarurilor despre cele divine, nu are un caracter simplu discursiv, rational, ci experimental. Cunoasterea duhovniceasca are sensul de experiere, traire, practicare a invataturilor mantuitoare, nu de simplu discurs sau vorbire despre ele. Teologia insasi este inteleasa de acesti Parinti duhovnicesti ca theoreia si theopateia, ca vedere si patimire a unirii cu Dumnezeu. Iar aceste experiente de culme ale vietii duhovnicesti sunt de netalcuit, inefabile, circumscriindu-se apofatismului tacerii mistice.

Tacerea duhovniceasca este semnul unei adanci experiente interioare. Acolo unde o intalnim, ea este semnul ca omul duhovnicesc, adica acela care a dobandit-o, se afla intr-o lucrare profunda de adunare din ratacirile si imprastierile pe care le prilejuieste lumea, intr-un efort duhovnicesc de descoperire si experiere a darurilor lumii interioare, a Imparatiei lui Dumnezeu dinlauntrul nostru, in care se afla Hristos, cetele ingeresti si Duhul Sfant.

Tacerea duhovniceasca, deosebita si superioara mutismului, precum deosebita este lumina de intuneric, este semn ca "omul cel interior" are timpul si viata ocupate de vorbirea, de dialogul nu despre Dumnezeu, ci cu Dumnezeu, ca mintea sa contempla cele inalte, inteligibile, suprafiresti. Inaltimea si bogatia experientelor sale duhovnicesti depasesc logica si dimensiunea limbajului. El "vede" ceea ce altii aud prin cunoastere discursiva, marginita si exterioara, fara sa incerce sa talcuiasca.

Cuvintele sunt pentru contemplativ limitate si neputincioase sa exprime inaltimea acestor realitati, incat el prefera sa nu le stirbeasca din farmec si bogatie chiar si prin intentia de a le exprima in exterior.

Adevarata tacere, cea "ca pentru Dumnezeu", este expresia unei lucrari duhovnicesti profunde, premiza a unei "vederi" sau "contemplari" duhovnicesti, a "rapirii" si "extazului" mistic. Din ea izvorasc daruri duhovnicesti inalte, precum cel al sfatului, al intelegerii, al intelepciunii.

Prin urmare, nu cat vorbim conteaza mai ales, ci cum si ce fel, caci adevarata tacere nu inseamna a tacea cu gura. Pentru ca exista unii, aflam de la Parintii filocalici, care spun zeci de mii de cuvinte folositoare si li se socoteste lor aceasta tacere, iar altul vorbeste un singur cuvant desert si i se socoteste lui ca si cum ar fi calcat in picioare toate invataturile Mantuitorului.

"Vorbirea intru cunostinta", ca si "tacerea intru cunostinta", facute "ca pentru Dumnezeu", cum spun Parintii, este dovada de mare discernamant spiritual. De aceea, aflam in literatura duhovniceasca a Rasaritului ortodox indemnuri precum cel al Sfantului Isaac Sirul: "Mai presus de toate, iubeste tacerea, ca ea te apropie de rod. Caci limba e slaba in talcuirea celor dumnezeiesti. Intai sa ne silim sa tacem. Si din tacere se naste in noi ceva ce ne conduce spre tacere... De incepi aceasta vietuire, nu stiu cata lumina iti va rasari tie de aici".

Sau, cum ne indeamna Cuviosul Isaia Pusnicul: "Ia aminte la tine cu amanuntime si sileste-te sa te deprinzi cu tacerea, ca sa-ti dea Dumnezeu puterea sa lupti si sa te deprinzi cu ea. Iar de ti se iveste trebuinta sa graiesti si faci intai proba in tine insuti, ca este o trebuinta binecuvantata si voita de Dumnezeu, ca mai degraba sa graiesti decat sa taci, deschide gura cu frica de Dumnezeu si cu cutremur, avand fata in jos si cuvantul cinstitor si supus. Astfel de te intalnesti cu cineva, sa vorbesti putin, din motiv de iubire si sa taci repede. Si de esti intrebat despre ceva, asculta, cat e nevoie sa spui si nu grai nimic mai mult".

Adevaratele revolutii duhovnicesti sunt interioare, pornesc din interior siprivesc mai mult interiorul, un interior patimas, pe care tind sa-l induhovniceasca tot mai deplin. Exteriorului, extrovertirii ii ia locul duhovnicescul; introvertirea, ca o preocupare preponderenta de eliberare de pacat si ancorare in transcendent. Semnele adevaratelor purificari duhovnicesti sunt tocmai lipsa cuvintelor, carora le-au luat locul, prin curatia lor, lacrimile. Despre o fire izbavita din robia lumii, in diversele ei forme si nuante, da marturie mai ales bogatia si spiritualitatea lacrimilor noastre. In exprimarea suspinului omenesc dupa Parintele ceresc si a neputintei si esecului nostru de a fi adevarati fii ai Lui, fara caderi si fara evitarea unui dialog direct asupra starii noastre duhovnicesti, cuvintele au un rol si rost limitat. Mult mai mult decat ele pot lacrimile. Bogatia si spiritualitatea lacrimilor noastre, izvorate cel mai adesea in stare de pocainta si rugaciune, dau marturie despre insemnatatea eforturilor noastre ascetice, despre dorinta noastra de a intoarce spatele unui trecut intunecat, ca si pacatele lui si de a ne intoarce cu toata fiinta noastra spre orizontul infinit si senin al virtutilor, precum si de a face lucrarea lor.

Dincolo de toate cuvintele, care totusi, parca poarta ceva exterior in ele, nu ne reprezinta totdeauna si nu exprima autentic trairile noastre sufletesti si duhovnicesti, dincolo chiar si de raurile si ploile de lacrimi duhovnicesti, tacerea este cea care arata adevarata si cuvioasa atitudine de uimire in fata inaltimii si bogatiei de semnificatie a vietii duhovnicesti. Cuvintele sunt "unealta acestei lumi", insa tacerea duhovniceasca, cea intru cunostinta, semn al preocuparii de lumea si Imparatia interioara, iar pe treptele cele mai inalte ale contemplarii, ale theoriei, semn al convorbirii duhovnicesti, ramane "taina veacului viitor", ea putand fiind experiata inca de aici side acum, dupa masura eforturilor noastre ascetice si contemplative.

Sensul fundamental al tacerii, in planul vietii duhovnicesti este acela de a inlesni lucrarea de interiorizare a noastra, de a ne face mai receptivi si mai preocupati fata de Imparatia dinlauntrul nostru si la bunurile ei, precum si asupra modului in care aceste daruri duhovnicesti, care se afla in mod tainic in adancul sufletului nostru, pot fi facute efective, lucratoare, spre impodobirea vietii noastre sufletesti.

Legata de "sfanta smerita cugetare" de darul duhovnicesc al deosebirii sau al discernamantului, tacerea duhovniceasca este trairea autentica a omului, in ceea ce are el profund, esential, interior. Tacerea este trairea adevarata a fiintei umane, in structura sa ultima - teologica. Dumnezeu este taina suprafireasca, omul este si el taina dupa chipul Tainei upa care a fost creat, iar limbajul tainei este apofatismul, tacerea adanca si smerita.

Semn al interiorizarii noastre, autentica atitudine a noastra in fata maretiei tainelor lui Dumnezeu, tacerea ramane starea specifica a omului duhovnicesc, traitor al realitatilor spirituale de culme, adevarata ei semnificatii si plinatatea ei de daruri urmand a fi cunoscuta abia in viata viitoare, cand totul se va umple de duh.

La judecata ultima, semn al dreptatii, iubirii si bunatatii lui Dumnezeu, cand toata firea va tace si doar faptele noastre vor vorbi, cuvintele vor fi neputincioase sa ne exprime viata si faptele noastre. In fata lui Dumnezeu, in fata dreptatii si bunatatii,la scaunul judecatii, omul va tace, incercand sa acopere cu voalul tacerii cantitatea si calitatea de nedeplinatate a existentei si lucrarii sale. Atunci, cu totii vom descoperi adevaratul sens al cuvantului, al vorbirii si tacerii, al grairii si negrairii, in legatura cuLogosul, Cuvantul divin facut om, pentru a noi si pentru a noastra mantuire.

Pr. Prof. Dr. Ioan Tesu

 

06 Iunie 2016

Vizualizari: 8343

Voteaza:

Tacerea - taina a veacului viitor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE