Botezul si unitatea crestina in lumina sfintelor canoane

Biserica, ca trup tainic al Domnului, isi are ca membri ai sai pe toti acei care ii pastreaza invatatura si asezamintele ei sfinte, intregi si nealterate. Ea a tinut totdeauna ca membrii ei sa fi primit botezul in numele Sfintei Treimi, sa pastreze deplinatatea credintei si sa primeasca conducerea spre mantuire a unei ierarhii care detine si perpetueaza succesiunea apostolica in Biserica. Posibilitatea de a deveni membru al Bisericii si de a se bucura de bunurile pe care le ofera ea este data fiecarui om in parte, prin recunoasterea si primirea credintei depline si prin primirea botezului in numele lui Dumnezeu cel Intreit in persoane. Oricine indeplineste aceste doua conditii poate deveni membru al Bisericii. Pentru a-si putea mentine aceasta calitate, fiecarui membru i se cere sa stea in comuniune de credinta cu ceilalti membri, primind harul mantuitor prin sfintele taine si incadrandu-se in randuiala Bisericii. Grija deosebita a avut permanent Biserica de a supraveghea indeaproape modul de integrare a credinciosilor in viata si randuielile ei. Aceasta grija a Bisericii era justificata de scopul major urmarit, de a pastra unitatea de credinta, de cult si de disciplina, asa cum ea a primit-o de la Mantuitorul si Sfintii Apostoli, fara nici cea mai mica schimbare. Cuvintele Sfantului Apostol Pavel "un Domn, o credinta, un botez" (Efes. IV, 5) erau inradacinate puternic in constiinta Bisericii. De aceea, orice abatere de la randuiala ei, care ar fi pus in pericol aceasta unitate atragea dupa sine pierderea calitatii de membru al ei, adica scoaterea lui din Biserica. Asa a procedat Biserica cu toti ereticii si schismaticii indaratnici, alungandu-i din sanul ei, cand prin atitudinea si invataturile lor ii puneau in pericol unitatea. Reprimirea lor se facea cu mare grija. Istoria Bisericii ne infatiseaza multe astfel de exemple, iar prescriptiile canonice reprezinta tocmai masurile intreprinse de Biserica pentru sanctionarea unor astfel de abateri. Daca in primele secole a fost posibil pentru Biserica sa-si pastreze si sa-si apere unitatea, cu trecerea timpului unitatea ei a fost sfasiata, impotriva vointei ei in parti care s-au diferentiat apoi in confesiuni crestine distincte, incat, asa cum apar ele astazi, omeneste pare greu de conceput refacerea unitatii ei primare. Daca in primele secole de existenta Biserica a depus eforturi sa-si apere unitatea, astazi confesiunile crestine depun eforturi sa refaca unitatea pierduta. De astadata eforturile sunt si mai mari intrucat diferentele de invatatura si de practici existente intre confesiuni sunt fundamentale si numeroase. De aceea, nevoia de a se cunoaste diferentele interconfesionale si de a se tinde catre un acord in problemele de interes comun, justifica intensificarea initiativelor de contacte si dialogul existent astazi intre Biserici. Cadrul discutiilor - Consiliul Ecumenic al Bisericilor - in care sunt grupate astazi aproape toate Bisericile, da posibilitatea purtarii unui dialog fructuos, pe baza caruia Bisericile sa se cunoasca cat mai corect, si deosebirile de doctrina si de practici sa se explice si sa se lamureasca, pentru ca in felul acesta sa se obtina rezultate care sa apropie tot mai mult Bisericile in dorinta de unitate. Intre diferentele interconfesionale existente sunt cuprinse si cele care privesc sfanta taina a botezului.

Lucrarea de fata isi propune sa prezinte aceasta sfanta taina pe baza prescriptiilor canonice care vizeaza conditiile validitatii ei, diferentele interconfesionale cu privire la aceasta taina, rezultatele dialogului interconfesional in aceasta privinta si perspectivele ecumenice pe care le-ar putea deschide clarificarea diferentelor cu privire la botez.

"Potrivit invataturii Bisericii Ortodoxe, botezul este taina instituita de Mantuitorul in care, prin intreita afundare in apa, in numele Sfintei Treimi, cel ce se boteaza se curateste de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana la botez, se naste la o viata spirituala si devine membru al trupului tainic al Domnului". Aceasta este definitia tainei botezului, privita din punct de vedere dogmatic.

Din punct de vedere canonic, "botezul este conditia necesara pentru intrarea in Biserica si pentru dobandirea calitatii pe deplind indreptatite de membru al ei, cel botezat putand participa la toate beneficiile acordate de Biserica, indeplinindu-si in schimb toate datoriile ce-i revin in calitatea sa de membru al acestei institutii spirituale".

Deoarece astazi exista mai multe confesiuni crestine, trebuie facuta distinctia intre: botezul ortodox, care il face pe primitor membru deplin al Bisericii, si botezul eterodocsilor, care, atunci cand este savarsit in numele Sfintei Treimi, il face pe primitor membru provizoriu al Bisericii pana la primirea deplina a credintei ortodoxe.

Pentru ca botezul sa fie socotit valid si, in consecinta, cel botezat sa dobandeasca calitatea de membru al Bisericii, trebuie sa indeplineasca anumite conditii asa cum sunt ele prevazute de canoane, in conformitate cu invatatura si practica veche a Bisericii. Conditiile se refera la : a) modul savarsirii si formula ce trebuie rostita ; b) marturisirea credintei; c) savarsitor ; d) locul savarsirii. Iata ce prevad canoanele :

1. In privinta modului savarsirii tainei, canonul 50 apostolic prevede cufundarea in apa de trei ori: "Daca vreun episcop sau prezbiter nu va savarsi trei afundari ale unei taine, ci o afundare intru moartea Domnului, sa se cateriseasca. Fiindca nu a zis Domnul: botezati intru moartea mea, ci mergand invatati toate popoarele botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh".

2. Formula pe care trebuie sa o rosteasca savarsitorul tainei este mentionata de canonul 49 apostolic: "Daca vreun episcop sau prezbiter nu ar boteza dupa porunca Domnului in Tatal si in Fiul si in Duhul Sfant, ci in trei fara de inceput, sau in trei fii sau in trei mangaietori, sa se cateriseasca".

Practica afundarii in apa si formula treimica sunt mentionate si de Constitutiile Apostolice; "Episcope, dupa chipul prescris mai sus, vei unge capul celor ce sunt de botezat, fie barbati, fie femei, spre a simboliza botezul spiritual, apoi sau tu sau un preot subordonat tie, ii vei cufunda in apa, in care timp vei pronunta asupra lor invocarea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh".

3. Cel ce se boteaza trebuie sa faca marturisire de credinta, rostind Simbolul credintei, asa cum precizeaza Constitutiile apostolice; "Cel ce vine la botez abjura pe Satan, se consacra lui Hristos si pronunta simbolul credintei", simbolul de credinta stabilit la sinoadele I si II ecumenic, numit - Simbolul niceoconstantinopolitan.

4. Savarsitorul tainei este episcopul sau preotul asa cum reiese din canoanele apostolice, catate mai sus : 46, 47, 49 si 50. Iar in Constitutiile apostolice se spune : "Noi nu dam dreptul de a boteza altor slujitori (catetilor, cantaretilor si usierilor) decat numai episcopilor si presviterilor, iar ajutoarele sunt diaconii".

Diaconul nu are dreptul de a boteza decat numai in caz de necesitate. Tot in caz de necesitate poate boteza oricare dintre laici, chiar si o femeie.

5. Pentru locul unde se savarseste botezul, canoanele prevad biserica. Astfel, in canonul 59 trulan se spune : "Botezul cu nici un chip sa nu se savarseasca in paraclisul care se gaseste in casa particulara, ci cei ce voiesc a se invrednici de preacurata luminare, sa mearga la bisericile catolicesti (ortodoxe) si acolo sa primeasca darul acesta. Iar de se va gasi cineva carele nu va tinea cele hotarate de noi, daca va fi cleric sa se cateriseasca, iar daca va fi laic sa se afuriseasca.

In paraclise botezul poate fi savarsit numai cu aprobarea speciala a episcopului, dupa hotararea aceluiasi sinod (canonul 31), unde se spune : "Clericii care liturghisesc sau boteaza in paraclisele care se gasesc in case, hotaram sa se faca aceasta cu invoirea episcopului locului prin urmare daca vreun cleric nu ar pazi asa, sa se cateriseasca".

Privite interconfesional, aceste conditii, asa cum sunt prevazute de canoane, prezinta unele asemanari din punct de vedere formal, pe de o parte, si unele deosebiri atat din punct de vedere formal cat si din punct de vedere al adevarului fundamental de credinta, pe de alta parte.

Formal, punctele comune sunt urmatoarele: afundarea (sau stropirea) de trei ori cu rostirea formulei treimice; marturisirea de credinta; episcop, preot (pastor) savarsitorul {episcop, preot sau pastor) si locul savarsirii (biserica sau casa de rugaciune).

Deosebirile, din punct de vedere formal: marturisirea de credinta si, in ce priveste pe protestanti, la savarsitorul tainei.

Din punct de vedere fundamental, deosebirile sunt in legatura cu formula treimica si cu invatatura despre succesiunea apostolica. In cele ce urmeaza vom analiza pe rand aceste deosebiri.

Deosebirile formale

Practica afundarii sau a stropirii

Biserica Ortodoxa respecta cu rigurozitate prescriptia canonica cu privire la practica afundarii in apa de trei ori a celui ce se boteaza. Aceasta practica, pastrata prin traditie, este prevazuta de canoanele 50 apostolic si 91 al Sfantului Vasile cel Mare, in care se spune: "Dar de unde a se afunda de trei ori omul (la botez) ? Dar din care Scriptura sunt si cele cate sunt la botez, a se lepada de Satana si de ingerii lui ? Au nu din aceasta invatatura nepublicata si tainica pe care parintii nostri au pastrat-o intr-o tacere ferita de indiscretie si de ispitire, fiind ei bine invatati a pastra in tacere pe cele sfinte ale tainelor".

Se stie ca in Biserica primara se practica botezul prin stropire insa mai ales bolnavilor care nu se puteau scula din pat si care erau cunoscuti sub numele de clinici. Totusi botezul administrat clinicilor prin stropire sau turnare, desi era valid, era considerat defectuos, in sensul ca nu era savarsit dupa ritul apostolic al afundarii. Acest botez era un botez de necesitate si nu un botez permanent.

Biserica a supravegheat foarte sever ca in imprejurari normale botezul sa fie savarsit numai prin afundare, iar nu prin turnare, asa incat a interzis primirea in cler a persoanelor care in urma unor imprejurati exceptionale n-au fost botezati prin afundare. Marturie sta canonul 12 al Sinodului de la Neocezareea: "Daca cineva bolnav fiind s-a luminat (prin botez) nu se poate inainta la presviterie; caci credinta lui nu este din convingere, ci din nevoie". El poate fi admis la preotie numai daca a dat dovada de zel si credinta precum si din lipsa de candidati.

Practica stropirii la romano-catolici constituie o eroare, contra careia se opune nu numai invatatura si practica Bisericii Ortodoxe de la inceput si pana astazi, dar chiar practica Bisericii Romano-Catolice pana in secolul al XMI-lea. Nu s-ar putea fixa intr-un mod absolut sigur epoca precisa in care s-a parasit in Occident practica apostolica a intreitei afundari baptismale. Este probabil ca aceasta innoire s-a stabilit putin cate putin si nu printr-o hotarare sau printr-un decret de data sigura. Prin urmare, se poate afirma ca in secolul al XIV-lea se practica inca ritul apostolic in savarsirea botezului.

Incepand din secolul al XIV-lea, botezul savarsit prin turnare se generalizeaza in bisericile din Occident, fara ca papalitatea, a carei autoritate era recunoscuta, sa i se impotriveasca, desi aceasta innoire era contrara ritului apostolic al savarsirii botezului. Teologii romano-catolici afirma ca este o chestiune de credinta daca botezul savarsit prin turnare sau stropire este valid. Motivarea ce o aduc in sprijinul acestei afirmatii este ca de cateva secole Biserica Romana il administreaza asa. Sinodul de la Trident a dat chiar un canon care anatematizeaza pe cei ce ar socoti ca "Biserica romana, mama si invatatoare a tuturor Bisericilor, nu profeseaza o doctrina adevarata in privinta botezului".

Aceeasi practica a botezului prin stropire o efectueaza si protestantii. La baza ei sta presupunerea ca acest fel de botez ar fi fost savarsit si pe timpul Sfintilor Apostoli, la Cincizecime. Se crede ca nu era posibil ca cele 3000 de suflete crestinate cu acest prilej sa fi fost botezate prin cufundare. Biserica Anglicana admite in principiu cele doua practici : afundarea sau stropirea, pentru copii, in functie de starea sanatatii celui ce se boteaza. Se poate afirma ca afundarea este forma obisnuita a Bisericii anglicane pentru savarsirea botezului. Biserica Anglicana este singura dintre Bisericile din Apus care se apropie mai mult de Biserica Ortodoxa in ce priveste modul savarsirii botezului.

Marturisirea de credinta - simboalele

Principalele simboluri de credinta folosite de cele trei confesiuni crestine sunt: Simbolul niceo-constantinopolitan (Biserica Ortodoxa:); Simbolul "roman" la baza caruia sta cel "apostolic" (Biserica Romano-Catolica si Bisericile protestante), iar Biserica Anglicana foloseste simbolul "atanasian".

Aceste simboluri sunt considerate ca "ecumenice" intr-un sens foarte larg, pentru motivul ca, in afara de adaosul Filioque cuprins in simbolul numit "atanasian", toate trei expun invatatura ortodoxa si au o vechime mare.

Folosirea Simbolului niceo-constantinopolitan de catre Biserica Ortodoxa este conforma cu prescriptiile canonului 7, III ec. : "Sfantul sinod a hotarat ca nimanui nu-i este permis sa propuna sau sa scrie, sau sa alcatuiasca alta credinta, afara de cea hotarata de catre Sfintii Parinti, adunati in cetatea niceenilor, impreuna cu Sfantul Duh. Iar cei ce indraznesc sa alcatuiasca alta credinta, sau a o raspandi, sau a o propune celor ce voiesc a se intoarce la cunostinta adevarului sau din iudaism, sau din orice fel de eres, acestia de ar fi episcopi sau clerici, straini sa fie episcopii de episcopie, iar clericii de clericat. Iar de ar fi laici sa se anatematiseasca".

Prin acest canon Parintii Sinodului III ecumenic au interzis, in mod categoric, alcatuirea sau introducerea in Biserica a oricarui alt simbol "afara de Simbolul niceo-constantinopolitan" si supun pedepsei celei mai aspre pe cei ce indraznesc sa faca acest lucru. La fel sunt supusi pedepsei si cei ce indraznesc sa propuna o doctrina falsa. Ei voiesc sa ramana intru toate neclintit si nealterat numai Simbolul de credinta niceo-constantinopolitan si exclud definitiv din Biserica pe toti cei ce nu marturisesc acest simbol, recunoscand ca ortodocsi numai pe cei ce-l marturisesc.

Ignorand aceasta prevedere, celelalte confesiuni crestine utilizeaza, dupa cum se cunoaste, alte simboluri de credinta la botez si chiar in cult. E dificil de impacat prevederea canonica cu aceasta utilizare. Oricum, diferenta persista.

 Savarsitorul

 Daca la ortodocsi si la romano-catolici savarsitorul este de regula episcopul sau preotul, la protestanti poate savarsi orice credincios, in virtutea invataturii despre preotia universala pe care ei o profeseaza. Biserica Ortodoxa permite administrarea unui astfel de botez numai in cazuri de extrema necesitate.

Iar acea persoana mireana care boteaza la nevoie este absolut necesar sa fie ortodoxa, dupa cum afirma in mod categoric Marturisirea lui Dositei, zicand : "Se savarseste numai de preot si la nevoie, este fara pricina sa se faca si de alt om, dar sa fie ortodox si sa aiba scopul care e potrivit Sfantului Botez.

Aceasta, intrucat crestinul ortodox marturiseste intreaga si neschimbata dreapta credinta asa cum o detine Biserica Ortodoxa, iar prescriptiile canonice ingaduie in cazuri exceptionale, o astfel de administrare. In acest caz, randuiala botezului, se completeaza mai apoi cu rugaciunile necesare de catre preot. Biserica protestanta are o interpretare proprie in ce priveste invatatura despre ierarhie. In orice caz, in aceasta Biserica administrarea tainei de catre orice credincios este o practica in vigoare.

Deosebirile fundamentale

Daca din punct de vedere formal, indiferent de modul de administrare a botezului taina este recunoscuta ca valida, privita sub raportul invataturilor doctrinale pe care le angajeaza conditiile amintite, taina poate fi sau nu poate fi recunoscuta ca valida. Afirmatia are in vedere in ce masura adevarurile de credinta, asa cum au fost date de Mantuitorul si Sfintii Apostoli Bisericii, sunt pastrate si marturisite nestirbit de fiecare confesiune in parte: ortodoxa, catolica, protestanta. In cazul acesta a fost necesar sa se arate care sunt criteriile ortodoxiei noastre pentru calitatea de adevarata Biserica.

Criteriul de apreciere l-a constituit si il constituie succesiunea apostolica, in. functie de care s-a afirmat si se afirma calitatea de Biserica adevarata - unei singure Biserici. Cunoscand ca Biserica trebuie sa se numeasca numai aceea in care s-a pastrat plenitudinea succesiunii - credinta adevarata si preotia adevarata - putem spune ca Biserica in care se continua lucrarea savarsita prin jertfa Mantuitorului este Biserica Ortodoxa.

"Este lucru indeobste cunoscut ca Biserica Ortodoxa sta pana astazi pe temeliile asezate de Mantuitorul Iisus Hristos, de Sfintii Apostoli si de urmasii acestora. Aceasta Biserica n-a schimbat nimic si n-a facut nici o inovatie in patrimoniul sfant al credintei si al cultului mostenit de la Mantuitorul si Sfintii Apostoli. Cultul Bisericii Ortodoxe din lumea intreaga cuprinde si astazi toate elementele esentiale ale cultului crestin din primele veacuri crestine : Sfanta Liturghie, Sfintele Taine, Ierurgiile, Predicile".

Pastrand astfel mostenirea apostolica - a credintei si preotiei - Biserica Ortodoxa are posibilitatea sa aprecieze, prin raportare la aceasta mostenire, cat de apropiata este invatatura de credinta a celorlalte confesiuni eterodoxe. Se ia in considerare daca respectiva confesiune difera de Biserica Ortodoxa numai in ce priveste unele puncte secundare de credinta si de ritual, sau greseste cu privire la baza credintei Bisericii si are invatatura denaturata atat in ce priveste chestiunile de credinta cat si disciplina bisericeasca.

Se tine apoi seama daca in respectiva Biserica s-a pastrat succesiunea neintrerupta a puterii ierarhice de la Apostoli pana in ziua de astazi, ca in virtutea acestei constatari preotia sa fie considerata legala din punct de vedere canonic, chiar daca in Biserica respectiva exista conceptii diferite care nu ating in schimb baza credintei crestine, fiinta si puterea tainelor. In cazul invers, daca succesiunea apostolica este intrerupta, iar Biserica respectiva, despartita fiind de unitatea Bisericii, a introdus intr-insa o ierarhie deosebita, independent de succesiunea apostolica, o asemenea preotie nu poate fi recunoscuta ca adevarata.

Revenind la problema care ne intereseaza (taina botezului), atat Biserica Romano-Catolica cat si Bisericile Protestante noi spunem ca nu detin intreaga si neschimbata succesiunea apostolica.

In primul caz, chiar daca la administrarea Botezului catolic se rosteste formula treimica, Biserica Romano-Catolica marturiseste credinta in Filioque, modificand astfel dogma fundamentala a Bisericii, invatatura neacceptata de Biserica Ortodoxa. In al doilea caz, Bisericile Protestante nu au succesiunea apostolica a preotiei, preotia nefiind recunoscuta ca institutie divina, Biserica Ortodoxa nu recunoaste si nici nu poate recunoaste ca preoti pe acele persoane care indeplinesc functii religioase. Daca in principiu toti credinciosii sunt membre ale Trupului lui Hristos, in realitate sunt numai aceia care prin Sfantul Botez s-au incorporat Trupului Sau vazut si n-au iesit din impartasirea harului dumnezeiesc.

In acest sens conceptia Bisericii Ortodoxe precizeaza urmatoarele: intrucat deplinatatea credintei o pastreaza Biserica Ortodoxa, toti credinciosii cu botezul valid ortodox sunt membri adevarati ai Bisericii Ortodoxe a Mantuitorului; ceilalti care marturisesc gresit credinta sunt numai membri provizorii ai Bisericii Mantuitorului, fara nici un drept in Biserica Ortodoxa, pana la abjurarea tuturor ratacirilor si indeplinirea tuturor formelor prevazute; pana atunci ei raman grupati aparte in confesiuni crestine.

In situatia nou creata Biserica Ortodoxa, desi are convingerea ca cele savarsite in afara ei, sunt, in principiu, nevalabile, cu toate acestea ea nu a ramas indiferenta fata de dorinta tuturor de a vedea refacuta unitatea Bisericii.

Calitatea sa de Biserica adevarata i-ar fi dat acest drept. Calauzita insa de scopul major al refacerii unitatii pierdute, Biserica Ortodoxa a depasit chestiunile de principiu, adoptand o atitudine care imbraca doua aspecte noi, si anume: recunoasterea validitatii tainei savarsite la eterodocsi, pe de o parte si practica primirii in Biserica a eterodocsilor, pe de alta parte, amandoua aspectele avand la baza acelasi principiu exercatat de Biserica Ortodoxa "principiul iconomiei".

Iconomia este "modalitatea sau mijlocul prin care Biserica, in anumite imprejurari, cu anumite conditii stabilite de ea si pentru un bine mai mare in vederea mantuirii, isi exercata indreptatirea si puterea de a considera si declara, din motive de tact, ca valide, taine savarsite in afara ei". Ea este acel mod de comportare condescendenta a Bisericii fata de cei ce vin la sanul ei din anumite comunitati eterodoxe, datorita caruia, avand in vedere interesul superior al ei - care coincide in fond cu mantuirea cat mai sigura a unui cat mai mare numar de oameni - ii primeste pe aceia fara sa-i boteze si, daca au primit in comunitatea de unde vin si taina echivalenta a ungerii cu sfantul mir, fara sa-i unga cu sfantul mir, iar daca au primit acolo si un grad de hirotonie, ii primeste in treapta in care sunt, fara o rehirotonire".

Dupa canoane "iconomia este principiul potrivit caruia autoritatea bisericeasca poate inlatura obligativitatea anumitor legi sau sanctiuni, pentru una sau mai multe persoane, numai in imprejurari exceptionale si numai pentru motive binecuvantate".

In legatura cu aplicarea "iconomiei" se poate afirma ca Biserica are randuieli intemeiate pe insasi doctrina ei, pe care le pastreaza ca avand aceeasi valoare. Fara a se introduce arbitrariul in Biserica, prin "iconomie" se trece peste unele randuieli intemeiate pe o dreapta si chibzuita intelegere a adevarurilor Bisericii. Aplicarea "iconomiei", inteleasa ca o exceptie, inlatura ideea unei contraziceri.

Se admite "iconomia" in orice domeniu al vietii crestine si al disciplinei bisericesti cu conditia: sa nu se calce prescriptiile fundamentale ale Bisericii; sa nu se atinga invataturile de credinta sa nu se dea nici o ingaduinta fara neaparata trebuinta sau fara folos duhovnicesc pentru credinciosi, ori pentru Biserica; sa nu se aprobe nici o ingaduinta decat de catre autoritatea bisericeasca indreptatita.

Libertatea Bisericii in practicarea iconomiei este limitata de doua criterii:

1. de desarvarsirea canonica a tainelor nerepetabile in gruparea eterodoxa a celor ce vin la sanul ei, unita cu credinta aproximativ corespunzatoare (de exemplu, botezul in numele Sfintei Treimi si credinta in ea, hirotonia prin succesiunea apostolica si credinta intr-un har si intr-un rost harismatic al preotiei);

2. de interesul superior al Bisericii care coincide cu mantuirea unui cat mai mare numar de suflete.

Biserica Ortodoxa in toata istoria ei, s-a lasat condusa de combinarea ambelor criterii amintite, la adoptarea atitudinii fata de eterodocsii care veneau la sanul ei. Chiar daca in aprecierea criteriului al doilea intra si un element subiectiv, totusi Biserica trebuie sa tina seama si de el, sa-si justifice si prin el atitudinea adoptata si in aprecierea acestui criteriu trebuie sa fie insufletita de toata sinceritatea.

Recunoasterea validitatii tainelor eterodocsilor

Sfanta Scriptura, recunoscand o singura biserica adevarata, recunoaste si o singura lucrare adevarata: pe cea a ei (un Domn, o credinta, un botez, Efeseni IV, 5). Biserica ecumenica a intarit aceasta afirmatie in legatura cu tainele savarsite in afara ei, preocupand-o in chip deosebit taina botezului. Pentru a defini taina botezului ca fiind numai de competenta arevaratei Biserici, ea a adunat toate aprecierile conforme cu doctrina si practica ei, afirmand, in acord cu Sfanta Scriptura, ca numai botezul savarsit in Biserica ecumenica este adevarat. Conform acestei teze recunoasterea botezului este in functie de apartenenta la Biserica a savarsitorului tainei.

Astfel, botezul savarsit de eretici, care nu mai tin de Biserica, pentru ca au parasit-o prin schimbarea credintei, nu este adevarat si oricine primeste botezul lor nu are calitatea de membru al Bisericii. Canonul 46 apostolic spune: "episcopul, ori prezbiterul, daca va admite botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce comunitate are Hristos cu Beliar, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul"". Iar Canonul 1 al sinodului de la Cartagina, din anul 256, hotaraste ca "nimeni nu se poate boteza afara de catoliceasca (ortodoxa) Biserica ; fiindca botezul este unul si se afla numai in catoliceasca (ortodoxa) Biserica" si "una Biserica intemeiata de Hristos Domnul nostru fiindca dintru inceput a zis apostolului Petru ca ea este intemeiata pe unitate".

Prescriptiile canonice sunt categorice. Cu toate acestea, alaturi de asemenea hotarari ale Bisericii ecumenice, ea a adoptat si o practica indulgenta fata de principiul amintit. Desi Biserica hotarase ca botezul savarsit in afara ei nu este valid si precizase si cine sunt cei care nu mai fac parte din Biserica, revine asupra unora dintre acestea prin hotarari ecumenice si le recunoaste botezul.

S-ar parea ca exista o contradictie intre regulile fixate de Biserica si practica lor. Desigur pentru primirea botezului, si in general a tainelor savarsite de eretici si schismatici, exista de drept o justificare. Socotindu-i pe acestia nedespartiti de membrii Bisericii, prin credinta, deci facand parte din Biserica, recunoasterea tainelor savarsite de ei nu lezeaza principiul ca numai in Biserica este botez adevarat.

Cand Biserica Ortodoxa, din iubire pentru cel ce vrea sa vina la sanul ei spre a se mantui si in virtutea unei puteri date de intemeietorul ei, recunoaste, pentru binele mai mare, valabilitatea de taina a unor lucrari savarsite in afara ei, ea procedeaza in chip dumnezeiesc. Numai Biserica are dreptul si puterea sa introduca vreo modificare in ritualul sau ceremonialul tainelor; in puterea Bisericii sta sa termine ce este necesar in aceasa privinta, pentru validitatea tainei. O taina in a carei savarsire apare vreo lipsa - partea vazuta sau se introduce vreo schimbare, nu poate fi considerata ca valida decat in virtutea "iconomiei".

De aceea, in recunoasterea prin "iconomie" a tainelor savarsite de eterodocsi, Biserica nu procedeaza arbitrar, ci dupa anumite principii si anume: gradul de apropiere doctrinala de Ortodoxie; invatatura despre taine, in general, si despre botez si preotie in special; savarsirea canonica a tainelor; succesiunea canonica a tainelor ; succesiunea apostolica neintrerupta; atitudinea fata de Ortodoxie.

In faza actuala a relatiilor ecumeniste, atitudinea Bisericii Ortodoxe de recunoastere a validitatii tainei are ca sprijin noua "baza" doctrinara, adoptata de Consiliul Ecumenic al Bisericilor, la cea de-a treia Adunare generala de la New Delhi, 1961, din initiativa Bisericii Ortodoxe, in care este marturisita nu numai dumnezeirea Mantuitorului Iisus Hristos, ci si Sfanta Treime: "Consiliul Ecumenic al Bisericilor este o asociatie frateasca de Biserici care marturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mantuitor, dupa Scriptura si se straduiesc sa raspunda la chemarea lor comuna pentru slava lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantu! Duh".

Credinta in Sfanta Treime, acceptata prin noua "baza" de aproape toate ramurile Protestantismului da un temei recunoasterii botezului lor de catre Biserica Ortodoxa si Romano-Catolica . Acum se poate adopta in mod unitar iconomia in ce priveste validitatea botezului, fata de toate gruparile crestine care au acceptat aceasta "baza", trecand in felul acesta de la conditia de recunoastere a validitatii tainei botezului la conditia aplicarii in concret a principiului "iconomiei", anume primirea eterodocsilor in Biserica Ortodoxa.

Primirea eterodocsilor in Biserica

Motivul fundamental pentru care Biserica Ortodoxa acorda ingaduinta in favoarea celor care voiesc sa redevina membri ai sai, are la baza intentia si dorinta ei ca toti oamenii sa vina la "cunostinta adevarului" si sa se mantuiasca. Bisericii nu-i poate fi indiferent faptul ca in afara ei se savarsesc acte in numele ei si cu scopuri pe care le are ea. Scopul Bisericii Ortodoxe ar fi oarecum neglijat daca ea ar fi ramas intotdeauna la litera "stricta a legii", fara sa ia in seama si sa se preocupe si de situatia celor din afara ei, care nazuiesc impreuna cu ea spre acelasi ideal, mantuirea.

In functie de acest ideal, mantuirea, - la care astazi se adauga si idealul refacerii unitatii bisericesti -, Biserica Ortodoxa, atat in trecut cat si astazi a exercatat in baza principiului amintit al iconomiei si a catorva prescriptii canonice precise, practica primirii ereticilor si schismaticilor, in trecut (primele veacuri crestine) si a eterodocsilor, in zilele noastre.

In baza canoanelor 7, II ecumenic si 95 trulan, Biserica a stabilit o gradatie in ce priveste practica primirii eterodocsilor, gradatie care tine seama de departarea lor de doctrina ortodoxa, si anume: prin botez (can. 7, II ecumenic, si can. 95 trulan); prin mirungere (can. 7, II ecumenic, 7 Laodiceea, 57 Cartagina); prin pocainta si marturisirea credintei ortodoxe (can. 8, I ecumenic, 7, II ecumenic, I Vasile cel Mare).

Aceasta randuiala (gradatie) se aplica astfel: a) prin rebotezare - sunt primiti unitarienii si membrii acelor grupari protestante, sau de alta natura (spiritisti, teosofi), care nu au pastrat invatatura despre Sfanta Treime ; b) prin ungerea cu sfantul mir - sunt primiti protestantii care nu altereaza esential credinta in Sfanta Treime, care au si botezul canonic, dar nu au taina mirungerii cu sfantul mir ; c) cu ritualul al treilea - sunt primiti romano-catolicii, intrucat marturisesc credinta in Sfanta Treime si au toate celelalte taine, deci si taina sfantului mir.

Prin acceptarea de catre gruparile crestine a "bazei trinitare" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, validitatea tainei botezului fiind recunoscuta tuturor acestor grupari, Biserica Ortodoxa exercita cu mult mai multa usurinta practica acestei primiri, fara sa faca insa abstractie de deosebirile interconfesionale care exista si pentru care este de neaparata nevoie aplicarea ritualului cuvenit.

Cele doua criterii amintite - validitatea tainei si practica primirii in Biserica -, asa cum se prezinta in actualul stadiu ecumenist, constituie o reala premisa ce poate fi luata ca punct de plecare in realizarea unitatii Bisericilor, premisa la baza careia sta, asa dupa cum se poate observa, sfanta taina a botezului.

Pe baza celor expuse mai sus se pot conchide urmatoarele : Pentru importanta pe care o prezinta sfanta taina a botezului este nelipsita din cultul aproape al tuturor confesiunilor crestine existente. Intr-adevar pentru ca cieva sa devina membru al Bisericii, trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa marturiseasca dreapta credinta si sa i se administreze botezul canonic. De felul cum sunt respectate aceste doua conditii, poate fi apreciat atat caracterul tainei - ca valid sau nevalid - cat si calitatea de crestin a celui botezat.

S-a putut constata ca desi aceasta taina exista la cele trei mari confesiuni crestine, (ortodoxa, catolica, protestanta), totusi modul de savarsire al ei nu este identic. Diferentele, dupa cum s-a aratat, privesc atat partea formala a tainei cat si partea fundamentala (invatatura de credinta) pe care o angajeaza.

Intre aceste confesiuni, singura Biserica Ortodoxa aplica intocmai cele doua conditii, intrucat numai ea pastreaza invatatura plenara de credinta a Mantuitorului si a Sfintilor Apostoli. In baza acestei constatari se afirma calitatea ei de Biserica adevarata, calitate ce se rasfrange si asupra membrilor ei, ca membri ai Bisericii.

Calauzita de idealul refacerii unitatii Bisericii, asa cum existase candva, Biserica Ortodoxa adopta o atitudine de deschidere fata de celelalte confesiuni, de pe pozitiile ei, atitudine concretizata indeosebi in recunoasterea, din principiu si pe baza anumitor criterii, a validitatii tainei botezului tuturor confesiunilor crestine care fac parte din Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Temeiul acestei recunoasteri sta in noua baza trinitara acceptata de toate gruparile crestine din cadrul Consiliului Ecumenic.

Avand comuna marturisirea de credinta treimica si botezul valid, Biserica Ortodoxa poate colabora mai strans acum cu celelalte confesiuni crestine, cu nadejdea ca acestea isi vor insusi dreapta credinta si o vor marturisi, straduindu-se sa poata ajunge la realizarea unitatii primare a Bisericii, ca toti crestinii sa se impartaseasca iarasi din acelasi Sfant potir, marturisind, potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Pavel "un Domn, o credinta, un Botez" in sanul uneia si aceleiasi Biserici.

Costica A. Popa

• Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestina
  Publicat in : Editoriale