Asculatarea - cale spre libertate

Dintru inceput, Dumnezeu l-a creat liber pe om. Omul putea sa accepte sau sa respinga iubirea divina. El avea posibilitatea de a folosi libertatea fie bine, fie rau. Porunca prin care Dumnezeu ii interzicea omului sa manance din pomul cunoasterii binelui si a raului, sadit in mijlocul paradisului, conferea acestuia posibilitatea de a alege intre bine si rau. Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, cunoasterea binelui este ascultarea, iar cunoasterea raului este neascultarea.

Pazirea poruncii sau ascultarea iar fi ajutat pe primii oameni sa-si exercite si sa-si consolideze folosirea libertatii in bine; sa-si orienteze permanent libertatea lor spre Dumnezeu si sa-si identifice vointa lor cu vointa Creatorului. In acest mod ar fi dobandit unirea lor cu Dumnezeu, adica indumnezeirea. Ei ar fi putut sa manance din pomul vietii, adica sa devina nemuritori in har. Libertatea era darul divin. Insa omul trebuia sa o pastreze, sa o dezvolte prin colaborarea lui cu Dumnezeu. Pentru acest motiv, Dumnezeu i-a dat omului aceasta porunca. Un vechi hermeneut al Sfintei Scripturi zice ca Dumnezeu a dat omului trei feluri de pomi. Pomii comuni pentru ca sa-i asigure omului viata. Pomul cunoasterii binelui si a raului pentru ca sa-l asigure pe om ca traieste bine. Si pomul vietii pentru ca sa-l asigure ca traieste vesnic. De asemenea, a dat omului libertatea de a decide - prin practicarea ascultarii si a iubirii - daca scopul vietii lui este viata vesnica, adica viata divina. Aceste daruri ar fi fost primite de om in mai multe etape si treptat, de la cele mai de jos la cele mai de sus, si in mod proportional cu dorinta lui proprie de a colabora cu Dumnezeu. Insa neascultarea protoparintilor a anulat posibilitatea omului de a participa la darurile cele mai inalte ale lui Dumnezeu. Omul s-a exilat in pustiul necomuniunii cu Dumnezeu. Sufletul omului nu se mai hranea din Dumnezeu. El cauta sa supravietuiasca din bunatatile materiale intr-un mod supus patimii si purtator de moarte.

Inlocuirea vietii teocentrice cu viata egocentrica a stricat ordinea creatiei. Omul a schimbat centrul lumii. In urma caderii omului in pacat a urmat dezintegrarea si dezorganizarea lumii si a functiilor vietii. Mintea s-a intunecat. Vointa s-a imbolnavit. Inima a devenit patimitoare. In acest mod, chipul omului s-a innegrit cu consecinta ultima: moartea. Neascultarea nu i-a condus la indumnezeire -asa cum au crezut protoparintii care au fost inselati de diavolul -, ci la moartea omului.

Antropologia ortodoxa analizeaza drama neascultarii si a caderii si a exilarii omului diti imparatia iubirii lui Dumnezeu. Primul Adam impreuna cu Eva au adus in lume neascultarea si moartea pentru ca au folosit rau darul libertatii. Ei au transmis neamului omenesc pacatul stramosesc ca stare de pacatosenie a firii umane, de egoism si de apostazie fata de Dumnezeu. Potrivit Sfantului Chiril al Alexandriei, "prin neascultarea lui Adam, a celui dintai om, firea umana a fost supusa pacatului. Astfel, cei multi au devenit pacatosi - nu pentru ca ar fi pacatuit impreuna cu Adam, fapt care nu s-a intamplat niciodata -, ci pentru ca erau cuprinsi in firea aceluia".

Bineinteles ca nu au lipsit oamenii drepti care au folosit bine libertatea lor: s-au orientat spre Dumnezeu, fara sa poata dobandi indumnezeirea. Firea umana s-a imbolnavit pana la moarte. Ea nu a mai putut sa se insanatoseasca si sa se indumnezeiasca. Oamenii drepti au constituit ramurile unui copac binecuvantat. Cea mai frumoasa si ultima ramura a acestui arbore a fost Prea Curata Fecioara Maria. Ea a inflorit ca o floare care a inmiresmat intreaga lume prin Domnul nostru Iisus Hristos - "toiag din radacina lui lesei si floare dintr-insa ai odraslit Hristoase". Fecioara a facut ascultare desavarsita de Dumnezeu. Ea si-a dat toata libertatea lui Dumnezeu ca o ofranda desavarsita a iubirii si a increderii in El: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa Cuvantul Tau!" (Luca I, 38). In acest mod a indreptat neascultarea stramoasei sale Eva. in paradis, Eva a spus "Nu" iubirii lui Dumnezeu si Vointei Lui cu privire la indumnezeirea omului. In Noul Legamant, Fecioara spune prima "Da" lui Dumnezeu. Aceasta a asteptat Domnul Cel Milostiv ca, prin libertate, omul sa fie de acord cu Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa Se intrupeze si sa invieze pe Adam cu tot neamul omenesc.

Iisus Hristos, Noul Adam, indreapta neascultarea primului Adam cu o ascultare desavarsita fata de Vointa Parintelui Ceresc. "Parintele Meu, daca este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta. Nu precum voiesc, ci precum voiesti Tu" (Mt. 26,39). Astfel, Hristos "S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe Cruce"(Fp. II, 8). Sfintii Parinti spun ca ascultarea este Viata. Neascultarea este moarte. Iar Sfantul Talasie Libianul precizeaza ca "asa cum Adam a incalcat porunca si a agonisit moartea, la fel Mantuitorul, prin ascultare, a invins moartea" (Sf.Talasie Libianul, Despre dragoste, infranare si petrecerea cea dupa minte catre Pavel prezbiterul).

Acum incepe un nou neam cu un nou prototip al umanitatii. Scopul acestui nou neam este oferirea libertatii lui Dumnezeu, prin ascultare. Ascultarea nu se face din constrangere si obligatie, ci din iubire. Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? (Rom. 8,35)

Toate cele relatate le sufera Apostolul pentru ca sa nu se desparta de dragostea lui Hristos. Aceasta arata ca continutul ascultarii este iubirea. In aceasta noua stare de har, copiii ascultarii si ai iubirii ajung la limitele libertatii adevarate si la eliberarea de egoism, de patimi, de teama, de diavol si de moarte. Dupa asceza multa a ascultarii, Sfantul Antonie a ajuns la nepatimire desavarsita, la iubire si la libertate. "Eu nu ma mai tem de Dumnezeu si il iubesc pe El. Caci iubirea alunga teama". Continutul libertatii adevarate este iubirea.

In aceasta stare fericita ajunge crestinul dupa multa constrangere si nevointa de buna voie, pentru ca vointa lui egoista ajunge sa se supuna vointei sfinte a lui Dumnezeu. Asa cum Domnul zice in Evanghelie: "imparatia lui Dumnezeu se ia cu forta si cei ce se silesc pun mana pe ea" (Mt. 11, 12). Experienta sfintilor se rezuma in sintagma: "Da sange si ia Duh". Omul se curata de patimi prin sangele inimii care se varsa. Atunci poate sa primeasca harul Duhului Sfant: "Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Cor. 3,17).

Crestinul care lupta constientizeaza ca libertatea este ca sa traiasca in Dumnezeu si Dumnezeu in El. De aceea pentru cel necredincios libertatea consta in egoism: Eu sunt liber cand fac ceea ce vreau. Pentru crestin, libertatea consta in iubire si in Dumnezeu: Sunt liber cand fac ceea ce vrea Dumnezeu. La fel cum spune si Sfantul Simeon: "Si mai bine este atunci cand liberul arbitru si vointa lucreaza si omul vrea de bunavoie sa faca voia Creatorului" (Epistola catre Lavriotie). Libertatea este har (harisma). Lupta credinciosului se da pentru ca sa se ofere lui Dumnezeu, sa conlucreze cu El, sa-L primeasca si sa nu respinga harul divin.

Libertatea se realizeaza prin ascultare. Libertatea exprimata prin ascultare constituie un paradox sau o antinomie. Este o antinomie pentru ca are la baza Taina Sfintei Treimi. Atat libertatea, cat si ascultarea sunt reale pentru ca reprezinta un adevar antinomic. Ele ne conduc la o alta stare, la viata vesnica. Daca acestea nu ar fi antinomice, ne-ar lasa in starea proprie firii noastre din viata aceasta: "Daca mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni si va afla un alt veac nou si va cugeta la cele noi si nestricaciose" (Sfantul Isaia Pustnicul).

Robul lui Hristos devine om liber in Hristos. Hristos ii face liberi pe toti cei ce devin slujitorii Lui. Cand omul vrea sa devina rob al lui Hristos, ascultator fata de Hristos, Hristos il face prietenul Lui. Hristos il introduce in imparatia Lui: "Voi sunteti prietenii Mei... de aceea nu va mai numesc slugi" (Ioan 15,14). In Biserica, oamenii asculta si lucreaza cu Hristos. Astfel, ei devin liberi. "Se boteaza robul lui Dumnezeu in numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant... Se impartaseste robul lui Dumnezeu". Prin intermediul acestei robii, crestinii devin fii ai binecuvantatei imparatii a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Imparatia lui Dumnezeu este iubire si libertate.

Crestinul dobandeste libertatea indeosebi in Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie si in cultul divin. Un frate al manastirii noastre, batranul cuvios Auxentios, ne-a rugat sa nu-l impiedicam sa participe in Biserica la cultul divin, chiar daca este slabit de batranete si orb. El ne-a spus: "in Biserica simt si traiesc libertatea". In Sfanta Liturghie si in cultul divin omul si lumea se elibereaza de stricaciune, de moarte si de diavol; se transfigureaza si devin nestricacioase. "Acum" devine "intotdeauna", deoarece participa la imparatia lui Dumnezeu. Aceasta este libertatea reala. Biserica, impreuna cu toate institutiile, ii ajuta pe fiii ei sa dobandeasca libertatea in Hristos.

La prima vedere, sfintele canoane par ca impun un regim juridic in Biserica. Intrucat este vorba de poruncile care exprima Adevarul Bisericii, dar care se refera si la relatiile dintre membrii ei, canoanele ajuta madularele Bisericii sa traiasca in unitate, in buna randuiala, in iubire si in armonie. Sfintele canoane exprima credinta si cugetarea Bisericii ca trup divino-uman al lui Hristos. Cine lucreaza impotriva canoanelor lucreaza egoist si individual. El nu asculta de Biserica si nu se elibereaza de sinele lui. Individualismul respinge ordinea canonica a Bisericii sau o denatureaza, transformand-o intr-un regim antropocentric juridic (papismul) sau intr-un sistem etic de autoindreptare a omului fara harul lui Dumnezeu (protestantismul).

In practicarea libertatii prin depasirea vointei noastre egoiste, ne ajuta de asemenea ascultarea fata de Traditie si viata liturgica a Bisericii. In Biserica credem, ne rugam, facem asceza, laudam pe Dumnezeu - nu cum ni se pare noua ca este mai bine - ci precum am mostenit de la Parintii nostri de Dumnezeu purtatori. Evlavia ortodocsilor este teologica. Ea exprima dogmele adevarate ale Bisericii. Formele cultului ortodox exprima invatatura dogmatica, Taina deplina a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, si nu starile individuale bolnave si sentimentaliste ale oamenilor. De aceea si atunci cand ne manifestam evlavia in Biserica depasim egoismul nostru si asa dobandim libertatea in Hristos. Folosirea muzicii corale si a instrumentelor muzicale in cult, pictura de influenta renascentista si rugaciunile individuale, ingenunchierea duminica si in perioada Penticostarului si alte inovatii formale sunt straine de Traditia bisericeasca si etosul Ortodoxiei: sunt individualiste si dupa bunul plac al oamenilor. Nu il elibereaza pe om. Nu il innoiesc, ci altereaza Traditia si falsifica spiritul cultului ortodox.

De asemenea ascultarea fata de episcopi si fata de duhovnicii nostri ne ajuta sa dobandim libertatea in Hristos. Pastorii Bisericii noastre trebuie sa asculte de Sfanta Evanghelie, de sfintele canoane, de Traditie si de toate institutiile Bisericii. Laicii trebuie sa asculte de pastorii lor. Toti impreuna - pastorii si cei pastoriti - trebuie sa ascultam de Hristos, de Capul Cel nemuritor al Bisericii, "Cel ce ne aduna in chip nevazut", Creatorul si Conducatorul Bisericii.

Monahii doresc si lupta sa traiasca desavarsit Voia lui Dumnezeu. Ei vor sa se elibereze de vointa lor egoista. In acest mod ei hotarasc sa faca ascultare desavarsita si fara sa faca deosebire fata de duhovnicul lor, fata de parintele lor sau fata de staretul lor. Bineinteles, ascultarea este cuprinsa in toate cele trei fagaduinte monahale fata de Dumnezeu. Ascultarea, fecioria, saracia de buna voie exprima consacrarea deplina a monahilor fata de Dumnezeu. Taierea vointei in fiecare zi este echivalenta cu martiriul. Prin ascultare monahul isi taie voia lui atat cat implineste Vointa lui Dumnezeu. Cu multa lupta monahul practica ascultarea amanuntit si vadit si poruncile care par irationale si astfel ajunge la taierea voii lui. Taierea voii nu inseamna anularea vointei umane, ci vindecarea vointei bolnave, identificarea si supunerea vointei umane fata de vointa divina. Mantuitorul Hristos a avut vointa umana desavarsit supusa vointei divine. Sfantul Simeon al Tesalonicului afirma ca "autosuficienta si vointa libera a omului de la inceput a adus moartea si nesupunerea creaturii. De aceea respingerea acestora le aduce vietuirea monahala. in cadrul monahismului se anuleaza opinia libera sau parerea de sine si independenta. Tot aici acest dar (al libertatii) se intoarce Daruitorului".

Crestinul bun si supus vrea ceea ce vrea Dumnezeu. El invata sa vrea ceea ce vrea Dumnezeu, invatand sa vrea ceea ce vrea duhovnicul lui. in Sfantul Munte se spune ca slujitorul bun este cel ce invata sa zica cu inima doua cuvinte: "Binecuvinteaza!" sj t)Sa fie binecuvantat!" Astfel, monahul se elibereaza de voia Iui egoista si individualista si de patimile tiranice care izvorasc din aceasta. El se elibereaza de teama mortii. Cu certitudine exista monahi care se roaga cu metaniile sa moara fata de lume, deoarece ei au trecut deja "din moarte la Viata". Monahul care practica ascultarea este liber de orice lupta, deoarece si-a depus sufletul Iui in mainile duhovnicului lui pentru iubirea lui Hristos. in Pateric si in lucrarea zilnica a monahilor observam cat de liber este monahul ascultator.

Crestinii din lume, pentru care monahul este lumina, vor sa se mantuiasca prin ascultare si taierea voii. Ei incearca sa practice asceza atat cat este posibil in conditiile si situatiile lumii moderne. De exemplu, parintii care nu se opun voii lui Dumnezeu cu privire la nasterea copiilor arata jertfa si ascultarea lor fata de Dumnezeu. Prin aceasta ei progreseaza mult in libertatea in Hristos. Acelasi lucru se intampla si cu cei ce sunt casatoriti. Ei sunt rabdatori in neputintele si incercarile lor. isi taie voia lor prin smerenie si se ridica cu rabdare si ascultare la Voia lui Dumnezeu in toate incercarile si greutatile vietii. Prin ascultare, credinciosul reintoarce libertatea de sine libertatii lui in Dumnezeu. Dumnezeu primeste darul si se bucura de credincios nu numai pentru libertatea data Ia inceput (liberul arbitru), adica posibilitatea de a alege intre bine si rau, ci si pentru libertatea desavarsita care inseamna impartasirea de odihna vesnica dumnezeiasca, de slava lui Dumnezeu si de lumina necreata a Sfintei Treimi. Prin ascultarea poruncii, sufletul se curateste de patimi. Iar sufletul curat se face partas luminii divine (Sfantul Talasie Libianul, Despre dragoste, infranare si petrecerea cea dupa minte catre Pavel prezbiterul).

Arhimandritul Gheorghios Kapsanis